ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 705/2013

Prin cererea de revizuire formulată la data de 30 mai 2012, revizuentul V.L. a solicitat, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. coroborat cu art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., anularea deciziei pronunțată în recurs în Dosarul nr. 1506/117/2011 de Curtea de Apel Cluj, având în vedere că acesta contravine celor dispuse prin Sentința civilă nr. 15237/2009 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosar nr. 8356/211/2009, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia civilă nr. 632/R/2010 a Tribunalului Cluj. În motivarea cererii, a arătat că este fiul defunctei V.I., decedată la data de 30 aprilie 2001, care, la data de 10 iunie 1991 sub nr. 15550/302 a cerut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului situat în Cluj-Napoca str. L. f.n., teren în suprafață de 100 mp înscris în CF 2648 Cluj nr. top.3605, în prezent CF nr. 108175 Cluj.

În ianuarie 2009, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj a comunicat că autoarea cererii, V.I., a fost propusă pentru restituire în natură. Prin Hotărârea nr. 350 din 11 martie 2009 se stabilește însă de către Comisia Județeană din cadrul Instituției Prefectului Cluj faptul că terenul solicitat a intrat în proprietatea Statului Român în urma exproprierii, neintrând astfel sub incidența legilor de fond funciar. Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestație, soluționată prin Sentința civilă nr. 15237/2009, pronunțată în Dosar nr. 8356/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă irevocabilă, prin respingerea recursului, prin Decizia civilă nr. 632/R/2010 a Tribunalului Cluj. Atât instanța de fond cât și cea de recurs care s-au pronunțat în acel dosar au apreciat că se impune transmiterea cererii formulate de V.I.

în vederea soluționării în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Ca urmare a rămânerii irevocabile a acestei hotărâri, a formulat cerere la Comisia de fond funciar, în vederea transpunerii dosarului către Comisia de Legea nr. 10/2001. La cererea revizuentului, înregistrată sub nr. 142911 /3/2010, s-a emis Dispoziția nr. 222 din 27 ianuarie 2011, prin care a fost respinsă solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate pe motiv că nu îndeplinește condițiile stabilite de prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, a fost respinsă cererea formulată în baza Legii nr. 169/1997, pe motiv că ar fi fost formulată înainte de apariția Legii nr. 10/2001, iar această lege nu retroactivează.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin care a solicitat anularea Dispoziției nr. 222 din 27 ianuarie 2011 și obligarea pârâtului, în baza art. 2, art. 4 alin. (4) și a art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, precum și în baza Sentinței civile nr. 15237/2009 pronunțată în Dosar nr. 8356/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 632/R/2010 a Tribunalului Cluj, la soluționarea cererii formulată de antecesoarea reclamantului și de acesta personal sub nr. 15550/302/1991 și nr. 2227/1998, în sensul obligării acestora la restituirea în natură a imobilului. Prin Sentința civilă nr. 131/2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în Dosar nr. 1506/117/2011, a fost admisă în parte plângerea împotriva dispoziției emise de Primarul mun.

Cluj-Napoca, fiind stabilit dreptul antecesoarei la despăgubiri pentru cota de-1/8 parte din teren, Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât reclamantul cu privire la cota cu privire la care s-a dispus acordarea de despăgubiri, cât și cu privire la respingerea cererii de restituire în natură, cât și intimatul Primarul mun. Cluj-Napoca. Curtea de apel a admis recursul declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca, a respins recursul reclamantului și, în consecință, a respins în întregime plângerea reclamantului-revizuent împotriva Dispoziției nr. 222 din 27 ianuarie 2011. Revizuentul a solicitat anularea deciziei pronunțate în recurs de Curtea de Apel Cluj în Dosar nr. 1506/117/2011, având în vedere că aceasta contravine dispozitivului Sentinței civile nr. 15237/2009, pronunțată în Dosar nr. 8356/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca și Deciziei civile nr. 632/R/2010 a Tribunalului Cluj.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 15237/2009, pronunțată în Dosar nr. 8356/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca, analizând actele depuse și situația juridică a cererilor, instanța a considerat că soluția Comisiei județene Cluj este nelegală și în contradicție cu respectarea drepturilor cetățenești. De asemenea, a considerat că, având în vedere faptul că antecesoarea revizuentului nu putea fi în niciun caz acuzată de pasivitate și având în vedere obligația asumată de către autorități în 1991 de a rezolva în viitor cererea favorabil, comisia avea cel puțin obligația de a aduce la cunoștința antecesoarei revizuentului sau revizuentului, dreptul de a se adresa Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termenul stabilit de această lege.

