ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 168/2011

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 58 din 18 ianuarie 2006, Tribunalul Comercial Cluj a respins acțiunea reclamantei SC C.F.I. SA BUCUREȘTI, prin care a solicitat obligarea pârâtei B.C.R. SA BUCUREȘTI, la plata unor despăgubiri în sumă de 6.557.404 dolari SUA, echivalent în lei, ca urmare a plății cu întârziere a sumelor datorate în temeiul sentinței nr. 4205/1999 a Tribunalului București. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, pretențiile deduse judecății izvorăsc dintr-un litigiu purtat de reclamantă cu B. SA, ce a fuzionat prin absorbție cu pârâta și pentru care este răspunzătoare A.V.A.S.

conform dispozițiilor art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004. Prin decizia nr. 94 din 19 iunie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul reclamantei și cererea de intervenție accesorie formulată de H.G., a desființat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. In argumentarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiul de drept invocat de reclamantă, că prezentul litigiu decurge din executarea necorespunzătoare a unor obligații ce incumbau pârâtei B.C.R., așa încât dispozițiile art.15 din O.U.G.

nr. 18/2004 nu sunt incidente în cauză, reclamanta invocând răspunderea delictuală a pârâtei și nu repararea vreunui prejudiciu rezultat din raporturile avute cu B. SA. Prin decizia nr. 561 din 11 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins ca nefondat recursul pârâtei B.C.R. SA BUCUREȘTI, reținând în esență că, obiectul litigiului îl constituie cererea reclamantei SC C.F.I.

SA BUCUREȘTI, în favoarea căreia a intervenit în apel H.G., prin care a solicitat obligarea BCR SA la plata unor despăgubiri în sumă de 6.557.404 dolari SUA, echivalent în lei la data plății pentru prejudiciul cauzat ca urmare a plății cu întârziere a sumelor stabilite prin sentința nr. 4205/1999 a Tribunalului București, respectiv a creanței de 11,6 milioane dolari SUA, achitată în iunie 2001. S-a mai reținut că întârzierea pârâtei în achitarea acestei sume a determinat-o pe reclamantă să nu fie în măsură a-și executa obligații de plată pe care le avea față de A.V.A.S. BUCUREȘTI, în temeiul sentințelor civile nr. 13/2002 și nr. 15/2002 ale Curții de Apel București, respectiv Curții de Apel Brașov și care astfel, i-a pretins sume suplimentare.

S-a constatat că soluția instanței de apel este corectă, având în vedere că litigiul are ca obiect angajarea răspunderii civile a pârâtei pentru fapta proprie, respectiv pentru acoperirea prejudiciului creat prin întârzierea în executarea unei plăți și pentru acoperirea prejudiciului creat reclamantei prin întârzierea în onorarea obligațiilor la termen față de terți. S-a mai reținut că în litigiul de față, pretențiile reclamantei nu izvorăsc din activitatea B.-ului, ci vizează acoperirea unui pretins prejudiciu creat prin fapta proprie a pârâtei, ulterior radierii băncii cu care ea a fuzionat prin absorbție. Prin cererea înregistrată la data de 1 septembrie 2010, a formulat contestație în anulare, contestatoarea B.C.R.

SA BUCUREȘTI, pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În argumentarea motivului prevăzut de dispozițiile legale sus menționate, s-a susținut că prin sentința nr. 1335 din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC C.F.I. SA BUCUREȘTI, astfel încât după data deschiderii procedurii insolvenței, exercitarea drepturilor procesuale se face exclusiv de către practicianul în insolvență. A mai susținut contestatoarea că, partea care a avut interes să participe în litigiu, respectiv administratorul judiciar al SC C.F.I.

SA BUCUREȘTI, nu a fost introdus în cauză în etapa recursului întrucât nu a existat nicio cerere în acest sens, motiv pentru care solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate, admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 94 din 19 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și respingerea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe. Examinând motivele contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele: Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legale.

În acest sens, neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părților, este sancționată cu nulitatea relativă, potrivit art. 108 C. proc. civ., iar nelegala citare a părții conduce la nulitatea actului procedural numai dacă prin aceasta i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că susținerile contestatoarei sunt nefondate, având în vedere că pentru a exista motiv de contestație în anulare, este necesar ca procedura de chemare pentru termenul când a avut loc judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită față de partea care înțelege să declare această cale extraordinară de atac, având în vedere că sancțiunea pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura de citare este nulitatea relativă, nulitate ce poate fi invocată numai de partea lezată.

în speță, contestatoarea nu invocă însă o astfel de neregularitate procedurală în ceea ce o privește, ci raportat la intimata SC C.F.I. SA BUCUREȘTI, or așa cum s-a arătat anterior, contestatoarea nu are abilitatea procesuală de a formula contestație în anulare pentru neîndeplinirea procedurii de citare a unei alte părți din cauză. Mai mult decât atât, este de observat că, deși hotărârea prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de intimata SC C.F.I. SA BUCUREȘTI,'a fost pronunțată la data de 6 martie 2009, cu mult anterior soluționării recursului, contestatoarea nu a învederat acest aspect instanței de recurs și nici nu a invocat pe parcursul soluționării recursului, vreo neregulă procedurală în ceea ce privește procedura de citare sau calitatea reprezentantului intimatei, prezent în instanță.

Așa fiind, având în vedere atitudinea procesuală a contestatoarei, nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, numai dacă motivele limitativ prevăzute de textul legal, nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Așa fiind, pentru considerentele mai sus înfățișate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea

B.C.R. SA BUCUREȘTI.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea B.C.R. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 561 din 11 februarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.