ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4702/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4702/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ
înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 16 ianuarie 2008,
reclamantul R.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., obligarea
acestuia să-i răspundă în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, la
petiția depusă la data de 20 noiembrie 2007 cu recomandata poștală nr. 114550
și obligarea pârâtului să-i răspundă dacă mai are dreptul constituțional, ca
cetățean român să se adreseze acestei autorități publice cu petiții privind
erori judiciare ale judecătorilor, în cauzele reclamantului; obligarea
pârâtului să-i comunice dacă C.S.M. nu poate lua măsuri de pedepsire a
magistraților pentru erori judiciare în România, ce cale trebuie să urmeze
reclamantul pentru a-și apăra sau pentru a-și câștiga drepturile.
Acțiunea a fost raportată în
drept la art. 1 alin. (1), art. 2 lit. g), art. 11 alin. (1), art. 12 din Legea
nr. 554/2004, art. 159 din Legea nr. 19/2000, art. 15 lit. d) și e) din Legea nr.
146/1997.
Pârâtul prin întâmpinare a
solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât în cauză nu există
refuz nejustificat de răspuns la petiția din 20 noiembrie 2007 și reclamantul
nici nu a făcut dovada vătămării sale într-un drept prevăzut de lege.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția
de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 30/F/CA din 5 martie 2008 a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.I. în contradictoriu
cu pârâtul C.S.M., motivând că refuzul autorității pârâte de soluționare a plângerii
din 22 noiembrie 2007 și comunicarea răspunsului este justificat, în temeiul
prevederilor art. 10 din O.G. nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002,
nefiind îndeplinite prevederile art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la celelalte două
capete de cerere s-a reținut că au fost formulate direct în fața instanței,
fără ca anterior să facă obiectul unei petiții sau plângeri prealabile adresate
pârâtului, conform prevederilor O.G. nr. 27/2002 și art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri a
formulat recurs reclamantul, care a invocat în mod generic prevederile art. 304
1
și ale art. 304 pct. 4 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de fond
este nelegală și netemeinică.
Totodată,
recurentul-reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 și ale O.G. nr. 27/2002,
instanța de recurs admițând cererea de sesizare a Curții Constituționale care,
prin Decizia nr. 889 din 16 iunie 2009, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a O.G. nr. 27/2002 și ca neîntemeiată excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004.
Referitor la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, Curtea Constituțională a
reținut că acest text al legii a mai făcut obiectul controlului de
constituționalitate, fiind pronunțată Decizia nr. 182/2008, publicată în M. Of.
al României, Partea I nr. 255 din 1 aprilie 2008, prin care s-a constatat că
dispozițiile respective sunt constituționale.
În ceea ce privește
invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.G. nr. 27/2002
privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, Curtea
Constituțională a reținut că aceasta este inadmisibilă în raport cu prevederile
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea
Curții Constituționale, aceasta fiind nemotivată.
Recursul este nefondat.
Așa cum s-a arătat în
expunerea rezumativă prezentată mai sus, instanța de fond a respins ca
neîntemeiată acțiunea prin care recursul-reclamant solicitase:
- obligarea C.S.M. să-i
răspundă în termen de 30 de zile la petiția depusă la data de 20 noiembrie 2007;
- obligarea C.S.M. să-i
răspundă dacă mai are dreptul de a sesiza acestei autorități erorile judiciare
comise în cauzele sale;
- obligarea C.S.M. să-i
răspundă dacă această autoritate are competența să ia măsuri de sancționare a
magistraților care comit erori judiciare.
În motivarea soluției
adoptate, instanța de fond a reținut, în esență, că prin cererea din data de 20
noiembrie 2007, înregistrată la C.S.M. sub nr. 1/24659/1154 din 22 noiembrie 2007
a sesizat aceeași problemă pe care o sesizase și prin memoriile anterioare cu nr.
7174/2007, nr. 7621/ SK/2007 și nr. 8094/2007, astfel că prin Nota nr. 1/24659/1154
din 25 noiembrie 2007 i s-a comunicat că cererea sa, potrivit art. 10 alin. (1)
și (2) din O.G. nr. 27/ 2002, nu necesită un răspuns.
Într-adevăr, potrivit art. 10
din O.G. nr. 27/2002 „(1) În cazul în care un petiționar adresează aceleiași
autorități sau instituții publice mai multe petiții, sesizând aceeași problemă,
acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care
trebuie să facă referire la toate petițiile primite. (2) Dacă după trimiterea
răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar ori de la o
autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut, aceasta
se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune despre faptul că s-a
răspuns”.
În ceea ce privește
criticile soluției în raport cu prevederile art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004,
republicată, rezultă că, într-adevăr, „Dreptul persoanei vătămate la repararea
prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte
procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a
stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau
disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă
săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură
să determine o eroare judiciară”.
Însă, așa cum s-a arătat mai
sus, prin Decizia nr. 889 din 16 iunie 2009, Curtea Constituțională a respins
excepțiile de neconstituționalitate invocate de recurentul-reclamant, astfel că
temeiurile legale pe care Curtea de apel și-a fundamentat soluția sunt
constituționale.
În concluzie, având în
vedere considerentele de mai sus, urmează ca recursul să fie respins ca
nefondat, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de R.I. împotriva sentinței nr. 30F/CA din 5 martie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 29 octombrie 2009.