ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4785/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 5 în dosarul nr. 8837/302/2005, reclamantul M.I. a solicitat obligarea

pârâtului Ministerul Justiției la plata de daune materiale și morale în sumă de

25.000 lei, reprezentând indemnizații neîncasate în temeiul Decretului-lege nr.

118/1990 în perioada februarie 1999-septembrie 2002, cu dobânzile aferente.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în perioada februarie 1999-septembrie 2002 nu a beneficiat de

statutul de persoană persecutată din motive politice în perioada 1952-1961,

când a îndeplinit funcțiile de judecător, notar și secretar de notar, datorită refuzului

pârâtului de a-i comunica actele necesare pentru recunoașterea acestui drept.

Reclamantul a mai arătat că aceste acte

i-au fost comunicate numai după cererea înregistrată sub nr. 1/63/28 din 27

aprilie 2004 și că în baza lor, i s-a acordat beneficiul Decretului-lege nr. 118/1990,

dar a fost privat de drepturile cuvenite în temeiul acestui act normativ pentru

perioada indicată în acțiune.

Judecătoria sectorului 5 București a

pronunțat sentința civilă nr. 1866 din 21 martie 2007, prin care a admis

acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantului daune materiale în

sumă de 25.751 lei, daune morale în sumă de 10.000 lei și cheltuieli de

judecată în sumă de 2330 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâtul Ministerul Justiției, iar prin decizia civilă nr. 121 din 24

ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a dispus

admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă

soluționare la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ.

Pentru a decide astfel, tribunalul a

reținut că, deși reclamantul nu și-a întemeiat în drept acțiunea, acesta a

solicitat să se constate nesoluționarea cererii sale de către pârât într-un

termen util și emiterea de aceeași autoritate publică centrală a unor

răspunsuri necorespunzătoare, ceea ce se încadrează în prevederile legale

referitoare la contenciosul administrativ și în consecință, au fost aplicate

dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 C. proc. civ., în baza

cărora a fost sesizată Curtea de Apel București pentru a se pronunța în primă

instanță.

Pe parcursul judecării pricinii în recurs,

s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat-reclamant a lui M.V.,

moștenitorul reclamantului M.I., decedat la data de 8 mai 2007.

Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 1579 din

22 mai 2008, prin care a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate,

reținând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004,

pentru că excepția nu a fost invocată cu privire la acte administrative

unilaterale, ci cu privire la legi, care nu pot fi contestate în procedura

respectivă.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă

acțiunea ca prescrisă, cu motivarea că acțiunea în contencios administrativ a

fost formulată după expirarea termenului de un an de la data comunicării

refuzului de soluționare a cererii, considerat nejustificat, în condițiile în

care acest refuz a fost comunicat de pârât prin adresele nr. 13499 din 25

februarie 1999, nr. 13499 din 1 aprilie 1999 și nr. 17780 din 6 iunie 1999, iar

sesizarea instanței a avut loc la data de 5 iulie 2005.

Instanța de fond a apreciat că termenul

reglementat de art. 11 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004

pentru formularea acțiunii nu poate fi calculat prin raportare la anul 2004,

când reclamantul susține că a luat cunoștință de existența pagubei, întrucât,

pe de o parte, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 19 din aceeași

lege pentru că nu a fost sesizată instanța de contencios administrativ față de

refuzul pârâtului de soluționare a cererilor, iar pe de altă parte, cererea de

despăgubire nu poate fi formulată mai târziu de un an de la data emiterii

actului, conform aceleiași dispoziții legale.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamantul M.V., în calitate de moștenitor al reclamantului M.I.,

solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

În primul motiv de recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța

de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura

și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Recurentul a arătat că acțiunea formulată

are ca obiect răspunderea civilă delictuală și în consecință, s-a apreciat

greșit că litigiul este de competența instanței de contencios administrativ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs,

invocat în baza art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut

că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii cu privire la excepția de

nelegalitate, reținându-se în mod eronat că această excepție viza nelegalitatea

unor legi, ceea ce nu corespunde cererii formulate.

Analizând actele și lucrările dosarului,

în raport de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Recurentul a criticat neîntemeiat

interpretarea dată de instanța de fond obiectului acțiunii și acest prim motiv

de recurs, invocate în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ., va fi respins ca

nefondat.

