ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4219/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4219/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față;

Prin

sentința civilă nr. 664 din 27 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr.

5075/117/2009, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis acțiunea formulată de

reclamantul G.D.M., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului

Cluj-Napoca și, în consecință, a obligat pârâtul să emită dispoziție de

soluționare a notificării înregistrate la B.E.J. S.M. din 13 august 2001, cu

privire la imobilul situat în Municipiul Cluj-Napoca, județ Cluj, înscris în

C.F. Cluj, în favoarea reclamantului.

A dispus obligarea pârâtului la 5.000

lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

În motivarea sentinței, s-a reținut că

reclamantul, în calitate de succesor al proprietarului imobilului în litigiu,

M.M., a formulat notificare înregistrată la autoritatea administrativă locală

în baza Legii nr. 2 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a

imobilului preluat de stat în baza unui decret de expropriere din anul 1982.

Cu toate că avea obligația legală de a

se pronunța prin dispoziție motivată asupra notificării reclamantului în termen

de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau de la data depunerii

actelor doveditoare, pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație, astfel

încât, constatând calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii, tribunalul a admis cererea, astfel cum a fost formulată, în

temeiul art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de pârâtul Primarul

Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței menționate a fost admis prin

Decizia nr. 4/ A din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, cu consecința

schimbării în parte a sentinței și a obligării pârâtului la plata către

reclamant a unor cheltuieli de judecată parțiale, în cuantum de 1.500 lei, în

loc de 5.000 lei.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a înlăturat în primul rând criticile relative la

nesoluționarea notificării în termenul legal, însă a apreciat că sunt fondate

motivele de apel legate de cuantumul excesiv al cheltuielilor de judecată

stabilite în sarcina apelantului.

Instanța de apel a considerat că nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 275 C. proc. civ., deoarece este întrunită

situația de excepție menționată în partea ultimă a normei, aceea ca debitorul

să nu fi fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată: în cazul

prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, debitorul este de drept în

întârziere, în condițiile în care pârâtul avea obligația de a soluționa

notificarea în termenul legal de 60 de zile.

S-a constatat, însă, incidența dispozițiilor

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., pe temeiul cărora nu se justifică încasarea

unui onorariu de avocat în sumă de 5.000 lei, pe care să îl suporte integral

pârâtul, astfel cum a stabilit prima instanță în cauză, față de modul simplist

în care a fost formulată acțiunea reclamantului de către apărătorul ales în

cauză.

Astfel, acțiunea introductivă nu a

urmărit judecarea cauzei pe fond, în aplicarea Deciziei nr. 20 din 19 martie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, ci executarea de

către pârât a unei simple obligații de a face, respectiv de a soluționa

notificarea, deschizându-i reclamantului calea către un nou proces, în ipoteza

în care notificarea nu va fi soluționată în sensul restituirii terenului în

natură.

Instanța a apreciat că, prin reducerea

cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, nu au

fost cenzurate ori modificate clauzele contractului de asistență juridică

încheiat între reclamant și avocat, întrucât, conform art. 30 din Legea nr. 51/1995,

contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi controlat direct sau

indirect de niciun organ al statului, iar potrivit art. 94 alin. (2) și (3) din

Statutul profesiei de avocat, onorariul se stabilește prin negociere.

Clientul poate plăti avocatului său un

cuantum nelimitat al onorariului, dar atunci când solicită recuperarea lui

integrală de la partea care a căzut în pretenții, sub forma cheltuielilor de

judecată, instanța este în măsură să îl reducă la un cuantum rezonabil prin

prisma proporționalității sale, cu amplitudinea și complexitatea muncii depuse

de avocat, împiedicând în acest fel abuzul de drept, a conchis instanța de

apel.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs ambele părți, după cum urmează:

reclamantul a invocat cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și

9 C. proc. civ., susținând în esență următoarele:

- instanța de apel a acordat ceea ce

nu s-a cerut prin cererea de apel, respectiv cheltuieli de judecată parțiale,

conform art. 276 C. proc. civ., încălcând limitele învestirii, conform art. 295

alin. (1) C. proc. civ., precum și însuși principiul disponibilității, în

condițiile în care pârâtul nu a formulat o cerere de acordare a cheltuielilor

de judecată parțiale nici în fața instanței de fond; procedând în acest fel,

instanța a încălcat și dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cererea

nouă în apel fiind făcută direct de către instanța de apel (art. 304 pct. 6 C.

