ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1715/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1715/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 88

pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2004 de Tribunalul Buzău, secția

comercială și de contencios administrativ, au fost respinse excepțiile invocate

de pârâta SC M.I. SA cu sediul social în Buzău. De asemenea a fost respinsă

acțiunea formulată de reclamanta SC U. SA cu sediul social în Buzău, în

contradictoriu cu pârâta SC M.I. SA.

A mai fost admisă în parte

cererea reconvențională în sensul că a fost respins capătul de cerere, privind

nulitatea parțială a art. 9 din capitolul IV al contractului din 5 mai 1998 și

obligată reclamanta pârâtă la achitarea în continuare a redevenței începând cu

luna noiembrie 2001 până la îndeplinirea întocmai a clauzei contractuale.

S-a mai dispus și obligarea

reclamantei la plata sumei de 1.337.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantei este nefondată, deoarece din

probele dosarului nu a rezultat că aceasta a achitat în totalitate prețul

imobilului potrivit clauzelor contractului de leasing imobiliar. În aplicarea art.

27 și art. 41 din O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societății

comerciale, pârâta și-a dat acordul de închiriere a activului imobil situat în

Buzău, str. D. Filipescu, cu terenul aferent în suprafață de 1865 mp în

contract de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare. Au fost stabilite

condițiile de negociere, urmare cărora F.P.S. a aprobat potrivit mandatului nr.

300/1482 din 6 martie 1998, transformarea contractului de închiriere în

contract de leasing.

În capitolul IV s-a

menționat prețul și modalitatea de plată, iar reclamanta în calitate de locator

avea obligația de a plăti prețul convenit de 612.000.000 lei, în sistem de

leasing imobiliar de 60 luni.

Deși reclamanta a apreciat

că obligația de a plăti prețul a fost executată anticipat, așa cum reiese din

adresa nr. 343 din 7 noiembrie 2001, prin care înștiințează pe pârâtă că

redevențele au fost plătite cu anticipație cât și valoarea reziduală a

contractului de leasing, în realitate executarea obligației a fost greșit

înțeleasă.

În prezenta situație a fost

întocmit un raport de evaluare acceptat de părți, valoare care a fost avută în

vedere de F.P.S. la stabilirea valorii de piață a activului.

Astfel, reclamanta trebuia

să aibă în vedere atât mandatul F.P.S., adresa prin care F.P.S. lămurești

mandatul și celelalte acte premergătoare încheierii contractului în care

subliniază cu pregnanță, prețul la care urmează să fie vândut activul și anume

procesul verbal încheiat la 27 aprilie 1998, protocolul privind negocierea

vânzării prin leasing imobiliar prin novație a activului A.S., aparținând SC M.I.

SA Buzău și procesul verbal din 11 decembrie 1997.

Având în vedere că

reclamanta nu a făcut dovada achitării în totalitate a redevenție lunare nu se

poate da eficiență dispozițiilor art. 7 penultimul alineat și nici art. 8 din

contractul de leasing imobiliar din 5 mai 1993 și capătul de cerere formulat de

pârât prin cererea reconvențională a fost admis, reclamanta urmând a fi

obligată la plata în continuare a redevenție începând cu momentul sistării

acesteia, noiembrie 2001, până la îndeplinirea întocmai a clauzelor

contractuale.

Cu privire la excepțiile

invocate, aceea a inadmisibilității și prematurității acțiunii, ca urmare a

încălcării dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ., prin aceea că

lipsește înscrisul constatator al concilierii, au fost înlăturate, deoarece din

rezultatul concilierii nu a fost consemnat într-un document, el rezidă din

răspunsul dat de pârât, conform adresei nr. 386 din 19 septembrie 2002. Excepția

insuficientei timbrări a acțiunii a fost respinsă întrucât reclamanta a depus

chitanțele care atestă plata taxei judiciare de timbru.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 349 din 7 mai 2004

a admis apelul formulat de reclamanta pârâtă SC U. SRL Buzău, împotriva

sentinței civile nr. 88 din 2 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția

comercială și de contencios administrativ, intimata-pârâtă fiind SC M.I. SA

Buzău, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta pârâtă și a constatat că a fost executat în

întregime contractul de leasing imobiliar din 6 mai 1998 și a obligat pârâta SC

M.I. SA Buzău să încheie și să predea reclamantei apelante imobilul obiect al

contractului cu factură reziduală.

