ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4219/2010

Asupra cauzei de față; Prin sentința civilă nr. 664 din 27 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 5075/117/2009, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.D.M., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca și, în consecință, a obligat pârâtul să emită dispoziție de soluționare a notificării înregistrate la B.E.J. S.M. din 13 august 2001, cu privire la imobilul situat în Municipiul Cluj-Napoca, județ Cluj, înscris în C.F. Cluj, în favoarea reclamantului. A dispus obligarea pârâtului la 5.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

În motivarea sentinței, s-a reținut că reclamantul, în calitate de succesor al proprietarului imobilului în litigiu, M.M., a formulat notificare înregistrată la autoritatea administrativă locală în baza Legii nr. 2 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului preluat de stat în baza unui decret de expropriere din anul 1982. Cu toate că avea obligația legală de a se pronunța prin dispoziție motivată asupra notificării reclamantului în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare, pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație, astfel încât, constatând calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, tribunalul a admis cererea, astfel cum a fost formulată, în temeiul art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței menționate a fost admis prin Decizia nr. 4/ A din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, cu consecința schimbării în parte a sentinței și a obligării pârâtului la plata către reclamant a unor cheltuieli de judecată parțiale, în cuantum de 1.500 lei, în loc de 5.000 lei. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a înlăturat în primul rând criticile relative la nesoluționarea notificării în termenul legal, însă a apreciat că sunt fondate motivele de apel legate de cuantumul excesiv al cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina apelantului.

Instanța de apel a considerat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 275 C. proc. civ., deoarece este întrunită situația de excepție menționată în partea ultimă a normei, aceea ca debitorul să nu fi fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată: în cazul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, debitorul este de drept în întârziere, în condițiile în care pârâtul avea obligația de a soluționa notificarea în termenul legal de 60 de zile. S-a constatat, însă, incidența dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., pe temeiul cărora nu se justifică încasarea unui onorariu de avocat în sumă de 5.000 lei, pe care să îl suporte integral pârâtul, astfel cum a stabilit prima instanță în cauză, față de modul simplist în care a fost formulată acțiunea reclamantului de către apărătorul ales în cauză.

Astfel, acțiunea introductivă nu a urmărit judecarea cauzei pe fond, în aplicarea Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, ci executarea de către pârât a unei simple obligații de a face, respectiv de a soluționa notificarea, deschizându-i reclamantului calea către un nou proces, în ipoteza în care notificarea nu va fi soluționată în sensul restituirii terenului în natură. Instanța a apreciat că, prin reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, nu au fost cenzurate ori modificate clauzele contractului de asistență juridică încheiat între reclamant și avocat, întrucât, conform art. 30 din Legea nr. 51/1995, contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi controlat direct sau indirect de niciun organ al statului, iar potrivit art. 94 alin. (2) și (3) din Statutul profesiei de avocat, onorariul se stabilește prin negociere.

Clientul poate plăti avocatului său un cuantum nelimitat al onorariului, dar atunci când solicită recuperarea lui integrală de la partea care a căzut în pretenții, sub forma cheltuielilor de judecată, instanța este în măsură să îl reducă la un cuantum rezonabil prin prisma proporționalității sale, cu amplitudinea și complexitatea muncii depuse de avocat, împiedicând în acest fel abuzul de drept, a conchis instanța de apel. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs ambele părți, după cum urmează: 1. Prin motivele de recurs formulate, reclamantul a invocat cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., susținând în esență următoarele: - instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut prin cererea de apel, respectiv cheltuieli de judecată parțiale, conform art. 276 C. proc.

civ., încălcând limitele învestirii, conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ., precum și însuși principiul disponibilității, în condițiile în care pârâtul nu a formulat o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată parțiale nici în fața instanței de fond; procedând în acest fel, instanța a încălcat și dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cererea nouă în apel fiind făcută direct de către instanța de apel (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.); - motivarea deciziei de apel cuprinde argumente contradictorii și străine de natura cauzei, instanța făcând confuzie între două instituții juridice distincte, respectiv acordarea cheltuielilor de judecată parțiale, aplicabilă în cazul admiterii în parte a acțiunii, și reducerea onorariului de avocat, aplicabilă în cazul prevăzut de art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., raportat la valoarea cauzei, complexitatea acesteia și munca avocatului (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.); - instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. a căror aplicabilitate este exclusă în ipoteza admiterii în totalitate a acțiunii de către prima instanță, precum în speță (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.); - nu sunt întrunite în cauză nici condițiile de aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel neținând cont de valoarea cauzei și subestimând munca avocatului prin prisma soluționării cauzei la primul termen de judecată; recurentul-reclamant a invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, indicând decizii relevante pe aspectul aprecierii criteriilor legale de reducere a cheltuielilor de judecată(art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). 2. Prin motivele de recurs concepute, întemeiate pe cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Primarul Municipiului Cluj-Napoca a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că nu sunt întrunite în cauză cerințele art. 275 C. proc. civ., în condițiile în care pârâtul a recunoscut pretențiile reclamantului la primul termen de judecată; totodată, în aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., datele fiind circumstanțele cauzei, era posibilă nu numai reducerea cheltuielilor, ci chiar exonerarea pârâtului de la plata integrală a cheltuielilor de judecată. Recurentul-pârât a criticat considerentele deciziei de apel și pe aspectul nesoluționării notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, susținând că legea nu prevede niciun fel de sancțiune în situația depășirii termenului de 60 de zile sau în cazul în care notificarea nu a fost soluționată în acest termen.

