ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3637/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1258/C/2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 2964/85/2006 a fost admisă acțiunea comercială formulată și precizată de reclamanta SC S.M. SRL Sibiu în contradictoriu cu pârâtul V.M., a fost obligat pârâtul la plata sumelor de 131.926,87 lei contravaloarea lucrărilor neachitate, 322.870,44 lei penalități și 26.826,88 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional V.M. și obligată pârâta reconvențional la plata sumei de 4.195 Euro penalități de întârziere către reclamantul reconvențional și 2.985, 14 lei cheltuieli parțiale.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele: La data de 23 octombrie 2004 între reclamanta SC S.M. SRL și pârâtul V.M. s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 23/2004 cu 9 (nouă) anexe parte integrantă la acesta având ca obiect executarea de lucrări de reamenajare și refuncționare a imobilului proprietatea pârâtului situat administrativ în Sibiu, jud. Sibiu. Datorită unui eveniment produs la structura de rezistență a imobilului, la data de 01 iunie 2005 părțile au încheiat Protocolul la contractul de antrepriză prin care reclamanta în calitate de antreprenoare își lua obligația de a finaliza toate lucrările până la data de 17 iunie 2005 când urma să se facă recepția finală.

Până la data recepției finale, pârâtul V.M. în calitate de beneficiar urma să facă recepții preliminare, urmând ca toate neregularitățile să fie remediate până la recepția finală. Conform Protocolului încheiat între părți, reclamanta-pârâtă reconvențional a fost de acord ca în cazul în care recepția finală nu se va face până la data de 17 iunie 2005, să achite penalități de 1% pe zi de întârziere pe întreaga valoare a contractului. Potrivit dispozițiilor art. 10 din contractul nr. 23/2004 încheiat între părți, pârâtul V.M. avea obligația de plată a unui avans de 20 % din valoarea contractului și plăți parțiale la cererea executatului și la valoarea lucrărilor executate conform contractului.

De asemenea potrivit dispozițiilor art. 10.4 din contract plata facturii finale va fi făcută imediat după verificarea și acceptarea situației de plată definitivă de către achizitor, iar potrivit dispozițiilor art. 10.5, contractul nu va fi considerat terminat până când procesul-verbal de recepție nu va fi semnat de comisia de recepție, iar pentru părți din lucrare, dacă acestea sunt distincte din punct de vedere funcțional. Conform dispozițiilor aceluiași articol, recepția finală va fi efectuată conform prevederilor legale iar, plata ultimelor sume datorate executantului pentru lucrările executate nu este condiționată de eliberarea certificatului de recepție finală.

Din actele depuse la dosarul cauzei la filele 48 – 115, la data de 23 iunie 2009 au avut loc primele recepții preliminare consemnate în procesele-verbale nr. 1-10 în care s-au stipulat neregulile constatate și care urmau să fie remediate până la recepția finală, recepție care a avut loc și la data de 20 iulie 2005. Instanța a reținut că pretenția reclamantei privind contravaloarea lucrărilor neachitate este dovedită de concluziile raportului de expertiză efectuat de experții B.E., F.S. și G.A. (filele 370-475 din volumul III) în capitolul IV.1.1. care atestă că reclamanta a executat pârâtului lucrări în temeiul contractului de antrepriză nr. 23 din 23 octombrie 2004 în sumă de 131.127,88 lei, cuantum la care reclamanta și-a precizat acțiunea.

În ce privește valoarea penalităților, instanța a constatat că în speță devin incidente dispozițiile art. 12.2 din contractul încheiat între părți nr. 23 din 23 octombrie 2004 respectiv 0,15 % pe zi din valoarea neachitată și care sunt în conformitate cu precizarea de acțiune, pe perioada 20 iulie 2005 – 30 ianuarie 2010 în sumă de 322.870,44 lei. Cu privire la cererea reconvențională instanța a reținut: În ce privește primul petit, obligarea pârâtei-reconvenționale la plata sumei de 29.512 Euro reprezentând penalități de întârziere conform Protocolului din data de 01 iunie 2005. Potrivit dispozițiilor art. 10.5 din contractul nr. 23/2004 încheiat între părți, pot fi întocmite procese-verbale de recepție finală și pentru părți din lucrare, dacă acestea sunt distincte din punct de vedere fizic și funcțional.

