ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, reclamantul R.I. a solicitat, în

contradictoriu cu G.R., obligarea pârâtului să-i răspundă la petiția depusă

prin fax la data de 13 octombrie 2008.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a depus o cerere prin care a solicitat a se lua

măsurile necesare pentru a beneficia de dispozițiile art. 180 alin. (1) art. 47

alin. (1) lit. b) și art. 60 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, respectiv de art.

1 din H.G. nr. 1550/2004, dar nu a primit nici un răspuns din partea pârâtului.

Pârâtul G.R. a formulat

întâmpinare, invocând pe cale de excepție netimbrarea acțiunii, lipsa calității

procesuale pasive; în raport cu dispozițiile Legii 90/2001 și inadmisibilitatea

acțiunii, în raport cu dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 27/2000 și cu faptul că

fotocopia petiției nu poartă ștampila și numărul de înregistrare ale G.R.

Pârâtul a mai arătat că prin

acțiune nu se contestă legalitatea unui act administrativ emis de G.R. și nici

un refuz nejustificat, reclamantul nefăcând dovada depunerii petiției.

Prin Sentința Civilă nr.

2544 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile invocate de pârât,

instanța admițând acțiunea formulată. Prima instanță a obligat pârâtul să

răspundă petiției formulate de reclamant la data de 12 octombrie 2008 și transmisă la 13 octombrie 2008.

Prima instanță a constat că

reclamantul a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de

timbru și timbrul judiciar îndeplinindu-și astfel obligația legală în acest

sens.

A apreciat nefondată

excepția lipsei calității procesuale pasive, reținând că cererea a cărei

nesoluționare în termen legal se invocă a fost adresată G.R., acestuia

revenindu-i astfel obligația de a formula un răspuns.

S-a reținut, de asemenea, că

în cauză se contestă un act administrativ asimilat al pârâtului în sensul art.

2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel încât exista identitate între pârât

și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a constatat că, la data de 13 octombrie 2008, reclamantul a transmis

pârâtului prin fax solicitarea sa, situație în care copia depusă la dosar nu

poate avea ștampilă și număr de înregistrare ale G.R.

Cum reclamantul nu a primit

răspuns la cererea formulată, prima instanță a apreciat incidente dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, referitoare la nesoluționarea

în termenul legal al unei cereri.

Împotriva sentinței civile

nr. 2544 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâtul

G.R. prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și

modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca

neîntemeiată.

A învederat

recurentul-pârât, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată a fost

pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.), datorită următoarelor împrejurări:

Prin petiția despre care

reclamantul susține că a fost transmisă prin fax G.R., la data de 13 octombrie 2008, acesta solicită G.R. „să analizeze, să cerceteze și apoi să dispună ca

petentul să beneficieze de dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) coroborat cu

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 19/2000”. Or, potrivit dispozițiilor art. 2 din

O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor,

cu modificările și completările ulterioare, „prin petiție se înțelege cererea,

reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă

electronică, pe .care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate

adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor

publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale,

companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes

județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare

autorități și instituții publice”. Autoritățile și instituțiile publice sesizate

au obligația, conform art. 8 alin. (1) din același act normativ, să comunice

petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției,

răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă,

A precizat pârâtul recurent

că fotocopia petiției, depusă de reclamant la dosarul cauzei, nu poartă

ștampila și numărul de înregistrare la G.R. - Registratura Generală, care să

ateste faptul că a fost depusă și înregistrată la această autoritate, pentru a

fi dispuse măsuri de cercetare și analiză detaliată a tuturor aspectelor

sesizate. De asemenea, s-a arătat că reclamantul nu face dovada depunerii

petiției sale la G.R., personal, la Registratura Generală, prin serviciile de poștă cu confirmare de primire, poștă electronică

sau prin fax, cu confirmare de primire. Între G.R. și reclamant nu se poate

stabili existența unui raport juridic de drept material care să poată fi

transpus prin cererea formulată de reclamant într-un raport de drept procesual,

acesta din urmă nefăcând dovada depunerii la G.R. a petiției sale. Reclamantul

susține doar că a depus petiția sa prin faxul nr. 1265 din 13 ianuarie 2008

prin care a solicitat să beneficieze de prevederile art. 47 alin. (1) lit. b)

și ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de

pensii și alte drepturi de asigurări sociale, fără a prezenta probe din care să

rezulte că într-adevăr a transmis petiția sa către G.R. Astfel, reclamantul nu

oferă informații lămuritoare cu privire la modul în care a identificat acest

număr de fax cu autoritatea/persoana presupusă a fi destinatarul memoriului

său. Datele de contact ale G.R. sunt afișate pe pagina proprie de internet, numărul

de fax precizat de reclamant nefiind printre informațiile aduse la cunoștința

publicului în acest mod. Astfel, pentru activitatea de relații petiții a fost

indicat faxul. Astfel, pentru a fi în prezenta situației reglementată de art. 2

alin. (2) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările

ulterioare, trebuie să se facă. dovada, pe de o parte că reclamantul a adresat

cererea în condițiile prevăzute de lege și, pe de altă parte, că autoritatea

publică pârâtă nu a răspuns. De asemenea, potrivit dispozițiilor exprese ale

art. 12 teza a ll-a din Legea nr. 554/2004, reclamantul, în situația în care nu

a primit nici un răspuns la cererea sa va depune la dosarul cauzei copia

cererii, certificată prin numărul data înregistrării la autoritatea publică, în

speță la R.G.G.R. – S.G.G.

Recurentul a considerat

nelegală soluția instanței care, constatând, că G.R. nu a răspuns petentului în

termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, a dispus obligarea pârâtului

să răspundă, fără ca reclamantul să fi demonstrat și fără ca instanța să fi

verificat dacă petiția indicată prin acțiune a fost înregistrată la

registratura autorității pârâte, pentru a se putea angaja răspunderea acestei

autorități în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză intimatul a invocat excepția nulității recursului, susținând că au

fost încălcate de către recurent dispozițiile art. 302 C. proc. civ., care

dispun că „Recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub

sancțiunea nulității”, în condițiile în care cererea de recurs a fost depusă la

Înalta Curte de Casație și Justiție și nu la Curtea de Apel București. În subsidiar, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Excepția nulității

recursului nu este întemeiată, rezultând din actele și lucrările dosarului că

au fost respectate dispozițiile art. 302 C. proc. civ., cererea de recurs fiind

depusă la instanța care a pronunțat hotărârea recurată, respectiv Curtea de

Apel București, și nu direct la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recursul este nefondat.

Conform prevederilor art. 1

alin.

(1)

din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de

contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată. Prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se înțelege,

potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la

înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen. în același

sens, dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea

activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările

ulterioare, stipulează că autoritățile și instituțiile publice sesizate au

obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării

petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.

În cauză, intimatul R.I. a

făcut dovada că a transmis prin fax, la data de 13 octombrie 2008, o cerere către G.R., prin care a solicitat analizarea, cercetarea și dispunerea de măsuri în

sensul acordării beneficiului art. 47 alin. (1) lit. b) și art. 60 alin. (1)

din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare. La această

cerere pârâtul G.R. nu a răspuns în termenul legal de 30 de zile de la depunerea

și înregistrarea solicitării reclamantului, ci numai ulterior pronunțării

sentinței instanței de fond, respectiv la data de 27 iulie 2009, când cu adresa nr. 15 D/9756 din 27 iulie 2009 G.R. – S.G.G. a transmis memoriul intimatului,

spre competentă soluționare, C.N.P.D.A.S., de unde s-a primit răspunsul cu nr.

8381/2209 din 22 septembrie 2009.

În raport de împrejurările

de fapt ale pricinii, în ființă atât la data introducerii acțiunii în

contencios administrativ cât și la momentul pronunțării hotărârii recurate,

prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, procedând în mod întemeiat

la admiterea acțiunii reclamantului și la obligarea pârâtului G.R. la

formularea unui răspuns relativ la petiția intimatului transmisă recurentului

la data de 13 octombrie 2008.

În aceste condiții, se

constată că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate și că sentința

atacată este legală și temeinică, urmând a se dispune, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat

de G.R. împotriva sentinței civile nr. 2544 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de G.R. împotriva sentinței civile nr. 2544 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2010.