ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4702/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 16 ianuarie 2008, reclamantul R.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., obligarea acestuia să-i răspundă în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, la petiția depusă la data de 20 noiembrie 2007 cu recomandata poștală nr. 114550 și obligarea pârâtului să-i răspundă dacă mai are dreptul constituțional, ca cetățean român să se adreseze acestei autorități publice cu petiții privind erori judiciare ale judecătorilor, în cauzele reclamantului; obligarea pârâtului să-i comunice dacă C.S.M. nu poate lua măsuri de pedepsire a magistraților pentru erori judiciare în România, ce cale trebuie să urmeze reclamantul pentru a-și apăra sau pentru a-și câștiga drepturile.

Acțiunea a fost raportată în drept la art. 1 alin. (1), art. 2 lit. g), art. 11 alin. (1), art. 12 din Legea nr. 554/2004, art. 159 din Legea nr. 19/2000, art. 15 lit. d) și e) din Legea nr. 146/1997. Pârâtul prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât în cauză nu există refuz nejustificat de răspuns la petiția din 20 noiembrie 2007 și reclamantul nici nu a făcut dovada vătămării sale într-un drept prevăzut de lege. Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 30/F/CA din 5 martie 2008 a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., motivând că refuzul autorității pârâte de soluționare a plângerii din 22 noiembrie 2007 și comunicarea răspunsului este justificat, în temeiul prevederilor art. 10 din O.G.

nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002, nefiind îndeplinite prevederile art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004. Cu privire la celelalte două capete de cerere s-a reținut că au fost formulate direct în fața instanței, fără ca anterior să facă obiectul unei petiții sau plângeri prealabile adresate pârâtului, conform prevederilor O.G. nr. 27/2002 și art. 7 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, care a invocat în mod generic prevederile art. 304 1 și ale art. 304 pct. 4 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică. Totodată, recurentul-reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 și ale O.G.

nr. 27/2002, instanța de recurs admițând cererea de sesizare a Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 889 din 16 iunie 2009, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a O.G. nr. 27/2002 și ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Curtea Constituțională a reținut că acest text al legii a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțată Decizia nr. 182/2008, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 255 din 1 aprilie 2008, prin care s-a constatat că dispozițiile respective sunt constituționale.

În ceea ce privește invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, Curtea Constituțională a reținut că aceasta este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta fiind nemotivată. Recursul este nefondat. Așa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care recursul-reclamant solicitase: - obligarea C.S.M. să-i răspundă în termen de 30 de zile la petiția depusă la data de 20 noiembrie 2007; - obligarea C.S.M. să-i răspundă dacă mai are dreptul de a sesiza acestei autorități erorile judiciare comise în cauzele sale; - obligarea C.S.M.

să-i răspundă dacă această autoritate are competența să ia măsuri de sancționare a magistraților care comit erori judiciare. În motivarea soluției adoptate, instanța de fond a reținut, în esență, că prin cererea din data de 20 noiembrie 2007, înregistrată la C.S.M. sub nr. 1/24659/1154 din 22 noiembrie 2007 a sesizat aceeași problemă pe care o sesizase și prin memoriile anterioare cu nr. 7174/2007, nr. 7621/ SK/2007 și nr. 8094/2007, astfel că prin Nota nr. 1/24659/1154 din 25 noiembrie 2007 i s-a comunicat că cererea sa, potrivit art. 10 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 27/ 2002, nu necesită un răspuns. Într-adevăr, potrivit art. 10 din O.G. nr. 27/2002 „(1) În cazul în care un petiționar adresează aceleiași autorități sau instituții publice mai multe petiții, sesizând aceeași problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petițiile primite.

(2) Dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar ori de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut, aceasta se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune despre faptul că s-a răspuns”. În ceea ce privește criticile soluției în raport cu prevederile art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, republicată, rezultă că, într-adevăr, „Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară”.

Însă, așa cum s-a arătat mai sus, prin Decizia nr. 889 din 16 iunie 2009, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate de recurentul-reclamant, astfel că temeiurile legale pe care Curtea de apel și-a fundamentat soluția sunt constituționale. În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.I. împotriva sentinței nr. 30F/CA din 5 martie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2009.