ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3236/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamantul P.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B. obligarea

acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 1944-1945, începând cu data de 3 februarie 2005, precum și obligarea

la plata de despăgubiri financiare și morale.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, prin sentința nr. 930 din 18 mai 2005,

pronunțată de Curtea de Apel București, s-a reținut că „pentru perioada

1944-1945, petentul urmează a se adresa comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000

din cadrul C.P.M.B., pentru acordarea drepturilor cuvenite pentru această perioadă",

astfel că, bazându-se pe dispozițiile instanței, s-a adresat C.P.M.B. la data

de 3 februarie 2005, când a depus, în original, și foaia matricolă din anii

1944-1945, însă cererea sa a rămas nesoluționată, deși a făcut numeroase

demersuri în acest sens, depunând toate înscrisurile solicitate.

La data de 12

decembrie 2007, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea

pârâtei la acordarea drepturilor conform Legii nr. 189/2000, pentru perioada

martie 1944-martie 1945, începând cu luna martie 2005 și obligarea la plata de

daune morale în valoare de 1000 lei, pentru încălcarea dispozițiilor art. 7 alin.

(3) din Legea nr. 189/2000.

Prin sentința

nr. 3373 din 19 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: admiterea în parte a

acțiunii, obligarea pârâtei să soluționeze cererea formulată de reclamant și

respingerea cererii privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul a

formulat cerere pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada martie 1944- martie 1945, la data de 27 ianuarie 2005, anexând

cererii documentele prevăzute de dispozițiile Legii nr. 189/2000 și solicitate

de pârâtă.

Cererea a

fost înregistrată la registratura pârâtei la 28 decembrie 2006, iar pârâta nu a

făcut dovada soluționării acesteia.

În aceste

condiții, s-a apreciat că refuzul de soluționare a cererii este nejustificat,

în sensul dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Capătul de

cerere privind acordarea daunelor morale a fost respins ca neîntemeiat, pe

motiv că reclamantul nu a administrat nici o probă din care să reiasă

prejudiciului moral suferit ca urmare a atitudinii pârâtei.

Împotriva

sentinței nr. 3.373 din 19 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs, în termen legal, reclamantul P.A., iar prin decizia civilă nr. 3.444

din 14 octombrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus admiterea recursului, casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a apreciat

de Înalta Curte de Casație și Justiție că se impune casarea sentinței atacate

și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea precizării

obiectului acțiunii și suplimentării probatoriului.

La Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza

trimisă spre rejudecare a fost înregistrată în 2009.

La data de 3

aprilie 2009, reclamantul a formulat o nouă precizare la acțiune, în sensul că

solicită: obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada martie 1944 - martie 1945 începând cu data de 1 martie 2005,

obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 le: reprezentând daune morale,

prejudiciul datorat inflației, dobânzi și cheltuieli efectuate în 4 ani, în

vederea soluționării cererii, fără un rezultai favorabil.

Prin sentința

nr. 3.740 din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată

de reclamantul P.A., a obligat pârâta la plata către acesta a sumei de bani

reprezentând actualizarea în raport de rata inflației a drepturilor bănești

cuvenite reclamantului, conform Hotărârii nr. 17.347/1557 din 9 septembrie 2009

emisă de C.P.M.B., comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, de la data

nașterii dreptului 1 martie 2005 și până la data plății efective, a obligat

pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei reprezentând daune morale

și a respins acțiunea precizată în privința celorlalte pretenții formulate de

reclamant, ca neîntemeiată.

Pentru a

hotărî astfel, Curtea a reținut în esență următoarele:

În ceea ce

privește capătul de cerere privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000, pentru perioada martie 1944 - martie 1945, începând cu data de 1

martie 2005, Curtea a dispus respingerea acestuia ca rămas fără obiect,

întrucât prin Hotărârea nr. 17.347/1557 din 9 iunie 2009 i s-a recunoscut

reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, dispunându-se

acordarea drepturilor începând cu data de 1 martie 2005.

