ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2055/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2055/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 30 octombrie 2007, reclamanta B.D.A.M. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Inspectoratul Județean

al Poliției de Frontieră Botoșani, anularea Hotărârii Comisiei de Jurisdicție a

Imputațiilor nr. 64 din 5 octombrie 2007, anularea Hotărârii nr. 1437365 din 7

august 2007 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul

Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani și anularea deciziei

de imputare nr. 1436117 din 6 iunie 2007 a Inspectoratului Județean al Poliției

de Frontieră Botoșani.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia de imputare

sus menționată a fost obligată la plata sumei de 2227 RON reprezentând

„contravaloarea drepturilor salariale, precum și celelalte drepturi

materiale și bănești efectiv primite pe perioada

cursului de inițiere și formare în

carieră la Școala de Formare Inițială

și Continuă a Personalului Poliției de Frontieră Iași în perioada 19 septembrie

2005 16 decembrie 2005". A mai menționat că a îndeplinit funcția de agent

operativ la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Botoșani, în cadrul

SPF Rădăuți-Prut iar la 1 aprilie 2007 a încetat toate raporturile de muncă cu

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Botoșani prin demisie și

trecerea

în rezervă.

De asemenea a precizat că în data de 15 septembrie

2005 a semnat angajamentul nr.

335862/8 prin care se obliga ca, în situația în care nu

absolvă cursul de inițiere sau nu desfășoară activitate 5 ani în cadrul

Ministerului Internelor și Reformei Administrative, să plătească cheltuielile

de întreținere suportate de minister pentru perioada școlarizării.

Reclamanta

a apreciat că cercetarea administrativă s-a efectuat cu încălcarea dreptului la

apărare; că s-a stabilit ca bază legală a răspunderii materiale Ordinul

Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. 1122/2006 iar în adresa

nr. 1436963 din 17 iulie 2007 se precizează că răspunderea materială se

întemeiază pe art. 51 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, lege care nu se aplică în acest caz; că decizia nu

conține calculul detaliat al sumei care i se impută; că nu se explică în mod clar

ce anume i se impută, deoarece suma de 2227 lei reprezintă contravaloarea fie

„a drepturilor salariale, precum și celelalte drepturi materiale și bănești

efectiv primite pe perioada cursului de inițiere și formare în carieră la

Școala de Formare Inițială și Continuă a Personalului Poliției de Frontieră

lași în perioada 19 septembrie 2005 - 16 decembrie 2005", fie drepturi

primite pe perioada cursurilor reprezentând cheltuieli de întreținere efectuate

de Ministerul Administrației și Internelor pe timpul cât a fost școlarizată; că

decizia de impunere s-a întocmit în baza procesului - verbal nr. 1435902 din 28

mai 2007 ca urmare a cercetării administrative efectuată pentru nerespectarea

„angajamentului semnat conform art. 22 din Ordinul Ministrului Administrației

și Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006" cu toate că nu cunoaște

conținutul acestui un act normativ deoarece nu este un act public și nu a

semnat nici un angajament sub incidența acestui ordin; că, în conținutul

angajamentului nr. 335862/8 semnat de petentă în data de 15 septembrie 2005 nu

se specifică în baza cărui act normativ a fost emis; că

nu s-a respectat modul de comunicare a deciziei de imputare

mai

sus-menționată.

Prin sentința nr. 28 din 11 februarie 2008 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut că

nemenționarea

în cuprinsul deciziei

de imputare a datei producerii prejudiciului, nu

este un element prevăzut expres în O.G. nr. 121/2008, astfel încât menționarea

sa în instrucțiunile de aplicare nu poate avea decât caracterul unei nulități

virtuale și în consecință, în aplicarea regulilor generale ale nulității,

petentul trebuie să dovedească vătămarea suferită prin neindicarea acestui

element, probă care nu a fost făcută în cauză.

