ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 229/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată că

:

Tribunalul Arbitral,

prin sentința nr. 1 din 6 ianuarie 2004,

a admis acțiunea formulată de SC S. SA și a dispus obligarea SN P. SA la plata

sumei de 160.112.648.363 lei, reprezentând contravaloare prestații.

Împotriva hotărârii

arbitrale au formulat acțiune în anulare atât SC S. SA cât și SN P. SA..

Curtea de Apel Ploiești,

prin Decizia 89 din 23

februarie 2004 a anulat hotărârea arbitrală și a admis, în parte, ambele

acțiuni, dispunând, pe fond, reducerea sumei la care a fost obligată SN P. SA

și compensarea datoriilor reciproce.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin Hotărârea nr. 5766 din 16 decembrie 2004, a respins recursul

declarat de SC. S. SA și a menținut hotărârea Curții de Apel Ploiești.

SC. S. SA a solicitat

revizuirea Deciziei nr. 89 din 23 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Cererea de revizuire a fost

admisă, iar Curtea de Apel Ploiești prin Decizia nr. 762 din 13 februarie 2006,

în complet format din 3 judecători, a respins acțiunile în anulare, menținând

sentința arbitrală.

Înalta Curte de Casație și

Justiție,

prin Decizia

nr. 3731 din 22 noiembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 5359/1/2006, a admis

recursul SN P. SA, a modificat decizia atacată, în sensul că a respins cererea

de revizuire formulată de SC S. SA, și a dispus întoarcerea executării.

S.C. S. SA a formulat, la 4

mai 2007, o nouă cerere de revizuire a Deciziei nr. 89 din 23 februarie 2004.

De această dată, Curtea de

Apel Ploiești, prin sentința nr. 159 din 23 octombrie 2007, în complet format

dintr-un singur judecător, a respins cererea de revizuire.

Această din urmă soluție a

fost recurată de către SC S. SA Brazi

, făcând obiectul prezentei cauze de pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Recurenta a invocat inițial

prevederile art. 304 pct. 8 și pct. 9, iar la ultimul termen de judecată a

invocat și motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 1 C. pr. civ.

Analizând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru

următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din

cuprinsul memoriului de recurs depus inițial la dosar, Înalta Curte constată că

singura critică adusă de SC S. SA sentinței recurate o constituie pretinsa

greșită interpretare a actului juridic dedus judecații, emisă de O.N.R.C. București

la data de 17 aprilie 2007 - care ar face dovada ca, semnatarul Notei de

negociere nr. 196 din 5 ianuarie 2000, numitul P.N. avea,,puteri depline" în

cadrul sucursalei Petrobrazi, astfel încât putea angaja valabil sucursala din

punct de vedere juridic.

Cu privire la acest pretins

înscris nou, în mod judicios, instanța de revizuire a reținut că nu au fost

îndeplinite cerințele art. 322 alin. (5) Cod proc. civ., astfel încât nu a

existat nici un motiv care să impună admiterea în principiu a cererii de

revizuire formulată de SC S. SA.

Astfel, corect a reținut instanța

de revizuire că înscrisul prezentat de recurenta revizuientă S. nu este un

înscris nou, nu a existat la data pronunțării hotărârii, nu a fost reținut de

partea potrivnică și nici nu a existat o imposibilitate de prezentare a

acestuia, precum și că nu are caracter determinant.

Cu privire la faptul că

înscrisul prezentat de recurenta revizuientă S. nu este un înscris nou, Înalta

Curte va reține că, pentru ca înscrisul invocat, emisă de O.N.R.C. București la

data de 17 aprilie  2007, să fi fost nou, trebuia ca el nu fi fost avut în

vedere la soluționarea procesului în care s-a pronunțat hotărârea a cărei

revizuire s-a cerut.

Cu alte cuvinte, în cazul în

care atestarea din înscrisul invocat de revizuientă a fost cunoscută de către

instanță cu ocazia soluționării litigiului și a făcut obiect de cercetare,

acesta nu poate fi considerat înscris nou. A admite contrariul ar însemna să se

permită părților ca, oricând după finalizarea unui proces, prevalându-se de

înscrisuri cu o dată ulterioară, să repună în discuție ceea ce s-a mai

soluționat deja de către instanțe, încălcându-se astfel stabilitatea și securitatea

actului de justiție.

În speță, prin adresa din 17

aprilie 2007 emisă de O.N.R.C. București, invocată ca "înscris nou",

recurenta încearcă să demonstreze ca P.N., director general al Sucursalei

Petrobrazi la data semnării Notei de negociere din 5 ianuarie 2000, avea și

calitatea de administrator cu puteri depline al Sucursalei Petrobrazi, calitate

în care reprezenta sucursala în raporturile cu terții și putea semna orice fel

de act juridic în numele acesteia. Mai departe, se susține de către S. că dacă

instanța ar fi cunoscut aspectele menționate mai sus, atunci, nu ar mai fi

concluzionat în sensul că Nota de negociere din 5 ianuarie 2000 este lovită de nulitate,

întrucât nu a fost semnată de reprezentantul legal al Sucursalei Petrobrazi.

