ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3236/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B. obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1944-1945, începând cu data de 3 februarie 2005, precum și obligarea la plata de despăgubiri financiare și morale. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin sentința nr. 930 din 18 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a reținut că „pentru perioada 1944-1945, petentul urmează a se adresa comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul C.P.M.B., pentru acordarea drepturilor cuvenite pentru această perioadă", astfel că, bazându-se pe dispozițiile instanței, s-a adresat C.P.M.B.

la data de 3 februarie 2005, când a depus, în original, și foaia matricolă din anii 1944-1945, însă cererea sa a rămas nesoluționată, deși a făcut numeroase demersuri în acest sens, depunând toate înscrisurile solicitate. La data de 12 decembrie 2007, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la acordarea drepturilor conform Legii nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944-martie 1945, începând cu luna martie 2005 și obligarea la plata de daune morale în valoare de 1000 lei, pentru încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 189/2000. Prin sentința nr. 3373 din 19 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: admiterea în parte a acțiunii, obligarea pârâtei să soluționeze cererea formulată de reclamant și respingerea cererii privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Reclamantul a formulat cerere pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944- martie 1945, la data de 27 ianuarie 2005, anexând cererii documentele prevăzute de dispozițiile Legii nr. 189/2000 și solicitate de pârâtă. Cererea a fost înregistrată la registratura pârâtei la 28 decembrie 2006, iar pârâta nu a făcut dovada soluționării acesteia. În aceste condiții, s-a apreciat că refuzul de soluționare a cererii este nejustificat, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004. Capătul de cerere privind acordarea daunelor morale a fost respins ca neîntemeiat, pe motiv că reclamantul nu a administrat nici o probă din care să reiasă prejudiciului moral suferit ca urmare a atitudinii pârâtei.

Împotriva sentinței nr. 3.373 din 19 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P.A., iar prin decizia civilă nr. 3.444 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. S-a apreciat de Înalta Curte de Casație și Justiție că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea precizării obiectului acțiunii și suplimentării probatoriului.

La Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată în 2009. La data de 3 aprilie 2009, reclamantul a formulat o nouă precizare la acțiune, în sensul că solicită: obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - martie 1945 începând cu data de 1 martie 2005, obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 le: reprezentând daune morale, prejudiciul datorat inflației, dobânzi și cheltuieli efectuate în 4 ani, în vederea soluționării cererii, fără un rezultai favorabil.

Prin sentința nr. 3.740 din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul P.A., a obligat pârâta la plata către acesta a sumei de bani reprezentând actualizarea în raport de rata inflației a drepturilor bănești cuvenite reclamantului, conform Hotărârii nr. 17.347/1557 din 9 septembrie 2009 emisă de C.P.M.B., comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, de la data nașterii dreptului 1 martie 2005 și până la data plății efective, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei reprezentând daune morale și a respins acțiunea precizată în privința celorlalte pretenții formulate de reclamant, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut în esență următoarele: În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - martie 1945, începând cu data de 1 martie 2005, Curtea a dispus respingerea acestuia ca rămas fără obiect, întrucât prin Hotărârea nr. 17.347/1557 din 9 iunie 2009 i s-a recunoscut reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, dispunându-se acordarea drepturilor începând cu data de 1 martie 2005. În privința cererii de actualizare a drepturilor bănești în raport de rata inflației, începând cu data de 1 martie 2005 și până la data plății efective, s-a apreciat că acțiunea promovată de reclamant este întemeiată în parte.

De asemenea, Curtea a apreciat ca fiind întemeiată și cererea privind acordarea daunelor morale, întrucât reclamantul a suferit un prejudiciu moral de necontestat, determinat de stresul, suferințele și frustrările cauzate de atitudinea autorității pârâte. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.P.M.B., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțată de către instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În motivarea căii de atac, se arată, în esență, că în mod eronat s-a apreciat de către instanța de fond că în cauză sunt îndeplinite condițiile generale pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de C.P.M.B., a probatoriului administrat și a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat, în considerarea următoarelor argumente ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea înregistrată la C.P.M.B., la 3 februarie 2005, reclamantul P.A. a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - martie 1945, începând cu data 1 martie 2005, fiind însoțită de toate documentele prevăzute de actul normativ menționat și solicitate de pârâta-recurentă. Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 189/2000, comisia este obligată să se pronunțe asupra cererii în termen de 30 de zile de la sesizare printr-o hotărâre motivată.

Or, în speța de față cererea reclamantului a fost soluționată abia în luna septembrie a anului 2009, deci cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 189/2000, deși reclamantul-intimat în mod constant a efectuat demersuri la autoritatea pârâtă, respectiva la data de 21 februarie 2006, 23 decembrie 2006, 24 ianuarie 2007 și 13 iunie 2007, solicitând totodată și o audiență în data de 28 decembrie 2006 la președintele comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000. Prin urmare, critica recurentei privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, neîntemeiată. Întârzierea autorității pârâte în soluționarea cererii reclamantului nu a fost în nici un fel justificată.

Mai mult decât atât, așa cum mod corect s-a reținut și de către instanța fondului, pârâta-recurentă nu a comunicat reclamantului-intimat nici un punct de vedere cu privire la pretențiile acestuia până în data de 7 octombrie 2009. Așadar prin încălcarea de către pârâta-recurentă, în mod repetat, cu rea credință și nejustificat a dreptului reclamantului-intimat de a i se acorda drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, punându-se astfel în pericol o existență modestă, i-a produs acestuia o suferință psihică, prin suprimarea siguranței materiale și crearea condițiilor unei existențe precare. Pentru aceasta, reclamantul-intimat este îndreptățit să primească, în temeiul art. 998 C. civ. despăgubiri civile pentru daunele morale pricinuite de autoritatea pârâtă.

Prejudiciul moral determinat de suferințele și frustrările cauzate de atitudinea autorității recurente nu poate fi remediat prin simpla constatare a soluționării cererii de către aceasta, în sensul acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel că susținerile recurentei în sensul arătat nu pot fi reținute. Rezolvând acest capăt de cerere, în sensul admiterii lui, instanța de fond a avut în vedere și faptul că s-a făcut dovada unui prejudiciu cert, determinat, cererea de despăgubiri îndeplinind cerințele legale pentru a fi admisă. De asemenea trebuie precizat și faptul că instanța de fond la momentul acordării acestor daune morale a avut în vedere criterii obiective rezultând din gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, aspecte pe baza cărora să fie apreciate intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.P.M.B., împotriva sentinței nr. 3.740 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2010.