ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 561/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 58 din 18

ianuarie 2006 a Tribunalului Comercial Cluj - dată urmare strămutării judecății

dispuse prin Încheierea nr. 2599 din 14 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția comercială, a fost respinsă acțiunea reclamantei SC C.I. SA

București prin care a solicitat obligarea SC B.C.R. SA la plata unor

despăgubiri în sumă de 6.557.404 dolari SUA, echivalent în lei, ca urmare a

plății cu întârziere a sumelor datorate în temeiul sentinței civile nr. 4205/1999

a Tribunalului București, reținându-se lipsa calității procesuale pasive a

pârâtei.

În esență, instanța

de fond a reținut că, deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.

998, 999 C. civ. și art. 1000 alin. (3) C. civ., invocându-se ca temei al răspunderii

pârâtei faptul ilicit propriu și în calitate de comitent pentru prepusul său,

pretențiile deduse judecății izvorăsc dintr-un litigiu purtat de reclamantă cu SC

B. SA, ce a fuzionat prin absorbție cu pârâta și pentru care este răspunzătoare

A.V.A.S. conform dispozițiilor art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin

O.U.G. nr. 85/2004.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe, cât și cererea de intervenție accesorie

formulată în această etapă procesuală de către H.G., au fost admise prin Decizia

civilă nr. 94 din 19 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, sentința de fond fiind desființată, iar

cauza trimisă spre rejudecare instanței de fond.

Instanța de apel a

reținut - în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiul de

drept invocat de reclamantă - că litigiul nu își are originea în vreun litigiu

derulat cu SC B. SA, care să fi fost preluat de A.V.A.S., ci decurge din

executarea necorespunzătoare a unor obligații concrete ce incumbau pârâtei B.C.R.,

așa încât dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr.

85/2004, nu sunt incidente în speță, reclamanta invocând răspunderea delictuală

a pârâtei B.C.R. și nu repararea vreunui prejudiciu rezultat din raporturile

avute cu SC B. SA.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta SC B.C.R. SA București solicitând modificarea ei pentru nelegalitate și

menținerea sentinței de fond.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta critică decizia instanței de apel dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificate prin O.U.G. nr.

85/2004.

Astfel, potrivit

acestor norme legale, în toate litigiile ce izvorăsc sau au legătură cu

activitatea fostei SC B. SA, calitate procesuală are A.V.A.S. București, care

la rândul său se subrogă în obligațiile ce reveneau pârâtei B.C.R. ca efect al

fuziunii prin absorbție cu SC B. SA.

Or, în speță,

reclamanta pretinde despăgubiri rezultate din executarea sentinței civile nr. 4205/1999

a Tribunalului București, dată în contradictoriu cu SC B. SA ceea ce înseamnă

că se încadrează în cele stipulate în alin. (2) al art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004,

modificat prin O.U.G. nr. 85/2004, calitate procesuală având A.V.A.S. București

și nu SC B.C.R. SA începând cu 1 noiembrie 2004.

Mai mult, sentința

civilă nr. 4205/1999 a fost pronunțată la 15 septembrie 1999 în contradictoriu

cu SC B. SA iar fuziunea celor două bănci s-a produs la 21 octombrie 1999, așa

încât SC B.C.R. SA a continuat ulterior procesul în temeiul O.G. nr. 39/1999

privind fuziunea dispusă iar dacă a săvârșit pe parcursul procesului vreo faptă

ilicită, cum susține reclamanta, ea nu poate fi trasă la răspundere deoarece,

potrivit art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004,

orice pretenție se valorifică numai împotriva A.V.A.S. București.

Prin întâmpinarea din

16 noiembrie 2006 (filele 20-27) intimata reclamantă a invocat nulitatea

recursului sub aspectul nesemnării lui în conformitate cu dispozițiile art. 23

din Legea nr. 58/1998, modificată prin Legea nr. 485/2003 - în vigoare la acea

dată - iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

La dosarul cauzei

părțile au depus jurisprudență în materie precum și H.G. nr. 1690/2006 (fila

97) privind aprobarea publicării anexelor la H.G. nr. 1087/2006 pentru

majorarea plafoanelor de garantare prevăzute la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 909/2000

privind emiterea garanțiilor prevăzute în O.U.G. nr. 131/2000.

La termenul din 14 iunie 2007 intimata

reclamantă SC C.I. SA a formulat excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr.

909/2000, Curtea dispunând suspendarea judecății recursului până la

soluționarea acestei excepții de nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 4

din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și sesizând Curtea de

Apel Cluj, secția contencios administrativ, pentru rezolvarea ei.

În argumentarea luării acestei măsuri Curtea

a reținut că recursul de față vizează tocmai stabilirea calităților procesuale

și responsabilitatea SC B.C.R. SA în acoperirea unor eventuale prejudicii, iar

la termenul din 30 noiembrie 2006 recurenta invocase în susținerea apărărilor

sale privind calitatea ei procesuală dispozițiile H.G. nr. 909/2000, astfel cum

a fost modificată prin HG 1087/2006, așa încât a sesizat instanța de contencios

administrativ cu excepția de nelegalitate.

La 28 mai 2009, la cererea recurentei, s-a

reluat judecata recursului nemaisubzistând motivul suspendării judecății,

excepția de nelegalitate - admisă inițial prin sentința civilă nr. 431 din 19

mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ, și apoi

respinsă irevocabil prin Decizia nr. 821 din 13 februarie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție-Secția contencios administrativ și fiscal, urmare

admiterii recursului Guvernului României - fiind soluționată în sensul că H.G. nr.

909/2000, modificată prin H.G. nr. 1087/2006 este legală, adoptarea sa fiind

luată cu avizul dat prin Decizia nr. 183/4 august 2006 a Consiliului

Concurenței.

Analizând recursul pârâtei Curtea îl

apreciază ca nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului de față îl constituie

cererea formulată de SC C.I. SA, în favoarea căreia a intervenit în apel H.G.,

prin care a solicitat obligarea SC B.C.R. SA la plata unor despăgubiri în sumă

de 6.557.404 dolari SUA, echivalent în lei la data plății pentru prejudiciul

cauzat ca urmare a plății cu întârziere a sumelor stabilite prin sentința

civilă nr. 4205/1999 a Tribunalului București, respectiv a creanței de 11,6

milioane dolari SUA, achitată abia în iunie 2001.

Întârzierea pârâtei în achitarea acestei sume

a determinat-o pe reclamantă să nu fie în măsură a-și executa obligații de

plată pe care le avea față de A.V.A.S. București în temeiul sentințelor civile nr.

13/2002 și nr. 15/2002 ale Curții de Apel București, respectiv Curții de Apel

Brașov și care, astfel, i-a pretins sume suplimentare.

De asemenea, întârzierea executării sumelor

ce i le datora pârâta, a condus la pierderea credibilității ei în raport de

partenerii de afaceri față de care nu și-a mai putut onora obligațiile.

În drept reclamanta și-a întemeiat cererea pe

dispozițiile art. 998, 999 și art. 1000 alin. (3) C. civ.

Deși pârâta s-a apărat în toate fazele

procesuale invocând lipsa calității sale procesuale pasive pe considerentul că

prejudiciul pretins a fi fost suferit de reclamantă derivă dintr-un litigiu cu

fostul SC B. SA, în drepturile căruia ea s-a subrogat urmare fuziunii prin

absorbție dispuse prin O.G. nr. 39/1999, iar ulterior, prin art. 15 din O.U.G. nr.

18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004, datoriile au fost preluate de A.V.A.S.,

instanța de apel a apreciat că pârâta are calitate procesuală pasivă, aceste

dispoziții legale invocate de pârâtă fiind inaplicabile în speță.

Soluția instanței de apel este corectă iar

criticile recurentei nefondate deoarece litigiul are ca obiect angajarea răspunderii

civile a pârâtei pentru fapta proprie, respectiv pentru acoperirea

prejudiciului creat prin întârzierea în executarea unei plăți și pentru

acoperirea prejudiciului creat reclamantei prin întârzierea la rândul său în

onorarea obligațiilor la termen față de terți precum și prin pierderea

credibilității ei față de partenerii de afaceri.

Este adevărat că suma pe care SC B.C.R. SA, o

avea de plată în temeiul sentinței civile nr. 4205/1999 a Tribunalului

București provenea dintr-un litigiu purtat între reclamantă și fosta SC B. SA

și că potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, astfel cum a fost modificată

prin O.U.G. nr. 85/2004, A.V.A.S. București se subrogă în toate drepturile și

obligațiile ce revin SC B.C.R. SA din litigiile „izvorâte din activitatea

desfășurată de B.R.C.E. - SC B. SA - până la data radierii acesteia din

registrul comerțului”, dar, în speța de față, pretențiile reclamantei nu

izvorăsc din activitatea SC B. SA, ci vizează acoperirea unui pretins

prejudiciu creat prin fapta proprie a pârâtei, ulterior radierii băncii cu care

ea a fuzionat prin absorbție.

În consecință, Curtea apreciază că instanța

de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 15 din

O.U.G. nr. 18/2004, modificate prin O.U.G. nr. 85/2004, motiv pentru care

recursul pârâtei va fi respins ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta B.C.R. București,

împotriva Deciziei nr. 94 din 19 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2010.