Ori, toate aceste aspecte au

fost avute în vedere de instanța care a pronunțat decizia a cărei revizuire se

cere, susținerile S. cu privire la puterile nelimitate ale lui P.N. fiind

considerate nerelevante și înlăturate în mod judicios de către instanță. De

altfel, acest lucru rezultă cu claritate și din cuprinsul deciziei nr. 5766/2004

(pag. 10) pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. 5052/2004,

prin care a fost respins recursul declarat de S. împotriva Deciziei nr. 89 din 23

februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Pentru a putea fi socotită

admisibilă o cerere de revizuire întemeiata pe prevederile pct. 5 al art. 322 C.

proc. civ., este necesar ca înscrisul nou să fi existat la data pronunțării

hotărârii, întrucât numai un astfel de înscris ar fi,,putut fi reținut de

partea potrivnică, cealaltă parte fiind în imposibilitatea de a-l prezenta. Față

de formularea neechivoca a pct. 5 al art. 322 C. proc. civ. rezultă că nu pot

fi invocate drept temei al revizuirii înscrisuri constituite ulterior

pronunțării hotărârii.

Ori, înscrisul prezentat a

fost emis la data de 17 aprilie  2007, ulterior finalizării pronunțării Deciziei

nr. 89 din 23 februarie 2004, astfel încât nu avea cum să fie avut în vedere la

momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Insă, contrar susținerilor

recurentei, "informațiile" pe care le conține adresa din 17 aprilie 2007

emisă de O.N.R.C. București nu pot fi considerate "înscris", în

sensul art. 322 C. proc. civ., astfel încât, în mod corect, prima instanță a

apreciat ca "instrumentum-ul" prezentat acum de SC S. SA este un

înscris ulterior, ce nu poate servi drept temei revizuirii.

Revizuienta recurentă S. susține

că nu a putut prezenta înscrisul nou datorită unei împrejurări mai presus de

voința sa, respectiv "refuzul reprezentanților O.N.R.C. București de a

furniza informații cu privire la puterile administratorului SN P. SA.

Recurenta nu a făcut însă

dovada că s-ar fi adresat O.N.R.C. cu o solicitare de informații și ca aceasta

instituție a refuzat să îi furnizeze informațiile solicitate. Pe de altă parte,

urmează a se observa că, prin împrejurare mai presus de voința unei părți nu

trebuie să se înțeleagă orice impediment în procurarea înscrisului respectiv,

ci numai acele situații ce întrunesc caracterele forței maiore.

În aceste condiții, având în

vedere că informațiile ce pot fi solicitate de la O.N.R.C. sunt informații

publice, ce se comunica la cerere, Înalta Curte va reține că acestea puteau fi

procurate prin simplele demersuri ale recurentei, pe care aceasta nu a dovedit

ca le-a făcut.

Înalta Curte urmează a mai

reține și faptul înscrisul pretins nou din care ar rezulta ca P.N. era

administrator cu puteri depline, nu putea conduce la concluzia că, prin semnarea

Notei de negociere 196 din 5 ianuarie 2000 acesta nu a făcut altceva decât să

își exercite atribuțiile normale ce îi fuseseră conferite în cadrul societății,

înscrisul nefiind unul determinant.

Cât privește motivul de

recurs de ordine publică, Înalta Curte constată că este nefondat deoarece la

data soluționării celei de-a doua revizuiri, erau în vigoare noile prevederi

ale art. 365 alin. (1) coroborat cu art. 342 alin. (1) teza finală și art. 323 alin.

(1) C. pr. civ. și potrivit cu care competența de soluționare a acțiunii în

anulare revine instanței imediat superioare celei care ar fi fost competentă să

judece litigiul în fond, în primă instanță. Și cum completul de judecată de

primă instanță este format dintr-un singur judecător, rezultă că astfel se

judecă și acțiunile în anulare: în complet compus dintr-un judecător.

În consecință aceeași este

compunerea și pentru soluționarea revizuirii împotriva unei hotărâri prin care

s-a judecat o acțiune în anulare unei sentințe arbitrale. Normele de

competență, ca și cele de organizare judiciară, fiind de imediată aplicare,

rezultă că instanța care a soluționat revizuirea a fost corect alcătuită.

Referirile recurentei la

modul în care a fost soluționată cealaltă cerere de revizuire, ca și

considerațiile pe marginea soluției pronunțate de Înalta Curte în recursul la

acea revizuire, nu au nici o relevanță în cauză. După cum nu au nici o

relevanță nici celelalte decizii de speță invocate de către recurentă. Acesta

deoarece, pe de o parte, obiectul prezentului recurs este cea de-a doua soluție

pronunțată de instanța de revizuire, iar pe de altă parte, în sistemul judiciar

românesc, practica judiciară nu este izvor de drept.

Pentru considerentele

reținute, conform art. 312 C. pr. civ. se va

respinge recursul declarat de

reclamanta SC S. SA Brazi împotriva deciziei civile nr. 159 din 23 octombrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC S. SA Brazi împotriva Deciziei civile nr. 159 din 23 octombrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 28 ianuarie 2009.