ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3734/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3734/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 128/

COM din 15 februarie 2005 pronunțată în dosar nr. 2275/COM/2004, Tribunalul

Timiș a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul D.O. în

contradictoriu cu pârâta SC C. SA și a dispus rezilierea contractului de

antrepriză nr. 344 din 8 august 2001 încheiat între părți, exonerarea

reclamantului de la plata diferenței de preț contractate în sumă de 26.043

EURO, radierea ipotecii convenționale constituită în favoarea pârâtei asupra

imobilului proprietatea reclamantului înscris în C.F., respingând ca

inadmisibil petitul privitor la constatarea culpei pârâtei în executarea

contractului de antrepriză. Totodată, instanța a luat act că reclamantul nu a

solicitat obligarea pârâtei la penalități de întârziere conform art. 9 din

contract și a obligat pârâta la plata sumei de 59.000.000 lei (ROL) cheltuieli

de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că între părți s-a încheiat un contract de antrepriză

modificat cu două acte adiționale în baza cărora pârâta, în calitate de

antreprenor, a executat lucrări specifice obiectului său de activitate,

instalații în construcții, la imobilul proprietatea reclamantului într-un

termen fix convenit de 3 luni, începând cu data semnării contractului (8 august

2001) și până la data de 30 noiembrie 2001.

Potrivit art. 8 din acest

contract antreprenorul răspunde și garantează calitatea lucrărilor timp de 5

ani, recepția urmând să se facă pe timpul executării lucrărilor pe tipuri de

lucrări, conform art. 10, la terminarea fiecărei lucrări în parte calitativ și

cantitativ.

Valoarea totală a

contractului a fost stabilită la suma de 60.911 EURO sumă din care reclamantul

urma să achite un avans de 30 % conform art. 6, adică 46.722 EURO, plată

necontestată de pârâtă.

Potrivit art. 13 din

contract modificarea unilaterală este interzisă, iar art. 14 prevede plata de

daune interese pentru nerespectarea totală sau parțială a contractului, care

este garantat cu o ipotecă convențională constituită asupra imobilului casă și

teren înscris în C.F. Timișoara.

De la plata avansului

reclamantul nu a mai achitat nici o sumă, iar la data de 24 septembrie 2002 au

avut loc procesele verbale de recepție nr. 1764 și nr. 1764 pe categorii de

lucrări încheiate între părți prin care a fost acordată o garanție de execuție

de 60 de luni.

La aproximativ 1-2 ani,

reclamantul a constatat deficiențe grave în executarea lucrărilor de

construcții, pe care a încercat să le remedieze pe cont propriu, însă fără

rezultat, solicitând pârâtei respectarea garanției oferite.

Tribunalul, în soluționarea

prezentei cauze, a considerat esențială expertiza tehnică judiciară care a

exprimat în detaliu modalitatea în care a fost respectată obligația

contractuală de către antreprenor, concluziile expertului nefiind înlăturate

prin alte probe, nici una dintre părțile implicate în litigiu nesolicitând o

contraexpertiză.

Tribunalul, coroborând

concluziile raportului de expertiză cu fotografiile edificatoare ce confirmă

constatările expertului, a reținut că lucrările nu au fost efectuate la

standardele cerute de Legea nr. 10/1995, astfel că invocarea neexecutării

corespunzătoare a obligațiilor contractuale de către reclamantul beneficiar în

termenul de garanție prevăzut de art. 11 din contract constituie un motiv

întemeiat pentru a se cere rezilierea contractului și exonerarea plății

restului de preț, reclamantul având facultatea de a alege sancțiunea prevăzută

de lege pentru neexecutare.

Raporturile contractuale

dintre părți nu au fost stinse, consideră instanța de fond, prin procesele

verbale de recepție din 29 aprilie 2002, întrucât așa cum a constatat și

expertul, aceste lucrări nu au fost finalizate.

Recepția lucrărilor

nefăcându-se, potrivit art. 10 din contract, calitativ și cantitativ pe tipuri

de lucrări executate prin încheierea unui proces verbal la terminarea fiecărei

lucrări în parte, pretențiile pârâtei în sensul că întreaga sumă de 72.765 EURO

s-ar reflecta în lucrările deja executate nu corespund realității, aspect

confirmat și de expert.