proc. civ.);

- motivarea deciziei de apel cuprinde argumente

contradictorii și străine de natura cauzei, instanța făcând confuzie între două

instituții juridice distincte, respectiv acordarea cheltuielilor de judecată

parțiale, aplicabilă în cazul admiterii în parte a acțiunii, și reducerea

onorariului de avocat, aplicabilă în cazul prevăzut de art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., raportat la valoarea cauzei, complexitatea acesteia și munca

avocatului (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.);

- instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. a căror

aplicabilitate este exclusă în ipoteza admiterii în totalitate a acțiunii de

către prima instanță, precum în speță (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.);

- nu sunt întrunite în cauză nici

condițiile de aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

instanța de apel neținând cont de valoarea cauzei și subestimând munca

avocatului prin prisma soluționării cauzei la primul termen de judecată;

recurentul-reclamant a invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

în materie, indicând decizii relevante pe aspectul aprecierii criteriilor

legale de reducere a cheltuielilor de judecată(art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

întemeiate pe cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Primarul Municipiului Cluj-Napoca a susținut că, în mod greșit, instanța de

apel a apreciat că nu sunt întrunite în cauză cerințele art. 275 C. proc. civ.,

în condițiile în care pârâtul a recunoscut pretențiile reclamantului la primul

termen de judecată; totodată, în aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., datele fiind circumstanțele cauzei, era posibilă nu numai reducerea

cheltuielilor, ci chiar exonerarea pârâtului de la plata integrală a

cheltuielilor de judecată.

Recurentul-pârât a criticat

considerentele deciziei de apel și pe aspectul nesoluționării notificării

formulate în baza Legii nr. 10/2001, susținând că legea nu prevede niciun fel

de sancțiune în situația depășirii termenului de 60 de zile sau în cazul în

care notificarea nu a fost soluționată în acest termen.

Examinând decizia recurată în raport

de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte apreciază că

recursurile nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

urmare a admiterii în totalitate a pretențiilor reclamantului, astfel cum au

fost formulate, s-a dispus obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată în

favoarea reclamantului în cuantum de 5.000 lei, în baza art. 274 C. proc. civ.,

cuantum ce a fost redus, prin decizia recurată în cauză, la 1.500 lei,

apreciindu-se ca fiind întrunite condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentului -

reclamant, instanța de apel, procedând la reducerea cheltuielilor de judecată,

nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., ce vizează acordarea

cheltuielilor în mod proporțional cu pretențiile admise.

Susținerile cu acest obiect au drept

unic argument mențiunea din dispozitivul deciziei de apel, în sensul acordării

de cheltuieli de judecată „parțiale" care, astfel cum a fost formulată, ar

putea sugera aplicabilitatea normei amintite anterior.

Din considerentele deciziei de apel

rezultă, fără dubiu, că au fost analizate și apreciate ca fiind întrunite în

cauză cerințele art. 274 alin. (3) C. proc. civ., privind reducerea

cheltuielilor de judecată excesive, și nu cele ale art. 276, la care nu se face

nicio referire în motivarea deciziei.

Mențiunea din dispozitiv privind

acordarea de cheltuieli „parțiale" este de natură să sprijine atare

argumentare, semnificând corelația dintre cuantumul cheltuielilor de judecată

constând în onorariul de avocat și criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3)

C. proc. civ., respectiv valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat,

sens în care a fost redus cuantumul cheltuielilor la 1.500 lei, care

reprezintă, într-adevăr, doar o parte din onorariul de avocat dovedit prin

înscrisurile depuse la dosar.

