Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.04.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1403/2008

HOTĂRÂRE
09.04.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1403/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra recursului de față, Prin sentința arbitrală nr. 249 din 23 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Arbitraj a României s-a admis, în parte, acțiunea reclamantei SC A.C.H. SRL și a fost obligată pârâta SC R. SRL la plata sumei de 7.933,58 lei preț și 729,71 lei penalități; a fost admisă cererea reconvențională a pârâtei și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 13.919,66 lei preț neachitat; au fost compensate cele două datorii și obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 5.986,08 lei; au fost respinse capetele de cerere 2, 3 și 4 față de pârâta SC R. SRL și a fost respinsă în întregime acțiunea față de pârâta SC S. SRL. Pentru a pronunța această sentință instanța arbitrală a reținut că produsele au fost livrate și neachitate iar altele au fost livrate necorespunzătoare și cu întârziere.

Cele două contracte ce fac obiectul litigiului aveau condiția de recepție și livrare a mărfurilor ex works respectiv la sediul vânzătorului iar recepția mărfurilor s-a făcut la sediul vânzătoarelor încheindu-se procese - verbale fără obiecțiuni și fără reclamații. Deoarece în contract exista clauză potrivit căreia nicio reclamație cantitativă sau calitativă nu va mai fi valabilă ulterior recepției mărfurilor fără obiecțiuni din partea comisiei cumpărătorului. Penalitățile au fost respinse nefiind stabilit un termen fix de livrare, data exigibilității datoriilor și nedovedindu-se culpa executantului. Capătul de cerere privind beneficiul nerealizat a fost respins datorită nepunerii în funcțiune a complexului hotelier.

S-a considerat că se datorează restituirea contravalorii unor rame de oglinzi nelivrate și achitate cât și penalitățile aferente. Cererea reconvențională a SC R. SRL a fost admisă stabilindu-se că bunurile facturate au fost livrate, recepționate și neplătite de reclamantă. În acțiunea în anulare formulată de reclamantă, Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 125 din 13 iunie 2007 a respins ca nefondată această acțiune reținându-se că nu s-au încălcat nici art. 364 lit. f), nici h) sau i) C. proc. civ. Tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra tuturor solicitărilor petentei. Pretinsa inconsecvență din hotărârea arbitrală i s-a indicat reclamantei să o soluționeze pe calea lămuririi dispozitivului, aceasta nefiind un motiv de anulare a sentinței arbitrale.

Interpretarea probelor nu reprezintă încălcări ale ordinii publice, a bunelor moravuri sau ale dispozițiilor imperative ale legii. Decizia a fost atacată cu recurs invocându-se dispozițiile art. 3041 C. proc. civ. Se susține că hotărârea este nemotivată, că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere respectiv pentru suma de 8.630,82 euro penalități și nu a analizat cererea reconvențională prin care SC R. SRL a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 8.257,64 lei acordându-i-se 13.919,66 lei. O altă critică se referă la faptul că în dispozitivul hotărârii arbitrale se admite, în parte acțiunea față de pârâta SC S. SRL iar ulterior se respinge, în tot, acțiunea față de aceeași pârâtă.

Este subliniată și încălcarea dispozițiilor art. 969 și art. 1075 C. civ. care nici nu au fost analizate. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Hotărârea instanței de anulare este motivată însă, în mod firesc ea respectă limitele acțiunii în anulare care nu are caracter devolutiv ca apelul. Reclamanta are deschisă calea lămuririi dispozitivului instanței arbitrale dacă acesta nu este clar sau cuprinde dispoziții contradictorii și acest lucru a fost menționat în decizia instanței de anulare. Nerespectarea art. 969 C. civ. nu reprezintă o încălcare a normelor imperative pentru că legea părților este ceea ce ele stabilesc de comun acord. Critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1075 C. civ.

nu este dezvoltată, recurenta neprecizând care sunt argumentele care au fost ignorate de instanța de apel. Instanța arbitrală s-a pronunțat asupra penalităților cât și asupra cererii reconvenționale iar eventualele greșeli de calcul pot fi îndreptate conform dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. Negăsindu-se întemeiat recursul, urmează a fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.C.H. SRL Constanța împotriva sentinței comerciale nr. 125 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI comercială. Obligă recurenta la 6.000 lei cheltuieli de judecată către intimatele - pârâte. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2900/2009
, față de care pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a serviciilor în condițiile stabilite. Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României prin sentința arbitrală nr. 261 din data de
ÎCCJ 2006-06-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2228/2006
defectelor constatate până la data de 12 noiembrie 2002 și restituirea avansului achitat, produsele fiind predate în custodie chematei în garanție SC C. SRL la 4 noiembrie 2002, care în aceiași zi le-a returnat pârâtei. Constatând că pârâta
ÎCCJ 2009-01-28
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 205/2009
Asupra recursului de față ; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința arbitrală nr. 55 din 21 martie 2007, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a res
ÎCCJ 2006-11-22
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3734/2006
neexecutării corespunzătoare a obligațiilor contractuale de către reclamantul beneficiar în termenul de garanție prevăzut de art. 11 din contract constituie un motiv întemeiat pentru a se cere rezilierea contractului și exonerarea plății re
ÎCCJ 2010-02-11
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 564/2010
ținut că reclamanta a probat culpa pârâtei în executarea necorespunzătoare a contractului de furnizare, precum și executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, așa încât, având în vedere expertiza efectuată în cauză, care atestă sus
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă