ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu G.R., obligarea pârâtului să-i răspundă la petiția depusă prin fax la data de 13 octombrie 2008. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a depus o cerere prin care a solicitat a se lua măsurile necesare pentru a beneficia de dispozițiile art. 180 alin. (1) art. 47 alin. (1) lit. b) și art. 60 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, respectiv de art. 1 din H.G. nr. 1550/2004, dar nu a primit nici un răspuns din partea pârâtului. Pârâtul G.R. a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepție netimbrarea acțiunii, lipsa calității procesuale pasive; în raport cu dispozițiile Legii 90/2001 și inadmisibilitatea acțiunii, în raport cu dispozițiile art. 2 din O.G.

nr. 27/2000 și cu faptul că fotocopia petiției nu poartă ștampila și numărul de înregistrare ale G.R. Pârâtul a mai arătat că prin acțiune nu se contestă legalitatea unui act administrativ emis de G.R. și nici un refuz nejustificat, reclamantul nefăcând dovada depunerii petiției. Prin Sentința Civilă nr. 2544 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile invocate de pârât, instanța admițând acțiunea formulată. Prima instanță a obligat pârâtul să răspundă petiției formulate de reclamant la data de 12 octombrie 2008 și transmisă la 13 octombrie 2008. Prima instanță a constat că reclamantul a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar îndeplinindu-și astfel obligația legală în acest sens.

A apreciat nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive, reținând că cererea a cărei nesoluționare în termen legal se invocă a fost adresată G.R., acestuia revenindu-i astfel obligația de a formula un răspuns. S-a reținut, de asemenea, că în cauză se contestă un act administrativ asimilat al pârâtului în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel încât exista identitate între pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății. Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că, la data de 13 octombrie 2008, reclamantul a transmis pârâtului prin fax solicitarea sa, situație în care copia depusă la dosar nu poate avea ștampilă și număr de înregistrare ale G.R. Cum reclamantul nu a primit răspuns la cererea formulată, prima instanță a apreciat incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, referitoare la nesoluționarea în termenul legal al unei cereri.

Împotriva sentinței civile nr. 2544 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâtul G.R. prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. A învederat recurentul-pârât, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), datorită următoarelor împrejurări: Prin petiția despre care reclamantul susține că a fost transmisă prin fax G.R., la data de 13 octombrie 2008, acesta solicită G.R. „să analizeze, să cerceteze și apoi să dispună ca petentul să beneficieze de dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 60 alin. (1) din Legea nr. 19/2000”.

Or, potrivit dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare, „prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe .care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice”.

Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația, conform art. 8 alin. (1) din același act normativ, să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă, A precizat pârâtul recurent că fotocopia petiției, depusă de reclamant la dosarul cauzei, nu poartă ștampila și numărul de înregistrare la G.R. - Registratura Generală, care să ateste faptul că a fost depusă și înregistrată la această autoritate, pentru a fi dispuse măsuri de cercetare și analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate. De asemenea, s-a arătat că reclamantul nu face dovada depunerii petiției sale la G.R., personal, la Registratura Generală, prin serviciile de poștă cu confirmare de primire, poștă electronică sau prin fax, cu confirmare de primire.

Între G.R. și reclamant nu se poate stabili existența unui raport juridic de drept material care să poată fi transpus prin cererea formulată de reclamant într-un raport de drept procesual, acesta din urmă nefăcând dovada depunerii la G.R. a petiției sale. Reclamantul susține doar că a depus petiția sa prin faxul nr. 1265 din 13 ianuarie 2008 prin care a solicitat să beneficieze de prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) și ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, fără a prezenta probe din care să rezulte că într-adevăr a transmis petiția sa către G.R. Astfel, reclamantul nu oferă informații lămuritoare cu privire la modul în care a identificat acest număr de fax cu autoritatea/persoana presupusă a fi destinatarul memoriului său.

Datele de contact ale G.R. sunt afișate pe pagina proprie de internet, numărul de fax precizat de reclamant nefiind printre informațiile aduse la cunoștința publicului în acest mod. Astfel, pentru activitatea de relații petiții a fost indicat faxul. Astfel, pentru a fi în prezenta situației reglementată de art. 2 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, trebuie să se facă. dovada, pe de o parte că reclamantul a adresat cererea în condițiile prevăzute de lege și, pe de altă parte, că autoritatea publică pârâtă nu a răspuns. De asemenea, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 12 teza a ll-a din Legea nr. 554/2004, reclamantul, în situația în care nu a primit nici un răspuns la cererea sa va depune la dosarul cauzei copia cererii, certificată prin numărul data înregistrării la autoritatea publică, în speță la R.G.G.R.

– S.G.G. Recurentul a considerat nelegală soluția instanței care, constatând, că G.R. nu a răspuns petentului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, a dispus obligarea pârâtului să răspundă, fără ca reclamantul să fi demonstrat și fără ca instanța să fi verificat dacă petiția indicată prin acțiune a fost înregistrată la registratura autorității pârâte, pentru a se putea angaja răspunderea acestei autorități în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul a invocat excepția nulității recursului, susținând că au fost încălcate de către recurent dispozițiile art. 302 C. proc. civ., care dispun că „Recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității”, în condițiile în care cererea de recurs a fost depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție și nu la Curtea de Apel București.

În subsidiar, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Excepția nulității recursului nu este întemeiată, rezultând din actele și lucrările dosarului că au fost respectate dispozițiile art. 302 C. proc. civ., cererea de recurs fiind depusă la instanța care a pronunțat hotărârea recurată, respectiv Curtea de Apel București, și nu direct la Înalta Curte de Casație și Justiție. Recursul este nefondat. Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se înțelege, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen. în același sens, dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.

În cauză, intimatul R.I. a făcut dovada că a transmis prin fax, la data de 13 octombrie 2008, o cerere către G.R., prin care a solicitat analizarea, cercetarea și dispunerea de măsuri în sensul acordării beneficiului art. 47 alin. (1) lit. b) și art. 60 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare. La această cerere pârâtul G.R. nu a răspuns în termenul legal de 30 de zile de la depunerea și înregistrarea solicitării reclamantului, ci numai ulterior pronunțării sentinței instanței de fond, respectiv la data de 27 iulie 2009, când cu adresa nr. 15 D/9756 din 27 iulie 2009 G.R. – S.G.G.

a transmis memoriul intimatului, spre competentă soluționare, C.N.P.D.A.S., de unde s-a primit răspunsul cu nr. 8381/2209 din 22 septembrie 2009. În raport de împrejurările de fapt ale pricinii, în ființă atât la data introducerii acțiunii în contencios administrativ cât și la momentul pronunțării hotărârii recurate, prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, procedând în mod întemeiat la admiterea acțiunii reclamantului și la obligarea pârâtului G.R. la formularea unui răspuns relativ la petiția intimatului transmisă recurentului la data de 13 octombrie 2008. În aceste condiții, se constată că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate și că sentința atacată este legală și temeinică, urmând a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de G.R. împotriva sentinței civile nr. 2544 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.R. împotriva sentinței civile nr. 2544 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.