ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3444/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 iulie 2007, reclamantul P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, obligarea acestei autorități să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - martie 1945, începând cu luna martie 2005 și să-i plătească daune morale în cuantum de 1.000 lei. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, deși a depus la pârâtă toate actele necesare dovedirii calității sale de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, pârâta nu i-a soluționat cererea și nu a emis o hotărâre în acest sens. A mai susținut că această atitudine a autorității pârâte este de natură să îl prejudicieze, impunându-se obligarea acesteia la plata unor daune morale, în cuantum de 1.000 lei.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3373 din 19 decembrie 2007, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să soluționeze cererea formulată de reclamant și înregistrată sub nr. 670/2006 și a respins cererea privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiată. Cu privire la cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, instanța a reținut că soluția se impune, având în vedere că reclamantul a formulat o astfel de petiție la data de 27 ianuarie 2005, înregistrată la autoritatea pârâtă la data de 28 decembrie 2006, sub nr. 670, la care aceasta nu a răspuns, fiind astfel în situația unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la solicitarea de acordare a daunelor morale, prima instanță a reținut că aceasta este neîntemeiată, deoarece reclamantul nu a administrat nicio probă, din care să reiasă prejudiciul moral suferit ca urmare a atitudinii pârâtei. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul P.A., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul obligării intimatei - pârâte să răspundă la cererea sa, înregistrată la data de 3 februarie 2005 și să-i plătească daune morale cauzate prin nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 189/2000, care i-a ocazionat cheltuieli, deplasări, umilințe și pierderi datorate inflației. Recursul se va admite în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Într-adevăr, prin adresa depusă la dosarul de fond recurentul - reclamant a făcut dovada că, la data de 3 februarie 2005, s-a adresat autorității pârâte, depunând anumite înscrisuri doveditoare pentru obținerea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Din cuprinsul acestei adrese, rezultă însă că reclamantul avea înregistrat un astfel de dosar, sub nr. 1577, încă din data de 29 ianuarie 2003 și că între părți a existat un litigiu, în care s-a pronunțat și o decizie (nr. 8909 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Mai mult decât atât, din analiza „declarației” depusă de reclamant în sprijinul acțiunii, reiese că se solicită recunoașterea drepturilor pentru un al doilea refugiu.

Toate aceste aspecte, privind obiectul cererii la care reclamantul pretinde că pârâta nu i-a răspuns, situația privind existența și stadiul soluționării eventualului litigiu dintre părți, nu au putut fi analizate în mod corect de către prima instanță, în absența precizărilor și dovezilor care să lămurească dacă reclamantul a formulat mai multe cereri adresate pârâtei și la ce date, dacă acestuia i-au fost recunoscute și acordate drepturi pentru vreo perioadă de strămutare, refugiu, eventual în urma unei hotărâri judecătorești. Potrivit prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, cu singura mărginire de a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.

Având în vedere prevederile legale mai sus citate, pentru că stabilirea situației de fapt și a obiectului acțiunii sunt în cauză greu de făcut datorită precizărilor și probatoriului insuficiente și pentru a nu frustra părțile de o cale de atac, se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea precizării obiectului acțiunii și al suplimentării probatoriului, în sensul mai sus specificat, instanța urmând a se pronunța și cu privire la daunele morale solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva sentinței civile nr. 3373 din 19 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008.