Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.10.2008
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6235/2008

HOTĂRÂRE
23.10.2008
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6235/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta P.E. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și a solicitat obligarea acestuia să emită o dispoziție în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care să acorde măsuri reparatorii pentru imobilului expropriat, situat în Cluj-Napoca. Prin motivarea acțiunii și precizările făcute în termen legal, reclamanta a arătat că a fost expropriată în calitate de proprietar și solicită, în calitate de chiriași, atribuirea în compensare a locuinței repartizate la momentul exproprierii din fondul locativ de stat, situată în str. T. nr. 12 (cu identificările de carte funciară).

Tribunalul Mureș (investit prin admiterea cererii de strămutare) a dispus prin sentința civilă nr. 921 din 18 iunie 2007: admiterea cererii precizate; constatarea că imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, a fost preluat de stat în mod abuziv; a obligat pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local să acorde reclamantei, în compensare, imobilul situat în Cluj-Napoca, (cu identificările de Carte Funciară); a fost dispusă întabularea dreptului la proprietate. Instanța, în baza probelor administrate, a apreciat că, în condițiile în care unitatea notificată nu a soluționat cererea, raportat la situația de fapt dovedită, se impune obligarea acesteia la măsura compensatorie prevăzută de lege.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 111 din 15 noiembrie 2007 a respins apelurile formulate de pârâții Consiliul local Cluj-Napoca și Primarul municipiului Cluj-Napoca. Instanța a reținut că apelurile nu au fost motivate și, în consecință, hotărârea a fost pronunțată numai pe baza celor invocate la instanța de fond. Aceeași instanță a admis apelul formulat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în parte, în ce privește imobilele în litigiu (cel acordat în compensare pentru prejudiciul cauzat prin exproprierea proprietății). Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și Primarul municipiului Cluj-Napoca.

Aceste două recursuri sunt identice în formă și conținut. Se susține, după expunerea situației de fapt, că nu este obligatorie compensarea cu alte bunuri sau servicii, pentru imobilele expropriate, ci doar o posibilitate: termenul de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru a răspunde notificării este un termen ne „sancționat" de aceiași lege. Recursul se privește ca nefondat. Reclamanta a formulat „notificare" și a solicitat stabilirea măsurii reparatorii a compensării pentru un imobil expropriat și demolat. Cel notificat, Primarul municipiului Cluj-Napoca, nu a răspuns notificării în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001. Deși legea nu prevede o sancțiune pentru nesoluționarea în termen a notificării, aceasta nu înseamnă că notificatorul trebuie să aștepte până când notificatul va răspunde prin dispoziție sau decizie.

El, notificatorul, se poate adresa oricând justiției, după expirarea termenului, pentru realizarea dreptului său. Drept consecință, instanța este îndreptățită să acorde orice măsură compensatorie prevăzută de lege, raportat desigur la fiecare situație concretă în parte. În speță, reclamantei i-a fost acordată, în compensare, locuința pe care o ocupă cu chirie după exproprierea și demolarea proprietății sale. Astfel că, instanțele nu au încălcat vreo prevedere din Legea nr. 10/2001, motivul de casare invocat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), fiind neîntemeiat. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

ÎN

DECIDE: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și de Consiliul local al Municipiului Cluj - Napoca împotriva deciziei nr. 111/A din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5640/2010
G. nr. 81/2007. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie, prin decizia nr. 18 din 27 ianuarie 2010, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanți și pârâți. În referire la a
ÎCCJ 2007-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2155/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: D.E.I. a solicitat Prefecturii județului Cluj, pe cale de notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivale
ÎCCJ 2010-07-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4219/2010
Asupra cauzei de față; Prin sentința civilă nr. 664 din 27 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 5075/117/2009, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.D.M., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Munic
ÎCCJ 2006-11-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9272/2006
de circulație a imobilelor expropriate, care nu mai pot fi restituite în natură. Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Cluj-Napoca, secția civilă, prin sentința nr. 279 din 7 martie 2006, a admis contestația, astfel cum a fost pre
ÎCCJ 2008-02-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 664/2008
respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 17/A din 15 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Împotriva susmenționatei decizii au declarat recurs pârâții Munic
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă