ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 516/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 161 din 22 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de P.O., în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Imigrări, acțiune având ca obiect anularea deciziei de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în sumă de 100.000 Euro pentru daunele morale suferite. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că în cazul concret dedus judecății, neîndeplinirea de pârât a cerinței privind motivarea deciziei de respingere este justificată prin prisma prevederilor Legii nr. 51/1991, respectiv 189/2002, actele ce conțin descrierea faptelor fiind clasificate.

Așadar, a apreciat prima instanță, nemenționarea datelor concrete ce stau la baza soluției de respingere a cererii este conformă legii, pârâtul având obligația de a nu divulga respectivele informații. Totodată, s-a mai reținut, dreptul la apărare poate suferi, cu privire la exercițiul său, restrângeri, în condițiile art. 53 din Constituția României. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.O. solicitând, în principal, modificarea ei în tot și, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, iar, în subsidiar casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea recursului și prin concluziile scrise depuse ulterior la dosar s-a susținut, în esență, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât: 1. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională și nici cele ale art. 24 alin.(2) din Constituție, reținute de instanță. În opinia recurentului, O.U.G. nr. 194/2002 este o lege specială în raport cu legea generală a siguranței naționale astfel încât intimatul nu se poate prevala de prevederile Legii nr. 51/1991 în îngrădirea drepturilor sale recunoscute de legea specială. Prin urmare, având în vedere dispozițiile imperative ale art. 73 alin.(2) din O.U.G.

nr. 194/2002, modificată, acesta era obligat să-i comunice recurentului motivele care au stat la baza soluției de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, legea specială nefăcând nici o excepție sub acest aspect în raport cu natura și caracterul pretins secret al informațiilor pe baza cărora a fost adoptată respectiva soluție. O astfel de excepție este instituită numai în cazul declarării ca indezirabil a cetățeanului străin, dar și pentru o astfel de situație legiuitorul a prevăzut în mod expres, prin art. 83 alin.(3), că datele și informațiile ce vizează securitatea națională se pun la dispoziția instanței de judecată, în condițiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităților referitoare la siguranța națională și protejarea informațiilor clasificate.

Mai mult, susține recurentul, chiar și legea generală dispune prin art. 4 că prevederile art. 3 ale acestuia nu pot fi interpretate sau folosite în scopul restrângerii sau interzicerii dreptului de apărare a unei cauze legitime garantate prin Constituție sau legi. 2. Instanța trebuie să aibă un control efectiv asupra actelor ce au stat la baza deciziei contestate, în absența elementelor probatorii și a unor documente concludente existente în dosarul administrativ care să ateste neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 hotărârea atacată contravenind principiilor egalității în fața legii și egalității armelor, normelor procedurale și dreptului persoanei la un proces echitabil.

Întrucât din piesele dosarului nu rezultă situația de fapt care să se încadreze în dispozițiile art. 70 alin. (1) lit. f ) din O.U.G. nr. 194/2002, cu referire la art. 3 din Legea nr. 51/1991, instanța avea obligația să stăruie pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. 3. Instanța a ignorat cu desăvârșire toate probele administrate de recurent din care rezultă că nu a săvârșit nici o faptă de natură penală sau de orice altă natură, nici în țara de origine și nici pe teritoriul vreunui alt stat, inclusiv România, nu a avut nici o interdicție de a intra în România, nu a fost declarat cetățean indezirabil, își achită toate obligațiile bugetare, este căsătorit și are un copil minor, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică prin care a menținut un act administrativ nemotivat și nedovedit de către emitent.

Recursul este fondat. Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este incident în speță motivul se recurs prevăzut de art. 304 pct.5 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate. Întrucât art. 105 alin. (2) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură civilă, se poate susține că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularitățile procedurale care atrag această sancțiune, cu excepția celor expres menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În speță, pentru a respinge plângerea reclamantului prima instanță a apreciat că neîndeplinirea cerinței obligatorii a motivării soluției de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România este justificată de aplicarea unor prevederi din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României și Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Soluția de respingere a acestei cereri a fost menținută de Ministerul Administrației și Internelor motivat de faptul că cetățeanul străin nu a îndeplinit condiția prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, respectiv aceea de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, concluzie reținută pe baza informațiilor transmise de Serviciul Român de Informații și a raportului Comisiei Autorității pentru Străini, acte ce au caracter secret.

