ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.02.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1043/2009

HOTĂRÂRE
25.02.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1043/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.A. a chemat în

judecată C.J.P. Cluj, solicitând anularea Hotărârii nr. 21400 din 27 iunie 2007

emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică,

întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte și

declarații de martori.

Prin întâmpinare, pârâta, C.J.P.

Cluj a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția tardivității cererii

de chemare în judecată, întrucât reclamantul a depășit termenul de 30 de zile

prevăzut de art. 7 din Legea nr. 189/2000 pentru sesizarea instanței de judecată.

Prin sentința civilă nr. 192

din 14 februarie 2008 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca tardiv formulată.

Recursul declarat de

reclamantul S.A. împotriva acestei sentințe, a fost admis prin Decizia nr. 2500

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, s-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

Prin sentința civilă nr. 599/2008

din 16 septembrie 2008 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea Hotărârii

nr. 21400 din 27 iunie 2007 emisă de pârâta C.J.P. Cluj, pe care a obligat-o

să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada octombrie 1940

– 6 martie 1945, și să-i acorde drepturile conferite de Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 1 august 2006.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

A considerat că potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din

motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de

domiciliu.

A constatat că strămutarea părinților

reclamantului din localitatea de domiciliu în altă localitate în cursul lunii

octombrie 1940 s-a datorat persecuțiilor etnice instituite de regimul instaurat

în perioada respectivă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, pârâta C.J.P. Cluj, solicitând admiterea

acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii

acțiunii reclamantului.

În cuprinsul motivelor de

recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică

întrucât se bazează pe declarații notariale care nu au puterea de a atesta

veridicitatea conținutului lor.

Prin întâmpinare,

intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat,

arătând că motivația acestuia este generală și contradictorie.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

Potrivit art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetățean

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice,

fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

În cauză, se reține că familia

reclamantului s-a refugiat împreună cu familia sa în cursul lunii octombrie

1940, reclamantul născându-se la data de 20 iulie 1934.

Efectele refugiului s-au

răsfrânt și asupra reclamantului, întrucât fiind minor nu-și putea alege alt

domiciliu decât cel al părinților săi.

Prima instanță a observat în

mod corect că Legea nr. 189/2000 nu face nici o diferență în legătură cu

persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 1 lit. c), în sensul de

a stipula în mod expres că nu pot beneficia de prevederile legii copiii minori

sau cei concepuți și născuți după refugiul părinților.

Prin urmare, față de

împrejurarea că intimatul reclamant era minor în intervalul de timp avut în

vedere de Legea nr. 189/2008 și întrucât actul normativ evocat nu distinge în

ceea ce privește persoanele refugiate care beneficiază de drepturile

reglementate în cuprinsul său, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este

nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ. acesta va fi respins, ca

atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

Respinge recursul declarat

de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 599 din 16 septembrie 2008

a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-04-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1498/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 21 septembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamanta S.F. a solicitat în contradictoriu
ÎCCJ 2008-06-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2252/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 05 octombrie 2007, reclamantul B.C. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârât
ÎCCJ 2008-04-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1497/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 10 septembrie 2007, reclamanta D.A. a solicitat în contradictor
ÎCCJ 2008-03-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1060/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 24 iulie 2007 reclamanta N.C. a solicitat obligarea C.J.P. Cluj de a anula Hot
ÎCCJ 2008-06-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2404/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj la data de 6 decembrie 2007, reclamanta B.R. a solicitat în contradictoriu c
Sursă