ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 152/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal,prin sentința nr. 80/F-CONT

pronunțată în data de 30 aprilie 2010, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.T.S. și B.O.M., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. și, pe

cale de consecință, a obligat pe pârâtă să emită decizie în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, în favoarea reclamanților.

Totodată,a respins capătul de

acțiune referitor la plata penalităților și a amenzii solicitate.

Pentru a se pronunța astfel, prim

instanță,a reținut,așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:

Reclamanții B.T.S. și B.O.M., au

solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. București, obligarea acesteia

din urmă la emiterea deciziei, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

pentru imobilele ce fac obiectul Deciziei nr. 290/2005 emisă de SC H.E. SA

București, iar, în caz contrar, obligarea la plata unei penalități de 300

lei/zi întârziere și la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe

economice/ zi de întârziere a președintelui pârâtei.

î

n motivarea acțiunii, au arătat că,

sunt moștenitori ai autorului B.C.G. pentru o suprafață de teren de 31.576 mp, suprafață

ce le-a fost recunoscută prin Decizia nr. 290/2005 emisă de SC H.E. SA și

stabilită în contul acestei suprafețe despăgubire în bani, sens în care a fost

emisă Dispoziția din 6 iulie 2005 care a fost predată pârâtei în 2 august 2006,

în vederea emiterii deciziei privind cuantumul despăgubirilor acordate.

Deși, s-a adresat pârâtei pentru

rezolvarea în termen rezonabil a cererii sale aceasta nu s-a conformat

dispozițiilor legale trecând peste 48 de luni de la înaintarea cererii.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta C.C.S.D.

București,a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată pe

considerentul că actul normativ care reglementează procedura acordării despăgubirilor

pentru imobilul teren menționat în decizia emisă de instituția notificată

prevede parcurgerea mai multor etape, respectiv etapa transmiterii și a

înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul

Comisiei Centrale, etapa evaluării, după care dosarul va fi transmis

evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar procedura se va

finaliza prin emiterea de către comisie a deciziei conținând titlu de

despăgubiri și valorificarea acestuia titlu, în condițiile prevăzute de pct. 26

din O.U.G. nr. 81/2007.

î

n ceea ce privește capătul doi al

acțiunii reclamanților, pârâta a solicitat respingerea acestuia ca nedovedit în

ceea ce privește existența și întinderea prejudiciului suferit, dar și a

legăturii cauzale dintre prejudiciu și fapta pârâtei, precum și vinovăția

acesteia.

La prezenta cauză s-a atașat dosarul

nr. 498/46/2010, existând litispendență între cele două cauzei, fiind întrunite

condițiile art. 164 C. proc. civ.

Instanța a reținut că potrivit Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, procedura administrativă de

soluționare a acestor dosare presupune parcurgerea mai multor etape, respectiv

transmiterea și înregistrarea dosarelor, analiza dosarelor de către

Secretariatul Comisiei Centrale, sub aspectul restituirii în natură a

imobilului ce face obiectul notificării, etapa evaluării în care, dacă după

analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în

natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului desemnat, în

vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin

emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de

despăgubiri și valorificarea acestuia în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.

nr. 81/2007, referitor la valorificarea titlurilor de despăgubire.

A mai susținut prima instanță că, în

speță, Comisia a parcurs etapele preliminare ale acestei proceduri, dar,

reclamanții au solicitat obligarea acesteia la respectarea tocmai a ultimei

etape, respectiv a emiterii deciziei de despăgubire, obligație pe care pârâta

nu și-a îndeplinit-o până în prezent, deși cauza a fost înaintată acesteia cu

proces-verbal din 2 august 2006, ceea ce justificată afirmația reclamanților

vizând nerespectarea dispozițiilor art. 29 din actul normativ ce reglementează

această materie.

Instanța în ceea ce privește

solicitarea reclamanților referitoare la acordarea penalităților de 300 lei/zi

de întârziere și a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de

întârziere conducătorului instituției pârâte, a apreciat-o ca neîntemeiată,

întrucât nu s-a dovedit că prin întârzierea reclamată a suferit un prejudiciu

material, dar și pentru faptul că nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor

pentru care există rațiunea acordării unor astfel de daune, respectiv

necesitatea constrângerii debitorului care persistă prin neexecutarea

obligației la care este obligat.

î

mpotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o ca nelegală și

netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii.

Se precizează în recurs că prima

instanță nu a reținut aspectele legate de ordinea de soluționare a dosarelor

privind acordarea de despăgubiri, susținând în mod eronat că nu s-au respectat

prevederile art. 29 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru acest motiv, Curtea de Apel

ar fi greșit soluția pronunțată, situație care se încadrează în dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Recursul este nefondat și va fi

respins.

Examinând actele dosarului, motivele

de recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform Deciziei nr. 290/2005 s-a

propus acordarea pentru reclamanți de măsuri reparatorii în conformitate cu

Legea nr. 10/2001 pentru un imobil din

j

udețul

Vâlcea și teren.

Desigur, procedura prevăzută de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevede mai multe etape care trebuie parcurse

pentru soluționarea unor astfel de dosar. Este fără putință de tăgadă că

primele etape au fost parcurse de către Comisie, dar nu s-a emis încă decizia,

deși cauza a fost primită la această autoritate publică încă din anul 2006,

motiv pentru care în mod corect instanța de fond a admis acțiunea pe acest

aspect.

Referitor la plata penalităților și

a amenzii pentru conducătorul unității, s-a motivat temeinic de către Curtea de

Apel că prin această întârziere nu s-a făcut dovada unui prejudiciu material pe

care l-ar fi suferit reclamanții.

Deasemenea, trebuie subliniat că

sentința recurată nu este motivată pe dispozițiile art. 29 Titlul VII din Legea

nr. 247/2005, ci doar se face trimitere la actul normativ care reglementează

acordarea acestor măsuri reparatorii din Legea nr. 10/2001, art. 29.

Fără posibilitate de tăgadă, Curtea

de Apel a constatat atunci când a pronunțat hotărârea judecătorească că nu a

fost respectat termenul rezonabil, fapt pentru care s-a și dispus emiterea

deciziei.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală

și temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de C.C.S.D.,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva

sentinței nr. 80/F-CONT din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal , ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 13 ianuarie 2011.