Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.05.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2696/2009

HOTĂRÂRE
19.05.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2696/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1579 din 2 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă excepția invocată de reclamantul M.I. cu privire la legi care nu pot fi contestate prin această procedură și a respins ca prescrisă acțiunea în contencios formulată după expirarea unui an de la data comunicării refuzului de soluționare a cererii. Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4785 din 17 decembrie 2008 a respins ca nefondat recursul declarat de M.V., în calitate de moștenitor al reclamantului M.I. În motivarea deciziei s-a reținut că inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a fost corect constatată.

Cu privire la soluția de respingere a acțiunii ca prescrisă, Curtea a reținut că, recurentul nu a invocat motivele de fapt și de drept pentru care consideră soluția nelegală. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare M.V., susținând în esență că s-au încălcat art. 6 și 13 din C.E.D.O. cu privire la dreptul la un proces echitabil și cu privire la un recurs efectiv, întrucât instanța de recurs nu a înțeles că a atacat două hotărâri și nu a cenzurat greșeala instanței inferioare. Contestația în anulare este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a pârâtei, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Art. 318 C. proc. civ. menționează că, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare. Întrucât motivele invocate de contestator nu se încadrează în nici una din aceste dispoziții, contestația în anulare va fi respinsă ca neîntemeiată.

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.V. împotriva Deciziei nr. 4785 din 17 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-03-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2640/2010
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4703 din 29 octombrie 2009 a respins, ca
ÎCCJ 2008-12-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4785/2008
s-a dispus admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ. Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, deși reclamantul nu și-a înte
ÎCCJ 2007-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3534/2007
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 30 iulie 2007 contestatorul N.F. a solicitat, în baza dispozițiilor art. 317 și art. 318 C. proc. civ. admiterea co
ÎCCJ 2008-12-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1156/2010
4527 din 4 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația în anulare formulată de B.I. împotriva deciziei nr. 3573/CA din 26 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrat
ÎCCJ 2009-05-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2993/2009
, cu privire la admisibilitatea recursului declarat, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil. Astfel, potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile: 1. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă