ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4311/2010

Ședința publică de la 9 decembrie 2010 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 13778 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 22877/3/2007 au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale și a autorității de lucru judecat, fiind admisă excepția prescripției extinctive și pe cale de consecință, a fost respinsă ca fiind prescrisă cererea formulată de către reclamanta SC R.A.I. SA în contradictoriu cu pârâta SC F.R. SA. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în cauză a fost sesizată cu o cerere în pretenții formulată de asigurător împotriva asiguratului, cerere întemeiată pe un contract de asigurare încheiat între părți, nefiind vorba de o cerere în despăgubiri introdusă de persoana păgubită.

Astfel, reglementarea din alin. (2) al art. 11 C. proc. civ. referitoare la nulitatea absolută a unei clauze de alegere a competenței teritoriale nu este aplicabilă în speță, deoarece cererea dedusă judecății nu cade sub incidența dispozițiilor art. 11 C. proc. civ. Pentru aceste motive a fost respinsă ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale. Sub aspectul excepției autorității de lucru judecat s-a reținut că în speță nu există tripla identitate de elemente cerută de dispozițiile art. 1201 C. civ., respectiv părți, obiect și cauză, întrucât obiectul cereri de față este distinct de cel al cererii care a fost soluționată de Curtea de Apel Ploiești prin Decizia nr. 1532 din 28 iunie 2006 a secției comerciale și de contencios administrativ.

În ce privește excepția prescripției extinctive, tribunalul a apreciat că în cauză, prescripția dreptului de a cere executarea silită a început să curgă doar pentru pretențiile admise de Curtea de Apel Ploiești. Pentru a fi operat întreruperea prescripției dreptului la acțiune în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din Decret în ce privește pretențiile care fac obiectul cauzei de față, ar fi fost necesar ca reclamanta să fi introdus, iar instanța să fi admis în mod irevocabil, o cerere având ca obiect aceleași pretenții ca și cele din cauza de față, situație în care ar fi operat autoritatea de lucru judecat. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal, motivat, reclamanta SC R.A.I.

SA, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în motivele de apel faptul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că cererea reclamantei SC R.A.I. SA este prescrisă extinctiv, întrucât până la data de 28 iunie 2005, conform art. 6 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 a operat una din cauzele de întrerupere a prescripției extinctive, prin introducerea cererii în justiție de către reclamantă, admisă prin Decizia nr. 1532 din 28 iunie 2005 de către Curtea de Apel Ploiești. SC F.R. SA a formulat atât întâmpinare cât și cerere de aderare la apelul declarat de către reclamantă, prin care s-a solicitat în temeiul art. 293 alin. (1) și (2) C. proc. civ., ca în situația în care se va admite apelul principal, să fie admisă și cererea de aderare la apel motivat de faptul că instanța de fond a respins în mod greșit excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtă.

S-a invocat că sunt îndeplinite cerințele legale privind admisibilitatea acestei excepții, întrucât pretențiile formulate de reclamanta SC R.A.I. SA prin cererea depusă la Tribunalul București la data de 19 iunie 2007, au făcut obiectul unor cereri anterioare soluționate în defavoarea sa în mod irevocabil și că raportul dintre aceste cereri îndeplinește condițiile impuse de art. 1201 C. civ., existând identitate de obiect, părți și cauză. Prin Decizia comercială nr. 492 din 19 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-V-a comercială, s-a respins ca nefondat atât apelul declarat de SC R.A.I. SA București cât și apelul declarat de SC F.R. SA Craiova.

Pentru a se pronunța astfel Curtea de Apel București a reținut în principal că: Din Decizia nr. 1532/2005 a Curții de Apel Ploiești rezultă că a fost admisă acțiunea introductivă așa cum a fost precizată în primul ciclu procesual privind cuantificarea sumei pretinse la nivelul de 5.299.429,64 dolari SUA, acordată cu titlu de despăgubiri, iar cererea precizatoare formulată în al doilea ciclu procesual de către reclamantă, care avea ca și capăt 2 de cerere - pretenții pentru penalități de întârziere după data de 31 martie 2001 - 31 august 2002 și în continuare până la data plății efective, a fost respinsă, ca fiind rămasă fără obiect. Întrucât apelanta reclamantă a renunțat în mod expres la judecata ei.

