Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.06.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2321/2008

HOTĂRÂRE
25.06.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2321/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra contestațiilor în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 29 noiembrie 2005 reclamanții H.C., H.S. și SC H.S. SRL Vulcan au chemat în judecată pârâta SC E.I.E. SRL Petroșani solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat din 15 ianuarie 1995 asupra imobilului înscris în CF Vulcan proprietatea reclamanților H.C. și H.S. și să se dispună radierea ipotecii. Tribunalul Hunedoara prin sentința nr. 875/CA din 24 mai 2006 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data încheierii contractului de ipotecă, respectiv 15 ianuarie 1997, nu exista încheiat contractul de livrare de produse între SC H.S.

SRL Vulcan și SC E.I.E. SRL Petroșani care instituie o obligație principală garantată de contractul de ipotecă ca un drept accesoriu, astfel că acest contract este fără cauză sau este fondat pe o cauză falsă, situație în care potrivit art. 966 C. civ. nu poate avea niciun efect și ca urmare este nul. Această soluție a fost menținută și de Curtea de Apel Alba Iulia care prin decizia nr. 4/2007 a respins apelul ca nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2935 din 15 iunie 2007 a admis recursul pârâtei SC E.I.E. SRL Petroșani, a modificat decizia criticată, a admis apelul pârâtei și pe cale de consecință a schimbat în tot sentința civilă nr. 875 din 24 mai 2006 a Tribunalului Hunedoara și a respins acțiunea reclamanților.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a apreciat ca fondată critica de nelegalitate fundamentată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și a reținut că deși rezultă fără dubiu din conținutul contractului de ipotecă autentificat din 15 ianuarie 1997 că această garanție a fost constituită pentru a garanta plata de către reclamanți a sumei de 40.000.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor contractate de către SC H.S. SRL, contractul fiind încheiat la 13 ianuarie 1997, deci anterior contractului de ipotecă, obligațiile părților fiind prevăzute în art. 4 din această convenție. Instanța de apel a confirmat greșit interpretarea eronată dată de instanța de fond, în ceea ce privește inexistența cauzei, pentru care s-a încheiat ipoteca, fapt ce a avut drept consecință aplicarea greșită a dispozițiilor art. 966 C. civ.

Prin cererea înregistrată la data de 5 iulie 2007 H.C. și H.S. au formulat contestație în anulare (dosar 6148/2007) prin care arată că în mod greșit instanța investită cu soluționarea recursului a reținut faptul că, contractul de asociere în participare suplinește încheierea contractului de vânzare - cumpărare produse comerciale cu plata în rate că în mod greșit s-a reținut că sentința nr. 596 din 3 iunie 1997 pronunțată de Tribunalul Hunedoara ține locul contractului de vânzare produse comerciale cu plata în rate a unor bunuri de folosință îndelungată la care părțile s-au obligat prin contractul de ipotecă, contractul de ipotecă nu arată persoana împuternicită să reprezinte societatea creditoare SC E.I.E.

SRL Petroșani la încheierea contractului. În drept sunt invocate dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Aceleași motive cuprinde și contestația în anulare formulată de SC H.S. SRL în dosarul nr. 6399/1/2007. Prin încheierea ședinței publice din 26 martie 2008 în baza art. 164 alin. (1) C. proc. civ. s-a dispus conexarea dosarului nr. 6418 la cel cu numărul 6399/1/2007. Față de temeiul legal invocat, respectiv art. 318 C. proc. civ. Înalta Curte reține că potrivit acestui text „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

În acest context motivele invocate nu se încadrează în situațiile prevăzute expres de temeiul legal indicat cu atât mai mult cu cât în recurs contestatorii au avut calitatea de intimați. Prin prezentele petiții contestatorii formulează o cerere nouă de anulare a contractului de ipotecă în principal pentru lipsa mandatului de reprezentare a persoanei care a semnat din partea societății creditoare, contractul de ipotecă, subsumând-o în mod impropriu dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. În considerarea celor ce preced contestațiile în anulare urmează a fi respinse.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, contestațiile în anulare împotriva deciziei nr. 2395 din 15 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, formulate de contestatoarea SC H.S. SRL Vulcan. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-12
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 488/2008
Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, la 29 noiembrie 2005, reclama
ÎCCJ 2003-12-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5252/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Petroșani sub nr. 1129 din 19 februarie 2003, reclamanta E.M. Vulcan, în contradictoriu cu S.L.I. E.M. Vulcan a
ÎCCJ 2010-06-02
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2051/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Hunedoara la data de 3 noiembrie 2005, înregistrată sub nr. 6687, reclamanta SC F. SRL a chemat în judecată pe pârâții
ÎCCJ 2007-12-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3992/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 noiembrie 2005, reclamanta SC A. SRL Vulcan a formulat acțiune împotriva pârâtelor SC A. SA Lupeni, SC K. SRL Lupeni, SC N.F. SRL Lupeni, B.
ÎCCJ 2008-10-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2871/2008
Deliberând asupra recursului de față: Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 1031 din 29 iunie 2007 a admis acțiunea reclamantului M.V. formulată împotriva pârâtei SC C.T. SRL dispunând rezilierea contractului de vânzare - cumpărare
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă