ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6008/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6008/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile art. 256 alin.

(1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin

sentința civilă nr. 62 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj, a

fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul G.D.M. împotriva pârâtului

Primarul municipiului Cluj Napoca.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecății

reclamantul G.D.M. a solicitat obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj

Napoca să emită dispoziție de soluționare a notificării înregistrate la B.E.J. S.M.

sub nr. 2331 din 13 noiembrie 2001.

În ceea ce privește situația de fapt

s-a reținut că prin notificarea din 13 noiembrie 2001 la B.E.J. C.M. și sub nr.

2460 la Primăria municipiului Cluj-Napoca, numita M.M. a solicitat acordarea de

măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață

de 1.450 m.p., arător la Rotația a Ii-a, înscris în CF Cluj.

Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în

extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării,

precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului

funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și

prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările

și completările ulterioare.

Potrivit art. 5 alin. (1) și (2) din

Titlul I al Legii nr. 247/2005, notificările nesoluționate până la data

intrării în vigoare a prezentului titlu, având ca obiect construcții existente,

situate în extravilanul localităților, aparținând exploatații lor agricole și

care au fost trecute în proprietatea statului, construcții de pe terenurile

forestiere, care au făcut parte din exploatația forestieră la data trecerii în

proprietatea statului, se vor înainta în vederea soluționării, în termen de 60

de zile, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit

Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare și Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate

potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997,

cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile alin. (1) se aplică în

mod corespunzător și pentru terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, republicată.

Față de cele ce preced, instanța a

considerat că, în principiu, o persoană care a formulat notificare în baza

dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 este îndreptățită să solicite

obligarea unității deținătoare la emiterea dispoziției de soluționare a

notificării, în cazul în care aceasta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Mai mult, conform Deciziei în

interesul Legii nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se poate

solicita judecarea pe fond a notificării, în cazul refuzului nejustificat al

entității deținătoare de a răspunde la aceasta.

Cu toate acestea, în cauză instanța a

considerat că nu se poate dispune obligarea pârâtului Primarul municipiului

Cluj-Napoca să emită dispoziția de soluționare a notificării înregistrate la

B.E.J. S.M. sub nr. 2331 din 13 noiembrie 2001, întrucât pârâtul nu este legal

investit în acest moment cu soluționarea acestei notificări.

Pârâtul, aplicând dispozițiile art. V alin.

(1) și (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, a înaintat notificarea

antecesoarei reclamantului spre soluționare Comisiei locale pentru stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj-Napoca, considerând că terenul

revendicat intră în categoria celor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

Pe de altă parte, problema regimului

juridic aplicabil terenului în litigiu nu poate fi analizată în prezenta cauză,

în condițiile în care măsura luată de pârât nu a fost contestată în ceea ce

privește includerea terenului în categoria celor prevăzute de art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, urmând însă să fie examinată în procedura prevăzută de

legile fondului funciar.

În consecință, reținând că pârâtul s-a

desesizat de notificarea formulată de antecesoarea reclamantului, iar aceasta

urmează să fie soluționată de comisiile constituite conform legilor fondului

funciar, instanța a considerat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată și a

respins-o ca atare.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamantul G.D.M.

Prin Decizia civilă nr. 302/ A din 27

octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie a admis apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței civile nr. 62 din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj, pe

care a schimbat-o, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantul G.D.M.

împotriva pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca și, în consecință:

A obligat pârâtul să emită în favoarea

reclamantului dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de

664 m.p., identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert

G.T., parte din parcela din cartea funciară Cluj și să constate dreptul

reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența de 867

m.p., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

A obligat pârâtul să-i plătească reclamantului

suma de 11.950 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de apel a reținut următoarele:

În cursul soluționării apelului, în

temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ., au fost administrate probe noi, iar

din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de inginer expert G.T. (f.

78-87, 103 - 106, 123-124), rezultă că parcela este situată în prezent în

intravilanul municipiului Cluj-Napoca, împrejurare recunoscută de pârâtul

intimat prin adresa din 30 iunie 2011 emisă de D.U.A.T. - Serviciul de

Urbanism.

Pârâtul a susținut că terenul nu face

obiectul Legii nr. 10/2001, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din acest

act normativ, pentru că a fost situat în extravilanul municipiului Cluj-Napoca

la data preluării abuzive prin expropriere, fiind situat în extravilan și la

data formulării notificării, însă, chiar din adresa depusă de pârât, arătată

anterior, rezultă că terenul este situat în intravilanul mun. Cluj-Napoca de la

data aprobării Planului Urbanistic General prin H.C.L. nr. 792/1999, deci

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (f. 110), constituind, deci,

obiect al acesteia.

Conform raportului de expertiză

tehnică judiciară întocmit în apel, parcela din CF Cluj are o suprafață totală

de 1531 m.p., o porțiune de 664 m.p. fiind liberă și putând fi restituită în

natură, aceasta nefiind cuprinsă în titlul de proprietate emis în favoarea

antecesoarei reclamantului, M.M., în baza legilor fondului funciar (f. 45 din Dosarul

nr. 11293/2002 al Judecătoriei Cluj-Napoca atașat), pârâtul neindicând alte

persoane în favoarea cărora s-ar fi dispus restituirea acestui teren.

Prin concluziile scrise, reclamantul a

solicitat ca instanța să dispună ea însăși asupra măsurilor reparatorii

cuvenite acestuia, avându-se în vedere dispozițiile Deciziei nr. 20/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii,

obligatorie pentru instanțe.

Această cerere a fost formulată pentru

prima dată în apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., astfel că instanța de apel s-a pronunțat în limitele în care reclamantul

a investit prima instanță, conform dispozițiilor art. 129 alin. ultim C. proc.

civ.

Din considerentele arătate, în baza art.

296 C. proc. civ., apelul reclamantului a fost admis și în temeiul art. 26 alin.

(3) raportat la art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, pârâtul a fost

obligat să emită în favoarea reclamantului dispoziție de restituire în natură a

porțiunii libere de 664 m.p. teren și să propună acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

pentru diferența de 867 m.p. teren.

Pârâtul fiind în culpă procesuală, în

temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligat la plata cheltuielilor

de judecată în primă instanță și în apel, reprezentând onorariul expertului și

onorariul avocațial, în sumă totală de 11.950 lei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.

Criticile împotriva hotărârii

instanței de apel, au fost formulate sub aspectul nelegalității acesteia,

raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că în cauza dedusă

judecații s-a făcut o greșită aplicare a legii, având în vedere că terenul

înscris în CF Cluj-Napoca, respectiv „Arator la rotația a II-a", se afla

situat în extravilanul localității la momentul preluării în proprietatea

Statului Român. Ca atare, în mod corect a reținut tribunalul faptul că imobilul

în litigiu nu face obiectul legii speciale, în acest sens fiind dispozițiile art.

8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: „nu intra sub incidența

prezentei legi terenurile situate extravilanul localităților la data preluării

abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este

reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu

modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor

forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările ci completările ulterioare".

În completarea textelor de lege mai

sus evocate, vin și prevederile art. V alin. (1) și (2) din Titlul I al Legii nr.

247/2005, potrivit cărora „notificările nesoluționate pana la data intrării în

vigoare a prezentului titlu, având ca obiect construcții existente, situate în

extravilanul localităților, aparținând exploatațiilor agricole și care au fost

trecute în proprietatea statului, construcțiile de pe terenurile forestiere,

care au făcut parte din exploatatia forestiera la data trecerii în proprietatea

statului, se vor transmite spre soluționare, în termen de 60 de zile,

comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii

fondului funciar nr. 18/1991, republicata, a Legii nr. 169/1997 și a Legii nr. 1/2000".

Astfel, prevederile alin (1) din

textul de lege mai sus menționat, se aplică în mod direct și pentru terenurile

prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată. Mai mult, în

speță, măsura includerii terenului în categoria celor prevăzute de art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, nu a fost contestată de către antecesoarea

reclamantului, și nici de către acesta.

Ca atare, în mod temeinic și legal,

Comisia de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 a transmis Notificarea nr.

2332 din 13 noiembrie 2001 către Comisia municipală pentru stabilirea dreptului

de proprietate privată asupra terenurilor si, pe cale de consecință, în mod

greșit a reținut instanța de apel faptul că o parte din terenul în litigiu

poate fi restituit în natură, și anume parcela din CF Cluj, întrucât, la

momentul preluării abuzive prin expropriere - imobilul în litigiu se afla în

extravilanul localității Cluj-Napoca.

Cu privire la aplicabilitatea

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul pârât susține că nu

este în culpă procesuală în cauză, întrucât Comisia municipală pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este competentă

să soluționeze cererea ce constituie obiectul prezentului dosar, având în

vedere dispozițiile legale mai sus-menționate.

Se susține, totodată, că instanța de

apel nu și-a exercitat rolul activ, în conformitate cu art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., coroborat cu art. 129 alin. (4) C. proc. civ., stabilind un cuantum

nejustificat de mare al cheltuielilor de judecată, raportat la culpa procesuală

a pârâtului în cauză, precum și la gradul de dificultate a cauzei, de altfel,

în totală contradicție cu prevederile Deciziei nr. 492 din 08 iunie 2006 a

Curții Constituționale, potrivit căreia - cenzurarea onorariului avocațial este

cu atât mai necesară cu cât onorariul avocațial urmează a fi suportat de partea

potrivnică.

În sensul celor arătate este și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, investită fiind cu

soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată în care sunt

cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate

numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real

făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Având în vedere toate aceste aspecte,

se solicită admiterea recursului și, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului iar, pe cale de

consecință, menținerea sentinței civile nr. 62 din 21 ianuarie 2011 pronunțată

de Tribunalul Cluj ca temeinică și legală.

Examinând recursul prin prisma

criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru

considerentele ce succed:

Recurentul pârât Primarul municipiului

Cluj-Napoca critică hotărârea atacată pentru nelegalitate, susținând că

instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii incidente

în cauză, având în vedere că terenul în litigiu, înscris în CF Cluj-Napoca,

respectiv „Arator la rotația a II-a", se afla situat în extravilanul

localității la momentul preluării în proprietatea Statului Român.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat în recurs, hotărârea atacată este greșită atunci când instanța dă

o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt

reținute.

Exercitând un riguros control de

legalitate și temeinicie asupra sentinței pronunțate în primă instanță,

instanța de apel a stabilit că parcela înscrisă în CF Cluj-Napoca, este situată

în prezent în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, împrejurare recunoscută

chiar de intimatul pârât prin adresa din 30 iunie 2011 emisă de D.U.A.T. -

Serviciul de Urbanism.

Deși pârâtul a susținut pe întreg

parcursul procesual, că terenul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001,

potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1), pentru că a fost situat în

extravilanul municipiului Cluj-Napoca la data preluării abuzive prin

expropriere, fiind situat în extravilan și la data formulării notificării, se

constată însă, chiar din adresa depusă în apel de către pârât, că terenul este

situat în intravilanul municipiului Cluj-Napoca de la data aprobării Planului

Urbanistic General prin H.C.L. nr. 792/1999, deci anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001, constituind, deci, obiect al acesteia.

Conform raportului de expertiză

tehnică judiciară întocmit în apel, parcela din CF Cluj are o suprafață totală

de 1531 m.p., din care o porțiune de 664 m.p. este liberă și poate fi

restituită în natură, aceasta nefiind cuprinsă în titlul de proprietate emis în

favoarea antecesoarei reclamantului, M.M., în baza legilor fondului funciar,

recurentul pârât neindicând alte persoane în favoarea cărora s-ar fi dispus

restituirea acestui teren.

Exercitând, exclusiv, un control de

legalitate asupra acestor considerente, Înalta Curte constată că terenul

solicitat intră sub incidența Legii nr. 10/2001, republicată, regimul său

juridic fiind cel reglementat de art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 26 alin. (1)

și (3) din această lege.

De altfel, Legea nr. 10/2001 are și

caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter

reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia fondului funciar, în

sensul că, domeniul său de reglementare acoperă și acele terenuri situate în

intravilanul localităților, care până la intrarea în vigoare a acestei legi,

respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor

îndreptățite.

Prin urmare, pentru asemenea cazuri,

bine definite, Legea nr. 10/2001 are și caracter de complinire a prevederilor

Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000.

În atare situație, critica referitoare

la greșita stabilire a regimului juridic al terenului în litigiu, respectiv

susținerea că, este cel reglementat prin dispozițiile legilor funciare,

justificată doar de categoria „extravilan" a terenului la momentul

preluării abuzive de către stat, se reține a fi nefondată, urmând a fi

înlăturată.

O altă critică formulată prin motivele

de recurs vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C.

proc. civ.

În acest sens, instanța de apel,

admițând apelul reclamantului, a reținut că pârâtul este în culpă procesuală,

iar în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., l-a obligat la plata

cheltuielilor de judecată în primă instanță și în apel, reprezentând onorariul

expertului și onorariul avocațial, în sumă totală de 11.950 lei.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată".

Cheltuielile de judecată au rolul de a

acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate în final de către

partea din vina căreia s-a promovat acțiunea, adică tocmai de partea care a

pierdut procesul.

Prin urmare, acordarea acestora se

bazează pe culpa procesuală a părții din vina căreia s-a purtat procesul,

neavând relevanță de la cine le solicită partea adversă care a efectuat

asemenea cheltuieli, indiferent de modul în care a fost soluționat litigiul.

Recurentul pârât susține că nu a fost

în culpă procesuală, întrucât Comisia de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

în mod temeinic și legal, a înaintat Dosarul intern nr. 2460, constituit în

baza Notificării nr. 2331 din 23 noiembrie 2001, către Comisia municipală

pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aceasta

fiind competentă să soluționeze cererea ce constituie obiectul prezentului

dosar.

Pentru a nu fi în culpă procesuală,

însă, pârâtul ar fi trebuit să soluționeze notificarea, în sensul acordării

măsurilor reparatorii la care este îndreptățit reclamantul în temeiul legii

speciale de reparație. Or, nesoluționând notificarea și acceptând, astfel,

judecarea cererii și, implicit, pierderea procesului în raport cu reclamantul,

riscul acestei situații trebuie să fie suportat de partea care, prin

comportarea sa, a obligat partea adversă să angajeze cheltuielile din proces.

Dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată, textul citat, fără a o menționa in terminis, inducând

o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui ce prin atitudinea sa, a

determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul și cu

ocazia purtării procesului.

Din această perspectivă, Înalta Curte

apreciază că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a textului de lege la

situația dedusă judecății, obligând intimatul pârât la plata cheltuielilor de

judecată justificate de apelantul reclamant.

Un ultim aspect invocat, vizează

dezlegarea dată de instanța de apel privitor la cuantumul cheltuielilor de

judecată, complexitatea cauzei cu prilejul soluționării fondului litigiului

nefiind proporțională cu nivelul cheltuielilor solicitate și, respectiv

acordate.

Înalta Curte reține că în conformitate

cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța de judecată este

competentă să reducă onorariul de avocat atunci când constată că valoarea lui

este disproporționată în raport de amplitudinea și complexitatea activității depuse.

în speță, cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță și în

apel, reprezentând onorariul expertului și onorariul avocațial, este în sumă

totală de 11.950 lei, sumă ce nu este disproporționată în raport cu munca

depusă de apărător în ambele etape procesuale și cu complexitatea cauzei dedusă

judecății.

Totodată, potrivit art. 274 alin. (2)

C. proc. civ. „Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de

procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor,

precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că

le-a făcut".

Față de caracterul imperativ și de

imediată aplicare a dispozițiilor procedurale citate, Înalta Curte constată că

instanța de apel nu ar fi putut micșora cheltuielile experților, astfel încât,

urmează să respingă ca nefondat, motivul de recurs invocat de pârât în acest

sens.

Pentru toate aceste considerente, Înalta

Curte constată că, în speță, s-a făcut o corectă aplicare a legii la situația

de fapt stabilită, nefiind incident motivul de nelegalitate invocat,

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care, în raport de

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei nr. 302/

A din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

04 octombrie 2012.