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursurile nu sunt fondate, pentru următoarele considerente: 1. Prin sentința pronunțată în cauză, urmare a admiterii în totalitate a pretențiilor reclamantului, astfel cum au fost formulate, s-a dispus obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului în cuantum de 5.000 lei, în baza art. 274 C. proc. civ., cuantum ce a fost redus, prin decizia recurată în cauză, la 1.500 lei, apreciindu-se ca fiind întrunite condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Contrar susținerilor recurentului - reclamant, instanța de apel, procedând la reducerea cheltuielilor de judecată, nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc.

civ., ce vizează acordarea cheltuielilor în mod proporțional cu pretențiile admise. Susținerile cu acest obiect au drept unic argument mențiunea din dispozitivul deciziei de apel, în sensul acordării de cheltuieli de judecată „parțiale" care, astfel cum a fost formulată, ar putea sugera aplicabilitatea normei amintite anterior. Din considerentele deciziei de apel rezultă, fără dubiu, că au fost analizate și apreciate ca fiind întrunite în cauză cerințele art. 274 alin. (3) C. proc. civ., privind reducerea cheltuielilor de judecată excesive, și nu cele ale art. 276, la care nu se face nicio referire în motivarea deciziei. Mențiunea din dispozitiv privind acordarea de cheltuieli „parțiale" este de natură să sprijine atare argumentare, semnificând corelația dintre cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat și criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., respectiv valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, sens în care a fost redus cuantumul cheltuielilor la 1.500 lei, care reprezintă, într-adevăr, doar o parte din onorariul de avocat dovedit prin înscrisurile depuse la dosar. Drept urmare, vor fi înlăturate criticile referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., a căror incidență nu a fost reținută de către instanța de apel. Totodată, nu vor fi reținute nici criticile relative la depășirea limitelor învestirii de către instanța de apel ori acordarea a ceea ce nu s-a cerut, precum și la prezența, în motivarea deciziei de apel, a unor considerente contradictorii și străine de natura cauzei. Se reține că, prin motivele de apel, Primarul Municipiului Cluj-Napoca a solicitat constatarea aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 275 C. proc.

civ., în considerarea faptului că, la primul termen de judecata în fața primei instanțe, apelantul-pârât a recunoscut pretențiile reclamantului. In același timp, a învederat că prima instanță a stabilit un cuantum nejustificat de mare al cheltuielilor de judecată acordate în conformitate cu art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport de culpa procesuală și gradul de dificultate al cauzei, fără a-și îndeplini rolul activ în verificarea justificării onorariului solicitat de către reclamant. Apelantul a susținut că instanța de fond ar fi trebuit să dea eficiență art. 274 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. În motivarea deciziei de apel, au fost analizate cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Susținerile din motivarea căii de atac, astfel cum au fost expuse, sunt suficiente pentru a fi determinat cercetarea legalității sentinței pe aspectul reducerii cheltuielilor de judecată. Nu se poate imputa pârâtului Primarul Municipiului Cluj - Napoca faptul că nu a formulat în fața primei instanțe o solicitare de reducere a cheltuielilor de judecată, întrucât, pe de o parte, soluția pe acest aspect depindea de soluția dată cererii de chemare în judecată; abia la acel moment se putea stabili persoana care „a căzut în pretenții", cu consecința nașterii, pentru partea căreia soluția îi este favorabilă, a dreptului de a primi cheltuielile de judecată efectuate în proces. Pe de altă parte, aplicarea reducerii se poate face și din oficiu, în condițiile în care este la latitudinea exclusivă a instanței aprecierea cuantumului cheltuielilor solicitate, derivând din onorariul de avocat, în raport cu valoarea pricinii și munca depusă de apărătorul ales.

