ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 229/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată că : Tribunalul Arbitral, prin sentința nr. 1 din 6 ianuarie 2004, a admis acțiunea formulată de SC S. SA și a dispus obligarea SN P. SA la plata sumei de 160.112.648.363 lei, reprezentând contravaloare prestații. Împotriva hotărârii arbitrale au formulat acțiune în anulare atât SC S. SA cât și SN P. SA.. Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia 89 din 23 februarie 2004 a anulat hotărârea arbitrală și a admis, în parte, ambele acțiuni, dispunând, pe fond, reducerea sumei la care a fost obligată SN P. SA și compensarea datoriilor reciproce. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Hotărârea nr. 5766 din 16 decembrie 2004, a respins recursul declarat de SC.

S. SA și a menținut hotărârea Curții de Apel Ploiești. SC. S. SA a solicitat revizuirea Deciziei nr. 89 din 23 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Cererea de revizuire a fost admisă, iar Curtea de Apel Ploiești prin Decizia nr. 762 din 13 februarie 2006, în complet format din 3 judecători, a respins acțiunile în anulare, menținând sentința arbitrală. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3731 din 22 noiembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 5359/1/2006, a admis recursul SN P. SA, a modificat decizia atacată, în sensul că a respins cererea de revizuire formulată de SC S. SA, și a dispus întoarcerea executării. S.C. S. SA a formulat, la 4 mai 2007, o nouă cerere de revizuire a Deciziei nr. 89 din 23 februarie 2004. De această dată, Curtea de Apel Ploiești, prin sentința nr. 159 din 23 octombrie 2007, în complet format dintr-un singur judecător, a respins cererea de revizuire.

Această din urmă soluție a fost recurată de către SC S. SA Brazi , făcând obiectul prezentei cauze de pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recurenta a invocat inițial prevederile art. 304 pct. 8 și pct. 9, iar la ultimul termen de judecată a invocat și motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 1 C. pr. civ. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: Astfel cum rezultă din cuprinsul memoriului de recurs depus inițial la dosar, Înalta Curte constată că singura critică adusă de SC S. SA sentinței recurate o constituie pretinsa greșită interpretare a actului juridic dedus judecații, emisă de O.N.R.C. București la data de 17 aprilie 2007 - care ar face dovada ca, semnatarul Notei de negociere nr. 196 din 5 ianuarie 2000, numitul P.N.

avea,,puteri depline" în cadrul sucursalei Petrobrazi, astfel încât putea angaja valabil sucursala din punct de vedere juridic. Cu privire la acest pretins înscris nou, în mod judicios, instanța de revizuire a reținut că nu au fost îndeplinite cerințele art. 322 alin. (5) Cod proc. civ., astfel încât nu a existat nici un motiv care să impună admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată de SC S. SA. Astfel, corect a reținut instanța de revizuire că înscrisul prezentat de recurenta revizuientă S. nu este un înscris nou, nu a existat la data pronunțării hotărârii, nu a fost reținut de partea potrivnică și nici nu a existat o imposibilitate de prezentare a acestuia, precum și că nu are caracter determinant.

Cu privire la faptul că înscrisul prezentat de recurenta revizuientă S. nu este un înscris nou, Înalta Curte va reține că, pentru ca înscrisul invocat, emisă de O.N.R.C. București la data de 17 aprilie 2007, să fi fost nou, trebuia ca el nu fi fost avut în vedere la soluționarea procesului în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a cerut. Cu alte cuvinte, în cazul în care atestarea din înscrisul invocat de revizuientă a fost cunoscută de către instanță cu ocazia soluționării litigiului și a făcut obiect de cercetare, acesta nu poate fi considerat înscris nou. A admite contrariul ar însemna să se permită părților ca, oricând după finalizarea unui proces, prevalându-se de înscrisuri cu o dată ulterioară, să repună în discuție ceea ce s-a mai soluționat deja de către instanțe, încălcându-se astfel stabilitatea și securitatea actului de justiție.

În speță, prin adresa din 17 aprilie 2007 emisă de O.N.R.C. București, invocată ca "înscris nou", recurenta încearcă să demonstreze ca P.N., director general al Sucursalei Petrobrazi la data semnării Notei de negociere din 5 ianuarie 2000, avea și calitatea de administrator cu puteri depline al Sucursalei Petrobrazi, calitate în care reprezenta sucursala în raporturile cu terții și putea semna orice fel de act juridic în numele acesteia. Mai departe, se susține de către S. că dacă instanța ar fi cunoscut aspectele menționate mai sus, atunci, nu ar mai fi concluzionat în sensul că Nota de negociere din 5 ianuarie 2000 este lovită de nulitate, întrucât nu a fost semnată de reprezentantul legal al Sucursalei Petrobrazi.

