ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 705/2009

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26 noiembrie 2008, la Curtea de Apel București, s-a declarat recurs de Consiliul Economic și Social

(C.E.S.) împotriva sentinței civile nr. 1873 din 18 iunie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând modificarea

în tot a sentinței atacate și anularea hotărârii nr. 490 din 27

noiembrie 2007 a C.E.S.

În motivarea recursului se

susține că în mod greșit instanța de fond s-a întemeiat pe art.

19

5

alin. (2) din O.G. nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea

și sancționarea tuturor formelor de discriminare, deoarece acest

articol nu există.

Din actele cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că prin

sentința nr. 1873 din 18 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea

formulată de reclamantul Consiliul Economic și Social în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării.

S-a reținut de

instanța de fond că „prin cererea înregistrată la 30 ianuarie

2008, reclamantul Consiliul Economic și Social a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării anularea Hotărârii nr. 140 din 27 noiembrie 2007

emisă de pârât, prin care s-a stabilit că faptele prezentate prin

petiția nr. 5829 din 8 noiembrie 2006 a președintelui Asociației M., au ca efect un tratament diferențiat aplicat persoanelor sub 30 de

ani”.

„Aceasta prin nenumirea

acestor persoane ca membrii ai C.E.S. chiar dacă îndeplinesc toate

condițiile cuprinse în art. 14 din Legea nr. 109/1997”.

Instanța de fond a mai

reținut că prin Hotărârea nr. 490 din 27 noiembrie 2007

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că

faptele prezentate de petentul Președintele Asociației M., care fac

referire la procesul de desemnare a experților ce vor reprezenta

organizațiile neguvernamentale în C.E.S. din rândul persoanelor care

trebuie să fi împlinit vârsta de 30 de ani, potrivit dispozițiilor art.

14 lit. b) din Legea nr. 109/1997 au ca efect un tratament diferențiat aplicat

persoanelor sub 30 de ani comparativ cu persoanele care au împlinit

această vârstă (fapte ce cad sub incidența art. 2 alin. (1) din

O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor

de discriminare).

Instanța a concluzionat

că „critica formulată de reclamantă privind temeiul de drept al emiterii

hotărârii contestate – inexistent din punctul său de vedere - este

neîntemeiat în raport de dispozițiile legale în vigoare la momentul

sesizării C.N.C.D., de către petenta Asociația M., art. 19

5

alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, modificată și completată prin

Legea nr. 324/2006, prevăzând că – Consiliul soluționează

sesizarea prin hotărâre a colegiului director prevăzut la art. 19

8

alin. (1).

Cât privește aspectele

discriminatorii create de dispozițiile art. 14 lit. b) din Legea nr. 109/1997

Curtea de Apel București a reținut că în conformitate cu

dispozițiile art. 14 lit. b) din Legea nr. 109/1997, în baza art. 2 alin.

(3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor

formelor de discriminare, sunt discriminatorii prevederile care

dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.

(1), față de alte persoane, vârsta fiind unul dintre aceste criterii.

S-a constatat de

instanța de fond că, impunerea de textul de lege a condiției

privind posibilitatea apartenenței la C.E.S. doar a persoanelor care au împlinit vârsta de 30 de ani, are ca efect instituirea unor tratamente inegale

pentru persoane aflate în situații comparabile, în ceea ce privește

îndeplinirea condițiilor de studiu, capacitate de exercițiu,

antecedente penale, dar care nu îndeplinesc condiția vârstei.

S-a mai invocat de

instanță aspectul că, tratamentul diferențiat nu are o

justificare obiectivă și rezonabilă în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (3) teza finală a O.G. nr. 137/2000, întrucât creează

consecințe diferite persoanelor aflate în situații similare, mai

puțin referitoare la vârstă.

În acest context, s-a

considerat că în mod legal, pârâtul a reținut că efectul produs

al restrângerii exercițiului unui drept recunoscut de lege, persoanelor ce

nu au împlinit vârsta de 30 de ani este o situație discriminatorie,

impunerea criteriului de vârstă eliminând șansa tinerilor de a

participa la luarea unor decizii într-un domeniu al vieții publice,

contravenind Jurisprudenței C.E.D.O. și dispozițiilor Protocolului

nr. 12 la C.E.D.O.

Recursul declarat este

neîntemeiat și va fi respins, întrucât în mod corect prin hotărârea

recurată s-a apreciat în raport de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000,

art. 16 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Constituția României

că art. 14 lit. b) din Legea nr. 109/1997 defavorizează nejustificat

persoanele care nu au împlinit vârsta de 30 de ani.

Deci contestația împotriva

hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

este neîntemeiată.

Motivul de recurs este

neîntemeiat așa cum de altfel a și motivat instanța de fond,

temeiul juridic invocat referindu-se la competența materială de

pronunțare a intimatului - pârât.

Așa fiind, în baza art.

312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Consiliul Economic și Social împotriva sentinței civile nr. 1873

din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 februarie 2009.