Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.04.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1344/2008

HOTĂRÂRE
03.04.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1344/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 4670 din 16 noiembrie 2005 a respins excepția de prematuritate a acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârâta SC T.E.N. SA cu sediul social în București. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A.P.A.P.S. cu sediul social în București în contradictoriu cu pârâta SC T.E.N. SA București, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. De asemenea a fost respinsă ca nefondată acțiunea aceleiași reclamante în contradictoriu cu pârâta SC B.F.E.C. cu sediul cunoscut în Liban.

Instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B 098 din 29 august 2000 încheiat între F.P.S. (antecesor A.V.A.S.) și pârâta SC B.F.E.C. SRL s-a transmis pârâtei dreptul de proprietate asupra unui număr de 121450 acțiuni, reprezentând 70% din valoarea capitalului social al SC T.E.N. SA. Prin clauza 8.7 lit. C) din contract pârâta cumpărătoare s-a obligat să asigure plata datoriilor societății privatizate către F.P.S., 1998 dividende, 155.073.488 lei. Excepția de prematuritate invocată de pârâta SC T.E.N. SA a fost găsită neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. instituie obligația efectuării procedurii concilierii prealabile numai cererilor evaluabile în bani, iar în speță obiectul cererilor este neevaluabil în bani, reclamanta solicitând executarea de către pârâtă a unei obligații de a face.

Excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de aceiași pârâtă, a fost și ea respinsă ca neîntemeiată, deoarece contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost încheiat la data de 29 august 2000 și părțile nu au stabilit o dată scadentă pentru executarea obligației prevăzută la pct. 8.7 lit. C) din contract, obligația devenind exigibilă la data încheierii contractului. A fost găsită justificată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC T.E.N. SA și pe cale de consecință respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală, deoarece pârâta nu a fost obligată în raportul juridic dedus judecății, raport născut doar între reclamantă și cumpărătoare.

Pe fondul cauzei, acțiunea a fost găsită nefondată, întrucât reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor-interese moratorii datorate pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente exercițiului financiar al anului 1994, obligație pe care pârâta SC B.F.E.C. SRL nu și-a asumat-o contractual. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 399 din 27 septembrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 4670 din 16 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 13345/2003, fiind preluate în totalitate argumentele primei instanțe. Împotriva deciziei comerciale nr. 399 din 28 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta A.V.A.S.

București, care în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, schimbarea sentinței comerciale pronunțate în fond și pe cale de consecință, admiterea acțiunii formulate. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că instanțele au interpretat în mod greșit prevederile clauzei 8.7 lit. C) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, în sensul că pârâta SC B.F.E.C. SRL s-ar fi obligat doar să asigure plata dividendelor aferente anului 1998 în sumă de 155.073.488 Rol, când în realitate pârâta s-a obligat să asigure plata tuturor datoriilor pe care societatea privatizată le avea față de F.P.S., respectiv daune aferente cauzate de neplata acestor datorii în termen, precum și dividendele aferente anului 1998 în sumă de 155.073.488 Rol.

Mai mult, suma de 155.073.488 Rol, susține recurenta, a fost introdusă în cauză cu titlu exemplificativ, fiind una din datoriile cele mai consistente pe care societatea privatizată le avea față de reclamantă. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei A.V.A.S. pentru următoarele considerente. Conform cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC B.F.E.C. SRL și SC T.E.N. SA, executarea obligației contractuale prevăzută la clauza 8.7 lit. C), asumată prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B 098 din 29 august 2000, în sensul de a asigura plata datoriilor SC T.E.N.

SA către A.P.A.P.S., în sumă totală de 4.747.264 lei reprezentând daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente exercițiului financiar al anului 1994, precum și daune cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei pe zi de întârziere în executarea obligației de a asigura plata de către societatea comercială privatizată a contravalorii daunelor interese moratorii aferente exercițiului financiar al anului 1994. De remarcat că reclamanta a precizat faptul că obligația asumată de cumpărător este o obligație de „a face”, circumscrisă numai la asigurarea plății datoriilor societății privatizate către A.P.A.P.S., respectiv daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor cuvenite și numai pentru anul 1994. Din această perspectivă, a precizării obiectului cererii de chemare în judecată, instanțele au stabilit corect întreaga situație de fapt și de drept, atât prin respingerea acțiunii față de pârâta SC T.E.N.

SA ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, cât și față de pârâta SC B.F.E.C. SRL ca nefondată. Este unanim admis, că în procesul civil, calitatea de parte se dobândește prin exercitarea acțiunii ceea ce semnifică aspectul că în măsura în care anumite condiții sunt necesare pentru exercițiul acțiunii, în aceiași măsură ele sunt și condiții pentru a fi parte în procesul civil. O condiție pentru a fi parte în procesul civil este ca interesul să fie legitim, juridic, respectiv să fie în legătură cu pretenția formulată, cu dreptul subiectiv civil afirmat sau cu situația juridică legală pentru a cărei realizare demersul în justiție este obligatoriu.

Întotdeauna calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau obligației unei persoane de a participa ca parte în procesul civil, iar reclamantul fiind acela care declanșează procedura judiciară, lui îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală cât și calitatea procesuală a pârâtului. Bine argumentat, sub acest aspect, s-a reținut, că în ce privește calitatea procesuală a pârâtei SC T.E.N. SA această excepției este pe deplin întemeiată, în esență raportul juridic stabilindu-se între reclamantă și pârâta SC B.F.E.C. SRL. Nu este justificată nici critica recurentei vizând fondul cauzei, deoarece, așa cum reiese din redactarea clauzei contractuale 8.7 lit. C) voința părților a fost de a se lua în calcul numai obligația de plată pentru dividendele aferente anului 1998. Pentru aceste considerente urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S.

cu sediul în București, împotriva deciziei nr. 399 din 27 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 399 din 27 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3 aprilie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2970/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 12688/2003 reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată pe pârâ
ÎCCJ 2008-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1496/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 5220 din 17 aprilie 2007 a admis în parte acțiunea formulată de A.V.A.S. București, în c
ÎCCJ 2004-11-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4275/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la 8 august 2002, sub nr. 14493, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în ju
ÎCCJ 2004-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1297/2004
ului București, a admis în parte acțiunea reclamantei, A.P.A.P.S., împotriva pârâtei, SC M.R. I.I. SA, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 695.852.000 lei, potrivit obligației asumată prin contractul de vânzare-cumpărare ac
ÎCCJ 2008-03-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1046/2008
acțiunilor de 159.885 emise de SC A.C.C. SA, să se dispună radierea mențiunii privind calitatea de acționar al SC I.P. SRL la SC A.C.C. SA cu privire la un număr de 159.885 acțiuni și înregistrarea mențiunii privind calitatea de acționar al
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă