ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1340/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Comercial Cluj,

prin sentința 434 din 29 martie 2005, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta, SC P. SRL Cluj Napoca și a obligat pârâta, SC C. SRL Cluj Napoca la

plata sumei de 225.824.670 lei, cu 52.157.000 lei, cheltuieli de judecată,

fiind respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel SC C. SRL, în calitate de succesoare a pârâtei SC C. SRL care s-a

divizat la 7 aprilie 2006, precum și reclamanta.

Curtea de Apel Cluj-Napoca,

prin decizia 248 din 10 octombrie 2005, a admis apelurile, dispunându-se

desființarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a reținut, că instanța de

fond nu a motivat acordarea, în cadrul acțiunii principale a sumei de

225.824.670 lei, iar cererea reconvențională nu a fost analizată în fond.

În rejudecare, în fond după

casare, Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința 2643 din 25 mai 2006, a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C. SRL

invocată de reclamanta SC P. SRL.

A respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâtele SC C. SRL (fostă SC C.I. SRL)

SC C. SRL, SC C.I. SRL, SC C.V. SRL, SC V. SRL și SC M. SRL, în contradictoriu

cu SC P. SRL.

A respins, prin aceiași

sentință, cererea reconvențională formulată de pârâta SC C.I. SRL, devenită SC

C. SRL, în contradictoriu cu reclamanta, privind obligarea reclamantei la plata

sumei de 48.150 dolari S.U.A., despăgubiri.

A fost admisă în parte,

cererea reclamantei și au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata sumei de

37.718,30 Euro plus TVA, beneficiu nerealizat, în echivalent lei la data

plății, precum și la plata sumei de 15.295,08 RON cheltuieli de judecată.

S-a reținut, în pronunțarea

acestei hotărâri, că între reclamantă și pârâta SC C. SRL s-au încheiat două

contracte de închiriere privind spații comerciale în Cluj-Napoca (22 m.p. și

175 m.p.) care au expirat și prin refuzul eliberării spațiilor, urmare

sentinței civile 3357/C/2003 a Tribunalului Cluj, pârâta a fost evacuată la 18

decembrie 2003.

Pe perioada în care a

folosit imobilele fără titlu, de la notificare, 8 mai 2001 pentru spațiu de 22

m.p. și 9 iulie 2002 pentru cel de 175 m.p. și până la evacuare, 18 decembrie

2003, instanța a reținut că se datorează daune de 10,15 EUR/m.p. în valoare de

37.718,3 EUR + TVA.

Întrucât, în cursul

soluționării litigiului a intervenit o divizare parțială a pârâtei, iar la 23

martie 2005 reclamanta și-a extins acțiunea și asupra noilor societăți

comerciale create urmare divizării, cele 7 pârâte introduse în cauză, instanța

a reținut răspunderea solidară a acestora, față de faptul că, în proiectul de

divizare nu se prevede proporția transmiterii debitului către fiecare din

pârâte, pentru a se angaja o răspundere proporțională.

Privitor la cuantumul daunei

cerute prin acțiunea principală, de 37.718,3 Euro, instanța a reținut că este

întemeiată, fiind calculată la cuantumul de 10,5 Euro/m.p., cât s-a oferit

reclamantei prin contractele de închiriere încheiate de aceasta.

Nu au fost admise

pretențiile reclamantei pentru daune în sumă de 225.824.670 lei, pentru

repararea spațiilor comerciale, în lipsa unor dovezi în acest sens.

În respingerea cererii

reconvenționale, instanța a reținut că pretențiile în sumă de 48.150 dolari S.U.A.

nu au fost dovedite ca imputabile reclamantei.

Astfel, amenajările

interioare în sumă de 15.000 dolari S.U.A. s-au făcut în scopul exercitării

activității de către pârâtă, iar pe de altă parte, nici nu au fost dovedite. Nu

s-a făcut dovada că bunurile în sumă de 21.000 dolari S.U.A., achiziționate au

rămas în posesia reclamantei iar, pe de altă parte aceste bunuri au servit

activității locatarei.

S-a mai reținut că, listele

de bunuri, investițiile invocate, sunt acte unilaterale ale pârâtei, ce nu sunt

opozabile reclamantei.

S-au reținut ca neîntemeiate

pretențiile pentru plata sumei de 12.150 dolari S.U.A., valoarea vadului

comercial, creat prin amenajarea magazinului, întrucât nu s-a făcut dovada că,

la încetarea contractului de închiriere, pârâta a creat un vad comercial

superior față de data încheierii contractului.

Apelurile declarate de

pârâte împotriva sentinței 2643 din 25 mai 2006 a Tribunalului Cluj au fost respinse

de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și contencios administrativ și fiscal,

prin decizia nr. 179 din 13 noiembrie 2006 ca nefondate.

Împotriva deciziei menționate

au declarat recurs pârâtele:

1) SC C. SRL Cluj-Napoca

(fosta SC C.I. SRL),

2) SC C. SRL Cluj-Napoca,

3) SC C.I. SRL Cluj-Napoca,

4) SC C.V. SRL Cluj-Napoca,

5) SC V. SRL Cluj-Napoca,

6) SC M. SRL cu sediul în

Cluj-Napoca, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., fiind formulate

următoarele critici:

- greșit s-a reținut

calitatea procesuală pasivă a celor șase pârâte și s-a angajat răspunderea

patrimonială, fără a se stabili pe bază de probe preluarea prin divizare

parțială a obligației litigioase. Fără temei, instanța a reținut că, odată

publicat Proiectul de divizare s-a determinat solidaritatea, ignorându-se

prevederile legale ce permit atacarea divizării cu opoziție;

- nu putea să se rețină

răspunderea solidară a societății ce s-a divizat parțial, SC C. SRL (fosta SC C.I.

SRL) cu societățile rezultate din divizare, cele 5 pârâte;

- răspunderea pentru daune

revine pârâtei, SC C. SRL, care a preluat activele și s-a subrogat în

drepturile și obligațiile pârâtei inițiale SC C. SRL;

- instanța de apel nu a

examinat criticile privind respingerea cererii reconvenționale;

- daunele admise în acțiunea

principală nu sunt dovedite și nu constituie un prejudiciu cert.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs și pârâta SC C. SRL Cluj-Napoca, în temeiul art. 304

pct. 7, 9 și art. 312 art. (3) C. proc. civ., formulând următoarele critici:

- cererea reconvențională nu

a fost soluționată față de societatea sa, astfel că se impune trimiterea cauzei

spre rejudecare;

- greșit s-a admis acțiunea

principală pentru daune, întrucât nu s-a făcut dovada prejudiciului,

contractele de închiriere invocate fiind fictive, și fără legătură de

cauzalitate cu fapta culpabilă.

Recursurile sunt nefondate

și urmează să fie respinse.

Cu privire la recursul celor

șase pârâte se rețin următoarele:

Contractele de închiriere au

fost încheiate de reclamantă cu SC C.I. SRL și această pârâtă a fost chemată în

judecată, în martie 2004, pentru plata daunelor pricinuite pentru neeliberarea

spațiilor comerciale după încetarea contractelor.

Ulterior, în martie 2005, în

temeiul art. 238 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 are loc divizarea parțială a

pârâtei, SC C.I. SRL, prin crearea a șase noi societăți comerciale, asupra

cărora reclamanta și-a extins cererea de chemare în judecată.

Din examinarea Hotărârii A.G.A.

din 10 martie 2005, a protocolului de predare-primire a patrimoniului către

cele șase societăți, din Bilanțul și Proiectul de divizare, nu rezultă

proporția în care s-a transmis debitul în litigiu către noile societăți

comerciale.

În aceste condiții,

întemeiat instanța a reținut că răspunderea revine tuturor societăților

pârâtei, în solidar.