Drept urmare, vor fi înlăturate

criticile referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 276 C. proc.

civ., a căror incidență nu a fost reținută de către instanța de apel.

Totodată, nu vor fi reținute nici

criticile relative la depășirea limitelor învestirii de către instanța de apel

ori acordarea a ceea ce nu s-a cerut, precum și la prezența, în motivarea

deciziei de apel, a unor considerente contradictorii și străine de natura

cauzei.

Se reține că, prin motivele de apel,

Primarul Municipiului Cluj-Napoca a solicitat constatarea aplicabilității în

cauză a dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., în considerarea faptului că, la

primul termen de judecata în fața primei instanțe, apelantul-pârât a recunoscut

pretențiile reclamantului. In același timp, a învederat că prima instanță a

stabilit un cuantum nejustificat de mare al cheltuielilor de judecată acordate

în conformitate cu art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport de culpa

procesuală și gradul de dificultate al cauzei, fără a-și îndeplini rolul activ

în verificarea justificării onorariului solicitat de către reclamant.

Apelantul a susținut că instanța de

fond ar fi trebuit să dea eficiență art. 274 alin. (3) C. proc. civ., coroborat

cu art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ.

În motivarea deciziei de apel, au fost

analizate cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

Susținerile din motivarea căii de

atac, astfel cum au fost expuse, sunt suficiente pentru a fi determinat

cercetarea legalității sentinței pe aspectul reducerii cheltuielilor de

judecată.

Nu se poate imputa pârâtului Primarul

Municipiului Cluj - Napoca faptul că nu a formulat în fața primei instanțe o

solicitare de reducere a cheltuielilor de judecată, întrucât, pe de o parte,

soluția pe acest aspect depindea de soluția dată cererii de chemare în

judecată; abia la acel moment se putea stabili persoana care „a căzut în

pretenții", cu consecința nașterii, pentru partea căreia soluția îi este

favorabilă, a dreptului de a primi cheltuielile de judecată efectuate în proces.

Pe de altă parte, aplicarea reducerii

se poate face și din oficiu, în condițiile în care este la latitudinea

exclusivă a instanței aprecierea cuantumului cheltuielilor solicitate, derivând

din onorariul de avocat, în raport cu valoarea pricinii și munca depusă de

apărătorul ales.

Ca atare, este admisibilă formularea,

prin motivele de apel, de susțineri relative la cuantumul excesiv al

cheltuielilor de judecată acordate prin sentință, din perspectiva

neîndeplinirii de către prima instanță a rolului activ în verificarea

justificării onorariului de avocat solicitat cu titlu de cheltuieli de

judecată, din moment ce instanța apreciază oportunitatea diminuării

cheltuielilor solicitate abia la momentul deliberării, când se stabilește

dreptul la cheltuieli de judecată, dovedite ca atare, și titularul obligației

de plată a acestora.

Formulându-se asemenea motive de apel,

în mod corect, prin decizia recurată în cauză s-a considerat că se poate

proceda la verificarea în acea fază a întrunirii cerințelor de aplicare a dispozițiilor

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., pentru a stabili dacă prima instanță ar fi

trebuit să se autosesizeze cu privire la cuantumul excesiv al cheltuielilor de

judecată solicitate de către reclamant, totodată, la aplicarea efectivă a

acestei norme, constatându-se întrunirea cerințelor legale.

În aceste condiții, nu se poate

susține formularea unei cereri noi în apel având ca obiect aplicarea art. 274

alin. (3) C. proc. civ. și nici nelegala învestire a instanței de apel cu

cercetarea aplicabilității acestei norme, după cum sunt nefondate criticile

recurentului-reclamant relative la acordarea de către instanța de apel a ceea

ce nu s-a cerut (plus petita), și din perspectiva art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

În ceea ce privește modul de aplicare,

de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se

constată că, prin considerentele expuse în decizia recurată, soluția de

reducere a cheltuielilor de judecată a fost argumentată prin referire la

criteriile legale ale unei astfel de dispoziții, respectiv valoarea cauzei și

munca îndeplinită de avocat.

