ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 205/2009

Asupra recursului de față ;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința arbitrală nr. 55 din 21

martie 2007, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României a respins acțiunea formulată de

reclamanta-pârâtă SC A.I.E. SRL împotriva pârâtei-reclamante SC R.I.B. SA.

A admis în parte cererea reconvențională

formulată de pârâta-reclamantă și a obligat-o pe reclamanta-pârâtă la plata

sumei de 132.828 lei (RON) reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de

pârâta-reclamantă și reținute de către reclamanta-pârâtă; a respins ca nefondat

al doilea capăt de cerere (pretenții privind costuri dezafectare îmbunătățire).

A obligat-o pe reclamanta-pârâtă la

12.613,12 lei (RON) cheltuieli arbitrale aferente pretențiilor din cererea

reconvențională admisă, către pârâta-reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța

arbitrală a reținut în esență că cererea principală nu este întemeiată, atât

pentru faptul că lucrările efectuate de pârâtă au fost lucrări necesare

folosirii spațiului conform destinației, iar degradarea se datorează uzurii normale,

apreciată prin prisma destinației, cât și pentru faptul că întârzierea în

predarea spațiului s-a datorat reclamantei, ca urmare a conduitei acesteia de a

impune condiții pentru predare într-un termen nerezonabil.

Cu privire la cererea reconvențională, a

reținut ca fiind întemeiată doar pretenția referitoare la contravaloarea unor

materiale și echipamente, apreciate ca fiind necesare pentru folosirea

spațiului închiriat și, aceste lucrări fiind însușite de reclamantă, aceasta

trebuie să suporte costul lor. Nu a fost admisă solicitarea pârâtei de

restituire a contravalorii lucrărilor impuse de reclamantă, tribunalul arbitral

apreciind că acestea, făcute fără a fi datorate, nu dau dreptul la repetițiune,

la restituirea contravalorii lor, având natura unei obligații imperfecte,

naturale.

Prin sentința comercială nr. 190 din 3

octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins

excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, invocată de intimată și a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de petenta SC A.I.E. SRL

în contradictoriu cu intimata SC R.I.B. SA, împotriva sentinței arbitrale mai

sus menționate.

În ce privește excepția de

inadmisibilitate invocată de intimată, curtea de apel a reținut că, pentru a fi

inadmisibilă o acțiune, este necesar ca textele legale să prevadă o interdicție

expresă cu privire la promovarea respectivei acțiuni, și din această

perspectivă, a apreciat că acțiunea în anulare nu poate fi considerată ca

inadmisibilă, declararea acesteia fiind permisă de dispozițiile Codului de

procedură civilă.

Pe fondul cauzei, în raport de criticile

formulate și de apărările invocate, curtea de apel a apreciat că acțiunea în

anulare este neîntemeiată, în baza următoarelor considerente:

Motivele pentru care poate fi promovată o

acțiune în anulare sunt strict și limitativ prevăzute de Codul de procedură

civilă în art. 364 C. proc. civ. și, deci, pentru a se putea aprecia asupra

temeiniciei unei acțiuni în anulare este necesar a se identifica unul din motivele

expuse în textul legal.

În speță, deși petenta invocă drept temei

legal al acțiunii sale art. 364 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., motivele

detaliate de aceasta nu pot fi încadrate în dispoziția legală invocată, petenta

încercând de fapt, o rejudecare a cauzei, prin reanalizarea probelor

administrate de tribunalul arbitral, or, chiar dacă acțiunea în anulare este

privită ca o cale de atac împotriva sentinței pronunțate de tribunalul

arbitral, totuși, temeinicia acțiunii se apreciază în raport de incidența unui

dintre cazurile prevăzute de art. 364 C. proc. civ., neputând fi reluată

judecata în măsura în care partea nemulțumită contestă modul în care a fost

pronunțată sentința în urma analizării materialului probator.

Împotriva sentinței curții de apel a

declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței

comerciale recurate, în sensul admiterii acțiunii în anulare astfel cum a fost

formulată, respectiv anularea în parte a hotărârii arbitrale, iar, pe fond,

admiterea cererii de chemare în judecată, respingerea integrală a cererii

reconvenționale și obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de

arbitraj și în recurs, conform dovezilor depuse la dosar.