Având în vedere faptul că la data de 23 iunie 2006 s-au efectuat primele recepții preliminare, consemnate în procesele-verbale ținând cont că, pe de altă parte, pârâta - reconvențional a recunoscut întârzierea cu 5 zile peste termenul de 17 iunie 2005, instanța a admis în parte acest capăt de cerere, doar pentru cele 5 zile de întârziere și a obligat pârâta-reconvențională la plata sumei de 4.195 Euro reprezentând contravaloare penalități întârziere pentru cele 5 zile. În ce privește capătul al II-lea privind obligarea pârâtei-reconvențional la plata sumei de 2728,49 lei reprezentând costul utilităților apartamentului folosit de către aceasta pe parcursul derulării contractului de antrepriză – instanța a reținut că reclamantul-reconvențional nu face dovada închirierii acestui apartament în scopul susținut de reclamantul - reconvențional împrejurare față de care instanța a respins aceste pretenții ca nedovedite.

În ce privește petitul al III-lea: obligarea pârâtei-reconvenționale la plata sumei de 5680 lei reprezentând contravaloarea proiectelor de refacere a structurii de rezistență, instanța a reținut: Potrivit punctului 5 din contractul încheiat între părți, reclamantul-reconvențional V.M. avea obligația de a pune la dispoziția executantului întreaga documentație necesară pentru execuția lucrărilor contractate: a) autorizație de construire ; b)documentație pentru PAC cu viza Spre neschimbare Primăria Municipiului Sibiu; c) Proiect instalații termice, fără plată, în 2 exemplare xerografiate. Așa cum a rezultat din procesul-verbal de contravenție depus la dosarul cauzei, pârâta-reconvențional SC S.M.

SRL a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 10/1995, art. 23 lit. b) și art. 23 lit. c) demarând lucrările numai pe baza proiectului pentru autorizare PAC. Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că reclamantul-reconvențional nu și-a îndeplinit obligația contractuală asumată la punctul 5 din contract, împrejurare față de care acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat. În ce privește capătul de cerere privind obligarea reclamantei la suma de 3500 lei reprezentând costuri suplimentare cu plata dirigintelui de șantier instanța a constatat pe de o parte, reclamantul - reconvențional V.M. a fost sancționat contravențional pentru lipsa dirigintelui de cartier, această obligație legală incumbând în sarcina sa, iar pe de altă parte, la dosarul cauzei nu a făcut dovada acestor costuri suplimentare.

Ca atare, acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat. În ce privește capătul de cerere privind obligarea reclamantei – pârâte reconvențional la plata sumei de 2632 lei reprezentând costuri pentru remedierea fațadei instanța a constatat că aceste pretenții nu derivă din contractul încheiat între părți, împrejurare față de care a fost respinsă ca neîntemeiată. În consecință, cererea reconvențională a fost admisă în parte, pentru suma de 4195 Euro – reprezentând contravaloare penalități întârziere.

Prin decizia nr. 31 din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială , apelul pârâtului – reclamant a fost admis, iar sentința a fost schimbată în parte, în sensul că s-a înlăturat obligarea pârâtului la plata sumei de 322.870,44 lei cu titlu de penalități de întârziere și s-a respins cererea reclamantei de obligare la plata penalităților, fiind menținute celelalte prevederi ale sentinței, reclamanta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că critica pârâtului reclamant reconvențional privind caracterul extracontractual al lucrărilor executate de reclamantă evidențiate în notele de comandă suplimentare este întemeiată pentru următoarele considerente: Astfel, prin contractul de antrepriză nr. 23/2004 pârâtul s-a obligat să achite reclamantei contravaloarea lucrărilor de reamenajare și refuncționalizare a imobilului din Sibiu, în sumă de 86.819,54 Euro, valoare de include și lucrările din anexele la contract prevăzute ca lucrări contractuale și însușite de părți. Conform raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil T.M. pe parcursul lucrărilor pârâtul V.M.

a achitat suma de 88.265, 86 lei, astfel că lucrările prevăzute în contract au fost integral achitate. Prin Protocolul la contractul de antrepriză încheiat la 1 iunie 2005 reclamanta și pârâtul au prevăzut la pct. 6 că „Plata lucrărilor care nu sunt cuprinse în anexele de la contract sau exced valorii acestuia, se va face doar după o acceptare scrisă a acestora din partea achizitorului, după o negociere între părți, în funcție de constatările comisiei de recepție finală”, prevedere ce dovedește că ambele părți au confirmat efectuarea unor lucrări extracontractuale. S-a notat că instanța de fond a interpretat greșit că din concluziile raportului de contraexpertiză efectuat de experții B.E., F.S.

și G.A. ar rezulta că lucrările efectuate în sumă de 131.127,88 lei ar fi executate în temeiul contractului de antrepriză nr. 23/2004, experții precizând expres că au fost identificate lucrări suplimentare de construcții și instalații care nu se încadrează în anexele 1 – 9 al contractului, relevate în tabelul centralizator prin categoriile de lucrări identificate. Curtea de apel nu a primit nici critica pârâtului că lucrările suplimentare în valoare de 131.127,88 lei nu au fost acceptate de beneficiar întrucât nu a existat o negociere asupra valorii lucrărilor, față de însușirea acestora prin semnarea procesului – verbal de recepție încheiat la terminarea lucrărilor care se coroborează cu situația lucrărilor din notele de construcții suplimentare și facturile nr. 3111766, 3111767, 3111768 și 3111769/2005.

