ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 205/2009

Asupra recursului de față ; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința arbitrală nr. 55 din 21 martie 2007, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă SC A.I.E. SRL împotriva pârâtei-reclamante SC R.I.B. SA. A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă și a obligat-o pe reclamanta-pârâtă la plata sumei de 132.828 lei (RON) reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de pârâta-reclamantă și reținute de către reclamanta-pârâtă; a respins ca nefondat al doilea capăt de cerere (pretenții privind costuri dezafectare îmbunătățire). A obligat-o pe reclamanta-pârâtă la 12.613,12 lei (RON) cheltuieli arbitrale aferente pretențiilor din cererea reconvențională admisă, către pârâta-reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța arbitrală a reținut în esență că cererea principală nu este întemeiată, atât pentru faptul că lucrările efectuate de pârâtă au fost lucrări necesare folosirii spațiului conform destinației, iar degradarea se datorează uzurii normale, apreciată prin prisma destinației, cât și pentru faptul că întârzierea în predarea spațiului s-a datorat reclamantei, ca urmare a conduitei acesteia de a impune condiții pentru predare într-un termen nerezonabil. Cu privire la cererea reconvențională, a reținut ca fiind întemeiată doar pretenția referitoare la contravaloarea unor materiale și echipamente, apreciate ca fiind necesare pentru folosirea spațiului închiriat și, aceste lucrări fiind însușite de reclamantă, aceasta trebuie să suporte costul lor.

Nu a fost admisă solicitarea pârâtei de restituire a contravalorii lucrărilor impuse de reclamantă, tribunalul arbitral apreciind că acestea, făcute fără a fi datorate, nu dau dreptul la repetițiune, la restituirea contravalorii lor, având natura unei obligații imperfecte, naturale. Prin sentința comercială nr. 190 din 3 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, invocată de intimată și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de petenta SC A.I.E. SRL în contradictoriu cu intimata SC R.I.B. SA, împotriva sentinței arbitrale mai sus menționate.

În ce privește excepția de inadmisibilitate invocată de intimată, curtea de apel a reținut că, pentru a fi inadmisibilă o acțiune, este necesar ca textele legale să prevadă o interdicție expresă cu privire la promovarea respectivei acțiuni, și din această perspectivă, a apreciat că acțiunea în anulare nu poate fi considerată ca inadmisibilă, declararea acesteia fiind permisă de dispozițiile Codului de procedură civilă. Pe fondul cauzei, în raport de criticile formulate și de apărările invocate, curtea de apel a apreciat că acțiunea în anulare este neîntemeiată, în baza următoarelor considerente: Motivele pentru care poate fi promovată o acțiune în anulare sunt strict și limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă în art. 364 C. proc.

civ. și, deci, pentru a se putea aprecia asupra temeiniciei unei acțiuni în anulare este necesar a se identifica unul din motivele expuse în textul legal. În speță, deși petenta invocă drept temei legal al acțiunii sale art. 364 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., motivele detaliate de aceasta nu pot fi încadrate în dispoziția legală invocată, petenta încercând de fapt, o rejudecare a cauzei, prin reanalizarea probelor administrate de tribunalul arbitral, or, chiar dacă acțiunea în anulare este privită ca o cale de atac împotriva sentinței pronunțate de tribunalul arbitral, totuși, temeinicia acțiunii se apreciază în raport de incidența unui dintre cazurile prevăzute de art. 364 C. proc. civ., neputând fi reluată judecata în măsura în care partea nemulțumită contestă modul în care a fost pronunțată sentința în urma analizării materialului probator.

Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței comerciale recurate, în sensul admiterii acțiunii în anulare astfel cum a fost formulată, respectiv anularea în parte a hotărârii arbitrale, iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, respingerea integrală a cererii reconvenționale și obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de arbitraj și în recurs, conform dovezilor depuse la dosar. Recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată este nelegală, întrucât curtea de apel a respins acțiunea în anulare ca neîntemeiată, fără a motiva de ce motivele invocate nu se circumscriu în situațiile prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc.

civ. și, de asemenea, motivarea instanței, în sensul că în acțiunea în anulare nu poate fi reluată judecata este contrară dispozițiilor art. 366 C. proc. civ., referitoare la posibilitatea instanței care judecă acțiunea în anulare de a se pronunța în fond, inclusiv după administrarea de noi probe. Mai arată că hotărârea curții de apel este nelegală în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de intimată, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 962 și art. 969 alin. (1) C. civ., deoarece, prin hotărârea arbitrală s-a instituit în sarcina sa o obligație pe care niciodată părțile nu și-au asumat-o, dar pe care trebuie s-o execute reclamanta. În fine, susține că hotărârea curții de apel este nelegală și în ceea ce privește cererea principală formulată de reclamantă, în condițiile în care, în lipsa unor clauze contractuale, art. 1431-1432 C. civ.

stabilește starea în care chiriașul trebuie să restituie bunul închiriat, stare care nu se apreciază în funcție de specificul activității care s-a desfășurat în spațiul respectiv, astfel încât proprietarul să fie obligat de a primi un spațiu cu dotări sau amenajări care nu-i folosesc și necesită cheltuieli foarte mari pentru aducerea acestuia la starea inițială. Recursul nu este fondat. În ce privește primul motiv de recurs, se constată că, în mod corect, curtea de apel a respins acțiunea în anulare formulată de petenta reclamantă-pârâtă, întrucât din examinarea motivelor prezentate de aceasta în susținerea acțiunii în anulare nu rezultă în ce fel au fost încălcate de către instanța arbitrală dispoziții imperative ale legii în pronunțarea soluției pe fondul litigiului și nici în ce constă încălcarea bunelor moravuri ori ordinii publice, prin hotărârea arbitrală dată.

Se observă astfel că petenta a invocat doar aspecte ce vizează soluționarea fondului cauzei, ce exprimă nemulțumirea acesteia față de modul în care tribunalul arbitral a interpretat probele administrate, acesta fiind greșit, în accepția petentei, dar, instanța de control judiciar, pentru a putea admite o acțiune în anulare, trebuie să constate, mai întâi, existența vreunuia dintre cazurile prevăzute expres de art. 364 C. proc. civ., care să justifice anularea hotărârii arbitrale, pentru că, numai urmare a unui examen de legalitate al hotărârii arbitrale din perspectiva strict și limitativ prevăzută de dispozițiile art. 346 C. proc. civ. și numai în situația constatării ca întemeiat a motivului de desființare invocat, poate anula hotărârea arbitrală și să treacă, apoi la judecarea, în fond a litigiului, în limitele convenției arbitrale.

Astfel fiind, având în vedere cele mai sus arătate, se reține că instanța de control judiciar al hotărârii arbitrale, respectiv curtea de apel nu a încălcat dispozițiile art. 346 lit. i) C. proc. civ. și nici nu a pronunțat o hotărâre contrară dispozițiilor art. 366 din același cod, așa cum eronat susține recurenta-reclamanta-pârâtă în primul motiv de recurs. În ce privește celelalte două motive de recurs, referitoare la nelegalitatea hotărârii curții de apel, sub aspectul greșitei soluționări a cererii reconvenționale, în raport de dispozițiile art. 962 și art. 969 alin. (1) C. civ. și a cererii principale, în raport de clauzele contractuale, se constată că acestea reprezintă apărări pe fondul cauzei, ce nu pot fi încadrate în cazul expres prevăzute de dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc.

civ., pentru a putea anula hotărârea arbitrală. În consecință, cum în speță, motivul de recurs invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se impune a fi raportat la același cadru restrictiv ca și motivul de anulare a hotărârii arbitrale întemeiat pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. și reținându-se a fi neîntemeiat, pentru considerentele mai sus arătate, urmează ca recursul declarat de SC A.I.E. SRL să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I.E. SRL BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 190 din 3 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 ianuarie 2009.