În privința

cererii de actualizare a drepturilor bănești în raport de rata inflației,

începând cu data de 1 martie 2005 și până la data plății efective, s-a apreciat

că acțiunea promovată de reclamant este întemeiată în parte.

De asemenea,

Curtea a apreciat ca fiind întemeiată și cererea privind acordarea daunelor

morale, întrucât reclamantul a suferit un prejudiciu moral de necontestat,

determinat de stresul, suferințele și frustrările cauzate de atitudinea

autorității pârâte.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs C.P.M.B., solicitând admiterea recursului,

modificarea în tot a sentinței pronunțată de către instanța de fond, în sensul

respingerii acțiunii reclamantului.

În motivarea

căii de atac, se arată, în esență, că în mod eronat s-a apreciat de către

instanța de fond că în cauză sunt îndeplinite condițiile generale pentru

angajarea răspunderii civile delictuale.

Examinând

cauza prin prisma criticilor invocate de C.P.M.B., a probatoriului administrat

și a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că

recursul este nefondat, în considerarea următoarelor argumente ce vor fi expuse

în continuare.

Prin cererea

înregistrată la C.P.M.B., la 3 februarie 2005, reclamantul P.A. a solicitat

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada martie

1944 - martie 1945, începând cu data 1 martie 2005, fiind însoțită de toate

documentele prevăzute de actul normativ menționat și solicitate de

pârâta-recurentă.

Potrivit

dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 189/2000, comisia este obligată să

se pronunțe asupra cererii în termen de 30 de zile de la sesizare printr-o

hotărâre motivată.

Or, în speța

de față cererea reclamantului a fost soluționată abia în luna septembrie a

anului 2009, deci cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 din

Legea nr. 189/2000, deși reclamantul-intimat în mod constant a efectuat

demersuri la autoritatea pârâtă, respectiva la data de 21 februarie 2006, 23

decembrie 2006, 24 ianuarie 2007 și 13 iunie 2007, solicitând totodată și o

audiență în data de 28 decembrie 2006 la președintele comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000.

Prin urmare,

critica recurentei privitoare la acordarea daunelor morale este, însă,

neîntemeiată.

Întârzierea

autorității pârâte în soluționarea cererii reclamantului nu a fost în nici un

fel justificată. Mai mult decât atât, așa cum mod corect s-a reținut și de

către instanța fondului, pârâta-recurentă nu a comunicat reclamantului-intimat

nici un punct de vedere cu privire la pretențiile acestuia până în data de 7

octombrie 2009.

Așadar prin

încălcarea de către pârâta-recurentă, în mod repetat, cu rea credință și

nejustificat a dreptului reclamantului-intimat de a i se acorda drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, punându-se astfel în pericol o existență

modestă, i-a produs acestuia o suferință psihică, prin suprimarea siguranței

materiale și crearea condițiilor unei existențe precare. Pentru aceasta,

reclamantul-intimat este îndreptățit să primească, în temeiul art. 998 C. civ.

despăgubiri civile pentru daunele morale pricinuite de autoritatea pârâtă.

Prejudiciul

moral determinat de suferințele și frustrările cauzate de atitudinea

autorității recurente nu poate fi remediat prin simpla constatare a

soluționării cererii de către aceasta, în sensul acordării drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel că susținerile recurentei în sensul

arătat nu pot fi reținute.

Rezolvând

acest capăt de cerere, în sensul admiterii lui, instanța de fond a avut în

vedere și faptul că s-a făcut dovada unui prejudiciu cert, determinat, cererea

de despăgubiri îndeplinind cerințele legale pentru a fi admisă.

De asemenea

trebuie precizat și faptul că instanța de fond la momentul acordării acestor

daune morale a avut în vedere criterii obiective rezultând din gradul de lezare

a valorilor sociale ocrotite, aspecte pe baza cărora să fie apreciate

intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

Pentru

considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.P.M.B., împotriva sentinței nr. 3.740 din 5 noiembrie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 18 iunie 2010.