ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1038/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1038/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel
București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.R.
a chemat în judecată C.P.M. București, solicitând anularea Hotărârii nr. 16591/174
din 27 iulie 2007 emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.
189/2000.
În motivarea acțiunii
reclamantul a arătat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică,
întrucât nu precizează termenul de formulare a contestației în fața instanței
de contencios administrativ competente.
Prin întâmpinare, pârâta, C.P.M.
București a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția tardivității
cererii de chemare în judecată, apreciind că reclamantul a depășit termenul de
30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 189/2000 pentru sesizarea instanței
de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2117
din 2 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea Hotărârii
nr. 16591/174 din 27 iulie 2007 emisă de pârâta C.P.M. București, pe care a
obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 28
mai 1943 – 6 martie 1945, și să-i acorde drepturile conferite de Legea nr. 189/2000,
începând cu data de 01 iulie 2007.
Pentru a dispune astfel,
instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Împrejurarea că în cuprinsul
hotărârii contestate nu s-a consemnat termenul în care se poate face plângere
și că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 16 februarie
2008, hotărârea atacată fiind comunicată la data de 26 noiembrie 2007, ceea ce
înseamnă că reclamantul a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004 și în consecință a respins excepția tardivității
acțiunii.
A considerat că potrivit
dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale,
persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere
de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din
motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de
domiciliu.
A constatat că strămutarea părinților
reclamantului din Ardealul de Nord în România s-a datorat persecuțiilor etnice
instituite de regimul instaurat în perioada respectivă, iar reclamantul s-a
născut la 28 mai 1943 în localitatea Sibiu, deci în perioada avută în vedere de
lege.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, în termen legal, pârâta C.P.M. București, solicitând admiterea
acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii
acțiunii reclamantului.
În cuprinsul motivelor de
recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică
întrucât reclamantul, născut în localitatea de refugiu la 3 ani după refugiul
părinților din localitatea Cluj în localitatea Sibiu, nu a suferit persecuții
din motive etnice.
Examinând actele și
lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de
pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 1 lit. c) din
Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetățean
român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie
1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice,
fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
În cauză, se reține că
părinții reclamantului s-au refugiat din localitatea Cluj, județul Cluj, în
localitatea Sibiu, județul Sibiu, în cursul lunii noiembrie 1940, iar
reclamantul s-a născut la data de 28 mai 1943, în timpul refugiului părinților
săi.
Efectele refugiului s-au
răsfrânt și asupra reclamantului, de la data nașterii, care se situează în
intervalul de timp avut în vedere de legea menționată.
Prima instanță a observat
corect că Legea nr. 189/2000 nu face nici o diferență în legătură cu persoanele
cărora le sunt aplicabile dispozițiile legii, în sensul că nu stipulează în mod
expres că nu pot beneficia de prevederile acesteia copiii concepuți și născuți
după refugiul părinților.
Prin urmare, față de
împrejurarea că intimatul reclamant s-a născut în intervalul de timp avut în
vedere de Legea nr. 189/2008 într-o localitate în care s-au refugiat părinții
săi și întrucât actul normativ evocat nu distinge în ceea ce privește
persoanele refugiate care beneficiază de drepturile reglementate în cuprinsul
său, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în
temeiul art. 312 C. proc. civ. acesta va fi respins, ca atare, menținându-se
hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta C.P.M. București împotriva sentinței civile nr. 2117 din 2 septembrie
2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 februarie 2009.