A fost respinsă în rest

acțiunea reclamantei și a fost menținut restul dispozițiilor sentinței. De

asemenea a mai fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată

de pârâta SC M.I. SA Buzău și obligată intimata pârâtă să plătească reclamantei

apelante suna de 509.500 lei cheltuieli de judecată.

p

entru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că prima

instanță nu a interpretat în mod legal și just prevederile aplicabile în materie,

în sensul că investițiile avute în vedere trebuiau executate înainte de

transformarea contractului de închiriere în contract de leasing imobiliar și că

apelanta nu a indicat nici un fel de investiții efectuate ulterior, pentru că

singurele luate în seamă la stabilirea prețului contractului de leasing erau

cele efectuate înainte de încheierea acestuia.

În temeiul art. 89 din H.G. nr.

99, închirierea prin novație a contractului de leasing imobiliar cu clauză

fermă de vânzare se face cu societățile comerciale ce aveau în derulare

contracte de închiriere și care au efectuat investiții, în mod logic, acestea

trebuind făcute anterior contractului și nu ulterior.

Și sub aspectul logicii

juridice rezultă faptul că dintr-un preț ce reflectă valoarea unui imobil fără

îmbunătățiri nu se poate deduce valoarea unei investiții efectuate ulterior

stabilirii prețului.

Valoarea investițiilor

efectuate de apelată stabilite prin deviz și însușite de intimată, a fost de

148.676.934 lei, iar indicele pentru actualizare stabilit, conform anexei 5 la

contract, este de 1,5%.

Ținând seama de cele două

expertize tehnice efectuate în cauză cât și analizând contractul sub toate

aspectele și clauzele acestuia, apelanta și-a achitat obligațiile contractuale

așa încât intimata în mod nejustificat nu a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare la valoarea reziduală și emiterea facturii în acest sens. SC U.

SRL, a achitat cu ordinul de plată din 6 noiembrie 2001, valoarea reziduală

stabilită prin contract și actualizată conform anexei 5, drept pentru care era

îndreptățită să solicite transferul de proprietate prin încheierea contractului

de vânzare-cumpărare.

Cele două expertize

efectuate în cauză au relevat faptul că apelanta a procedat în mod corect și că

investițiile acesteia au fost incluse în prețul contractului, nefiind deduse

din valoarea de circulație a imobilului, în raport cu art. 8 Cap. IV din

contract, unde se arată cu certitudine, fiind legea părților, că la stabilirea

valorii reziduale se vor avea în vedere investițiile efectuate. Din precizarea

firmei evaluatoare, rezultă că activul a fost evaluat așa cum se prezenta, deci

implicit cu investițiile efectuate și ca atare, în momentul evaluării, imobilul

activ se prezenta cu îmbunătățiri, deci cu investițiile edificate de reclamantă.

În mod nelegal și injust

instanța de fond a scos din calculul valorii contractului valoarea

investițiilor efectuate de apelantă la activul în litigiu, denaturând înțelesul

clauzelor contractuale, iar intimata, încercând chiar să ceară anularea unei

clauze perfect valabile, respectiv art. 8 din contract, care se referă la modul

de regularizare a redevențelor.

În privința daunelor

cominatorii, acestea au fost respinse ca neîntemeiate pentru neexecutarea și

neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare, partea prejudiciară având

posibilitatea să ceară daune interese, dovedind în mod cert întinderea

prejudiciului cauzat.

Pe cale de consecință a fost

respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de

pârâta-reclamantă.

Împotriva deciziei nr. 349 din

7 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, a promovat recurs pârâta SC M.I. SA Buzău, care a

criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie sub

aspectul că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece nu s-a ajuns la

momentul achitării integrale a prețului, dar în schimb s-a dispus obligarea

pârâtei la încheierea și predarea către reclamanta apelantă a imobilului obiect

al contractului, cu factură reziduală.

De asemenea, motivarea

deciziei atacate este insuficientă și contradictorie, conținând motive străine

de natura pricinii, a fost interpretat greșit actul dedus judecății și a fost

schimbată natura și înțelesul lămurit al acestuia, nu s-a pronunțat asupra

expertizei întocmită de expert Z.M., nu a analizat toate documentele depuse la

dosar, invocând ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 6,

7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Intimata reclamantă SC U.

SRL Buzău a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a

solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

probele administrate în cauză, raportat la criticile formulate în cererea de

recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, recursul urmând a fi respins

pentru următoarele considerente:

Printr-o corectă și

integrală apreciere a probelor, instanța de apel a stabilit adevăratele

raporturi juridice dintre părți în cadrul contractului de leasing imobiliar din

6 mai 1998, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, termenul,

prețul și modalitatea de plată, răspunderea care intervine atunci când nu sunt

respectate clauzele contractuale, condițiile de modificare a contactului precum

și posibilitatea de soluționare a unor eventuale litigii.