Astfel, potrivit art. 16 alin. (2) din Decret, asupra dreptului la acțiune pentru penalități contractuale a operat prescripția extinctivă, conform acestui text legal, prescripția nefiind întreruptă dacă cel care a făcut inițial cererea, a renunțat la ea. Ulterior pronunțării Deciziei nr. 1532/2005 a Curții de Apel Ploiești, apelanta reclamantă a mai înregistrat 3 cereri de chemare în judecată împotriva pârâtei, care au avut ca obiect izvorul obligațiilor solicitate a fi executate, și anume contractul din 1997, cauze soluționate prin hotărâri de perimare și de anulare, încadrându-se în dispozițiile alin. (2) al art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

În acest sens, trebuie menționate sentința comercială nr. 1134 din 30 ianuarie 2007 irevocabilă prin nerecurare (prin care s-a constatat perimarea cererii); sentința comercială nr. 1092 din 26 ianuarie 2007, irevocabilă prin nerecurare (s-a constatat perimarea cererii) și sentința comercială nr. 40 din 16 martie 2006, irevocabilă prin nerecurare, prin care cererea s-a anulat ca fiind insuficient timbrată. Nefondate sunt și criticile apelantei pârâta SC F.R. SA în cauză neoperând excepția autorității de lucru judecat, potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ., neexistând tripla identitate de elemente, respectiv obiect, părți și cauză, întrucât obiectul cererii de față este diferit de obiectul cererii care s-a soluționat de către Curtea de Apel Ploiești, cum corect s-a reținut și de prima instanță.

Nefondate sunt și criticile apelantei pârâte în sensul că ar opera autoritatea de lucru judecat raportat și la soluțiile date prin sentințele comerciale nr. 40/2006 a Curții de Apel București nr. 1092/2007 a Tribunalului București și nr. 1134 din 30 ianuarie 2007 a Tribunalului București, irevocabile prin nerecurare, întrucât în prima situație, cererea s-a anulat ca insuficient timbrată, iar în celelalte două, s-a constatat perimată. Împotriva Deciziei comerciale nr. 492 din 19 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-V-a comercială, a declarat recurs SC R.A.I. SA București invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în sensul că: 1. în mod greșit instanța de apel a reținut faptul că termenul de prescripție nu a fost întrerupt prin introducerea acțiunii prin care s-a constatat rezilierea contractului din 24 decembrie 1997; 2. instanța de apel a aplicat greșit art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 158/1967 republicată în sensul că a considerat că nu a operat întreruperea pe motivul că s-ar fi renunțat la cererea de chemare în judecată întrerupătoare de prescripție. Intimata SC F.R. SA Craiova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârea atacate ca fiind temeinică și legală.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune având un obiect patrimoniul se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 care derogă de la termenul general de prescripție, termenul de prescripție în raporturile care izvorăsc din asigurare este de 2 ani. Pretențiile din prezenta cauză reprezintă debite (100.000 dolari SUA debit pentru plata primelor de asigurare R.N.P.

compus din debit și penalități contractuale, pentru perioada 21 martie 2001 și 20 iunie 2007, data introducerii cererii; dobânzi contractuale aferente capătului 1 de cerere, calculate de la data scadenței fiecărei rate și până la data sesizării instanței, sumă estimată la 100.000 dolari SUA; dobânzi contractuale, aferente capătului 1 de cerere, de la data sesizării instanței și data plății efective, solicitate în baza contractului de asigurare pentru riscul de neplată din 1997, reziliat prin Decizia nr. 1532/2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Față de momentul nașterii dreptului subiectiv invocat respectiv 21 martie 2001 și data introducerii cererii de chemare în judecată 20 iunie 2007 rezultă că dreptul material la acțiune s-a prescris prin trecerea unui termen mai mare de 2 ani.

În prezenta cauză nu operează întreruperea cursului prescripției potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958 așa cum susține recurenta-reclamantă deoarece nu sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de articolul menționat. Potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj necompetent. Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată ori dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.

Este de reținut că din Decizia nr. 1532/2005 a Curții de Apel Ploiești rezultă că a fost admisă acțiunea introductivă așa cum a fost precizată în primul ciclu procesual privind cuantificarea sumei pretinse la nivelul de 5.299.429,64 dolari SUA, acordată cu titlu de despăgubiri, iar cererea precizatoare formulată în al doilea ciclu procesual de către recurenta-reclamantă care avea ca un capăt de cerere - pretenții pentru penalități de întârziere pentru perioada 31 martie 2001 - 31 august 2002 și în continuare până la data plății efective a fost respinsă ca rămasă fără obiect întrucât recurenta reclamantă a renunțat la judecarea acesteia (filele 16-17 din Decizia nr. 1532/2005 sau filele 38, 39 din Dosarul nr. 22877/3/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială).

Cu alte cuvinte, potrivit art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 asupra dreptului la acțiune pentru penalități contractuale a operat prescripția extinctivă, aceasta nefiind întreruptă prin efectuarea cererii de renunțare la judecata capătului de cerere referitor la penalitățile contractuale. Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte va înlătura cele două critici ale Deciziei nr. 492 din 19 noiembrie 2009 cu privire la greșita aplicare a art. 16 alin. (1) lit. b) și a art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 și în consecință în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale în funcție de situația de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.A.I. SA București împotriva Deciziei comerciale nr. 492 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.