ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4259/2010

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului rezultă! următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta B.G.F. a chemat în

judecată pe pârâta I. P.S.V. C. SA București, solicitând ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești neacordate

în sumă de 1.780 lei, conform dispozițiilor art. 176; alin. (1), (2) și (6) din

Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură; energie electrică, termică,

petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007, reprezentând suplimentarea drepturilor

salariale pentru aprovizionarea de toamna - iarna, în luna octombrie, în

cuantum de salariu minim pe ramură pentru fiecare an în parte începând cu! anul

2005 pentru perioada lucrată, drepturi actualizate cu rata inflației la data

plății efective, neacordate până la data prezentei i cereri și nici incluse în

salariul de bază, fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 836 din 03

martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, a fost admisă

excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Timiș și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, conform

dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut că potrivit art. 1284 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la

cauzele ce au ca obiect un conflict de muncă se adresează instanței competente

în a ; cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori,

după caz, sediul, normele de competență reglementate prin acest text având un

caracter imperativ.

Totodată, prin efectul alin. (1) al

art. 284 din același cod și fiind vorba de norme de procedură, ele se interpretează

în acord cu principiile dreptului comun în materie, ceea ce înseamnă că

noțiunii s de domiciliu sau reședință a părții se atribuie și în dreptul muncii

înțelesul avut în vedere de art. 5 și 85 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 765 din 12

mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad, secția contencios administrativ și

fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, s-a constatat necompetență

Tribunalului Arad și s-a stabilit că este competent teritorial exclusiv să soluționeze

pricina Tribunalul București, în raport de dispozițiile art. 72 din Legea nr.

168/1999.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut că este necesar o nouă evaluare a conflictului intertemporal dintre

art. 284 alin. (2) C. mun. și art. 72 din Legea nr. 168/1999.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalul București, secția a VIII-a, sub nr. 27065/3/2009.

În ședința publică de la 5 noiembrie

2009, a fost invocată excepția de necompetentă teritorială a Tribunalului

București.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Examinând conflictul negativ de

competență, se constată că; litigiul de față este generat de conflictul între

dispozițiile C. mun., aprobat prin Legea nr. 53/2003, și cele ale Legii nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă, în ceea ce privește competența de

soluționare a cererilor în materia conflictelor de drepturi.

Înalta Curte apreciază că în acest

conflict sunt prioritare prevederile C. mun., cu consecința că, în speță,

revine Tribunalului Arad, în a cărui circumscripție își are domiciliul

reclamantul, competența ratione materiae de soluționare a cererii având ca

obiect nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă al

contestatorului și obligarea intimatei la reîncadrarea acestuia în funcție și

plata retroactivă a drepturilor salariale cuvenite. Este incident, în acest

sens, art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora cererile în materia

conflictelor de muncă - așadar, inclusiv a conflictelor de drepturi se adresează

instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul,

care a abrogat prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, potrivit cărora

cererile referitoarea la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează

instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul

unitatea.

Potrivit art. 298 alin. (2) ultima

liniuță C. muncii, pe data intrării în vigoare a codului 1 martie 2003- se

abrogă orice ale dispoziții contrare.

Soluția de dezinvestire a Tribunalului

Arad, instanța competentă a soluționa cauza, s-a întemeiat pe două argumente:

- Dispozițiile C. mun. au caracterul

unor norme generale, în timp ce Legea nr. 168/1999 reprezintă legea specială,

context în; care este aplicabilă regula specialiageneralibus derogant;

- Legea generală ulterioară nu a

abrogat legea specială anterioară, în absența unei dispoziții exprese în acest

sens, în reglementarea actuală a tehnicii legislative nefiind permisă abrogarea

implicită.

Înalta Curte constată că primul

argument nu poate fi primit ceea ce determină că al doilea argument, care

pornea de la adevărul celui dintâi, să fie nerelevant în raționamentul pe care

se întemeiază soluția adoptată.

În conformitate cu art. 1 C. muncii,

acest act normativ; reprezintă dreptul comun în materia raporturilor

individuale și colective de muncă, inclusiv a raporturilor de muncă

reglementate prin legi speciale, în măsura, însă, în care acestea nu conțin

dispoziții; specifice derogatorii.

Această constatare este valabilă din

perspectiva normelor de drept substanțial, nu și a celor de drept procesual, în

privința cărora C. mun. rămâne lege specială în raport cu C. proc. civ., ca de

altfel, și cele ale Legii nr. 168/1999 (conform art. 721 C. proc. civ.,

„dispozițiile coduluise aplică și în materiile prevăzute de alte legi, în

măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice").

Ca atare, normele de competență

cuprinse atât în Legea nr. 168/1999, cât și în Legea nr. 53/2003 de aprobare a

C. mun., sunt norme speciale, concursuldintreele soluționându-se în favoarea

celor ulterioare, în speță, a celor din C. mun.

Este lipsit de relevanță argumentul că

procedura efectivă de soluționare a cererilor în materia conflictelor de muncă

rămâne cea i prevăzută de Legea nr. 168/1999: atare consecință derivă nu din

concursul lege generală - lege specială, ci din trimiterea pe care legea

specială ulterioară o face la legea specială anterioară ( conform art. 290 C.

muncii, procedura de soluționare a conflictelor de muncă se reglementează prin

lege specială, respectiv prin Legea nr. 168/1999).

Este adevărat că, în reglementarea

Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, regula o constituie abrogarea expresă, astfel cum se arată

în motivarea Tribunalului Arad, însă, contrar constatării acestui Tribunal,

este permisă și abrogarea implicită, în termeni similari celor din

reglementarea anterioară, cea a Decretului nr. 16/1976 cu privire la

metodologia de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea

proiectelor de acte normative.

Astfel, art. 63 alin. (1) din Legea

nr. 24 /2000 prevede că „În cazuri i deosebite, în care la elaborarea și adoptarea

unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare,

se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori

abrogării lor implicite".

Per a contrario din alin. (3) al

aceleiași norme, abrogarea implicită este permisă doar în cazul normelor speciale

succesive, nu și a legii speciale urmate de o lege generală ("Evenimentele

legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale

ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau ; abrogate

nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este

exprimat expres").

Întrucât în cauză normele de procedură

C. mun. sunt i norme speciale, abrogarea implicită a dispozițiilor art. 72 din

Legea nr. 168/1999 produce efecte depline, acoperită fiind prin sintagma „se

abrogă orice ale dispoziții contrare".

Faptul că prin modificările și

completările aduse Legii nr. 168/1999, chiar după intrarea în vigoare a C. mun.,

art. 72 în discuție a rămas în aceeași formă nu poate avea vreo relevanță în

interpretarea istorico-teleologică a dispozițiilor art. 298 alin. (2) din C.

mun., cât timp este eficientă interpretarea sistematică a legii în ansamblul

său, după cum s-a arătat în considerentele expuse anterior.

În îndeplinirea atribuțiilor

specifice, inclusiv a celor prevăzute de art. 63 alin. (2) din Legea nr.

24/2000, Consiliul Legislativ este instituția care ar trebui să identifice

toate dispozițiile „ care au suferit evenimentele legislative implicite",

propunând Parlamentului sau Guvernului măsurile necesare de abrogare expresă a

acestora, context în care coexistența în continuare a normelor în discuție,

supuse concursului de legi, reprezintă doar o necorelare de ordin legislativ.

Față de considerentele expuse, Înalta

Curte constată că Tribunalul Arad este competent a soluționa cererea din cauză,

motiv pentru care va stabili competența în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

6 septembrie 2010.