Prin urmare, instanța de apel a reținut că deși lucrările suplimentare în valoare de 131.127, 88 lei au caracter extracontractual și nu contractual, cum a reținut tribunalul, acestea au fost executate și acceptate, astfel că în mod temeinic pârâtul a fost obligat la plată în favoarea reclamantei, contravaloarea acestora fiind evidențiate în raportul de contraexpertiză întocmit de B.E., F.S. și G.A. Nu s-a găsit fondată nici critica apelantei privind nelămurirea unor înregistrări de fapt de către contraexpertiza efectuată datorită reamenajării imobilului, considerându-se că cei 3 experți în construcții civile și industriale s-au deplasat în teren și nu au invocat imposibilitatea efectuării expertizei față de modificările aduse imobilului de noul proprietar.

Curtea a înlăturat și susținerea apelantului privind greșita obligare a acestuia la plata lucrărilor de consolidare necesare conform proiectului tehnic de consolidare nr. 500/2004 ca urmare a prăbușirii unui planșeu, întrucât proiectul tehnic de rezistență a fost întocmit doar după producerea incidentului din 9 noiembrie 2004, iar nepunerea la dispoziția executorului a proiectului este imputabilă beneficiarului. S-a considerat întemeiat însă motivul de apel referitor la netemeinicia obligării pârâtului la plata penalităților de întârziere potrivit art. 12.2 din contractul nr. 23/2004 în cuantum de 322.870,44 lei pe perioada 20 iulie 2007 – 30 ianuarie 2010 în condițiile în care, așa cum s-a stabilit în expunerea anterioară lucrările suplimentare indicate sunt extracontractuale, astfel că nu pot curge penalități pentru lucrări ce exced contractului, potrivit art. 12 din contract, penalitățile calculându-se doar pentru obligațiile asumate prin contract.

În ce privește penalitățile de întârziere solicitate prin cererea reconvențională, curtea de apel a reținut că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 10.5 din contractul nr. 23/2004 stabilind că penalitățile pentru întârzierea în executarea lucrărilor pot fi calculate doar pe perioada 17 iunie – 23 iunie 2005, dată când s-au efectuat recepțiile preliminare, iar nu pentru 17 iunie 2005 – 20 iulie 2005 cum susține apelantul. Împotriva deciziei a declarat recurs S.C. S.M. S.R.L., care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susține următoarele: - Instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. În susținere, recurenta arată că a efectuat lucrări suplimentare ce au fost recunoscute de către beneficiar prin semnarea notelor de lucrări și a procesului – verbal de recepție din 23 iunie 2005, lucrări reglementate în actele adiționale nr. 1 – 9 la contract, arătându-se și că la pct. 10.5 din contract s-a stabilit ca plata ultimelor sume datorate să nu fie condiționată de recepția finală. De asemenea, recurenta invocă prevederile art. 1 din H.G.R. nr. 273/1994 și art.30 din același act normativ și apreciază că beneficiarul a recunoscut lucrările suplimentare odată cu semnarea procesului-verbal de recepție – în concordanță cu dispozițiile legale menționate – chiar și în cazul în care recepția a fost acceptată cu obiecțiuni.

Se mai argumentează că, în speță nu se poate discuta despre existența unor lucrări care exced contractului, în condițiile în care lucrările executate constituie obiectul contractului parte din ele fiind cuprinse și în anexele contractului. - Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 274 și art. 276 C. proc. civ. ce reglementează modul în care trebuie acordate cheltuielile de judecată. Recurenta consideră că, în condițiile în care din totalul celor șase motive de apel formulate de apelantul V.M., instanța de apel a găsit ca fondat numai unul atunci se impunea admiterea în parte a cheltuielilor de judecată, proporțional cu pretențiile admise. Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și pârâtul V.M., care a invocat nelegalitatea acestuia din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. pentru următoarele motive: - În cauză, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1484 C. civ. care prevăd că cererea antreprenorului este întemeiată doar dacă lucrările suplimentare sunt aprobate în scris și dacă există acordul părților pentru lucrările suplimentare. Sub acest aspect se critică omisiunea instanței de apel de a observa că procesul – verbal de recepție încheiat la terminarea lucrărilor a fost semnat de beneficiar și nu cuprinde nicio mențiune le valoarea lucrărilor suplimentate astfel că, ceea ce s-a acceptat de beneficiar a fost finalizarea lucrărilor, iar nu prețul acestora.

