ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 705/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 26 noiembrie 2008, la Curtea de Apel București, s-a declarat recurs de Consiliul Economic și Social (C.E.S.) împotriva sentinței civile nr. 1873 din 18 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate și anularea hotărârii nr. 490 din 27 noiembrie 2007 a C.E.S. În motivarea recursului se susține că în mod greșit instanța de fond s-a întemeiat pe art. 19 5 alin. (2) din O.G. nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, deoarece acest articol nu există.

Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 1873 din 18 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Consiliul Economic și Social în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. S-a reținut de instanța de fond că „prin cererea înregistrată la 30 ianuarie 2008, reclamantul Consiliul Economic și Social a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 140 din 27 noiembrie 2007 emisă de pârât, prin care s-a stabilit că faptele prezentate prin petiția nr. 5829 din 8 noiembrie 2006 a președintelui Asociației M., au ca efect un tratament diferențiat aplicat persoanelor sub 30 de ani”.

„Aceasta prin nenumirea acestor persoane ca membrii ai C.E.S. chiar dacă îndeplinesc toate condițiile cuprinse în art. 14 din Legea nr. 109/1997”. Instanța de fond a mai reținut că prin Hotărârea nr. 490 din 27 noiembrie 2007 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că faptele prezentate de petentul Președintele Asociației M., care fac referire la procesul de desemnare a experților ce vor reprezenta organizațiile neguvernamentale în C.E.S. din rândul persoanelor care trebuie să fi împlinit vârsta de 30 de ani, potrivit dispozițiilor art. 14 lit. b) din Legea nr. 109/1997 au ca efect un tratament diferențiat aplicat persoanelor sub 30 de ani comparativ cu persoanele care au împlinit această vârstă (fapte ce cad sub incidența art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare). Instanța a concluzionat că „critica formulată de reclamantă privind temeiul de drept al emiterii hotărârii contestate – inexistent din punctul său de vedere - este neîntemeiat în raport de dispozițiile legale în vigoare la momentul sesizării C.N.C.D., de către petenta Asociația M., art. 19 5 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, modificată și completată prin Legea nr. 324/2006, prevăzând că – Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a colegiului director prevăzut la art. 19 8 alin. (1). Cât privește aspectele discriminatorii create de dispozițiile art. 14 lit. b) din Legea nr. 109/1997 Curtea de Apel București a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 14 lit. b) din Legea nr. 109/1997, în baza art. 2 alin. (3) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, sunt discriminatorii prevederile care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, vârsta fiind unul dintre aceste criterii. S-a constatat de instanța de fond că, impunerea de textul de lege a condiției privind posibilitatea apartenenței la C.E.S. doar a persoanelor care au împlinit vârsta de 30 de ani, are ca efect instituirea unor tratamente inegale pentru persoane aflate în situații comparabile, în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de studiu, capacitate de exercițiu, antecedente penale, dar care nu îndeplinesc condiția vârstei. S-a mai invocat de instanță aspectul că, tratamentul diferențiat nu are o justificare obiectivă și rezonabilă în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (3) teza finală a O.G.

nr. 137/2000, întrucât creează consecințe diferite persoanelor aflate în situații similare, mai puțin referitoare la vârstă. În acest context, s-a considerat că în mod legal, pârâtul a reținut că efectul produs al restrângerii exercițiului unui drept recunoscut de lege, persoanelor ce nu au împlinit vârsta de 30 de ani este o situație discriminatorie, impunerea criteriului de vârstă eliminând șansa tinerilor de a participa la luarea unor decizii într-un domeniu al vieții publice, contravenind Jurisprudenței C.E.D.O. și dispozițiilor Protocolului nr. 12 la C.E.D.O. Recursul declarat este neîntemeiat și va fi respins, întrucât în mod corect prin hotărârea recurată s-a apreciat în raport de art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, art. 16 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Constituția României că art. 14 lit. b) din Legea nr. 109/1997 defavorizează nejustificat persoanele care nu au împlinit vârsta de 30 de ani. Deci contestația împotriva hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este neîntemeiată. Motivul de recurs este neîntemeiat așa cum de altfel a și motivat instanța de fond, temeiul juridic invocat referindu-se la competența materială de pronunțare a intimatului - pârât. Așa fiind, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Economic și Social împotriva sentinței civile nr. 1873 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 februarie 2009.