Întemeiat a fost angajată și

răspunderea SC C.I. SRL, actualmente SC C. SRL, întrucât aceasta este culpabilă

până la divizare, intervenită în cursul soluționării cauzei, de neeliberarea

spațiului comercial și producerea daunelor.

Nu se face dovada atacării

cu opoziție a proiectului de divizare sau intervenirea unor modificări asupra

divizării hotărâtă în martie 2005.

Este nedovedită și

susținerea celor șase recurente în sensul că răspunderea pentru debitul în

litigiu revine pârâtei SC C. SRL, care ar fi preluat activele. Din documentele

de divizare, nu rezultă că activul și pasivul privind contractele de locațiune

în litigiu s-au transmis acestei pârâte.

Se reține, așa dar, că, în

cazul în care intervine o divizare parțială a societății debitoare, prin

crearea de noi societăți comerciale, iar în Proiectul și documentația de

divizare nu se stabilește proporția transmiterii debitelor, noile societăți

comerciale create, răspund solidar față de creditori pentru datoriile părții

transmise din patrimoniul societății supuse divizării.

Instanța nu este chemată să

completeze lacunele actelor de divizare privind proporția transmiterii

debitului, ci, sesizată fiind de creditoare, va analiza temeinicia cererii,

răspunderea debitoarelor urmând să fie solidară, conform art. 245 C. com.

Criticile privind

netemeinicia admiterii acțiunii pentru obligarea la plata sumei de 37.718,30

Euro plus TVA, sunt de respins.

Fapta culpabilă constă în

refuzul pârâtei și ulterior somației, de a elibera spațiile comerciale deținute

fără titlu după încetarea contractelor de închiriere.

Pârâta a continuat să

folosească spațiile comerciale fără a achita vre-o sumă, astfel că a

prejudiciat-o pe reclamanta proprietară, prin faptul că nu au fost puse în

executare contractele de închiriere încheiate cu un terț, cu o chirie de 10,50

Euro/m.p.

Recurentele nu au contestat

cuantumul chiriei, neproducând dovezi în sensul că, în zona spațiilor

comerciale, chiria este mai mică. Nu pot fi primite nici susținerile

recurentelor referitoare la greșita respingere a cererii reconvenționale.

Instanțele de fond și apel

au motivat pe larg netemeinicia cererii reconvenționale, reținând, în esență,

că cererile formulate pe lângă că nu au fost dovedite, reprezentau cheltuieli

necesare pentru desfășurarea activității comerciale de către pârâtă.

De altfel, recurenta nu

formulează critici care să fie încadrate în motivele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Cu privire la recursul SC C.

SRL Cluj-Napoca

Susținerea potrivit căreia

cererea reconvențională nu a fost soluționată este de respins.

Se reține, din verificarea

actelor dosarului că cererea reconvențională a fost formulată de SC C.I. SRL

(actualmente SC C. SRL) în primul ciclu procesual, astfel că, reluată

soluționarea acesteia, în al doilea ciclu procesual, s-a reținut ca nefondată

și s-a respins ca atare.

Ca urmare, nu se poate

reține că cererea reconvențională nu a fost soluționată și nu era cazul ca

această cerere să fie tratată în raport de fiecare din pârâtele introduse în

cauză, cu atât mai mult cu cât temeiurile acesteia au fost formulate de pârâta

SC C.I. SRL.

În ce privesc criticile

privitoare la admiterea acțiunii, acestea sunt de respins pentru motivele

arătate la recursul celorlalte pârâte.

Așa fiind, recursurile

urmează să fie respinse, ca nefondate, cu menținerea ca temeinică și legală a

deciziei atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca nefondat

recursul declarat de pârâtele SC C. SRL Cluj Napoca, SC C. SRL Cluj Napoca, SC

C.I. SRL Cluj Napoca, SC C.V. SRL Cluj Napoca, SC V. SRL Cluj Napoca, SC M. SRL

Cluj Napoca; respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SRL Cluj Napoca

împotriva deciziei nr. 179 din 13 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2007.