Tribunalul a mai reținut că

deficiențele constatate de expert nu sunt izolate și nici accidentale, acestea

fiind imputabile exclusiv antreprenorului, astfel că partea care și-a executat

obligațiile prin plata a peste 2/3 din preț are dreptul de a cere aplicarea

sancțiunii corespunzătoare și nu poate fi obligată să mențină un contract

păgubitor fără a exista indicii că eventualele viitoare reparații vor fi de o calitate

superioară celor anterior efectuate.

În drept, instanța a făcut

aplicarea prevederilor art. 969, art. 970, art. 1412 – art. 1413 C. civ. și art.

284 C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile

de mai sus, în termen legal, a declarat apel pârâta SC C. SA, cererea ei fiind

înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 9935/COM/2005, solicitând

modificarea în tot a hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii

reclamantului.

Prin decizia nr. 68 din 28

februarie 2006, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul și a schimbat în parte

sentința apelată în sensul că a exonerat reclamantul-intimat de plata

diferenței de preț contractate de 9.852,04 EURO, a respins capătul de cerere

privitor la radierea ipotecii convenționale constituită în favoarea

pârâtei-apelante și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamantul D.O. solicitând admiterea lui și

modificarea în tot a deciziei atacate în sensul păstrării sentinței instanței

de fond.

Recursul reclamantului este

întemeiat în drept pe prevederile pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă motivele

invocate nu sunt încadrate în aceste prevederi la care se face trimitere iar

criticile aduse vizează, sub multe aspecte, aprecierea probelor administrate, împrejurări

ce nu pot fi examinat în calea extraordinară de atac a recursului.

Examinând recursul prin

prisma motivelor și textelor legale invocate, Înalta Curte constată că acesta

este nefondat.

Astfel, recurentul reclamant

critică hotărârea instanței de apel pentru că „a interpretat greșit acțiunea

sa” ce a făcut obiectul dosarului la instanța de fond, motiv ce nu se

încadrează nici în pct. 8 și nici în celelalte motive prevăzute limitativ de art.

304 C. proc. civ.

Recurentul nu invocă

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății ci susține doar că

instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt care trebuia să se

impună și instanței de apel față de concluziile expertizei coroborate cu

celelalte probe administrate.

Recurentul consideră decizia

atacată ca nelegală și netemeinică, în contradicție cu starea de fapt și de

drept caracteristică speței, dovedită fără echivoc prin probele administrate la

dosarul de fond al cauzei. Este considerată nelegală, neîntemeiată și chiar

arbitrară cenzura instanței de apel, „sub aspectul material al recalculării

(redozării) sumei ce trebuiește a fi dedusă din prețul total al contractului ...

modul de calcul, „individualizarea” sumei, este absolut subiectiv, atât timp

cât din probele administrate în cauză ... s-a făcut dovada că toate lucrările

executate de intimata-executantă au fost efectuate defectuos, altele

neexecutate iar unele au fost executate cu materiale care sunt reținute și

încasate prin deviz, dar nu se regăsesc fizic în construcție”.

Toate aceste critici și

celelalte în același sens, vizează, în mod evident, stabilirea situației de

fapt și aprecierea probelor, aspecte ce nu se încadrează în motivele prevăzute de

art. 304 C. proc. civ.

Recurentul mai consideră că,

instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor imperative de lege

incidente în cauză, art. 969, 970 C. civ., raportat la prevederile

Contractului, cap. XIV C. proc. civ., Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri

pentru întărirea disciplinei contractuale. Nu se indică însă care sunt

dispozițiile imperative neaplicate și cu privire la care aspecte ale cauzei

pentru a se putea face un control judiciar efectiv prin prisma prevederilor pct.

9 al art. 304 C. proc. civ. În lipsa unor asemenea precizări, „considerațiile”

recurentului rămân simple afirmații ce nu pot fi verificate.

Față de cele arătate, Înalta

Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul D.O. împotriva deciziei nr. 68 din 28 februarie 2006 a Curții de

Apel Timișoara, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2006.