Instanța a apreciat că neindicarea în concret a respectivelor informații este conformă legii, întrucât informațiile clasificate nu pot fi aduse la cunoștința persoanelor neautorizate, astfel cum rezultă din prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 182/2002, iar exercițiul dreptului la apărare poate fi restrâns prin lege, dacă o atare restrângere se impune pentru apărarea securității naționale. O.U.G. nr. 194/2002 a prevăzut, într-adevăr, prin art. 70 lit. f), între condițiile ce se impune a fi îndeplinite cumulativ pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România, pe aceea ca străinul să nu prezinte pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, iar prin art. 73 alin. (2) a prevăzut că decizia de respingere a cererii, precum și motivele care au stat la baza acesteia se comunică în scris solicitantului.

C.E.D.O. a statuat însă în mod constant ( ex. cauzele Lupșa și Kaya c României) că ni co persoană care face obiectul unei măsuri bazate pe motive de siguranță națională nu trebuie lipsită de garanții împotriva arbitrariului. În special, ea trebuie să aibă posibilitatea de a cere controlul măsurii litigioase de către un organ independent și imparțial, abilitat să analizeze toate chestiunile de fapt și de drept pertinente pentru a putea statua asupra legalității măsurii și a sancționa un eventual abuz al autorității. În fața acestui organ de control, persoana respectivă trebuie să beneficieze de o procedură contradictorie pentru a-și putea prezenta punctul de vedere și a respinge argumentele autorităților.

De asemenea, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 763/2006, că judecătorul are acces la documentele situate pe diferite niveluri de secretizare, potrivit Legii nr. 182/2002, în condițiile și cu respectarea procedurilor specifice stabilite prin acest act normativ, normele restrictive în această pricină vizând exclusiv persoana în cauză, astfel că prin aplicarea corectă a legislației în materie exercitarea efectivă și concretă a dreptului de acces la instanță și a dreptului la apărare este asigurată potrivit exigențelor și normelor constituționale și convenționale, iar riscul de arbitrariu din partea autorităților administrative este înlăturat. Posibilitatea comunicării directe a informațiilor în discuție către instanță rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 24 alin. (5) și art. 33 din Legea nr. 182/2002.

În consecință, pentru corecta soluționare a cauzei, în considerarea principiului rolului activ consacrat de art. 129 C. proc. civ., judecătorului fondului îi revenea obligația dea solicita transmiterea informațiilor pe baza cărora s-a concluzionat că în situația reclamantului recurent nu este îndeplinită condiția impusă de art. 70 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002. Examinarea formală a actului contestat, fără a se verifica dacă reclamantul prezintă într-adevăr un pericol pentru siguranța națională sau pentru ordinea publică și fără a fi solicitate, furnizate și analizate informațiile cu privire la faptele săvârșite este de natură a aduce atingere vieții private a acestuia, cu încălcarea art. 8 din C.E.D.O., întrucât nu a beneficiat nici în fața autorității administrative și nici în fața instanței de un grad minim de protecție împotriva arbitrariului organului emitent.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct.5 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În cadrul rejudecării vor fi solicitate informațiile în discuție și, avându-se în vedere exigența fundamentală a contradictorialității procesului civil, ce constituie și un element inerent dreptului la un proces echitabil, se va asigura reclamantului posibilitatea de a-și prezenta, în condițiile legii, punctul de vedere cu privire la argumentele autorităților. De asemenea, vor fi examinate și celelalte susțineri ale recurentului care, dat fiind motivul de nelegalitate reținut, nu au putut forma obiectul controlului judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.O. împotriva sentinței civile nr. 161 din 22 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.