ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1167/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 262 din 5 martie 2008, Tribunalul

Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC C.I.I.E. SRL București în contradictor cu reclamanta

SC R. SA Predeal, respingând și excepția autorității de lucru judecat invocată

de pârâta SC R. SA.

Instanța de fond a reținut

că între reclamantă în calitate de utilizator și pârâtă în calitate de locator

s-a încheiat un contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare

– cumpărare din 20 iunie 1999 având ca obiect imobilul Vila T. și terenul

aferent situate în localitatea Timișul de Jos, județul Brașov și în a cărui

executare aceleași părți au încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 25

mai 2002 în formă autentică.

Prin sentința nr. 3544 din

22 septembrie 2003 Tribunalul Brașov a constatat rezoluțiunea de plin drept a

contractului de vânzare - cumpărare menționat, dispunându-se repunerea părților

în situația anterioară, sentință rămasă irevocabilă prin decizia nr. 89 din 13

ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

În raport de această

situație acțiunea s-a apreciat ca neîntemeiată, eventualele pretenții reciproce

privind investiții, reparații ori beneficiul nerealizat putând fi rezolvate pe

cale separată.

Constatând neîntrunite

condițiile art. 1201 C. civ., excepția autorității de lucru judecat a fost

respinsă, obiectul cauzelor fiind diferit.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 154 din 9

septembrie 2008 a admis apelul declarat de reclamanta S SC C.I.I.E. SRL București

împotriva sentinței pe care a schimbat-o în parte și pe fond a admis în parte

acțiunea și a obligat-o pe pârâta-intimată la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul construcții Vila T. ce a făcut

obiectul contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din

10 mai 1999.

Criticile apelantei cu

privire la nemotivarea sentinței, la greșita apreciere a consecințelor

rezoluțiunii întrucât repunerea părților în situația anterioară nu afectează

situația juridică consecutivă expirării perioadei de leasing, netemeinicia

respingerii pretențiilor apelantei urmare repunerii în situația anterioară au

fost apreciate ca întemeiate de instanța de apel.

Astfel, instanța de apel

constatând că în raport de art. 261 C. proc. civ. motivarea judecătorului

fondului a prezentat situația de fapt tangențial în raport de obiectul cererii

de chemare în judecată, a suplinit această motivare reținând că prin decizia nr.

89/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a referit exclusiv la contractul

din 2002 iar măsura repunerii în situația anterioară se cantonează după

încheierea contractului de leasing din 1999 și până la încheierea contractului

de vânzare - cumpărare din 2002.

Cum la momentul încheierii

contractului din 2002 operațiunea de leasing imobiliar era finalizată,

redevența și valoarea reziduală fiind achitate, operațiunea trebuia să se

transforme în contract de vânzare - cumpărare ca urmare a opțiunii

utilizatorului, acesta fiind obiectul acțiunii în raport de care trebuia să se

pronunțe instanța de fond.

Instanța de apel a apreciat

ca fiind greșită opinia instanței de fond în sensul că repunerea în situația

anterioară precede inclusiv contractul din 1999 întrucât acest contract nu a

fost desființat prin nicio hotărâre judecătorească iar aprecierea instanței de

recurs asupra caracterului unic și indivizibil dintre construcție și terenul pe

care se află amplasată aceasta se circumscrie numai la contractul de vânzare -

cumpărare din 2002.

În contra deciziei

menționate a declarat recurs reclamanta SC R. SA Predeal pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii

atacate în sensul respingerii apelului promovat de pârâtă.

În dezvoltarea motivului de

recurs, recurenta critică decizia atacată pentru greșita aplicare a art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul aprecierii că hotărârea instanței de fond nu

a fost corect motivată prin raportare la decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 89/2006 și greșita resuscitare juridică a contractului de leasing,

încetat prin ajungere la termen precum și greșita interpretare a instituției

repunerii în termen.

Intimata nu a depus

întâmpinare la dosar.

Recursul este fondat.

Decizia instanței de apel de

schimbare a sentinței fondului întrucât aceasta nu ar fi motivată în raport de

obiectul cererii de chemare în judecată ci prin însușirea motivării deciziei

89/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care privea numai contractul de

vânzare - cumpărare din 2002, ignorându-se astfel contractul de leasing

imobiliar a cărui finalizare avea ca efect încheierea contractului de vânzare -

cumpărare, el nefiind desființat prin nicio hotărâre judecătorească este

nelegală fiind rezultatul considerentelor contradictorii prin care s-a suplinit

motivarea fondului.

Este adevărată susținerea în

sensul că odată finalizat contractul de leasing, acesta are ca efect

transmiterea proprietății asupra imobilului respectiv, numai că se ignora

faptul că un astfel de contract translativ de proprietate, în baza contractului

de leasing a fost deja încheiat de către părți, în formă autentică, la 25 mai

2002, contractul de vânzare - cumpărare din 2002 incluzând mențiunea că a fost

încheiat în baza contractului de leasing între aceleași părți.

Faptul că respectivul

contract de vânzare - cumpărare a fost rezolvit de plin drept, rezoluțiune

constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă nu dă dreptul reclamantei

ca în temeiul aceluiași contract de leasing să pretindă încheierea unui al

doilea contract de vânzare - cumpărare întrucât efectele contractului de

leasing s-au săvârșit și contractul a încetat prin executarea obligației de

transmitere a proprietății imobilului conform primului contract de vânzare - cumpărare,

ce a fost rezolvit.

În ce privește repunerea în

situația anterioară, aceasta este un efect al rezoluțiunii și se limitează la

contractul rezolvit fără relevanță asupra soluției de fond, pretențiile

derivate putând fi rezolvate pe cale separată, reclamanta promovând deja o

acțiune în acest sens.

Așa fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a motivat hotărârea sa cu respectarea prevederilor

art. 261 alin. (5) C. proc. civ., că instanța de apel a fost aceea care a

nesocotit aceste prevederi, așa încât, în raport de prevederile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., motive în care se încadrează dezvoltarea criticilor

recurentei, va admite recursul, va modifica decizia atacată și va respinge

apelul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC R. SA Predeal, împotriva deciziei nr. 154 din 9 septembrie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, modifică decizia recurată, în sensul că respinge

apelul declarat de reclamanta SC C.I.I.E. SRL București, împotriva sentinței nr.

262 din 5 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția comercială și de

contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 7 aprilie 2009.