Ori, toate aceste aspecte au fost avute în vedere de instanța care a pronunțat decizia a cărei revizuire se cere, susținerile S. cu privire la puterile nelimitate ale lui P.N. fiind considerate nerelevante și înlăturate în mod judicios de către instanță. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate și din cuprinsul deciziei nr. 5766/2004 (pag. 10) pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. 5052/2004, prin care a fost respins recursul declarat de S. împotriva Deciziei nr. 89 din 23 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Pentru a putea fi socotită admisibilă o cerere de revizuire întemeiata pe prevederile pct. 5 al art. 322 C. proc. civ., este necesar ca înscrisul nou să fi existat la data pronunțării hotărârii, întrucât numai un astfel de înscris ar fi,,putut fi reținut de partea potrivnică, cealaltă parte fiind în imposibilitatea de a-l prezenta.

Față de formularea neechivoca a pct. 5 al art. 322 C. proc. civ. rezultă că nu pot fi invocate drept temei al revizuirii înscrisuri constituite ulterior pronunțării hotărârii. Ori, înscrisul prezentat a fost emis la data de 17 aprilie 2007, ulterior finalizării pronunțării Deciziei nr. 89 din 23 februarie 2004, astfel încât nu avea cum să fie avut în vedere la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită. Insă, contrar susținerilor recurentei, "informațiile" pe care le conține adresa din 17 aprilie 2007 emisă de O.N.R.C. București nu pot fi considerate "înscris", în sensul art. 322 C. proc. civ., astfel încât, în mod corect, prima instanță a apreciat ca "instrumentum-ul" prezentat acum de SC S. SA este un înscris ulterior, ce nu poate servi drept temei revizuirii.

Revizuienta recurentă S. susține că nu a putut prezenta înscrisul nou datorită unei împrejurări mai presus de voința sa, respectiv "refuzul reprezentanților O.N.R.C. București de a furniza informații cu privire la puterile administratorului SN P. SA. Recurenta nu a făcut însă dovada că s-ar fi adresat O.N.R.C. cu o solicitare de informații și ca aceasta instituție a refuzat să îi furnizeze informațiile solicitate. Pe de altă parte, urmează a se observa că, prin împrejurare mai presus de voința unei părți nu trebuie să se înțeleagă orice impediment în procurarea înscrisului respectiv, ci numai acele situații ce întrunesc caracterele forței maiore. În aceste condiții, având în vedere că informațiile ce pot fi solicitate de la O.N.R.C.

sunt informații publice, ce se comunica la cerere, Înalta Curte va reține că acestea puteau fi procurate prin simplele demersuri ale recurentei, pe care aceasta nu a dovedit ca le-a făcut. Înalta Curte urmează a mai reține și faptul înscrisul pretins nou din care ar rezulta ca P.N. era administrator cu puteri depline, nu putea conduce la concluzia că, prin semnarea Notei de negociere 196 din 5 ianuarie 2000 acesta nu a făcut altceva decât să își exercite atribuțiile normale ce îi fuseseră conferite în cadrul societății, înscrisul nefiind unul determinant. Cât privește motivul de recurs de ordine publică, Înalta Curte constată că este nefondat deoarece la data soluționării celei de-a doua revizuiri, erau în vigoare noile prevederi ale art. 365 alin. (1) coroborat cu art. 342 alin. (1) teza finală și art. 323 alin. (1) C. pr.

civ. și potrivit cu care competența de soluționare a acțiunii în anulare revine instanței imediat superioare celei care ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanță. Și cum completul de judecată de primă instanță este format dintr-un singur judecător, rezultă că astfel se judecă și acțiunile în anulare: în complet compus dintr-un judecător. În consecință aceeași este compunerea și pentru soluționarea revizuirii împotriva unei hotărâri prin care s-a judecat o acțiune în anulare unei sentințe arbitrale. Normele de competență, ca și cele de organizare judiciară, fiind de imediată aplicare, rezultă că instanța care a soluționat revizuirea a fost corect alcătuită. Referirile recurentei la modul în care a fost soluționată cealaltă cerere de revizuire, ca și considerațiile pe marginea soluției pronunțate de Înalta Curte în recursul la acea revizuire, nu au nici o relevanță în cauză.

După cum nu au nici o relevanță nici celelalte decizii de speță invocate de către recurentă. Acesta deoarece, pe de o parte, obiectul prezentului recurs este cea de-a doua soluție pronunțată de instanța de revizuire, iar pe de altă parte, în sistemul judiciar românesc, practica judiciară nu este izvor de drept. Pentru considerentele reținute, conform art. 312 C. pr. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA Brazi împotriva deciziei civile nr. 159 din 23 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA Brazi împotriva Deciziei civile nr. 159 din 23 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 ianuarie 2009.