ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1347/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 393, pronunțată la data de 4

martie 2009, Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului

Buzău, a admis acțiunea, astfel cum a fost restrânsă, formulată de reclamanta SC

T. SA, în contradictoriu cu pârâta SC D.B.D. P. SRL, pe care a obligat-o să

plătească reclamantei suma de 250.000 lei, cu titlu de despăgubiri; a admis, în

parte, cererea conexă formulată de reclamanta SC D.B.D. P. SRL, în

contradictoriu cu pârâta SC T. SA, pe care a obligat-o să plătească reclamantei

suma de 47.831,50 lei, cu titlu de debit restant și a obligat pe pârâta-reclamantă

SC D.B.D. P. SRL să plătească reclamantei-pârâte SC T. SA suma de 5.317 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată, după compensarea sumelor reprezentând taxă de

timbru și onorariu de expert.

Spre a hotărî astfel, tribunalul a reținut că

prin contractul nr. 39, încheiat între părți la data de 10 iunie 2005, SC

D.B.D. P. SRL, în calitate de antreprenor, s-a obligat să execute pentru SC T.

SA, în calitate de beneficiar, lucrări de consolidare și extindere la imobilul

situat în Buzău; că pe parcursul derulării contractului, în cuprinsul căruia

s-a stabilit, atât termenul de începere a lucrărilor: 14 iunie 2005, cât și cel

de finalizare a acestuia: 31 decembrie 2005, s-au ivit neînțelegeri generate,

atât de beneficiar, care a achitat cu întârziere lucrările parțial efectuate de

antreprenor, cât mai ales de acesta, care nu a efectuat în totalitate și la

termen lucrările la care s-a obligat prin contract, imobilul nemaiputând fi

afectat destinației inițiale de a fi spațiu pentru închiriere pentru alte

societăți comerciale, prejudiciind, prin această atitudine culpabilă, pe

beneficiar, prin lipsa de folosință a imobilului, începând cu data de 31

decembrie 2005, când lucrările trebuiau finalizate, cu suma de 1.086.679 lei,

conform expertizei tehnice efectuate în cauză și că reclamanta care și-a

restrâns pretențiile solicitate cu acest titlu la suma de 250.000 lei.

Prima

instanță a reținut, de asemenea, că beneficiarul lucrării nu a achitat integral

lucrările parțial efectuate de către antreprenor, restul de plată, stabilit

prin expertiză contabilă, fiind în cuantum de 47.831 lei.

Secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal a Curții de Apel Ploiești a admis apelul formulat de pârâta-reclamantă

SC D.B.D. P. SRL împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în

parte, în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea restrânsă, formulată de

reclamanta SC T. SA împotriva pârâtei SC D.B.D. P. SRL; a înlăturat obligarea

pârâtei la plata sumei de 5.317 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către

reclamantă, pe care a obligat-o să plătească pârâtei, cu acest titlu, suma de

3.204,22 lei, menținând în rest dispozițiile sentinței și obligând pe intimata-reclamantă

să plătească apelantei-pârâte suma de 7.426,86 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

control judiciar, examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel

invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, a

reținut că apelanta a finalizat lucrările convenite conform art. 3.3 din

contractul nr. 39 din 10 iunie 2005, la data de 14 decembrie 2005, fiind

respectat termenul stipulat în contract și că imobilul edificat în baza

contractului dintre părți, la nivelul lucrărilor de rezistență, nu putea fi

închiriat pentru ca intimata să realizeze un beneficiu sub forma chiriei.

Analizând cel de al doilea motiv de apel

referitor la cuantumul debitului datorat de intimată apelantei, instanța de

apel a considerat că în mod corect prima instanță a stabilit, în baza

raportului de expertiză contabilă, întocmit de expertul C.M., că intimata

datorează apelantei numai suma de 47.831,5 lei, cu acest titlu, întrucât

apelanta nu a făcut dovada că intimata ar avea de plătit o diferență de

92.831,48 lei, cum susține.

Instanța

de apel a arătat că a respins cererea formulată de apelantă, la data de 14 mai

2010, de efectuare a unei expertize contabile în vederea stabilirii restului de

plată datorat de intimată, întrucât apelanta avea posibilitatea de a solicita

această probă la data de 30 octombrie 2009, când probele au fost încuviințate,

iar, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 138 C. proc. civ.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs,

în termen legal, apelanta SC D.B.D. P. SRL, invocând în drept dispozițiile art.

304 pct. 4 C. proc. civ., și intimata SC T. SA, a cărei cerere a fost

înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la data de 15 februarie 2011, invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta SC D.B.D. P. SRL a criticat, atât

soluția dată de instanța de apel celui de al doilea motiv vizând cuantumul

debitului restant pe care intimata i-l datorează, apreciată ca fiind nelegală,

față de actele depuse în probațiune, ce atestă un rest de încasat de 92.831,48

lei, cât și soluția respingerii cererii sale de a se efectua o nouă expertiză

contabilă în vederea stabilirii debitului restant prin raportare la art. 138 C.

proc. civ., cu nesocotirea necesității administrării acestei probe, față de cel

de al doilea motiv de apel, considerând că se impune admiterea recursului,

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de

apel pentru efectuarea expertizei contabile, această din urmă critică putând fi

încadrată, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recursul apelantei este nefondat.

Astfel, critica vizând greșita stabilire a

cuantumului ca urmare a greșitei interpretări a probelor administrate, nu mai

poate fi valorificată pe calea recursului, față de reglementarea art. 304 C.

proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei atacate.

Având în vedere că apelanta nu a propus proba cu

expertiză contabilă în modalitatea prevăzută de art. 292 alin. (1) C. proc.

civ. și nici până la prima zi de înfățișare: 30 octombrie 2009, când, în

temeiul art. 295 alin. (1) C. proc. civ., s-a încuviințat administrarea

celorlalte probe pe care această parte le-a solicitat, în mod corect, instanța

de apel a verificat existența situațiilor de excepție prevăzute de art. 138 C.

proc. civ. pentru dovezile neinvocate

in limine litis

, iar critica

nesocotirii necesității administrării acestei probe pentru soluționarea cauzei,

excede controlului instanței de recurs, față de dreptul suveran al instanței de

apel de apreciere a mijloacelor de probă invocate în cauză, astfel cum rezultă

din teza ultimă a art. 295 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în

soluționarea cererii de recurs formulată de apelanta SC D.B.D. P. SRL în cauză,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza 2 C. proc. civ., va respinge

această cerere.

Cum dispozițiile art. 301 C. proc. civ. prevăd

că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea

nu dispune altfel, și cum recurentei SC T. SA i s-a comunicat, în mod legal, la

data de 15 februarie 2011, decizia atacată (fila 103 din dosarul Curții de Apel

Ploiești), se constată că declararea recursului împotriva acestei hotărâri la

data de 15 februarie 2011 - astfel cum rezultă din dovezile de înregistrare a

recursului (filele 24; 28) și din certificatul Curții de Apel Ploiești (fila

29) - s-a făcut peste termenul prevăzut de precitatul text legal.

Așa fiind, având în vedere că menționatul termen

este un termen imperativ a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din

dreptul de a exercita această cale de atac, conform art. 103 alin. (1), teza 1 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv formulat, recursul acestei

părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de reclamanta-pârâtă

SC T. SA Buzău, împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 63 din 21 mai

2010, ca tardiv declarat.

Respinge recursul

formulat de pârâta-reclamantă SC D.B.D. P. SRL Buzău

,

împotriva aceleiași decizii, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi,

30 martie 2011.