ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1038/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.R.

a chemat în judecată C.P.M. București, solicitând anularea Hotărârii nr. 16591/174

din 27 iulie 2007 emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică,

întrucât nu precizează termenul de formulare a contestației în fața instanței

de contencios administrativ competente.

Prin întâmpinare, pârâta, C.P.M.

București a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția tardivității

cererii de chemare în judecată, apreciind că reclamantul a depășit termenul de

30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 189/2000 pentru sesizarea instanței

de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2117

din 2 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea Hotărârii

nr. 16591/174 din 27 iulie 2007 emisă de pârâta C.P.M. București, pe care a

obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 28

mai 1943 – 6 martie 1945, și să-i acorde drepturile conferite de Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 01 iulie 2007.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Împrejurarea că în cuprinsul

hotărârii contestate nu s-a consemnat termenul în care se poate face plângere

și că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 16 februarie

2008, hotărârea atacată fiind comunicată la data de 26 noiembrie 2007, ceea ce

înseamnă că reclamantul a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și în consecință a respins excepția tardivității

acțiunii.

A considerat că potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din

motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de

domiciliu.

A constatat că strămutarea părinților

reclamantului din Ardealul de Nord în România s-a datorat persecuțiilor etnice

instituite de regimul instaurat în perioada respectivă, iar reclamantul s-a

născut la 28 mai 1943 în localitatea Sibiu, deci în perioada avută în vedere de

lege.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, pârâta C.P.M. București, solicitând admiterea

acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii

acțiunii reclamantului.

În cuprinsul motivelor de

recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică

întrucât reclamantul, născut în localitatea de refugiu la 3 ani după refugiul

părinților din localitatea Cluj în localitatea Sibiu, nu a suferit persecuții

din motive etnice.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de

pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

Potrivit art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetățean

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice,

fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

În cauză, se reține că

părinții reclamantului s-au refugiat din localitatea Cluj, județul Cluj, în

localitatea Sibiu, județul Sibiu, în cursul lunii noiembrie 1940, iar

reclamantul s-a născut la data de 28 mai 1943, în timpul refugiului părinților

săi.

Efectele refugiului s-au

răsfrânt și asupra reclamantului, de la data nașterii, care se situează în

intervalul de timp avut în vedere de legea menționată.

Prima instanță a observat

corect că Legea nr. 189/2000 nu face nici o diferență în legătură cu persoanele

cărora le sunt aplicabile dispozițiile legii, în sensul că nu stipulează în mod

expres că nu pot beneficia de prevederile acesteia copiii concepuți și născuți

după refugiul părinților.

Prin urmare, față de

împrejurarea că intimatul reclamant s-a născut în intervalul de timp avut în

vedere de Legea nr. 189/2008 într-o localitate în care s-au refugiat părinții

săi și întrucât actul normativ evocat nu distinge în ceea ce privește

persoanele refugiate care beneficiază de drepturile reglementate în cuprinsul

său, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. acesta va fi respins, ca atare, menținându-se

hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta C.P.M. București împotriva sentinței civile nr. 2117 din 2 septembrie

2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2009.