ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9272/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9272/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin notificările formulate la 14 noiembrie 2001, S.R., a cerut Prefecturii Județului Cluj, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru cota de ¼ din terenul în suprafață de 1451 mp situat în Cluj-Napoca, zona „La Meiște” precum și pentru terenurile în suprafață de 3.130 mp, 2130 mp, 3770 mp, 1340 mp și respectiv 10.500 mp, situate în aceeași zonă, trecute în proprietatea Statului Român, urmare exproprierilor operate prin Decretul nr. 248/1970. La 8 aprilie 2003, Prefectura Județului Cluj, în temeiul dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a transmis notificările către Primăria Municipiului Cluj Napoca, în raza căreia se află imobilele în legătură cu care s-a solicitat stabilirea măsurilor reparatorii.
Întrucât aceasta din urmă, nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din lege, în vechea redactare, aceleași solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 21 decembrie 2004, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în motivarea căreia reclamanta a arătat că entitatea investită cu soluționarea notificărilor era obligată să-i răspundă printr-o ofertă concretă, în termen de 60 de zile de la depunerea actelor doveditoare. Ulterior, față de emiterea de către pârâtă a dispozițiilor nr. 740, 741 și 742 din 30 martie 2005, reclamanta și-a precizat cererea arătând că solicită anularea acestor dispoziții și obligarea pârâtului de a-i acorda despăgubiri la valoarea de circulație a imobilelor expropriate, care nu mai pot fi restituite în natură.
Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Cluj-Napoca, secția civilă, prin sentința nr. 279 din 7 martie 2006, a admis contestația, astfel cum a fost precizată, și anulând dispozițiile nr. 740, 741 și 742 din 30 martie 2005, l-a obligat pe pârât să emită noi dispoziții de soluționare a notificărilor vizând imobilele pentru care Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca are calitate de unitate deținătoare, dispoziții prin care să se propună acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei, pe baza acestora urmând a fi emis un titlu de despăgubire de către Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta a făcut dovada calității de moștenitoare a proprietarilor tabulari ai terenurilor revendicate, Z.S.I.
și Z.S.N. iar în ceea ce-l privește pe pârât acesta nu a reușit să probeze preluarea cu titlu a imobilelor, actele cauzei indicând fără echivoc o preluare faptică, fără titlu, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie care cu aceeași motivare, prin decizia nr. 211/A din 16 iunie 2006, a respins ca nefondat apelul pârâtului. În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât neputându-se descoperi actul în temeiul căruia terenurile solicitate pe calea notificării au fost trecute în proprietatea Statului, este imposibil de dovedit calitatea Consiliului local de deținător al acestor imobile.
Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Din probele administrate rezultă că anumite suprafețe din terenurile ce au aparținut antecesorilor reclamantei au fost expropriate prin efectul Decretului nr. 248/1970, mare parte din acestea fiind în prezent ocupate de construcții de interes public, neexistând, potrivit expertizei efectuată în cauză, suprafețe libere care să fie susceptibile a fi restituite în natură. Împrejurarea că, în cartea funciară figurează încă vechii proprietari tabulari ai imobilelor, confirmă concluzia unanimă a instanțelor în sensul preluării fără titlu a terenurilor în legătură cu care s-a formulat notificarea, precum și a faptului că, urmare dezmembrării unor numere topografice, nu se poate stabili cu certitudine care sunt unitățile deținătoare ale imobilelor ce au aparținut antecesorilor reclamantei.
Or, potrivit art. 28 alin. (1) din lege (art. 26, în vechea redactare) în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, respectiv Primăriei Municipiului București. Cât privește o eventuală contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii primei instanțe, critica nu poate fi primită, atâta vreme cât, așa cum corect s-a reținut, pârâtul a fost obligat să emită noi dispoziții doar pentru imobilele în legătură cu care Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, are calitate de unitate deținătoare. Așa fiind, recursul urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 211/A din 16 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.