De asemenea, în privința Protocolului la contract din 1 iunie 2005 prin care – la pct. 6 – se prevede că plata lucrărilor ce nu sunt cuprinse în anexe sau exced valorii contractului se va face doar după o acceptare scrisă și după o negociere între părți, în funcție de constatările comisiei de recepție finală, recurenta consideră că au fost nesocotite pentru că nu a existat vreo negociere în acest sens. - Referitor la cuantumul lucrărilor suplimentare se arată că concluziile raportului de expertiză au fost contestate atât la instanța de fond cât și în apel însă susținerile sale (pe care le reia) nu au fost luate în seamă, ambele instanțe, raportându-se la contraexpertiză iar nu la prima expertiză.

- Referitor la obligația de plată a lucrărilor de consolidare în urma prăbușirii planșeului se susține că instanța nu a ținut cont de convenția părților în ceea ce privește persoana obligată, considerând că potrivit Protocolului din 1 iunie 2005 plata trebuia să fie suportată de antreprenor. Cu privire la cuantum reia aceleași susțineri în sensul că suma corectă era cea stabilită prin raportul de expertiză. - Instanța a aplicat greșit data până la care au fost calculate penalitățile de întârziere solicitate prin cererea reconvențională, data corectă fiind aceea a semnării procesului – verbal de recepție la terminarea lucrării, iar nu data recepției preliminare – 23 iunie 2005. Și în acest caz se susține că prin Protocol a fost modificat regimul juridic al penalităților, derogându-se de la dispozițiile art. 105 din contract.

Ambele recursuri sunt nefondate pentru următoarele considerentele: În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, care a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. ce vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia se constată că nu este fondat. Din susținerile aduse de recurentă în argumentarea acestui motiv de recurs nu rezultă o astfel de situație, susținerile încadrându-se mai degrabă cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, recurenta neagă existența lucrărilor suplimentare, susținând că ele se încadrează în obiectul contractului și în anexele nr.1 – 9 la acesta, situație contrazisă însă de procesul – verbal de recepție notele de construcții suplimentare și facturile emise prin care acestea au fost evidențiate.

Mai mult, caracterul extracontractual al lucrărilor a fost stabilit și prin raportul de contraexpertiză, situație asupra căreia instanța de recurs nu poate reveni, calea de atac nefiind una devolutivă, ci strict limitată la controlul de legalitate al deciziei. În ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată criticile apar nefondate, în contextul în care recurenta nu indică ce anume text de lege a fost încălcat sau aplicat greșit, text care să impună instanței acordarea acestora proporțional cu motivele găsite fondate într-o cale de atac. Instanța de apel a dat eficiență în mod corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ. ce au fost invocate doar în mod formal de către recurentă, cum, de altfel, au fost invocate și dispozițiile art. 276 C. proc.

civ. În ce privește recursul pârâtului V.M. care și-a întemeiat criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată următoarele: Recurentul nu neagă efectuarea lucrărilor suplimentare ci doar prețul acestora, considerând că numai semnătura procesului – verbal de recepție nu este de natură a determina obligarea sa la plată însă, așa cum instanța a arătat în precedent, tocmai închirierea Protocolului la 2 iunie 2005, fiind acceptate prin semnarea procesului – verbal de recepție încheiat la terminarea lucrărilor coroborat cu situația lucrărilor din notele de construcții suplimentare și facturile emise situație ce ține de stabilirea situației de fapt asupra căreia nu se poate interveni în această cale de atac.

Din această perspectivă, normele legale evocate au primit eficiență prin aplicarea lor la situația de fapt stabilită pe deplin. - Critica ce vizează cuantumul lucrărilor suplimentare stabilit de instanță nu poate fi supusă analizei, în condițiile în care prin trimiterea la probele efectuate în cauză nu vizează aspecte de nelegalitate. - Nici critica prin care se susține că plata lucrărilor de consolidare trebuia suportată de antreprenor conform Protocolului nu poate fi primită, câtă vreme culpa nepunerii la dispoziția executantului a proiectului aparține beneficiarului proiectul fiind prezentat după producerea incidentului. - În ce privește data până la care trebuie acordate penalitățile de întârziere, aceasta a fost stabilită corect de instanță în raport de prevederile art. 969 C. civ., dându-se eficiență dispozițiilor art. 10.5 din contract.

În consecință, pentru considerentele expuse anterior Înalta Curte va respinge ca nefondate ambele recursuri în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta S.C. S.M. S.R.L. SIBIU și de pârâtul V.M. împotriva deciziei comerciale nr. 31/2011 din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011.