ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 561/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 58 din 18 ianuarie 2006 a Tribunalului Comercial Cluj - dată urmare strămutării judecății dispuse prin Încheierea nr. 2599 din 14 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a fost respinsă acțiunea reclamantei SC C.I. SA București prin care a solicitat obligarea SC B.C.R. SA la plata unor despăgubiri în sumă de 6.557.404 dolari SUA, echivalent în lei, ca urmare a plății cu întârziere a sumelor datorate în temeiul sentinței civile nr. 4205/1999 a Tribunalului București, reținându-se lipsa calității procesuale pasive a pârâtei. În esență, instanța de fond a reținut că, deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998, 999 C. civ.

și art. 1000 alin. (3) C. civ., invocându-se ca temei al răspunderii pârâtei faptul ilicit propriu și în calitate de comitent pentru prepusul său, pretențiile deduse judecății izvorăsc dintr-un litigiu purtat de reclamantă cu SC B. SA, ce a fuzionat prin absorbție cu pârâta și pentru care este răspunzătoare A.V.A.S. conform dispozițiilor art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, cât și cererea de intervenție accesorie formulată în această etapă procesuală de către H.G., au fost admise prin Decizia civilă nr. 94 din 19 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sentința de fond fiind desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de fond.

Instanța de apel a reținut - în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiul de drept invocat de reclamantă - că litigiul nu își are originea în vreun litigiu derulat cu SC B. SA, care să fi fost preluat de A.V.A.S., ci decurge din executarea necorespunzătoare a unor obligații concrete ce incumbau pârâtei B.C.R., așa încât dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004, nu sunt incidente în speță, reclamanta invocând răspunderea delictuală a pârâtei B.C.R. și nu repararea vreunui prejudiciu rezultat din raporturile avute cu SC B. SA. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B.C.R. SA București solicitând modificarea ei pentru nelegalitate și menținerea sentinței de fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia instanței de apel dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificate prin O.U.G. nr. 85/2004. Astfel, potrivit acestor norme legale, în toate litigiile ce izvorăsc sau au legătură cu activitatea fostei SC B. SA, calitate procesuală are A.V.A.S. București, care la rândul său se subrogă în obligațiile ce reveneau pârâtei B.C.R. ca efect al fuziunii prin absorbție cu SC B. SA. Or, în speță, reclamanta pretinde despăgubiri rezultate din executarea sentinței civile nr. 4205/1999 a Tribunalului București, dată în contradictoriu cu SC B. SA ceea ce înseamnă că se încadrează în cele stipulate în alin. (2) al art. 15 din O.U.G.

nr. 18/2004, modificat prin O.U.G. nr. 85/2004, calitate procesuală având A.V.A.S. București și nu SC B.C.R. SA începând cu 1 noiembrie 2004. Mai mult, sentința civilă nr. 4205/1999 a fost pronunțată la 15 septembrie 1999 în contradictoriu cu SC B. SA iar fuziunea celor două bănci s-a produs la 21 octombrie 1999, așa încât SC B.C.R. SA a continuat ulterior procesul în temeiul O.G. nr. 39/1999 privind fuziunea dispusă iar dacă a săvârșit pe parcursul procesului vreo faptă ilicită, cum susține reclamanta, ea nu poate fi trasă la răspundere deoarece, potrivit art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004, orice pretenție se valorifică numai împotriva A.V.A.S. București.

Prin întâmpinarea din 16 noiembrie 2006 (filele 20-27) intimata reclamantă a invocat nulitatea recursului sub aspectul nesemnării lui în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 58/1998, modificată prin Legea nr. 485/2003 - în vigoare la acea dată - iar pe fond respingerea recursului ca nefondat. La dosarul cauzei părțile au depus jurisprudență în materie precum și H.G. nr. 1690/2006 (fila 97) privind aprobarea publicării anexelor la H.G. nr. 1087/2006 pentru majorarea plafoanelor de garantare prevăzute la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 909/2000 privind emiterea garanțiilor prevăzute în O.U.G. nr. 131/2000. La termenul din 14 iunie 2007 intimata reclamantă SC C.I. SA a formulat excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.G.

nr. 909/2000, Curtea dispunând suspendarea judecății recursului până la soluționarea acestei excepții de nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și sesizând Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ, pentru rezolvarea ei. În argumentarea luării acestei măsuri Curtea a reținut că recursul de față vizează tocmai stabilirea calităților procesuale și responsabilitatea SC B.C.R. SA în acoperirea unor eventuale prejudicii, iar la termenul din 30 noiembrie 2006 recurenta invocase în susținerea apărărilor sale privind calitatea ei procesuală dispozițiile H.G. nr. 909/2000, astfel cum a fost modificată prin HG 1087/2006, așa încât a sesizat instanța de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate.

