ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 516/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 161 din 22 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă

acțiunea formulată de P.O., în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Imigrări,

acțiune având ca obiect anularea deciziei de respingere a cererii de stabilire

a domiciliului în România și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în sumă

de 100.000 Euro pentru daunele morale suferite.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că în cazul concret

dedus judecății, neîndeplinirea de pârât a cerinței privind motivarea deciziei

de respingere este justificată prin prisma prevederilor Legii nr. 51/1991,

respectiv 189/2002, actele ce conțin descrierea faptelor fiind clasificate.

Așadar, a apreciat prima instanță, nemenționarea datelor concrete ce

stau la baza soluției de respingere a cererii este conformă legii, pârâtul

având obligația de a nu divulga respectivele informații.

Totodată, s-a mai reținut, dreptul la apărare poate suferi, cu privire

la exercițiul său, restrângeri, în condițiile art. 53 din Constituția României.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul P.O. solicitând, în principal,

modificarea ei în tot și, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost

formulată, iar, în subsidiar casarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea recursului și prin

concluziile scrise depuse ulterior la dosar s-a susținut, în esență, că

hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea

greșită a legii întrucât:

dispozițiile Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională și nici cele ale

art. 24 alin.(2) din Constituție, reținute de instanță.

În opinia recurentului, O.U.G. nr.

194/2002 este o lege specială în raport cu legea generală a siguranței

naționale astfel încât intimatul nu se poate prevala de prevederile Legii nr.

51/1991 în îngrădirea drepturilor sale recunoscute de legea specială.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile

imperative ale art. 73 alin.(2) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată, acesta era

obligat să-i comunice recurentului motivele care au stat la baza soluției de

respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, legea specială

nefăcând nici o excepție sub acest aspect în raport cu natura și caracterul

pretins secret al informațiilor pe baza cărora a fost adoptată respectiva

soluție.

O astfel de excepție este instituită

numai în cazul declarării ca indezirabil a cetățeanului străin, dar și pentru o

astfel de situație legiuitorul a prevăzut în mod expres, prin art. 83 alin.(3),

că datele și informațiile ce vizează securitatea națională se pun la dispoziția

instanței de judecată, în condițiile stabilite de actele normative care

reglementează regimul activităților referitoare la siguranța națională și

protejarea informațiilor clasificate.

Mai mult, susține recurentul, chiar și

legea generală dispune prin art. 4 că prevederile art. 3 ale acestuia nu pot fi

interpretate sau folosite în scopul restrângerii sau interzicerii dreptului de

apărare a unei cauze legitime garantate prin Constituție sau legi.

efectiv asupra actelor ce au stat la baza deciziei contestate, în absența

elementelor probatorii și a unor documente concludente existente în dosarul

administrativ care să ateste neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 70

alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 hotărârea atacată contravenind

principiilor egalității în fața legii și egalității armelor, normelor

procedurale și dreptului persoanei la un proces echitabil.

Întrucât din piesele dosarului nu rezultă

situația de fapt care să se încadreze în dispozițiile art. 70 alin. (1) lit. f

) din O.U.G. nr. 194/2002, cu referire la art. 3 din Legea nr. 51/1991,

instanța avea obligația să stăruie pentru a preveni orice greșeală privind aflarea

adevărului, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

toate probele administrate de recurent din care rezultă că nu a săvârșit nici o

faptă de natură penală sau de orice altă natură, nici în țara de origine și

nici pe teritoriul vreunui alt stat, inclusiv România, nu a avut nici o

interdicție de a intra în România, nu a fost declarat cetățean indezirabil, își

achită toate obligațiile bugetare, este căsătorit și are un copil minor,

pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică prin care a menținut un act

administrativ nemotivat și nedovedit de către emitent.

Recursul este fondat.

Analizând actele dosarului, criticile

recurentului prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă

controlului judiciar și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este incident în speță motivul se

recurs prevăzut de art. 304 pct.5 C. proc. civ., pentru considerentele în

continuare arătate.

Întrucât art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură civilă, se

poate susține că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

include toate neregularitățile procedurale care atrag această sancțiune, cu

excepția celor expres menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor

principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de

recurs.

În speță, pentru a respinge plângerea

reclamantului prima instanță a apreciat că neîndeplinirea cerinței obligatorii

a motivării soluției de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în

România este justificată de aplicarea unor prevederi din Legea nr. 51/1991

privind siguranța națională a României și Legea nr. 182/2002 privind protecția

informațiilor clasificate.

Soluția de respingere a acestei cereri a

fost menținută de Ministerul Administrației și Internelor motivat de faptul că

cetățeanul străin nu a îndeplinit condiția prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. f)

din O.U.G. nr. 194/2002, respectiv aceea de a nu prezenta pericol pentru

ordinea publică și siguranța națională, concluzie reținută pe baza

informațiilor transmise de Serviciul Român de Informații și a raportului

Comisiei Autorității pentru Străini, acte ce au caracter secret.

Instanța a apreciat că neindicarea în

concret a respectivelor informații este conformă legii, întrucât informațiile

clasificate nu pot fi aduse la cunoștința persoanelor neautorizate, astfel cum

rezultă din prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 182/2002, iar exercițiul

dreptului la apărare poate fi restrâns prin lege, dacă o atare restrângere se

impune pentru apărarea securității naționale.

O.U.G. nr. 194/2002 a prevăzut,

într-adevăr, prin art. 70 lit. f), între condițiile ce se impune a fi

îndeplinite cumulativ pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România, pe

aceea ca străinul să nu prezinte pericol pentru ordinea publică și siguranța

națională, iar prin art. 73 alin. (2) a prevăzut că decizia de respingere a

cererii, precum și motivele care au stat la baza acesteia se comunică în scris

solicitantului.

C.E.D.O. a statuat însă în mod constant (

ex. cauzele Lupșa și Kaya c României) că ni co persoană care face obiectul unei

măsuri bazate pe motive de siguranță națională nu trebuie lipsită de garanții

împotriva arbitrariului. În special, ea trebuie să aibă posibilitatea de a cere

controlul măsurii litigioase de către un organ independent și imparțial, abilitat

să analizeze toate chestiunile de fapt și de drept pertinente pentru a putea

statua asupra legalității măsurii și a sancționa un eventual abuz al

autorității. În fața acestui organ de control, persoana respectivă trebuie să

beneficieze de o procedură contradictorie pentru a-și putea prezenta punctul de

vedere și a respinge argumentele autorităților.

De asemenea, Curtea Constituțională a

statuat, prin Decizia nr. 763/2006, că judecătorul are acces la documentele

situate pe diferite niveluri de secretizare, potrivit Legii nr. 182/2002, în

condițiile și cu respectarea procedurilor specifice stabilite prin acest act

normativ, normele restrictive în această pricină vizând exclusiv persoana în

cauză, astfel că prin aplicarea corectă a legislației în materie exercitarea

efectivă și concretă a dreptului de acces la instanță și a dreptului la apărare

este asigurată potrivit exigențelor și normelor constituționale și

convenționale, iar riscul de arbitrariu din partea autorităților administrative

este înlăturat.

Posibilitatea comunicării directe a

informațiilor în discuție către instanță rezultă și din interpretarea dispozițiilor

art. 24 alin. (5) și art. 33 din Legea nr. 182/2002.

În consecință, pentru corecta soluționare

a cauzei, în considerarea principiului rolului activ consacrat de art. 129 C.

proc. civ., judecătorului fondului îi revenea obligația dea solicita

transmiterea informațiilor pe baza cărora s-a concluzionat că în situația reclamantului

recurent nu este îndeplinită condiția impusă de art. 70 lit. f) din O.U.G. nr.

194/2002.

Examinarea formală a actului contestat,

fără a se verifica dacă reclamantul prezintă într-adevăr un pericol pentru

siguranța națională sau pentru ordinea publică și fără a fi solicitate,

furnizate și analizate informațiile cu privire la faptele săvârșite este de

natură a aduce atingere vieții private a acestuia, cu încălcarea art. 8 din C.E.D.O.,

întrucât nu a beneficiat nici în fața autorității administrative și nici în

fața instanței de un grad minim de protecție împotriva arbitrariului organului

emitent.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1)

și (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct.5 C. proc. civ., recursul va fi

admis, dispunându-se casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

În cadrul rejudecării vor fi solicitate

informațiile în discuție și, avându-se în vedere exigența fundamentală a

contradictorialității procesului civil, ce constituie și un element inerent

dreptului la un proces echitabil, se va asigura reclamantului posibilitatea de

a-și prezenta, în condițiile legii, punctul de vedere cu privire la argumentele

autorităților.

De asemenea, vor fi examinate și

celelalte susțineri ale recurentului care, dat fiind motivul de nelegalitate

reținut, nu au putut forma obiectul controlului judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de P.O. împotriva sentinței civile nr. 161 din 22 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.