Cererea de acordare a daunelor materiale

și morale pretinse prin

acțiune nu poate fi soluționată decât după

constatarea răspunderii juridice a autorității publice intimate pentru refuzul

de soluționare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege și

numai în cazul existenței unui refuz nejustificat, persoana care se consideră

vătămată în dreptul său ori într-un interes legitim se poate adresa instanței

de contencios administrativ, în condițiile și în termenele prevăzute de Legea

nr. 554/2004.

În consecință, litigiul de față a avut ca

obiect în principal stabilirea răspunderii autorității intimate pentru

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri și pentru refuzul nejustificat

de eliberare a unor documente, dat fiind că acestea au fost indicate de

recurent ca fapte cauzatoare de prejudiciu și deci ca temei al daunelor

solicitate, astfel că pricina a fost corect soluționată de instanța de

contencios administrativ, competentă să se pronunțe și asupra despăgubirilor

pentru prejudiciul material și moral cauzat, în conformitate cu prevederile

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Acordarea daunelor materiale și morale

este condiționată de constatarea răspunderii juridice pentru prejudiciul

pretins a fi fost cauzat prin faptul încălcării legii de către o autoritate

publică în exercitarea atribuțiilor sale de putere publică, astfel că

recurentul a criticat neîntemeiat aplicarea Legii nr. 554/2004 și calificarea

dată de instanța de fond naturii litigiului, ca fiind de contencios

administrativ.

Cel de-al doilea motiv de recurs este de

asemenea nefondat, constatându-se că hotărârea atacată nu cuprinde considerente

contradictorii ori străine de natura pricinii.

Soluția de respingere ca inadmisibilă a

excepției de nelegalitate invocată la data de 22 mai 2008 de

recurentul-reclamant a fost pronunțată de instanța de fond în conformitate cu

prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, completată și modificată prin Legea

nr. 262/2007, constatându-se că nu a fost indicat obiectul acestei excepții,

prin menționarea expresă a actelor administrative unilaterale considerate a fi

nelegale.

În motivarea excepției, s-a susținut că

sunt nelegale cele cinci răspunsuri comunicate în 1999 și în 2002 de Ministerul

Justiției și refuzul nejustificat al aceluiași minister de a elibera

documentele din dosarul de cadre al reclamantului M.I., fără însă a se indica

în concret actele administrative contestate pe cale incidentă și prevederile

legale pretins a fi fost încălcate la data emiterii lor.

Lipsa de temei legal a excepției de

nelegalitate astfel invocată a fost corect constatată de instanța de fond și

față de faptul că aceasta se referă la acte administrative cu caracter

individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Dispozițiile Legii nr. 554/2004,

completată și modificată prin Legea nr. 262/2007, încalcă principiul

securității juridice și dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.6 din C.E.D.O.

și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în măsura în

care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter

individual emise anterior intrării în vigoare a legii.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor

art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la C.E.D.O.

și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la

jurisprudența C.E.D.O. și a Curții de Justiție de la Luxemburg, se constată că a fost corect înlăturată în speță aplicarea dispozițiilor art. 4

din Legea nr. 554/2004, completată și modificată prin Legea nr. 262/2007, cu

privire la actele administrative cu caracter individual, emise anterior

intrării în vigoare a acestei legi și a căror nelegalitate a fost invocată pe

cale de excepție.

Inadmisibilitatea excepției de

nelegalitate a fost de asemenea corect constatată în condițiile în care a fost

invocată cu privire la refuzul nejustificat al autorității publice de a

soluționa o cerere, ceea ce nu poate fi cenzurat de instanța de contencios

administrativ pe cale incidentă, în procedura reglementată de art. 4 din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Critica formulată în baza art. 304 pct. 9

C. proc. civ. nu cuprinde argumentele de fapt și de drept pentru care recurentul

a considerat că este nelegală soluția de respingere a acțiunii ca prescrisă și

a solicitat neîntemeiat modificarea hotărârii pronunțate în acest sens de

instanța de fond.

Față de considerentele expuse, constatând

că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta

Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.V.

împotriva sentinței civile nr. 1579 din 22 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17

decembrie 2008.