ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1167/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 262 din 5 martie 2008, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.I.I.E. SRL București în contradictor cu reclamanta SC R. SA Predeal, respingând și excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta SC R. SA. Instanța de fond a reținut că între reclamantă în calitate de utilizator și pârâtă în calitate de locator s-a încheiat un contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare – cumpărare din 20 iunie 1999 având ca obiect imobilul Vila T. și terenul aferent situate în localitatea Timișul de Jos, județul Brașov și în a cărui executare aceleași părți au încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 25 mai 2002 în formă autentică.

Prin sentința nr. 3544 din 22 septembrie 2003 Tribunalul Brașov a constatat rezoluțiunea de plin drept a contractului de vânzare - cumpărare menționat, dispunându-se repunerea părților în situația anterioară, sentință rămasă irevocabilă prin decizia nr. 89 din 13 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. În raport de această situație acțiunea s-a apreciat ca neîntemeiată, eventualele pretenții reciproce privind investiții, reparații ori beneficiul nerealizat putând fi rezolvate pe cale separată. Constatând neîntrunite condițiile art. 1201 C. civ., excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă, obiectul cauzelor fiind diferit. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 154 din 9 septembrie 2008 a admis apelul declarat de reclamanta S SC C.I.I.E.

SRL București împotriva sentinței pe care a schimbat-o în parte și pe fond a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâta-intimată la încheierea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul construcții Vila T. ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 10 mai 1999. Criticile apelantei cu privire la nemotivarea sentinței, la greșita apreciere a consecințelor rezoluțiunii întrucât repunerea părților în situația anterioară nu afectează situația juridică consecutivă expirării perioadei de leasing, netemeinicia respingerii pretențiilor apelantei urmare repunerii în situația anterioară au fost apreciate ca întemeiate de instanța de apel.

Astfel, instanța de apel constatând că în raport de art. 261 C. proc. civ. motivarea judecătorului fondului a prezentat situația de fapt tangențial în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, a suplinit această motivare reținând că prin decizia nr. 89/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a referit exclusiv la contractul din 2002 iar măsura repunerii în situația anterioară se cantonează după încheierea contractului de leasing din 1999 și până la încheierea contractului de vânzare - cumpărare din 2002. Cum la momentul încheierii contractului din 2002 operațiunea de leasing imobiliar era finalizată, redevența și valoarea reziduală fiind achitate, operațiunea trebuia să se transforme în contract de vânzare - cumpărare ca urmare a opțiunii utilizatorului, acesta fiind obiectul acțiunii în raport de care trebuia să se pronunțe instanța de fond.

Instanța de apel a apreciat ca fiind greșită opinia instanței de fond în sensul că repunerea în situația anterioară precede inclusiv contractul din 1999 întrucât acest contract nu a fost desființat prin nicio hotărâre judecătorească iar aprecierea instanței de recurs asupra caracterului unic și indivizibil dintre construcție și terenul pe care se află amplasată aceasta se circumscrie numai la contractul de vânzare - cumpărare din 2002. În contra deciziei menționate a declarat recurs reclamanta SC R. SA Predeal pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului promovat de pârâtă. În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta critică decizia atacată pentru greșita aplicare a art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. în sensul aprecierii că hotărârea instanței de fond nu a fost corect motivată prin raportare la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 89/2006 și greșita resuscitare juridică a contractului de leasing, încetat prin ajungere la termen precum și greșita interpretare a instituției repunerii în termen. Intimata nu a depus întâmpinare la dosar. Recursul este fondat. Decizia instanței de apel de schimbare a sentinței fondului întrucât aceasta nu ar fi motivată în raport de obiectul cererii de chemare în judecată ci prin însușirea motivării deciziei 89/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care privea numai contractul de vânzare - cumpărare din 2002, ignorându-se astfel contractul de leasing imobiliar a cărui finalizare avea ca efect încheierea contractului de vânzare - cumpărare, el nefiind desființat prin nicio hotărâre judecătorească este nelegală fiind rezultatul considerentelor contradictorii prin care s-a suplinit motivarea fondului.

Este adevărată susținerea în sensul că odată finalizat contractul de leasing, acesta are ca efect transmiterea proprietății asupra imobilului respectiv, numai că se ignora faptul că un astfel de contract translativ de proprietate, în baza contractului de leasing a fost deja încheiat de către părți, în formă autentică, la 25 mai 2002, contractul de vânzare - cumpărare din 2002 incluzând mențiunea că a fost încheiat în baza contractului de leasing între aceleași părți. Faptul că respectivul contract de vânzare - cumpărare a fost rezolvit de plin drept, rezoluțiune constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă nu dă dreptul reclamantei ca în temeiul aceluiași contract de leasing să pretindă încheierea unui al doilea contract de vânzare - cumpărare întrucât efectele contractului de leasing s-au săvârșit și contractul a încetat prin executarea obligației de transmitere a proprietății imobilului conform primului contract de vânzare - cumpărare, ce a fost rezolvit.

În ce privește repunerea în situația anterioară, aceasta este un efect al rezoluțiunii și se limitează la contractul rezolvit fără relevanță asupra soluției de fond, pretențiile derivate putând fi rezolvate pe cale separată, reclamanta promovând deja o acțiune în acest sens. Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a motivat hotărârea sa cu respectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., că instanța de apel a fost aceea care a nesocotit aceste prevederi, așa încât, în raport de prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., motive în care se încadrează dezvoltarea criticilor recurentei, va admite recursul, va modifica decizia atacată și va respinge apelul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC R. SA Predeal, împotriva deciziei nr. 154 din 9 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC C.I.I.E. SRL București, împotriva sentinței nr. 262 din 5 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2009.