ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2252/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată

la data de 05 octombrie 2007, reclamantul B.C. a solicitat instanței ca, în contradictoriu

cu pârâta C.J.P. Cluj, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii

din data de 23 iulie 2007 emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la acordarea

drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică și ca atare

se impune anularea acesteia întrucât în cursul lunii martie a anului 1942, împreună

cu părinții săi, au fost nevoiți să se refugieze din motive etnice din localitatea

G., jud. Cluj, în localitatea Ge., unde au stat până în luna martie a anului 1945,

dovedind această situație prin acte de stare civilă și declarațiile de martorii

autentificate de notarul public.

Pârâta C.J.P. Cluj, prin

întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

124 din 31 ianuarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantul B.C. împotriva

C.J.P. Cluj.

A anulat hotărârea din

23 iulie 2007 emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să recunoască

reclamantului calitatea de refugiat în perioada 30 martie 1942 - 6 martie 1945 și

să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare,

începând cu data de 1 aprilie 2007.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut că acțiunea reclamantei este fondată având în vedere că în urma

probei testimoniale administrate s-a constatat că recurentul împreună cu familia

s-au refugiat din motive de persecuție etnică din localitatea G., județul Cluj în

localitatea Ge. unde au stat până în 1945.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs C.J.P. Cluj, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut în

esență că instanța a soluționat cauza pe baza exclusivă a declarațiilor de martori

fără ca acestea să fie clare și să se susțină reciproc, respectiv să indice împreună

aceleași date: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea

de refugiu, data reîntoarcerii din refugiu.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Analizând dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv

a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată

de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată

în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă

forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei

asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Probele existente la dosar,

respectiv declarațiile autentificate ale martorii P.P. și B.V. atestă împrejurarea

că reclamantul împreună cu mama sa s-au refugiat în luna martie 1942, urmare a persecuțiilor

etnice instituite din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, reîntoarcerea

având loc în cursul lunii martie 1945.

În vederea administrării

nemijlocite a probei cu martori, instanța, făcând aplicarea prevederilor art. 129

alin. (5) teza finală C. proc. civ., a dispus, din oficiu, administrarea probei

testimoniale, procedându-se la audierea martorilor P.P. și B.V., care, prin declarațiile

date în fața instanței au confirmat calitatea de refugiat a reclamantului și a mamei

acestuia, refugiul fiind determinat de teama persecuțiilor la care erau supuși cei

care refuzau să învețe limba maghiară.

Din analiza declarațiilor

date rezultă de asemenea că martorii audiați au cunoștință de refugiul familiei

reclamantului datorită faptului că s-au întâlnit cu aceștia, în cursul anului 1942

în localitatea G., ambii martori fiind în măsură să arate detalii concrete ale refugiului,

la care au asistat personal.

Se constată așadar că

prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 124 din 31 ianuarie 2008 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2008.