Instanța de

fond a mai constatat că reclamanta

a fost chemată la sediul Inspectoratului Județean al

Poliției de Frontieră Botoșani pentru a formula explicații scrise și a-și

motiva susținerile în vederea finalizării cercetării administrative iar în

situația în care nu se poate prezenta poate trimite în scris până la data de 28

mai 2007 răspunsul la nota de întrebări.

Referitor la temeiul legal al

răspunderii, instanța de fond a apreciat că acesta îl reprezintă Ordonanța nr.

121/1998, act normativ indicat în decizia de imputare, menționarea Ordinului Ministrului

Administrației și Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006 fiind determinată de

aplicarea acestuia în ce privește procedura angajării răspunderii, astfel

încât, deși reală, susținerea petentei, conform căreia angajamentul de plată nu

a putut fi semnat în baza ordinului menționat, nu conduce la nulitatea

deciziei.

În fine, instanța de fond a

constatat că modul de comunicare a deciziei imputare, nu poate duce la nulitate

virtuală, singura vătămare constând în respingerea contestației ca tardiv

formulată, lucru care nu s-a întâmplat în cauză.

Împotriva acestei sentințe

reclamanta B.A.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivele de recurs, recurenta a

arătat că a fost chemată la sediul Inspectoratului Județean al Poliției de

Frontieră Botoșani pentru a formula explicații scrise și pentru a-și motiva

susținerile în vederea finalizării cercetării administrative în data de 18 mai 2007

orele 13.00 prin adresa nr. 1435766 din 15 mai 2007, dar această adresă nu a

primit-o, astfel că procedura de citare nu a fost îndeplinită.

Recurenta

a considerat că nu poate fi acuzată de sustragere de la cercetarea

administrativă deoarece nu cunoștea datele la care ar fi trebuit să se

prezinte, care este perioada de efectuare a cercetării administrative; că

adresa din 18 mai 2007 a ridicat-o în termenul legal de 10 zile, în caz contrar

Poșta Română ar fi returnat trimiterea. Mai mult, în data de 01 iunie 2007 a

depus la sediul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani o

sesizare în conținutul căreia aducea la cunoștință faptul că a primit cu

întârziere adresa din 18 mai 2007, că nu a primit adresa din 15 mai 2007 și a

solicitat să fie chemată în vederea prezentării probelor.

Recurenta a arătat că instanța nu a solicitat IMI nr. 830

din 1999, care constituie

Metodologia de aplicare a O.G. nr. 121 din 1998, instrucțiuni care prevăd clar

situația în care se adresează o notă de întrebări. Adresa nr. 1435766 din 18

mai 2007 nu poate avea rolul de citație și de notă cu întrebări în același

timp, deoarece nota cu întrebări se adresează în situația în care membrii

comisiei de cercetare administrativă au dovada clară a refuzului prezentării în

urma citării. În plus „nota cu întrebări”, este formată din două afirmații cu

caracter general.

Se mai

menționează că în fața Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

Ministerului Internelor și Reformei Administrative reclamantei nu i s-a luat o

declarație și nu a putut să-și prezinte probele prin care dovedea că nu s-a

respectat procedura de cercetare administrativă și

nu a avut posibilitatea de a vedea baza de calcul

.

Prin decizia

nr. 2901/17 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, recursul a fost respins ca nefondat.

Înalta Curte a

reținut următoarele.

Recurenta a

deținut gradul profesional de agent de poliție în funcția de agent IV din cadrul

Compartimentului Ture serviciu al S.P.F. Rădăuți Prut - Inspectoratul Județean

al Poliției de Frontieră Botoșani; a fost numită în funcție la data de 15

septembrie 2005 prin Dispoziția șefului Inspectoratului Județean al Poliției de

Frontieră Botoșani nr. S 295662 din 19 septembrie 2005, în urma concursului

organizat în perioada 24 - 26 august 2005, iar ulterior si-a prezentat demisia

din funcția deținută prin raportul personal nr. 1434666 din 30 martie 2006,

aprobat de șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani. În

această perioadă nu a desfășurat activitate în cadrul SPF Rădăuți Prut, ci a

urmat primul modul al cursului de inițiere în carieră la Școala de Formare

Inițială și Continuă a Personalului Poliției de Frontieră Iași (19 septembrie 2005-16

decembrie 2005), după această perioada urmând să desfășoare stagiul de practică

la SPF Rădăuți Prut, conform dispoziției șefului Inspectoratului Județean al

Poliției de Frontieră Botoșani nr. S293970 din 28 decembrie 2005. În perioada

23 decembrie - 31 decembrie 2005 a beneficiat de concediu de odihnă aferent

anului 2005, iar din 01 ianuarie 2006 a beneficiat succesiv de concediu de

maternitate și concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de

până la 2 ani, până la data încetării raporturilor de serviciu, prin demisie,

din data de 01 aprilie 2007, perioadă în care a beneficiat de toate drepturile

salariale prevăzute de lege.

În baza

Dispoziției șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani

nr. S 1272657 din 30 martie 2007 cu data de 01 aprilie 2007, agentului de

poliție B.D.A.M. i-au încetat raporturile de serviciu prin demisie conform art.

69 lit. f) din Legea 360/2002 privind statutul polițistului, fără drept de

pensie. Cu aceeași dată i s-a echivalat gradul profesional cu gradul militar de

sergent major în rezervă, cu specialitatea „poliție de frontieră".

Ca urmare a

demisei și a angajamentului semnat în data de 15 septembrie 2005 înregistrat

sub nr. 335862/8 din 15 septembrie 2005, prin care se obligă ca după absolvirea

cursurilor de formare și inițiere în carieră să îndeplinească serviciul timp de

5 ani în unitățile și garnizoanele unde va fi încadrată sau mutată, în raport

cu nevoile Ministerului Internelor și Reformei Administrative, s-a dispus

efectuarea unei cercetări administrative prin care să se stabilească paguba

produsă în dauna Ministerului Internelor și Reformei Administrative, ca urmare

a nerespectării angajamentului.

În urma

cercetării administrative s-a stabilit în sarcina recurentei o imputație în

sumă de 2227 lei, reprezentând contravaloarea drepturilor salariale și a

celorlalte drepturi materiale și bănești efectiv primite pe perioada cursului

de inițiere și formare în carieră, proporțional cu perioada rămasă până la

împlinirea termenului de 5 ani.

S-a constatat

că în mod temeinic și legal instanța de fond a reținut că, și în condițiile în

care recurenta nu s-a prezentat în fața comisiei de cercetare administrativă,

dreptul său la apărare nu a fost încălcat, aceasta având posibilitatea de a-și

apăra poziția în fața comisiei de soluționare a contestației, comisiei de

jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei

Administrative și a instanței de judecată.

Curtea a

reținut că din actele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că reclamanta

s-a obligat prin angajamentul nr. 335862/8 din data de 15 septembrie 2005 să

desfășoare activitate în cadrul Ministerului Internelor și Reformei

Administrative o perioada de 5 ani de la data absolvirii cursului de inițiere

în carieră, în funcție de nevoile ministerului, în caz contrar obligându-se să

restituie contravaloarea cheltuielilor de întreținere efectuate pe timpul

școlarizării.

Ordinul Ministrului

Internelor și Reformei Administrative nr. 1122/2006 pentru aprobarea Normelor

Metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul

școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de

specializare, perfecționare, stagii de practică, și modul de recuperare a

acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate, prevede

la art. 3 alin. (1) lit. c): "Prin cheltuieli de întreținere pe timpul

școlarizării, ce urmează a fi recuperate, se înțeleg; c) cheltuieli efectuate

cu hrănirea, echiparea, cazarea pe timpul studiilor, transportul dus și întors

în timpul vacanțelor și alte drepturi, pentru elevii școlilor de formare a

agenților de politie și absolvenții

acestora

care nu respectă angajamentele semnate în baza prevederilor Legii

360/2002."

La nota de subsol 1 se precizează: "Prin alte

drepturi se înțeleg sumele efectiv primite reprezentând drepturi

salariale."