La 28 mai 2009, la cererea recurentei, s-a reluat judecata recursului nemaisubzistând motivul suspendării judecății, excepția de nelegalitate - admisă inițial prin sentința civilă nr. 431 din 19 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ, și apoi respinsă irevocabil prin Decizia nr. 821 din 13 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția contencios administrativ și fiscal, urmare admiterii recursului Guvernului României - fiind soluționată în sensul că H.G. nr. 909/2000, modificată prin H.G. nr. 1087/2006 este legală, adoptarea sa fiind luată cu avizul dat prin Decizia nr. 183/4 august 2006 a Consiliului Concurenței. Analizând recursul pârâtei Curtea îl apreciază ca nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente: Obiectul litigiului de față îl constituie cererea formulată de SC C.I.

SA, în favoarea căreia a intervenit în apel H.G., prin care a solicitat obligarea SC B.C.R. SA la plata unor despăgubiri în sumă de 6.557.404 dolari SUA, echivalent în lei la data plății pentru prejudiciul cauzat ca urmare a plății cu întârziere a sumelor stabilite prin sentința civilă nr. 4205/1999 a Tribunalului București, respectiv a creanței de 11,6 milioane dolari SUA, achitată abia în iunie 2001. Întârzierea pârâtei în achitarea acestei sume a determinat-o pe reclamantă să nu fie în măsură a-și executa obligații de plată pe care le avea față de A.V.A.S. București în temeiul sentințelor civile nr. 13/2002 și nr. 15/2002 ale Curții de Apel București, respectiv Curții de Apel Brașov și care, astfel, i-a pretins sume suplimentare.

De asemenea, întârzierea executării sumelor ce i le datora pârâta, a condus la pierderea credibilității ei în raport de partenerii de afaceri față de care nu și-a mai putut onora obligațiile. În drept reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998, 999 și art. 1000 alin. (3) C. civ. Deși pârâta s-a apărat în toate fazele procesuale invocând lipsa calității sale procesuale pasive pe considerentul că prejudiciul pretins a fi fost suferit de reclamantă derivă dintr-un litigiu cu fostul SC B. SA, în drepturile căruia ea s-a subrogat urmare fuziunii prin absorbție dispuse prin O.G. nr. 39/1999, iar ulterior, prin art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004, datoriile au fost preluate de A.V.A.S., instanța de apel a apreciat că pârâta are calitate procesuală pasivă, aceste dispoziții legale invocate de pârâtă fiind inaplicabile în speță.

Soluția instanței de apel este corectă iar criticile recurentei nefondate deoarece litigiul are ca obiect angajarea răspunderii civile a pârâtei pentru fapta proprie, respectiv pentru acoperirea prejudiciului creat prin întârzierea în executarea unei plăți și pentru acoperirea prejudiciului creat reclamantei prin întârzierea la rândul său în onorarea obligațiilor la termen față de terți precum și prin pierderea credibilității ei față de partenerii de afaceri. Este adevărat că suma pe care SC B.C.R. SA, o avea de plată în temeiul sentinței civile nr. 4205/1999 a Tribunalului București provenea dintr-un litigiu purtat între reclamantă și fosta SC B. SA și că potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, astfel cum a fost modificată prin O.U.G.

nr. 85/2004, A.V.A.S. București se subrogă în toate drepturile și obligațiile ce revin SC B.C.R. SA din litigiile „izvorâte din activitatea desfășurată de B.R.C.E. - SC B. SA - până la data radierii acesteia din registrul comerțului”, dar, în speța de față, pretențiile reclamantei nu izvorăsc din activitatea SC B. SA, ci vizează acoperirea unui pretins prejudiciu creat prin fapta proprie a pârâtei, ulterior radierii băncii cu care ea a fuzionat prin absorbție. În consecință, Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificate prin O.U.G. nr. 85/2004, motiv pentru care recursul pârâtei va fi respins ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta B.C.R. București, împotriva Deciziei nr. 94 din 19 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.