ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 705/2013

Prin cererea de

revizuire formulată la data de 30 mai 2012, revizuentul V.L. a solicitat, în

baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. coroborat cu art. 101 alin. (3) și (5) C.

proc. civ., anularea deciziei pronunțată în recurs în Dosarul nr. 1506/117/2011

de Curtea de Apel Cluj, având în vedere că acesta contravine celor dispuse prin

Sentința civilă nr. 15237/2009 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosar

nr. 8356/211/2009, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin

Decizia civilă nr. 632/R/2010 a Tribunalului Cluj.

În motivarea cererii,

a arătat că este fiul defunctei V.I., decedată la data de 30 aprilie 2001,

care, la data de 10 iunie 1991 sub nr. 15550/302 a cerut reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenului situat în Cluj-Napoca str. L. f.n.,

teren în suprafață de 100 mp înscris în CF 2648 Cluj nr. top.3605, în prezent

CF nr. 108175 Cluj.

În ianuarie 2009,

Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj a comunicat că autoarea cererii,

V.I., a fost propusă pentru restituire în natură.

Prin Hotărârea nr.

350 din 11 martie 2009 se stabilește însă de către Comisia Județeană din cadrul

Instituției Prefectului Cluj faptul că terenul solicitat a intrat în

proprietatea Statului Român în urma exproprierii, neintrând astfel sub

incidența legilor de fond funciar.

Împotriva acestei

hotărâri, a formulat contestație, soluționată prin Sentința civilă nr.

15237/2009, pronunțată în Dosar nr. 8356/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca,

rămasă irevocabilă, prin respingerea recursului, prin Decizia civilă nr.

632/R/2010 a Tribunalului Cluj.

Atât instanța de fond

cât și cea de recurs care s-au pronunțat în acel dosar au apreciat că se impune

transmiterea cererii formulate de V.I. în vederea soluționării în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Ca urmare a rămânerii

irevocabile a acestei hotărâri, a formulat cerere la Comisia de fond funciar,

în vederea transpunerii dosarului către Comisia de Legea nr. 10/2001. La

cererea revizuentului, înregistrată sub nr. 142911 /3/2010, s-a emis Dispoziția

nr. 222 din 27 ianuarie 2011, prin care a fost respinsă solicitarea de

reconstituire a dreptului de proprietate pe motiv că nu îndeplinește condițiile

stabilite de prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, a fost

respinsă cererea formulată în baza Legii nr. 169/1997, pe motiv că ar fi fost

formulată înainte de apariția Legii nr. 10/2001, iar această lege nu

retroactivează.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat contestație, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, prin care a solicitat anularea Dispoziției nr. 222 din 27 ianuarie

2011 și obligarea pârâtului, în baza art. 2, art. 4 alin. (4) și a art. 9 din

Legea nr. 10/2001 republicată, precum și în baza Sentinței civile nr.

15237/2009 pronunțată în Dosar nr.  8356/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca,

rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 632/R/2010 a Tribunalului Cluj, la

soluționarea cererii formulată de antecesoarea reclamantului și de acesta

personal sub nr. 15550/302/1991 și nr. 2227/1998, în sensul obligării acestora

la restituirea în natură a imobilului.

Prin Sentința civilă

nr. 131/2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în Dosar nr. 1506/117/2011, a fost

admisă în parte plângerea împotriva dispoziției emise de Primarul mun.

Cluj-Napoca, fiind stabilit dreptul antecesoarei la despăgubiri pentru cota

de-1/8 parte din teren,

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs atât reclamantul cu privire la cota cu privire la

care s-a dispus acordarea de despăgubiri, cât și cu privire la respingerea

cererii de restituire în natură, cât și intimatul Primarul mun. Cluj-Napoca.

Curtea de apel a

admis recursul declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca, a respins

recursul reclamantului și, în consecință, a respins în întregime plângerea

reclamantului-revizuent împotriva Dispoziției nr. 222 din 27 ianuarie 2011.

Revizuentul a

solicitat anularea deciziei pronunțate în recurs de Curtea de Apel Cluj în

Dosar nr. 1506/117/2011, având în vedere că aceasta contravine dispozitivului

Sentinței civile nr. 15237/2009, pronunțată în Dosar nr. 8356/211/2009 al

Judecătoriei Cluj-Napoca și Deciziei civile nr. 632/R/2010 a Tribunalului Cluj.

Astfel, prin Sentința

civilă nr. 15237/2009, pronunțată în Dosar nr. 8356/211/2009 al Judecătoriei

Cluj-Napoca, analizând actele depuse și situația juridică a cererilor, instanța

a considerat că soluția Comisiei județene Cluj este nelegală și în contradicție

cu respectarea drepturilor cetățenești. De asemenea, a considerat că, având în

vedere faptul că antecesoarea revizuentului nu putea fi în niciun caz acuzată

de pasivitate și având în vedere obligația asumată de către autorități în 1991

de a rezolva în viitor cererea favorabil, comisia avea cel puțin obligația de a

aduce la cunoștința antecesoarei revizuentului sau revizuentului, dreptul de a

se adresa Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termenul stabilit de

această lege.

Această hotărâre a

instanței de fond a fost păstrată și de către Tribunalul Cluj prin Decizia nr.

632/R/2010, care a respins recursurile Comisiei locale și Comisiei Județene

Cluj.