Este de necontestat că prin

cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2003 sub nr. 160/2003 la Tribunalul

Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta SC U. SRL a

chemat în judecată pe pârâta SC M.I. SA, iar ulterior, la termenul din 12

februarie 2003 și-a precizat acțiunea, pentru a se constata că a fost executat

în întregime contractul de leasing din 6 mai 1998, încheiat între părți și a

obligat pârâta să încheie contractul de vânzare-cumpărare, privind imobilul

situat în Buzău, str. D. Filipescu, prevăzut în anexa nr. 1 din contract, să

fie predată factura cu valoare reziduală, iar în caz de refuz, obligarea la

daune cominatorii.

Raportat la obiectul cererii

de chemare în judecată, instanța de apel, prin admiterea apelului, a schimbat

în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei

pârâte, constatând că a fost executat în întregime contractul de leasing

imobiliar și a obligat pârâta să încheie și să predea reclamantei apelante

imobilul obiect al contractului, cu factură reziduală.

Din verificarea aspectelor

expuse anterior, rezultă că instanța nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ori

ceea ce nu s-a cerut, existând o deplină concordanță între obiectul cererii

introductive formulată de reclamantă și limitele în care instanța de apel a admis

cererea, astfel că aceasta este nejustificată.

Nu poate fi primită nici

critica recurentei referitoare la împrejurarea că motivarea deciziei este

insuficientă și contradictorie, conținând și motive străine de natura pricinii.

Examinând aceste aspecte, se

constată neîndoios că instanța de apel, amplu motivat și bine documentat, a

răspuns la fiecare motiv de apel al reclamantei, raportat și la apărările

invocate de pârâtă. Detaliat și clar au fost expuse toate argumentele de fapt

și de drept care au fundamentat această soluție juridică, a admiterii apelului

reclamantei, în principal prin prezentarea raporturilor juridice inițial

existente între părți, respectiv contractul de închiriere, continuând cu

transformarea lui în contract de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare,

stabilirea valorii investițiilor efectuate, plățile efectiv făcute și cadrul

legal aplicabil în materie.

Nici pentru celelalte

împrejurări contestate în motivele de recurs, vizând interpretarea greșită a

actului juridic dedus judecății, a schimbării naturii și înțelesului lămurit al

acestuia și interpretării modalității efectuării investițiilor și a plății, nu

există suport legal de admitere a lor.

Relevanță juridică maximă în

contextul probator, o are procesul verbal de la data de 22 decembrie 1997 al

ședinței acționarilor SC M.I. SA Buzău, ocazie cu care s-a pus în discuție

raportul de evaluare și fișa de fundamentare, privind activul A.S. și prin care

s-a aprobat ca valoarea de bază luată în calcul la întocmirea contractului de

leasing imobiliar, pentru activul descris anterior să fie de 600.000 lei.

Astfel, în cursul lunii decembrie, a fost întocmită o evaluare a activului A.S.

Întreținere, de SC N.P. SRL, la solicitarea pârâtei, pentru a stabili valoarea

activului prin metoda „activului net actualizat”, rezultând o valoare de piață

de 495.000.000 lei, cu precizarea expresă că la activul evaluat există contract

de închiriere încheiat cu SC U. SRL, care a efectuat lucrări de investiții în

sumă de 27.752.000 lei (materiale și manoperă).

Prin mandatul special cu nr.

300/1482 din 6 martie 1998, F.P.S., în conformitate cu prevederile O.U. nr. 88/1997,

H.G. nr. 55/1998 și Notei aprobate de Președintele Consiliului de Administrație

al F.P.S., a fost mandatat să hotărască transformarea prin novație a

contractului de închiriere nr. 3818 din 28 octombrie 1993, încheiat cu SC U.

SRL, pentru secția A.S., în contract de leasing imobiliar, stabilindu-se o

redevență totală de 612.000.000 lei, din care o redevență lunară de 10.000.000

lei timp de 60 de luni și o valoare reziduală de 12.000.000 lei.

Prin procesul verbal și

Protocolul privind negocierea vânzării prin leasing imobiliar prin novație a

respectivului activ, documentație încheiată la data de 27 aprilie 1998,

părțile, de comun acord au stabilit condițiile vânzării-cumpărării bunului.

Vânzarea de active la

expirarea contractului de leasing imobiliar, în esență, a fost definit ca un

contract prin care o societate comercială denumită locator, acordă unei alte

persoane, denumită utilizator, pe o perioadă determinată, dreptul de posesie și

de folosință asupra unui activ.

Au fost respectate, așa cum

a constatat și instanța de apel, toate procedurile instituite de H.G. nr. 457/1997,

H.G. nr. 55/1998 și O.G. nr. 88/1997, cu indicarea fiecărei faze parcurse de

părți în cadrul vânzării de active la expirarea contractului de leasing

imobiliar.

Din reglementarea cuprinsă

în art. 99 din H.G. nr. 457/1997, reiese că în situația societății comerciale

care se privatizează și care au încheiate contacte de închiriere a unor active

proprii, locatarii care au efectuat investiții în activele respective, pot opta

cu acordul F.P.S., pentru încheierea unor contracte de leasing imobiliar cu

clauză irevocabilă de cumpărare, la expirarea termenului pentru care a fost

încheiat contractul inițial, după ce din valoarea actualizată a acestora a fost

dedusă valoarea actualizată a investițiilor efectuate de către aceștia.

În acest sens, se arată în art.

101 al aceluiași act normativ, că managerul sau consiliul de administrație al

societății comerciale, care urmează să transforme contractul de locație în

contract de leasing imobiliar, are obligația să procedeze la întocmirea

raportului de evaluare luând în considerare valoarea actuală a investițiilor

efectuate de către locatar. În același mod este abordată situația și de H.G. nr.

55/1998, din conținutul căruia rezultă că din prețul de vânzare se scade

valoarea investițiilor efectuate sau în curs pe bază de raport de evaluare

acceptat de părți.

Nu poate fi primită nici

critica din motivele de recurs privind împrejurarea că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra expertizei întocmită de expert P.G., cu existența unei

confuzii, deoarece instanța a respectat, în egală măsură, drepturile procesuale

ale părților în această administrare a probei.

Prin încheierea din 23

aprilie 2003, instanța de apel a stabilit, prin tragere la sorți, ca expert

desemnat de instanță pe doamna expert G.M., încuviințând pentru fiecare parte

câte un expert asistent, respectiv pentru pârâtă pe expert Z.M.

Raportul de expertiză

întocmit de expert contabil G.M. din 12 mai 2003, a fost semnat fără obiecții

de experții asistenți ai fiecărei părți, după cum urmează: expert Z.M. pentru

pârâtă și expert P.P., pentru reclamantă. Ulterior, la data de 19 mai 2003,

expert Z.M. a depus un raport privind expertiza contabilă efectuată de G.M., cu

opinie diferită de cea exprimată de expertul desemnat de instanță. A mai fost

întocmit de expert G.M. un supliment la raportul inițial, cu răspunsuri la

obiecțiile formulate de pârâtă.

La cererea pârâtei, prin

încheierea de ședință din 3 septembrie 2003, instanța de fond a admis

efectuarea unei noi expertize contabile, cu aceleași obiective și cu

participarea acelorași experți asistenți.

Noua expertiză întocmită de

expert contabil P.G. a fost semnată și de cei doi experți asistenți, cu

mențiunea expertului Z.M. care și-a menținut observațiile la raportul inițial

din data de 12 mai 2003.

Din verificarea motivării

instanței de apel, se remarcă fără echivoc, că au fost avute în vedere dacă

expertizele efectuate în cauză, car au avut în realitate aceleași concluzii în

sensul că au relevat faptul că apelanta a procedat în mod corect și că

investițiile acesteia au fost incluse în prețul contractului.

Faptul că nu a fost avută în

considerație expertiza întocmită de expert Z.M. a fost o apreciere corectă a

instanței de apel, determinată de argumentele bine justificate de expertiza

ultimă, care a concluzionat că toate valorile au fost actualizate cu același

indice de inflație, iar prin plata sumei finale de 76.424.592 lei plus T.V.A.

aferent făcută de reclamantă către pârâtă, plățile efectuate, acoperă integral

datoriile avute, conform contractului de leasing imobiliar.

Aceste rațiuni juridice

impun ca toate criticile formulate de recurentă să fie nejustificate, urmând a

se respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta SC M.I. SA cu sediul social

în Buzău, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ.,

menținând ca legală și temeinică decizia nr. 349 din 7 mai 2004, pronunțată de

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC M.I. SA Buzău, împotriva deciziei nr. 349 din 7 mai 2004 a Curții

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 11 martie 2005.