ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4702/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 16 ianuarie 2008,

reclamantul R.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., obligarea

acestuia să-i răspundă în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, la

petiția depusă la data de 20 noiembrie 2007 cu recomandata poștală nr. 114550

și obligarea pârâtului să-i răspundă dacă mai are dreptul constituțional, ca

cetățean român să se adreseze acestei autorități publice cu petiții privind

erori judiciare ale judecătorilor, în cauzele reclamantului; obligarea

pârâtului să-i comunice dacă C.S.M. nu poate lua măsuri de pedepsire a

magistraților pentru erori judiciare în România, ce cale trebuie să urmeze

reclamantul pentru a-și apăra sau pentru a-și câștiga drepturile.

Acțiunea a fost raportată în

drept la art. 1 alin. (1), art. 2 lit. g), art. 11 alin. (1), art. 12 din Legea

nr. 554/2004, art. 159 din Legea nr. 19/2000, art. 15 lit. d) și e) din Legea nr.

146/1997.

Pârâtul prin întâmpinare a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât în cauză nu există

refuz nejustificat de răspuns la petiția din 20 noiembrie 2007 și reclamantul

nici nu a făcut dovada vătămării sale într-un drept prevăzut de lege.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 30/F/CA din 5 martie 2008 a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.I. în contradictoriu

cu pârâtul C.S.M., motivând că refuzul autorității pârâte de soluționare a plângerii

din 22 noiembrie 2007 și comunicarea răspunsului este justificat, în temeiul

prevederilor art. 10 din O.G. nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002,

nefiind îndeplinite prevederile art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la celelalte două

capete de cerere s-a reținut că au fost formulate direct în fața instanței,

fără ca anterior să facă obiectul unei petiții sau plângeri prealabile adresate

pârâtului, conform prevederilor O.G. nr. 27/2002 și art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs reclamantul, care a invocat în mod generic prevederile art. 304

1

și ale art. 304 pct. 4 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de fond

este nelegală și netemeinică.

Totodată,

recurentul-reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 și ale O.G. nr. 27/2002,

instanța de recurs admițând cererea de sesizare a Curții Constituționale care,

prin Decizia nr. 889 din 16 iunie 2009, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a O.G. nr. 27/2002 și ca neîntemeiată excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004.

Referitor la excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, Curtea Constituțională a

reținut că acest text al legii a mai făcut obiectul controlului de

constituționalitate, fiind pronunțată Decizia nr. 182/2008, publicată în M. Of.

al României, Partea I nr. 255 din 1 aprilie 2008, prin care s-a constatat că

dispozițiile respective sunt constituționale.

În ceea ce privește

invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.G. nr. 27/2002

privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, Curtea

Constituțională a reținut că aceasta este inadmisibilă în raport cu prevederile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, aceasta fiind nemotivată.

Recursul este nefondat.

Așa cum s-a arătat în

expunerea rezumativă prezentată mai sus, instanța de fond a respins ca

neîntemeiată acțiunea prin care recursul-reclamant solicitase:

- obligarea C.S.M. să-i

răspundă în termen de 30 de zile la petiția depusă la data de 20 noiembrie 2007;

- obligarea C.S.M. să-i

răspundă dacă mai are dreptul de a sesiza acestei autorități erorile judiciare

comise în cauzele sale;

- obligarea C.S.M. să-i

răspundă dacă această autoritate are competența să ia măsuri de sancționare a

magistraților care comit erori judiciare.

În motivarea soluției

adoptate, instanța de fond a reținut, în esență, că prin cererea din data de 20

noiembrie 2007, înregistrată la C.S.M. sub nr. 1/24659/1154 din 22 noiembrie 2007

a sesizat aceeași problemă pe care o sesizase și prin memoriile anterioare cu nr.

7174/2007, nr. 7621/ SK/2007 și nr. 8094/2007, astfel că prin Nota nr. 1/24659/1154

din 25 noiembrie 2007 i s-a comunicat că cererea sa, potrivit art. 10 alin. (1)

și (2) din O.G. nr. 27/ 2002, nu necesită un răspuns.

Într-adevăr, potrivit art. 10

din O.G. nr. 27/2002 „(1) În cazul în care un petiționar adresează aceleiași

autorități sau instituții publice mai multe petiții, sesizând aceeași problemă,

acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care

trebuie să facă referire la toate petițiile primite. (2) Dacă după trimiterea

răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar ori de la o

autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut, aceasta

se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune despre faptul că s-a

răspuns”.

În ceea ce privește

criticile soluției în raport cu prevederile art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004,

republicată, rezultă că, într-adevăr, „Dreptul persoanei vătămate la repararea

prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte

procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a

stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau

disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă

săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură

să determine o eroare judiciară”.

Însă, așa cum s-a arătat mai

sus, prin Decizia nr. 889 din 16 iunie 2009, Curtea Constituțională a respins

excepțiile de neconstituționalitate invocate de recurentul-reclamant, astfel că

temeiurile legale pe care Curtea de apel și-a fundamentat soluția sunt

constituționale.

În concluzie, având în

vedere considerentele de mai sus, urmează ca recursul să fie respins ca

nefondat, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.I. împotriva sentinței nr. 30F/CA din 5 martie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2009.