Pe lângă motivarea

instanței de fond, instanța a mai invocat, în soluționarea recursurilor, și

art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, referitor la considerarea

notificărilor ca fiind făcute în termen, indiferent dacă au fost adresate altei

unități decât cea care deține imobilul. Astfel, a considerat instanța de recurs

că aceste dispoziții sunt aplicabile și cererilor antecesoarei revizuentului,

înregistrate înainte de apariția Legii nr. 10/2001 și nesoluționate până la

acea dată.

Respingând recursul

și, în consecință, plângerea revizuentului în Dosarul nr. 1506/117/2011, rămâne

în vigoare dispoziția nr. 222 din 27 ianuarie 2011, prin care se respinge

solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate pe motiv că nu

îndeplinește condițiile stabilite de prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, se respinge cererea formulată în baza Legii nr. 169/1997, pe motiv

că ar fi fost formulată înainte de apariția Legii nr. 10/2001, iar această lege

nu retroactivează.

În consecință, față

de toate cele expuse mai sus, a susținut că reiese cu evidență faptul că ne

aflăm în situația coexistentei a două hotărâri potrivnice, pronunțate cu

privire la același imobil, între aceleași părți (revizuentul pe de-o parte iar

e de altă parte Comisia locală și județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 și

Primarul municipiului Cluj-Napoca - ambii ca reprezentanți ai statului român).

Astfel, Sentința civilă nr. 15237/2009, pronunțată în Dosar nr. 8356/211/2009

al Judecătoriei Cluj-Napoca și decizia pronunțată în același dosar în recurs,

consideră că cererile antecesoarei revizuentului și ale revizuentului sunt

formulate în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, pe de altă

parte decizia pronunțată în recurs în dosar nr. 1506/117/2011 menține

Dispoziția nr. 222/27 ianuarie 2011 și reține că cererile nu îndeplinesc

condițiile stabilite de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, decizia a

cărei anulare o solicită încalcă drepturile obținute prin Sentința civilă nr.

15237/2009, fiind vidat de conținut și efecte dispozitivul acestei sentințe.

Intimatul Primarul

Municipiului Cluj-Napoca prin întâmpinare (f.l 1-13) a solicitat respingerea,

ca nefondată, a cererii de revizuire.

Prin Decizia civilă

nr. 50/RR din 29 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis excepția necompetenței

sale materiale în soluționarea cauzei și a declinat în favoarea Înaltei Curți

de Casație și Justiție competența materială de soluționare a cererii de

revizuire formulată de revizuentul V.L., în contradictoriu cu intimații

Primarul municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, având

ca obiect revizuirea Deciziei civile nr. 1720/R din 20 aprilie 2012 a Curții de

Apel Cluj.

Referitor la cererea

de revizuire dedusă judecății, cu privire la care, din oficiu, a fost invocată

admisibilitatea, se constată următoarele:

Potrivit art. 322

alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri

definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,

în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Rațiunea

reglementării revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găsește

în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului

judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având

același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Revizuirea pentru

contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea puterii

lucrului judecat și conduce în final la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu

încălcarea acestui principiu.

Însă, alăturat

îndeplinirii cerinței existenței triplei identități prevăzute de art. 1201 C.

civ., posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este

condiționată de împrejurarea ca în cadrul celui de al doilea proces să nu se fi

invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a

se pronunța asupra obiecțiilor în legătură cu existența acelei hotărâri. Dacă

s-ar admite interpretarea contrară și s-ar considera că cererea de revizuire

pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă în orice situație, ar însemna

să se nesocotească puterea lucrului judecat rezultând din cea de a doua

hotărâre, ceea ce ar fi împotriva finalității urmărite de lege, adică ocrotirea

principiului puterii lucrului judecat.

Or, în speță, astfel

cum rezultă din însăși considerentele hotărârii atacate, instanța de recurs a

analizat incidența hotărârilor judecătorești pronunțate în primul litigiu

declanșat cu privire la imobilul înscris în CF 2648 Cluj sub nr. top 3605 situat

în Cluj-Napoca, str. L. f.n. arătând că „ceea ce s-a stabilit prin cele două

hotărâri judecătorești [..]a fost chestiunea legii speciale incidente

solicitării reclamantului și antecesoarei acestuia, instanțele stabilind că

reglementarea specială cu caracter reparator incidență în cauză este Legea nr.

10/2001.

În niciun moment,

prin cele două hotărâri judecătorești anterior invocate (s.n. pronunțate în

primul litigiu), respectiv, prin dispozitivul acestora - știut fiind că

dispozitivul unei hotărâri judecătorești este susceptibil de executare, iar nu

considerentele -, nu s-a impus pentru unitatea deținătoare a imobilului

obligativitatea soluționării favorabile, pe fond, a cererii reclamantului și a

antecesoarei sale".

Ca urmare,

constatându-se, pe de o parte, că hotărârile pronunțate în primul litigiu

purtat cu privire la același bun (teren de 100 m.p.) au constituit obiectul

verificărilor instanței de recurs care a conchis în sensul menționat, dar și în

raport de faptul că nu există identitatea de obiect (hotărârile atacate fiind

distincte) și de părți (în persoana pârâtului, care deși sunt autorități ale

statului sunt entități diferite, cu atribuțiuni și competențe diferite,

inclusiv în materia analizată), urmează a se respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul V.L. împotriva

Deciziei nr. 1720/R din 20 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția I civilă, în Dosarul nr. 1506/117/2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG