ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 776/2009

Cu privire la situația obiectivului de investiție „Linie nouă de cale ferată Albeni – Seciuri – Alunu”, se arată că transferul în drept s-a făcut în anul 1999 când cele două tronsoane au fost transferate la S.A.A.F. SA, dar predarea în fapt a tronsonului Seciuri – Alunu s-a făcut cu întârziere foarte mare datorită opoziției manifestate de S.A.A.F. SA care nu a dorit să intre în posesia efectivă a tronsonului respectiv.

Referitor la respectarea prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 12/1998 (după republicare, art. 11) se precizează că predarea la CN C.F.R. SA la S.A.A.F. SA a unei părți din obiectivul de investiții, respectiv tronsonul „Albeni – Seciuri” s-a făcut în baza controlului nr. 1.1/161 din 11 ianuarie 1999 cu respectarea regimului juridic al tunelurilor, viaductelor, podurilor, pasajelor și a altor lucrări de artă de pe acel tronson, iar linia ferată respectivă, odată trecută la S.A.A.F. S.A. nu mai era linie ferată deschisă circulației.

Referitor la necorelarea unor dispoziții legale cuprinse în actele normative incidente în cauză s-a arătat că deși la nivelul anului 1999 investiția este menționată ca fiind transferată la S.A.A.F. SA, aceeași linie de cale ferată apare cuprinsă în anexa 3 la H.G. nr. 27/2004, iar necorelarea unor dispoziții legale nu poate fi imputabilă companiei reclamante.

În privința nerespectării prevederilor pct. 10 al anexei nr. 1 din Legea nr. 213/1998 se consideră că Legea nr. 213/1998 este norma generală, în raport cu O.U.G. nr. 12/1998 care ar reprezenta, în materie de infrastructură feroviară publică, legea specială pentru că numai acest act normativ definește distinct infrastructura feroviară publică și cea privată a CN C.F.R. SA.

Referitor la aspecte privind capitalul social și activul net al CN C.F.R. SA se invocă faptul că susținerea potrivit căreia capitalul social și patrimoniul CN C.F.R. SA sunt noțiuni juridice distincte, capitalul social reprezentând totalitatea bunurilor proprietate privată a statului preluate de CN C.F.R. SA de la S.N. CFR și au devenit proprietate privată a CN C.F.R. SA, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, statul fiind doar proprietar al pachetului de acțiuni, iar patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare economică ce aparțin CN C.F.R. SA incluzând și bunurile aferente capitalului social. Oricum, bunurile proprietate publică nu pot face obiectul aportului în natură la capitalul social al unei societăți. Pe protocolul de predare-primire nu este viza de control financiar preventiv pentru că nu trebuie să se dea viza având în vedere că transferul s-a făcut la S.A.A.F. S.A. unde statul, prin Ministerul Transporturilor, este acționar 100%.

Referitor la reflectarea problemelor legate de investiția publică în auditul extern se recunoaște că procedura de selecționare a auditorului pentru anul fiscal încheiat la 31 decembrie 2005 a început cu întârziere deoarece compania nu încheiase situațiile financiare la 31 decembrie 2004, dar datorită A.N.A.F. care nu eliberase certificatul de obligații bugetare conform O.G. nr. 37/2004. Conducerea companiei nu s-a sustras de la asumarea răspunderii cu privire la auditarea situațiilor financiare, ci a evitat plata dublă pentru aceleași servicii având în vedere și faptul că lipsa unui raport conform standardelor internaționale de raportare financiară poate conduce la sistarea acordurilor de finanțare internațională.

Referitor la susținerile că „au fost înstrăinate bunuri publice din domeniul privat al statului” se apreciază că prin transferul liniei de cale ferată la S.A.A.F. SA nu au fost încălcate prevederile Legii nr. 213/1998.

Referitor la aspectele legate de inventarierea patrimoniului se arată că inventarierea patrimoniului public și privat al companiei s-a efectuat în fiecare an, dar investiția Albeni – Seciuri – Alunu nu mai putea face parte din listele de inventar ale investițiilor publice în curs.

Referitor la legalitatea transferului tablierelor de pe tronsonul Seciuri – Alunu se consideră că acestea nu pot fi definite ca mijloace fixe, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 2 și art. 4 din Legea nr. 15/1999 deoarece ele nu au o existență de sine stătătoare, ci reprezintă părți componente ale unor construcții, iar plata transportului tablierelor metalice constituie cheltuială deductibilă. A.N.A.F. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Singurul motiv de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar argumentele au fost mai numeroase și sunt aceleași care au fost prezentate, ca susținere a nelegalității actelor contestate, atât în fața organelor fiscale cât și a primei instanțe. 1. Referitor la situația obiectivului de investiții „Linie nouă de cale ferată Albeni – Seciuri – Alunu” criticile sunt nefondate pentru că deși recurenta susține că cel de-al doilea tronson nu s-ar fi predat către S.A.A.F. odată cu primul pentru că ar fi existat opoziția acesteia, nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens. 2. În ceea ce privește criticile legate de respectarea prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 12/1998 și acestea vor fi respinse. Obiectivul de investiții Linie nouă de cale ferată Albeni – Seciuri – Alunu” are două tronsoane iar tronsonul Albeni – Seciuri a fost predat prin protocol la S.A.A.F. SA în anul 1999, fiind partea finalizată a obiectivului și care a fost definit de Ministerul Transporturilor ca fiind infrastructura feroviară neinteroperabilă. La momentul predării, recurenta trebuia să respecte prevederile art. 7 din Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2388/1995 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului, dar și prevederile art. 10 din O.U.G. nr. 12/1998 (devenit art. 11 după republicare) și trebuia să evidențieze, distinct, bunurile din domeniul public al statului, pe tronsonul Albeni – Seciuri care era primit în administrare. 3. Referitor la necorelarea unor dispoziții legale și acestea critici vor fi respinse pentru că dacă s-au observat aceste necorelări trebuia să sesizeze Ministerul Transporturilor pentru eliminarea lor. 4. Vor fi respinse și criticile privind nerespectarea prevederilor pct. 10 anexa I din Legea nr. 213/1998 pentru că dispozițiile O.U.G. nr. 12/1998 nu vin în contradicție cu cele ale Legii nr. 213/1998, ci în O.U.G. nr. 12/1998 se face diferențe între infrastructura feroviară publică și cea privată a statului și din ce se compun cele două, dar nu sunt înlăturate dispozițiile din Legea nr. 213/1998. 5. Referitor la aspectele privind capitalul social și activul net al CN C.F.R. SA și aceste critici vor fi respinse pentru că, chiar recurenta indică faptul că terenul de sub linia ferată nu a fost încă reevaluat, deși avea obligația reevaluării și înregistrării în contabilitate. 6. Referitor la reflectarea problemelor legate de investiția publică în auditul intern și acestea vor fi respinse pentru că se impune ca recurenta să demareze la timp procedurile, chiar dacă s-ar fi opus A.N.A.F. să elibereze certificatul de obligații bugetare și să aibă timpul necesar pentru respectarea procedurii de selecționare a auditorului. 7. Referitor la criticile privind rațiunea înstrăinărilor de bunuri din domeniul privat al statului, acestea vor fi respinse pentru că instanța de fond a arătat că în actele de control s-a strecurat o eroare care însă nu afectează valabilitatea acestora. 8. În privința criticilor legate de inventarierea patrimoniului vor fi respinse pentru că nu s-au făcut dovezi de inventariere a elementelor de activ și pasiv. 9. Și criticile referitoare la deductibilitatea cheltuielilor cu transportul tablierelor vor fi respinse pentru că ele fiind elemente componente ale investiției care au fost predate către S.A.A.F. SA nu se mai aflau în patrimoniul recurentei. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va fi respins recursul declarat ca nefondat.