Această hotărâre a instanței de fond a fost păstrată și de către Tribunalul Cluj prin Decizia nr. 632/R/2010, care a respins recursurile Comisiei locale și Comisiei Județene Cluj. Pe lângă motivarea instanței de fond, instanța a mai invocat, în soluționarea recursurilor, și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, referitor la considerarea notificărilor ca fiind făcute în termen, indiferent dacă au fost adresate altei unități decât cea care deține imobilul. Astfel, a considerat instanța de recurs că aceste dispoziții sunt aplicabile și cererilor antecesoarei revizuentului, înregistrate înainte de apariția Legii nr. 10/2001 și nesoluționate până la acea dată.

Respingând recursul și, în consecință, plângerea revizuentului în Dosarul nr. 1506/117/2011, rămâne în vigoare dispoziția nr. 222 din 27 ianuarie 2011, prin care se respinge solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate pe motiv că nu îndeplinește condițiile stabilite de prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, se respinge cererea formulată în baza Legii nr. 169/1997, pe motiv că ar fi fost formulată înainte de apariția Legii nr. 10/2001, iar această lege nu retroactivează. În consecință, față de toate cele expuse mai sus, a susținut că reiese cu evidență faptul că ne aflăm în situația coexistentei a două hotărâri potrivnice, pronunțate cu privire la același imobil, între aceleași părți (revizuentul pe de-o parte iar e de altă parte Comisia locală și județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 și Primarul municipiului Cluj-Napoca - ambii ca reprezentanți ai statului român).

Astfel, Sentința civilă nr. 15237/2009, pronunțată în Dosar nr. 8356/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca și decizia pronunțată în același dosar în recurs, consideră că cererile antecesoarei revizuentului și ale revizuentului sunt formulate în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, pe de altă parte decizia pronunțată în recurs în dosar nr. 1506/117/2011 menține Dispoziția nr. 222/27 ianuarie 2011 și reține că cererile nu îndeplinesc condițiile stabilite de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Astfel, decizia a cărei anulare o solicită încalcă drepturile obținute prin Sentința civilă nr. 15237/2009, fiind vidat de conținut și efecte dispozitivul acestei sentințe. Intimatul Primarul Municipiului Cluj-Napoca prin întâmpinare (f.l 1-13) a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de revizuire.

Prin Decizia civilă nr. 50/RR din 29 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei și a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența materială de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul V.L., în contradictoriu cu intimații Primarul municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, având ca obiect revizuirea Deciziei civile nr. 1720/R din 20 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj. Referitor la cererea de revizuire dedusă judecății, cu privire la care, din oficiu, a fost invocată admisibilitatea, se constată următoarele: Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat și conduce în final la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Însă, alăturat îndeplinirii cerinței existenței triplei identități prevăzute de art. 1201 C. civ., posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca în cadrul celui de al doilea proces să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra obiecțiilor în legătură cu existența acelei hotărâri. Dacă s-ar admite interpretarea contrară și s-ar considera că cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă în orice situație, ar însemna să se nesocotească puterea lucrului judecat rezultând din cea de a doua hotărâre, ceea ce ar fi împotriva finalității urmărite de lege, adică ocrotirea principiului puterii lucrului judecat.

Or, în speță, astfel cum rezultă din însăși considerentele hotărârii atacate, instanța de recurs a analizat incidența hotărârilor judecătorești pronunțate în primul litigiu declanșat cu privire la imobilul înscris în CF 2648 Cluj sub nr. top 3605 situat în Cluj-Napoca, str. L. f.n. arătând că „ceea ce s-a stabilit prin cele două hotărâri judecătorești [..]a fost chestiunea legii speciale incidente solicitării reclamantului și antecesoarei acestuia, instanțele stabilind că reglementarea specială cu caracter reparator incidență în cauză este Legea nr. 10/2001. În niciun moment, prin cele două hotărâri judecătorești anterior invocate (s.n.

pronunțate în primul litigiu), respectiv, prin dispozitivul acestora - știut fiind că dispozitivul unei hotărâri judecătorești este susceptibil de executare, iar nu considerentele -, nu s-a impus pentru unitatea deținătoare a imobilului obligativitatea soluționării favorabile, pe fond, a cererii reclamantului și a antecesoarei sale". Ca urmare, constatându-se, pe de o parte, că hotărârile pronunțate în primul litigiu purtat cu privire la același bun (teren de 100 m.p.) au constituit obiectul verificărilor instanței de recurs care a conchis în sensul menționat, dar și în raport de faptul că nu există identitatea de obiect (hotărârile atacate fiind distincte) și de părți (în persoana pârâtului, care deși sunt autorități ale statului sunt entități diferite, cu atribuțiuni și competențe diferite, inclusiv în materia analizată), urmează a se respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul V.L. împotriva Deciziei nr. 1720/R din 20 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în Dosarul nr. 1506/117/2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013. Procesat de GGC - DG