ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3734/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 128/ COM din 15 februarie 2005 pronunțată în dosar nr. 2275/COM/2004, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul D.O. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA și a dispus rezilierea contractului de antrepriză nr. 344 din 8 august 2001 încheiat între părți, exonerarea reclamantului de la plata diferenței de preț contractate în sumă de 26.043 EURO, radierea ipotecii convenționale constituită în favoarea pârâtei asupra imobilului proprietatea reclamantului înscris în C.F., respingând ca inadmisibil petitul privitor la constatarea culpei pârâtei în executarea contractului de antrepriză.

Totodată, instanța a luat act că reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtei la penalități de întârziere conform art. 9 din contract și a obligat pârâta la plata sumei de 59.000.000 lei (ROL) cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că între părți s-a încheiat un contract de antrepriză modificat cu două acte adiționale în baza cărora pârâta, în calitate de antreprenor, a executat lucrări specifice obiectului său de activitate, instalații în construcții, la imobilul proprietatea reclamantului într-un termen fix convenit de 3 luni, începând cu data semnării contractului (8 august 2001) și până la data de 30 noiembrie 2001. Potrivit art. 8 din acest contract antreprenorul răspunde și garantează calitatea lucrărilor timp de 5 ani, recepția urmând să se facă pe timpul executării lucrărilor pe tipuri de lucrări, conform art. 10, la terminarea fiecărei lucrări în parte calitativ și cantitativ.

Valoarea totală a contractului a fost stabilită la suma de 60.911 EURO sumă din care reclamantul urma să achite un avans de 30 % conform art. 6, adică 46.722 EURO, plată necontestată de pârâtă. Potrivit art. 13 din contract modificarea unilaterală este interzisă, iar art. 14 prevede plata de daune interese pentru nerespectarea totală sau parțială a contractului, care este garantat cu o ipotecă convențională constituită asupra imobilului casă și teren înscris în C.F. Timișoara. De la plata avansului reclamantul nu a mai achitat nici o sumă, iar la data de 24 septembrie 2002 au avut loc procesele verbale de recepție nr. 1764 și nr. 1764 pe categorii de lucrări încheiate între părți prin care a fost acordată o garanție de execuție de 60 de luni.

La aproximativ 1-2 ani, reclamantul a constatat deficiențe grave în executarea lucrărilor de construcții, pe care a încercat să le remedieze pe cont propriu, însă fără rezultat, solicitând pârâtei respectarea garanției oferite. Tribunalul, în soluționarea prezentei cauze, a considerat esențială expertiza tehnică judiciară care a exprimat în detaliu modalitatea în care a fost respectată obligația contractuală de către antreprenor, concluziile expertului nefiind înlăturate prin alte probe, nici una dintre părțile implicate în litigiu nesolicitând o contraexpertiză.

Tribunalul, coroborând concluziile raportului de expertiză cu fotografiile edificatoare ce confirmă constatările expertului, a reținut că lucrările nu au fost efectuate la standardele cerute de Legea nr. 10/1995, astfel că invocarea neexecutării corespunzătoare a obligațiilor contractuale de către reclamantul beneficiar în termenul de garanție prevăzut de art. 11 din contract constituie un motiv întemeiat pentru a se cere rezilierea contractului și exonerarea plății restului de preț, reclamantul având facultatea de a alege sancțiunea prevăzută de lege pentru neexecutare. Raporturile contractuale dintre părți nu au fost stinse, consideră instanța de fond, prin procesele verbale de recepție din 29 aprilie 2002, întrucât așa cum a constatat și expertul, aceste lucrări nu au fost finalizate.

Recepția lucrărilor nefăcându-se, potrivit art. 10 din contract, calitativ și cantitativ pe tipuri de lucrări executate prin încheierea unui proces verbal la terminarea fiecărei lucrări în parte, pretențiile pârâtei în sensul că întreaga sumă de 72.765 EURO s-ar reflecta în lucrările deja executate nu corespund realității, aspect confirmat și de expert. Tribunalul a mai reținut că deficiențele constatate de expert nu sunt izolate și nici accidentale, acestea fiind imputabile exclusiv antreprenorului, astfel că partea care și-a executat obligațiile prin plata a peste 2/3 din preț are dreptul de a cere aplicarea sancțiunii corespunzătoare și nu poate fi obligată să mențină un contract păgubitor fără a exista indicii că eventualele viitoare reparații vor fi de o calitate superioară celor anterior efectuate.

În drept, instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 969, art. 970, art. 1412 – art. 1413 C. civ. și art. 284 C. proc. civ. Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat apel pârâta SC C. SA, cererea ei fiind înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 9935/COM/2005, solicitând modificarea în tot a hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii reclamantului. Prin decizia nr. 68 din 28 februarie 2006, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a exonerat reclamantul-intimat de plata diferenței de preț contractate de 9.852,04 EURO, a respins capătul de cerere privitor la radierea ipotecii convenționale constituită în favoarea pârâtei-apelante și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul D.O. solicitând admiterea lui și modificarea în tot a deciziei atacate în sensul păstrării sentinței instanței de fond. Recursul reclamantului este întemeiat în drept pe prevederile pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă motivele invocate nu sunt încadrate în aceste prevederi la care se face trimitere iar criticile aduse vizează, sub multe aspecte, aprecierea probelor administrate, împrejurări ce nu pot fi examinat în calea extraordinară de atac a recursului. Examinând recursul prin prisma motivelor și textelor legale invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Astfel, recurentul reclamant critică hotărârea instanței de apel pentru că „a interpretat greșit acțiunea sa” ce a făcut obiectul dosarului la instanța de fond, motiv ce nu se încadrează nici în pct. 8 și nici în celelalte motive prevăzute limitativ de art. 304 C. proc.

civ. Recurentul nu invocă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății ci susține doar că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt care trebuia să se impună și instanței de apel față de concluziile expertizei coroborate cu celelalte probe administrate. Recurentul consideră decizia atacată ca nelegală și netemeinică, în contradicție cu starea de fapt și de drept caracteristică speței, dovedită fără echivoc prin probele administrate la dosarul de fond al cauzei.

Este considerată nelegală, neîntemeiată și chiar arbitrară cenzura instanței de apel, „sub aspectul material al recalculării (redozării) sumei ce trebuiește a fi dedusă din prețul total al contractului ... modul de calcul, „individualizarea” sumei, este absolut subiectiv, atât timp cât din probele administrate în cauză ... s-a făcut dovada că toate lucrările executate de intimata-executantă au fost efectuate defectuos, altele neexecutate iar unele au fost executate cu materiale care sunt reținute și încasate prin deviz, dar nu se regăsesc fizic în construcție”. Toate aceste critici și celelalte în același sens, vizează, în mod evident, stabilirea situației de fapt și aprecierea probelor, aspecte ce nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Recurentul mai consideră că, instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor imperative de lege incidente în cauză, art. 969, 970 C. civ., raportat la prevederile Contractului, cap. XIV C. proc. civ., Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale. Nu se indică însă care sunt dispozițiile imperative neaplicate și cu privire la care aspecte ale cauzei pentru a se putea face un control judiciar efectiv prin prisma prevederilor pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. În lipsa unor asemenea precizări, „considerațiile” recurentului rămân simple afirmații ce nu pot fi verificate. Față de cele arătate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.O. împotriva deciziei nr. 68 din 28 februarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2006.