Din această perspectivă, se reține

aplicarea corectă a legii, câtă vreme a fost respectat temeiul legal pentru

care instanța este îndreptățită să procedeze la reducerea cheltuielilor de judecată,

fără ca rezultatul aprecierii subiective a instanței de judecată realizate pe

baza acestor criterii să poată fi cenzurat de către prezenta instanță de

control judiciar.

Evaluarea modului concret în care

instanța de apel a înțeles să valorifice criteriile legale de reducere a

cheltuielilor de judecată ar echivala cu analiza temeiniciei deciziei și ar

excede atribuțiilor instanței de recurs, limitate la evaluarea legalității

hotărârii în raport de cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Ca atare, nu vor fi analizate

celelalte argumente ce tind la demonstrarea netemeiniciei hotărârii, legate de

valoarea obiectului pricinii.

Față de cele expuse, Înalta Curte

constată că recursul reclamantului nu este fondat și îl va respinge ca atare,

în temeiul art. 312 C. proc. civ.

pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, se constată că instanța de apel a

făcut o corectă aplicare atât a dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., cât și a

celor ale art. 274 C. proc. civ.

Se reține că recurentul nu formulează

nicio critică a considerentelor pe temeiul cărora instanța de apel și-a

fundamentat aprecierea neîntrunirii în cauză a cerințelor prevăzute de art. 275

C. proc. civ.

Astfel, prin decizia de apel, s-a

constatat că în cauză, în aplicarea art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

pârâtul, ca debitor al obligației de a emite dispoziție motivată drept răspuns

la notificare, este de drept în întârziere, conform art. 1079 alin. (2) pct. 1

C. civ., a cărui incidență înlătură efectele unei eventuale recunoașteri a

pretențiilor reclamantului la prima zi de înfățișare, astfel cum prevede

explicit art. 275 C. proc. civ.

Or, recurentul reiterează doar

susținerile referitoare la o asemenea recunoaștere a pretențiilor, fără a

combate argumentele desprinse din art. 1079 C. civ.

Cerințele de aplicare a dispozițiilor

art. 275 C. proc. civ., respectiv recunoașterea la prima zi de înfățișare și ca

debitorul să nu fi fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată fiind

cumulative, neîndeplinirea oricăreia dintre ele conduce la inaplicabilitatea

normei în discuție. Ca atare, este suficientă neîntrunirea cerinței analizate

în decizia de apel pentru ca incidența art. 275 C. proc. civ. să fie

înlăturată, fără a fi necesară evaluarea și a celeilalte cerințe la care s-a

făcut referire prin motivele de recurs.

În ceea ce privește modul de aplicare

a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., se constată, pentru considerente deja

expuse cu ocazia evaluării motivelor de recurs formulate de reclamant, că

nivelul cuantumului cheltuielilor de judecată, stabilite în sarcina pârâtului

după aplicarea reducerii pe baza criteriilor legale, reprezintă o chestiune de

apreciere la îndemâna exclusivă a instanței de apel ce a evocat fondul

pretențiilor cu acest obiect, ce nu poate fi cenzurată de către instanța de

recurs.

Întrucât această verificare a

legalității acestei aprecieri ar implica reevaluarea probatoriului administrat

pe aspectul în discuție, ce excede atribuțiilor instanței de control judiciar

prin prisma cazurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., limitate la

verificarea legalității, și nu a temeiniciei deciziei, Înalta Curte va înlătura

și criticile cu acest obiect și, față de considerentele expuse, va respinge

recursul pârâtului ca nefondat, în aplicarea art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamantul G.D.M. și pârâtul Primarul Municipiului Cluj - Napoca

împotriva Deciziei nr. 4/ A din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

2 iulie 2010.