Cu privire la

susținerea reclamantei potrivit căreia Ordinul Ministrului Internelor și

Reformei Administrative nr. 1122/2006 nu-i este opozabil, Înalta Curte a

apreciat ca fiind neîntemeiată, deoarece actul normativ menționat a intrat în

vigoare la data de 1 februarie 2006, iar data încetării raporturilor de

serviciu ale reclamantei este 1 aprilie 2007, rezultând astfel că data trecerii

în rezervă prin raportare la data intrării în vigoare a acestui act normativ

face aplicabile dispozițiile Ordinului Ministrului Internelor și Reformei

Administrative nr. 1122/2006 prin

prisma

faptului că cercetarea administrativă se execută pe baza actelor normative

aflate

în vigoare la data producerii pagubei.

Susținerea reclamantei, potrivit căreia aceasta nu a fost chemată

și

ascultată de comisia de cercetare administrativă, și astfel s-a aflat în

imposibilitatea

de a se apăra, nu este de natură să o exonereze de angajarea

răspunderii

materiale.

Reclamantei nu i-au fost încălcate drepturile de a

se

folosi de căile de atac jurisdicțional-administrative și totodată aceasta a

avut

posibilitatea de a prezenta în conținutul acestor căi de atac eventualele

obiecțiuni.

Vinovăția reclamantei constă tocmai în încălcarea

angajamentului

nr. 335862/8 din 15 septembrie 2005 în cauză fiind

incidente

dispozițiile art. 22 și art. 23 din Ordinul Ministrului Internelor și Reformei

Administrative nr. 1122/2006 pentru

aprobarea normelor metodologice privind

stabilirea cheltuielilor de

întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor

efectuate pe perioada

cursurilor/programelor

de specializare, perfecționare, stagii de practică, în

țară și străinătate și modul de recuperare a

acestora de la persoanele care

nu-și respectă angajamentele încheiate,

act normativ emis în aplicarea

O.U.G. nr.

121/1998.

Astfel fiind, Înalta Curte a constatat că instanța de fond a pronunțat

o hotărâre temeinică și legală.

La data de 27

ianuarie 2009 reclamanta a formulat contestație în anulare împotriva deciziei

nr. 2901 din 17 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 318 C. proc. civ.,

susținând că instanța de recurs nu a cercetat unele din motivele de recurs,

respectiv cele întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 8 și

pct. 9 C. proc. civ.

Contestatoarea

a reluat parțial motivarea în fapt din cererea de recurs, pe care a îmbogățit-o

cu mult mai multe argumente.

În cuprinsul

contestației în anulare contestatoarea critică modul de stabilire a sumei pe

care o are de achitat fiind nemulțumită de acest aspect.

Verificând

cauza în funcție de contestația formulată, Înalta Curte constată că cererea nu

este întemeiată.

Instanța de

recurs a analizat toate apărările recurentei, a răspuns susținerilor sale

printr-o amplă motivare apreciind că sentința și decizia de imputare sunt

corecte. Referirile recurentei la baza de calcul a sumei imputate nu sunt

structurate într-un motiv de recurs și nici petenta nu a formulat o susținere

certă cu privire la acest aspect, astfel încât nu se poate imputa instanței de

recurs că nu ar fi analizat unul din motivele din cererea de recurs a

reclamantei.

Se constată că

au fost respectate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de recurs a verificat argumentele recurentei și pentru aspectele

asemănătoare a sistematizat motivele invocate de parte având în vedere că nu

orice argument invocat poate constitui un motiv de recurs în sensul dispozițiilor

art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În realitate,

contestația reclamantei reprezintă un nou recurs fiind nemulțumită de această

dată de modul de calcul al sumei imputate, situație inadmisibilă în contextul

codului de procedură civilă, recursul la recurs nefiind posibil.

Pentru

considerentele expuse contestația în anulare va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată

de B.A.M., împotriva deciziei nr. 2901 din 17 septembrie 2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7

aprilie 2009.