Recurenta-reclamantă susține că hotărârea

atacată este nelegală, întrucât curtea de apel a respins acțiunea în anulare ca

neîntemeiată, fără a motiva de ce motivele invocate nu se circumscriu în

situațiile prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ. și, de asemenea,

motivarea instanței, în sensul că în acțiunea în anulare nu poate fi reluată

judecata este contrară dispozițiilor art. 366 C. proc. civ., referitoare la

posibilitatea instanței care judecă acțiunea în anulare de a se pronunța în

fond, inclusiv după administrarea de noi probe.

Mai arată că hotărârea curții de apel

este nelegală în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de

intimată, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 962

și art. 969 alin. (1) C. civ., deoarece, prin hotărârea arbitrală s-a instituit

în sarcina sa o obligație pe care niciodată părțile nu și-au asumat-o, dar pe

care trebuie s-o execute reclamanta.

În fine, susține că hotărârea curții de

apel este nelegală și în ceea ce privește cererea principală formulată de

reclamantă, în condițiile în care, în lipsa unor clauze contractuale, art. 1431-1432

C. civ. stabilește starea în care chiriașul trebuie să restituie bunul

închiriat, stare care nu se apreciază în funcție de specificul activității care

s-a desfășurat în spațiul respectiv, astfel încât proprietarul să fie obligat

de a primi un spațiu cu dotări sau amenajări care nu-i folosesc și necesită

cheltuieli foarte mari pentru aducerea acestuia la starea inițială.

Recursul nu este fondat.

În ce privește primul motiv de recurs, se

constată că, în mod corect, curtea de apel a respins acțiunea în anulare

formulată de petenta reclamantă-pârâtă, întrucât din examinarea motivelor

prezentate de aceasta în susținerea acțiunii în anulare nu rezultă în ce fel au

fost încălcate de către instanța arbitrală dispoziții imperative ale legii în

pronunțarea soluției pe fondul litigiului și nici în ce constă încălcarea

bunelor moravuri ori ordinii publice, prin hotărârea arbitrală dată.

Se observă astfel că petenta a invocat

doar aspecte ce vizează soluționarea fondului cauzei, ce exprimă nemulțumirea

acesteia față de modul în care tribunalul arbitral a interpretat probele

administrate, acesta fiind greșit, în accepția petentei, dar, instanța de

control judiciar, pentru a putea admite o acțiune în anulare, trebuie să

constate, mai întâi, existența vreunuia dintre cazurile prevăzute expres de

art. 364 C. proc. civ., care să justifice anularea hotărârii arbitrale, pentru

că, numai urmare a unui examen de legalitate al hotărârii arbitrale din

perspectiva strict și limitativ prevăzută de dispozițiile art. 346 C. proc.

civ. și numai în situația constatării ca întemeiat a motivului de desființare

invocat, poate anula hotărârea arbitrală și să treacă, apoi la judecarea, în

fond a litigiului, în limitele convenției arbitrale.

Astfel fiind, având în vedere cele mai

sus arătate, se reține că instanța de control judiciar al hotărârii arbitrale,

respectiv curtea de apel nu a încălcat dispozițiile art. 346 lit. i) C. proc.

civ. și nici nu a pronunțat o hotărâre contrară dispozițiilor art. 366 din

același cod, așa cum eronat susține recurenta-reclamanta-pârâtă în primul motiv

de recurs.

În ce privește celelalte două motive de

recurs, referitoare la nelegalitatea hotărârii curții de apel, sub aspectul

greșitei soluționări a cererii reconvenționale, în raport de dispozițiile art. 962

și art. 969 alin. (1) C. civ. și a cererii principale, în raport de clauzele

contractuale, se constată că acestea reprezintă apărări pe fondul cauzei, ce nu

pot fi încadrate în cazul expres prevăzute de dispozițiile art. 364 lit. i) C.

proc. civ., pentru a putea anula hotărârea arbitrală.

În consecință, cum în speță, motivul de

recurs invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se impune a fi raportat

la același cadru restrictiv ca și motivul de anulare a hotărârii arbitrale

întemeiat pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. și reținându-se a fi

neîntemeiat, pentru considerentele mai sus arătate, urmează ca recursul

declarat de SC A.I.E. SRL să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC A.I.E. SRL BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 190 din 3

octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 28 ianuarie 2009.