ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3017/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26 iunie 2006, reclamanta SC M. SRL

Miercurea Ciuc a solicitat anularea deciziilor nr. 463 din 20 decembrie 2005 și

nr.051 din 2 martie 2006 emise de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,

Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și Importatorilor de Produse

Accizabile Supuse Marcării.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâtul a decis în mod

nelegal revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. 068 din 15 decembrie

2003, reținând că nu a respectat dispozițiile art. 180 lit. b) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, deși a dovedit că antrepozitul fiscal îndeplinește toate

cerințele legale pentru autorizare. Reclamanta a mai arătat că pârâtul nu a

verificat condițiile de funcționare a antrepozitului fiscal și a avut în vedere

numai Nota de constatare nr. 720 din 12 septembrie 2005 a Gărzii Financiare

Harghita, care în urma controlului efectuat nu a reținut săvârșirea unei abateri

sau încălcarea condițiilor de autorizare.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr.3 din 8

ianuarie 2007, care a admis acțiunea, a anulat deciziile nr. 463 din 20

decembrie 2005 și nr. 051 din 2 martie 2006 emise de pârât și a obligat pârâtul

să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.

Instanța de fond a constatat nelegalitatea

deciziilor emise de pârât pentru revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr.

068 din 15 decembrie 2003, cu motivarea că la data acordării autorizației,

reclamanta a îndeplinit toate cerințele prevăzute de art. 180 lit. b) C. fisc.

pentru antrepozitul fiscal de producție.

Constatările din cele două decizii că

antrepozitul fiscal de producție nu are împrejmuire, că locul autorizat nu dispune

de teren propriu aferent operațiunilor de aprovizionare și desfacere și că nu

există căi de acces spre spațiul unde se țin ambalajele și spre spațiul ocupat de

o altă societate comercială au fost considerate ca nefiind reale, față extrasele

de care funciară depuse de reclamantă pentru a dovedi proprietatea sa asupra

depozitului în suprafață de 533 mp, cu drum de acces, și asupra unei hale de

producție în suprafață de 907 mp.

Concluziile instanței de fond s-au întemeiat și pe constatările

Direcției de audit public intern a Ministerului Finanțelor Publice, potrivit

cărora comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale trebuia să efectueze o

analiză mai fundamentată anterior emiterii deciziilor nr. 463 din 20 decembrie

2005 și nr. 051 din 2 martie 2006.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând casarea hotărârii ca

nelegală și netemeinică și respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

Recurentul a susținut că instanța de fond

a avut în vedere numai extrasele de carte funciară depuse de societatea-intimată,

dar nu a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 180 alin.

(2) C. fisc., raportat la abaterile constatate de Garda Financiară, Secția Harghita,

cu ocazia controlului efectuat la data de 12 septembrie 2005.

Referitor la constatările Direcției de

audit public intern, s-a arătat că au fost greșit reținute ca argumente pentru

admiterea acțiunii, în condițiile în care actele administrative contestate nu

au fost întocmite de direcția respectivă.

Recurentul a criticat considerentele

hotărârii primei instanțe și pentru lipsa unei argumentări concrete referitoare

la apărările invocate de părți, susținând că aceasta echivalează cu nemotivarea

soluției pronunțate.

Analizând actele și lucrările dosarului,

în raport de dispozițiile art. 304 și sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

Hotărârea pronunțată în cauză a fost

motivată în conformitate cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

cuprinzând considerentele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, precum și cele

pentru care au fost respinse apărările recurentului-pârât privind legalitatea celor

două decizii contestate.

Constatând motivarea în fapt și în drept a

hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată critica formulată

sub acest aspect în recurs.

Motivele de recurs care vizează fondul cauzei

sunt de asemenea neîntemeiate, constatându-se că instanța de fond a interpretat

corect conținutul înscrisurilor depuse de părți la dosar și prevederile art. 180

alin. (2) C. fisc., în baza cărora au fost emise actele administrative deduse

judecății.

În decizia nr. 463 din 20 decembrie 2005,

revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. 068 din 15 decembrie 2003 a

fost dispusă de ministerul recurent pentru abaterile constatate de Garda Financiară,

Secția Harghita, la controlul efectuat în data de 12 septembrie 2005, în sensul

că antrepozitul fiscal de producție nu are împrejmuire, că locul autorizat nu

dispune de teren propriu aferent operațiunilor de aprovizionare și desfacere că

nu are căi de acces spre spațiul de depozitare a ambalajelor și spre spațiul

folosit de o altă societate comercială pentru activitatea en gros cu băuturi

alcoolice.

Instanța de fond a constatat întemeiat

nelegalitatea acestei decizii, emisă de autoritatea recurentă fără verificarea

situației de fapt și pe baza concluziilor controlului Gărzii Financiare, Secția

Harghita, care nu conțin referiri la încălcarea prevederilor art. 180 alin. (2)

C. fisc.

Între elementele de fapt reținute în

motivarea deciziei nr. 463 din 20 decembrie 2005 și cele consemnate de Garda

Financiară, Secția Harghita, în nota de constatare nr. 720 din 12 septembrie 2005

nu există concordanță și în consecință, instanța de fond a stabilit judicios că

nu a fost dovedită săvârșirea de către intimată a abaterilor pentru care s-a

dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal.

Contradicția dintre cele două acte administrative

cu privire la situația de fapt a fost constatată și de Direcția de audit public

intern din Ministerul Finanțelor, potrivit adresei nr. 410418 din 28 august 2006,

prin care a comunicat intimatei că era necesară confruntarea celor două

documente și eventual, efectuarea unui control de către o altă structură

specializată din cadrul ministerului, precum și efectuarea unei analize mai

fundamentate la emiterea deciziilor nr. 463 din 20 decembrie 2005 și nr. 051

din 2 martie 2006.

Argumentarea soluției instanței de fond

pe concluziile acestei direcții a fost criticată neîntemeiat în recurs, dat

fiind că direcția de audit public intern funcționează în cadrul autorității

recurente, care a și aprobat Nota echipei de audit privind concluziile

verificării aspectelor sesizate în legătură cu activitatea comisiei de autorizare

a antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse

marcării.

Împrejurarea că această direcție nu este emitenta

actelor administrative atacate în cauză este lipsită de relevanță, avându-se în

vedere obiectivele activității de audit public intern și competențele echipei

de audit, care nu au fost contestate de recurent.

Pentru considerentele expuse, constatând

că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de prima

instanță, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor,

Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și Importatorilor de Produse

Accizabile Supuse Marcării împotriva sentinței civile nr. 03 din 08 ianuarie

2007 a Curții de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și

fiscal,ca nefondat.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13

iunie 2007.