Ca atare, este admisibilă formularea, prin motivele de apel, de susțineri relative la cuantumul excesiv al cheltuielilor de judecată acordate prin sentință, din perspectiva neîndeplinirii de către prima instanță a rolului activ în verificarea justificării onorariului de avocat solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată, din moment ce instanța apreciază oportunitatea diminuării cheltuielilor solicitate abia la momentul deliberării, când se stabilește dreptul la cheltuieli de judecată, dovedite ca atare, și titularul obligației de plată a acestora. Formulându-se asemenea motive de apel, în mod corect, prin decizia recurată în cauză s-a considerat că se poate proceda la verificarea în acea fază a întrunirii cerințelor de aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., pentru a stabili dacă prima instanță ar fi trebuit să se autosesizeze cu privire la cuantumul excesiv al cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamant, totodată, la aplicarea efectivă a acestei norme, constatându-se întrunirea cerințelor legale. În aceste condiții, nu se poate susține formularea unei cereri noi în apel având ca obiect aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și nici nelegala învestire a instanței de apel cu cercetarea aplicabilității acestei norme, după cum sunt nefondate criticile recurentului-reclamant relative la acordarea de către instanța de apel a ceea ce nu s-a cerut (plus petita), și din perspectiva art. 274 alin. (3) C. proc. civ. În ceea ce privește modul de aplicare, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., se constată că, prin considerentele expuse în decizia recurată, soluția de reducere a cheltuielilor de judecată a fost argumentată prin referire la criteriile legale ale unei astfel de dispoziții, respectiv valoarea cauzei și munca îndeplinită de avocat. Din această perspectivă, se reține aplicarea corectă a legii, câtă vreme a fost respectat temeiul legal pentru care instanța este îndreptățită să procedeze la reducerea cheltuielilor de judecată, fără ca rezultatul aprecierii subiective a instanței de judecată realizate pe baza acestor criterii să poată fi cenzurat de către prezenta instanță de control judiciar. Evaluarea modului concret în care instanța de apel a înțeles să valorifice criteriile legale de reducere a cheltuielilor de judecată ar echivala cu analiza temeiniciei deciziei și ar excede atribuțiilor instanței de recurs, limitate la evaluarea legalității hotărârii în raport de cazurile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Ca atare, nu vor fi analizate celelalte argumente ce tind la demonstrarea netemeiniciei hotărârii, legate de valoarea obiectului pricinii. Față de cele expuse, Înalta Curte constată că recursul reclamantului nu este fondat și îl va respinge ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. 2. În ceea ce privește recursul pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare atât a dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., cât și a celor ale art. 274 C. proc. civ. Se reține că recurentul nu formulează nicio critică a considerentelor pe temeiul cărora instanța de apel și-a fundamentat aprecierea neîntrunirii în cauză a cerințelor prevăzute de art. 275 C. proc.

civ. Astfel, prin decizia de apel, s-a constatat că în cauză, în aplicarea art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pârâtul, ca debitor al obligației de a emite dispoziție motivată drept răspuns la notificare, este de drept în întârziere, conform art. 1079 alin. (2) pct. 1 C. civ., a cărui incidență înlătură efectele unei eventuale recunoașteri a pretențiilor reclamantului la prima zi de înfățișare, astfel cum prevede explicit art. 275 C. proc. civ. Or, recurentul reiterează doar susținerile referitoare la o asemenea recunoaștere a pretențiilor, fără a combate argumentele desprinse din art. 1079 C. civ. Cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., respectiv recunoașterea la prima zi de înfățișare și ca debitorul să nu fi fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată fiind cumulative, neîndeplinirea oricăreia dintre ele conduce la inaplicabilitatea normei în discuție.

Ca atare, este suficientă neîntrunirea cerinței analizate în decizia de apel pentru ca incidența art. 275 C. proc. civ. să fie înlăturată, fără a fi necesară evaluarea și a celeilalte cerințe la care s-a făcut referire prin motivele de recurs. În ceea ce privește modul de aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., se constată, pentru considerente deja expuse cu ocazia evaluării motivelor de recurs formulate de reclamant, că nivelul cuantumului cheltuielilor de judecată, stabilite în sarcina pârâtului după aplicarea reducerii pe baza criteriilor legale, reprezintă o chestiune de apreciere la îndemâna exclusivă a instanței de apel ce a evocat fondul pretențiilor cu acest obiect, ce nu poate fi cenzurată de către instanța de recurs.

Întrucât această verificare a legalității acestei aprecieri ar implica reevaluarea probatoriului administrat pe aspectul în discuție, ce excede atribuțiilor instanței de control judiciar prin prisma cazurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., limitate la verificarea legalității, și nu a temeiniciei deciziei, Înalta Curte va înlătura și criticile cu acest obiect și, față de considerentele expuse, va respinge recursul pârâtului ca nefondat, în aplicarea art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul G.D.M. și pârâtul Primarul Municipiului Cluj - Napoca împotriva Deciziei nr. 4/ A din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iulie 2010.