ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3017/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 iunie 2006, reclamanta SC M. SRL Miercurea Ciuc a solicitat anularea deciziilor nr. 463 din 20 decembrie 2005 și nr.051 din 2 martie 2006 emise de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâtul a decis în mod nelegal revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. 068 din 15 decembrie 2003, reținând că nu a respectat dispozițiile art. 180 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, deși a dovedit că antrepozitul fiscal îndeplinește toate cerințele legale pentru autorizare.

Reclamanta a mai arătat că pârâtul nu a verificat condițiile de funcționare a antrepozitului fiscal și a avut în vedere numai Nota de constatare nr. 720 din 12 septembrie 2005 a Gărzii Financiare Harghita, care în urma controlului efectuat nu a reținut săvârșirea unei abateri sau încălcarea condițiilor de autorizare. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr.3 din 8 ianuarie 2007, care a admis acțiunea, a anulat deciziile nr. 463 din 20 decembrie 2005 și nr. 051 din 2 martie 2006 emise de pârât și a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei. Instanța de fond a constatat nelegalitatea deciziilor emise de pârât pentru revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. 068 din 15 decembrie 2003, cu motivarea că la data acordării autorizației, reclamanta a îndeplinit toate cerințele prevăzute de art. 180 lit. b) C. fisc.

pentru antrepozitul fiscal de producție. Constatările din cele două decizii că antrepozitul fiscal de producție nu are împrejmuire, că locul autorizat nu dispune de teren propriu aferent operațiunilor de aprovizionare și desfacere și că nu există căi de acces spre spațiul unde se țin ambalajele și spre spațiul ocupat de o altă societate comercială au fost considerate ca nefiind reale, față extrasele de care funciară depuse de reclamantă pentru a dovedi proprietatea sa asupra depozitului în suprafață de 533 mp, cu drum de acces, și asupra unei hale de producție în suprafață de 907 mp.

Concluziile instanței de fond s-au întemeiat și pe constatările Direcției de audit public intern a Ministerului Finanțelor Publice, potrivit cărora comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale trebuia să efectueze o analiză mai fundamentată anterior emiterii deciziilor nr. 463 din 20 decembrie 2005 și nr. 051 din 2 martie 2006. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică și respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

Recurentul a susținut că instanța de fond a avut în vedere numai extrasele de carte funciară depuse de societatea-intimată, dar nu a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. fisc., raportat la abaterile constatate de Garda Financiară, Secția Harghita, cu ocazia controlului efectuat la data de 12 septembrie 2005. Referitor la constatările Direcției de audit public intern, s-a arătat că au fost greșit reținute ca argumente pentru admiterea acțiunii, în condițiile în care actele administrative contestate nu au fost întocmite de direcția respectivă. Recurentul a criticat considerentele hotărârii primei instanțe și pentru lipsa unei argumentări concrete referitoare la apărările invocate de părți, susținând că aceasta echivalează cu nemotivarea soluției pronunțate.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: Hotărârea pronunțată în cauză a fost motivată în conformitate cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cuprinzând considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, precum și cele pentru care au fost respinse apărările recurentului-pârât privind legalitatea celor două decizii contestate. Constatând motivarea în fapt și în drept a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată critica formulată sub acest aspect în recurs.

Motivele de recurs care vizează fondul cauzei sunt de asemenea neîntemeiate, constatându-se că instanța de fond a interpretat corect conținutul înscrisurilor depuse de părți la dosar și prevederile art. 180 alin. (2) C. fisc., în baza cărora au fost emise actele administrative deduse judecății. În decizia nr. 463 din 20 decembrie 2005, revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. 068 din 15 decembrie 2003 a fost dispusă de ministerul recurent pentru abaterile constatate de Garda Financiară, Secția Harghita, la controlul efectuat în data de 12 septembrie 2005, în sensul că antrepozitul fiscal de producție nu are împrejmuire, că locul autorizat nu dispune de teren propriu aferent operațiunilor de aprovizionare și desfacere că nu are căi de acces spre spațiul de depozitare a ambalajelor și spre spațiul folosit de o altă societate comercială pentru activitatea en gros cu băuturi alcoolice.

Instanța de fond a constatat întemeiat nelegalitatea acestei decizii, emisă de autoritatea recurentă fără verificarea situației de fapt și pe baza concluziilor controlului Gărzii Financiare, Secția Harghita, care nu conțin referiri la încălcarea prevederilor art. 180 alin. (2) C. fisc. Între elementele de fapt reținute în motivarea deciziei nr. 463 din 20 decembrie 2005 și cele consemnate de Garda Financiară, Secția Harghita, în nota de constatare nr. 720 din 12 septembrie 2005 nu există concordanță și în consecință, instanța de fond a stabilit judicios că nu a fost dovedită săvârșirea de către intimată a abaterilor pentru care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal.

Contradicția dintre cele două acte administrative cu privire la situația de fapt a fost constatată și de Direcția de audit public intern din Ministerul Finanțelor, potrivit adresei nr. 410418 din 28 august 2006, prin care a comunicat intimatei că era necesară confruntarea celor două documente și eventual, efectuarea unui control de către o altă structură specializată din cadrul ministerului, precum și efectuarea unei analize mai fundamentate la emiterea deciziilor nr. 463 din 20 decembrie 2005 și nr. 051 din 2 martie 2006. Argumentarea soluției instanței de fond pe concluziile acestei direcții a fost criticată neîntemeiat în recurs, dat fiind că direcția de audit public intern funcționează în cadrul autorității recurente, care a și aprobat Nota echipei de audit privind concluziile verificării aspectelor sesizate în legătură cu activitatea comisiei de autorizare a antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării.

Împrejurarea că această direcție nu este emitenta actelor administrative atacate în cauză este lipsită de relevanță, avându-se în vedere obiectivele activității de audit public intern și competențele echipei de audit, care nu au fost contestate de recurent. Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării împotriva sentinței civile nr. 03 din 08 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal,ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 iunie 2007.