ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6009/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 292/A din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamantul G.D.M. împotriva sentinței civile nr. 63 din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj. A schimbat sentința și a admis acțiunea obligându-l pe pârât să emită dispoziție de soluționare a notificării în sensul restituirii în natură a terenului liber în suprafață de 2.213 m.p. și propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafața de 1.810 m.p. teren din același imobil. L-a obligat pe intimat la 12.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că potrivit probelor administrate terenul este amplasat în intravilanul localității, fiind suspus prevederilor Legii nr. 10/2001. Prin notificarea formulată de antecesoarea reclamantului s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul în suprafață de 4.097 m.p. Principiul instituit de Legea nr. 10/2001 este acela că restituirea în natură, ca măsură reparatorie, este prioritară față de toate celelalte tipuri de măsuri, iar prin raportul de expertiză s-a stabilit că o suprafață de 2.213 m.p. este liberă, 1.810 m.p. fiind ocupați de drum și de o firmă auto. Părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, arătând că achiesează la concluziile inserate în conținutul acestuia.

2. Recursul 2.1. Motive Pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici: Terenul în litigiu se afla situat în extravilanul localității în momentul preluării în proprietatea statului, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Greșit s-a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ. și a fost obligat pârâtul la cheltuieli de judecată pentru că acesta nu a fost în culpă procesuală. Primarul mun. Cluj-Napoca și-a îndeplinit obligațiile legale în sensul comunicării notificării spre competentă soluționare Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj-Napoca deoarece terenul revendicat intră în categoria celor prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Se impune exonerarea pârâtului de plata cheltuielilor de judecată pentru că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de legea specială. 2.2. Analiza recursului Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente: Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma ulterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Față de modificarea textului de lege prin Legea nr. 247/2005, într-adevăr, în forma actuală, prin interpretarea per a contrario, art. 8 impune, pentru acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, o dublă condiție în privința naturii terenului, și anume bunul să fi fost situat în intravilan în ambele momente indicate în lege, respectiv la data preluării, cât și la data notificării.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, însă, art. 8 nu făcea o astfel de distincție, respectiv nu menționa cerința ca terenul să fi fost situat în intravilan în ambele momente, ci prevedea doar în alin. (1) că nu intră sub incidența prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată prin Legea nr. 247/2005, nu sunt de imediată aplicare.

Aplicarea imediată a legii civile noi la o situație în curs de desfășurare - facta pendentia - corectă din punctul de vedere al dreptului intern, contravine, însă, dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, Înalta Curte constată că, la data adoptării Legii nr. 10/2001, autoarea reclamantului a dobândit o speranță legitimă că, odată ce va face dovada preluării imobilului în mod abuziv de stat, în perioada de referință a actului normativ, precum și a situării terenului în intravilan, ceea ce îl excepta de la aplicarea legilor edictate în materie de fond funciar, enumerate în dispoziția legală, va beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială.

Speranța legitimă a autoarei reclamantului era determinată nu doar de textul de lege anterior redat, ci și de o jurisprudență constantă care făcea ca, până la modificarea Legii nr. 10/2001 în sensul textului de lege actual, solicitanții terenurilor situate în intravilan, care dovedeau îndeplinirea și a celorlalte condiții prevăzute de actul normativ, să obțină măsuri reparatorii pentru terenurile pretinse.

Modificând această dispoziție legală, prin eliminarea, de la reparație, a terenurilor situate în extravilan „la data preluării abuzive sau la data notificării” (în consecință, în oricare dintre cele două momente indicate în text), legiuitorul a privat persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii de posibilitatea obținerii reparației cuvenite, chiar dacă terenul era situat în intravilan la data notificării (ca, de altfel, și în prezent, după cum a reținut Curtea de apel), iar legea în forma inițială, aplicabilă la data formulării notificării, le lăsa deschisă această posibilitate. Pe de altă parte, legea în forma nouă, prin introducerea cerinței ca terenul să fi fost situat în intravilan atât la momentul preluării, cât și la cel al notificării, creează un regim juridic diferit al bunurilor respective, determinat de un aspect extrinsec poziției solicitantului, și anume de durata concretă de soluționare a notificării.

Or, această durată, care diferă de la caz la caz și care a făcut ca anumite notificări să fie soluționate după modificarea Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, ca urmare, cu depășirea majoră și culpabilă, din partea entității deținătoare, a termenului de 60 de zile prevăzut pentru rezolvarea notificării, reprezintă o chestiune arbitrară și care nu-i poate plasa pe notificatori în poziții profund inechitabile, prin consecințele produse. De aceea, dacă s-ar aplica art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma modificată, instanțele l-ar priva pe reclamant de speranța legitimă de a obține măsurile reparatorii prevăzute de această lege, speranță care constituie „un bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de aceste argumente, Înalta Curte constată că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data formulării notificării, și nu dispozițiile actuale ale acestui text de lege, în forma modificată prin Legea nr. 247/2005. În aceste condiții, nesoluționând notificarea formulată de autoarea reclamantului, recurentul este în culpă procesuală, motiv pentru care instanța de apel a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 292/A din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 octombrie 2012.