ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 848/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 848/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 176 din 15

octombrie 2008 a Curți de Apel Oradea, a fost respinsă, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de numita A.C.R., în contradictoriu cu pârâții I.J.P.F. Satu

Mare și M.I.R.A. și având ca obiect: constatarea nelegalității Hotărârii nr. 56

din 30 august 2008 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.I.R.A.

și a Hotărârii nr. 2755513 din 26 iunie 2007 a Comisiei de soluționare a

contestațiilor din cadrul I.J.P.F. Satu Mare, iar în consecință anularea în

parte a Deciziei de imputare nr. 76 din 19 aprilie 2007 emisă de I.J.P.F. Satu

Mare, pentru suma de 7118 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în fapt, că suma de 9226 lei, imputată prin Decizia nr. 76/2007,

reprezintă cheltuielile efectuate de reclamante pe durata unui curs de inițiere

și suportate de M.I.R.A.; că suma i-a fost imputată întrucât nu și-a

îndeplinit, ulterior, obligația de a efectua serviciul în unitățile M.I.R.A.,

timp de 5 ani, conform angajamentului pe care și-l asumase; că reclamanta a

urmat cursul din perioada 10 aprilie 2006-4 mai 2007, primind pe toată durata

stagiului drepturile salariale prevăzute de art. 35 alin. (2) din O.G. nr.

38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor; că perioada de

practică la unități a făcut parte din cursul de inițiere; că reclamantei i-a

încetat raportul de serviciu la 1 ianuarie 2007, prin demisie.

În drept, instanța a reținut că suma

imputată constând în cheltuieli cu salariile a fost legal stabilită.

Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor

art. 49

2

alin. (4) din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici care

au urmat forme de perfecționare profesională, în condițiile alin. (3) din

același articol, ale căror raporturi de serviciu încetează prin demisie,

potrivit dispozițiilor art. 84 lit. e), înainte de împlinirea termenului

prevăzut, sunt obligați să restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate

pentru perfecționare, precum și, după caz, drepturile salariale primite pe

perioada perfecționării, calculate proporțional cu perioada rămasă până la

împlinirea termenului.

A reținut instanța că dispozițiile Legii

nr. 188/1999 sunt aplicabile în speță în temeiul art. 78 din Legea nr.

360/2002, conform căruia prevederile acestei legi se completează cu cele ale

Legii nr. 188/1999, în situația în care domeniile respective nu sunt

reglementate în legislația specifică polițistului.

A considerat instanța că, deși

angajamentul încheiat de reclamantă, prin act autentic sub nr. 1436 din 4

aprilie 2006, nu se referă la restituirea drepturilor salariale, reclamanta le

datorează din două motive: pentru că acestea fac parte din „cheltuielile de

întreținere” prevăzute în angajament și pentru că angajamentul nu poate deroga

de la dispozițiile legale.

Împotriva acestei sentințe a declarat în

termen recursul de față reclamanta, cererea fiind legal scutită de plata taxei

de timbru.

că instanța a apreciat în mod greșit că dispozițiile Legii nr. 360/2002 trebuie

completate cu cele ale Legii nr. 188/1999, art. 49

2

alin. (4), întrucât

O.G. nr. 121/1998 reglementează răspunderea materială a polițiștilor.

În sprijinul acestei susțineri, recurenta

redă conținutul deciziei de imputare nr. 76/2007 care prevede că răspunderea

materială se stabilește, din motive imputabile persoanei, în temeiul art. 2 din

O.G. nr. 121/1998, art. 194 și art. 195 din Legea nr. 53/2003, Instrucțiunea MI

nr. 830/1998, Legea nr. 360/2002 și Ordinul Ministrului Internelor și Reformei

Administrative nr. 1122/2006.

stabilit în mod greșit sfera „cheltuielilor de întreținere”, întrucât acestea

nu includ drepturile salariale, ci numai: procurarea și prepararea hranei;

cumpărarea de încălțăminte, lenjerie și medicamente; îngrijiri medicale; efectuarea

curățeniei; plata consumului de electricitate, apă, combustibil etc.

primite în perioada iunie-decembrie 2006 reprezintă contraprestația pentru

munca pe care a depus-o, astfel încât nu trebuie restituite, iar în perioada 10

aprilie-16 iunie 2007 drepturile salariale primite pe durata participării la

programul de formare profesională i se cuvin legal în temeiul art. 37 din O.G.

nr. 129/2000, astfel încât nici acestea nu se restituie.

dată de emitentul deciziei de imputare, ca și cea a instanței, încalcă

dispozițiile art. 23 pct. 2 și 3 din Declarația Universală a Drepturilor

Omului, care prevede dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, câtă vreme

recurenta a muncit efectiv pentru salariile primite în perioada iunie-decembrie

2006.

Arată aceasta că în luna noiembrie 2006 a

susținut examenul de definitivat, ceea ce n-ar fi fost posibil în condițiile în

care intimata susține că perioada de inițiere este de un an.

nelegalității hotărârilor prin care i-au fost soluționate contestațiile la

decizia de imputare rezultă din conținutul contradictoriu al acestora, ele

făcând referire la hotărâri și decizii de imputare care nu se referă la recurentă.

Consideră recurenta că aceasta este o probă a superficialității cu care

autoritățile competente au analizat contestațiile sale.

La data de 12 februarie 2009, recurenta a

comunicat instanței un memoriu intitulat „Precizare a recursului” care conține

în fapt noi motive-argumente de recurs.

Având în vedere că sentința a fost

comunicată reclamantei la 22 octombrie 2008, Curtea de față constată că

motivele ulterioare au fost formulate cu depășirea termenului legal de 15 zile

de la comunicare, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., astfel încât nu vor fi

luate în seamă.

Recursul nu se fondează.

În fapt, recurenta a urmat „Cursul de

inițiere în carieră a agenților Poliției de frontieră proveniți din sursă

externă” care se desfășura în perioada 10 aprilie 2006-4 mai 2007, dar a

efectuat numai primul modul al cursului, în perioada 10 aprilie-16 iunie 2006,

la „Școala de formare inițială și continuă a personalului” din municipiul Iași.

De la 16 ianuarie la 31 decembrie 2006 reclamanta a lucrat efectiv în cadrul I.J.P.F.

Satu Mare. Ulterior, a cerut încetarea raportului de serviciu prin demisie,

fiind emisă Dispoziția Șefului I.J.P.F. Satu-Mare nr. S/2535501 din 3 ianuarie

2007.

Întrucât, prin „Declarația” autentificată

la notariat la 4 aprilie 2006, reclamanta se angajase ca, după absolvirea

cursului de inițiere în carieră, să îndeplinească serviciul pe o perioadă de

minimum 5 ani în unitatea în care era încadrată, I.J.P.F. Satu Mare a emis

decizia de imputare, având în vedere obligația de restituire a cheltuielilor de

întreținere efectuate pe timpul școlarizării pe care reclamanta și-o asumase

prin același angajament.

Primind imputația pentru suma totală de

9.389 lei, prezentată generic drept „cheltuieli efectuate de către M.I.R.A. pe

perioada cursului de inițiere în carieră”, reclamanta a contestat-o pentru suma

de 7.118 lei care include două sume cu surse distincte de stabilire a

răspunderii și având două rațiuni diferite de contestare:

- drepturile salariale primite pe durata

cursului, în perioada 10 aprilie-16 iunie 2006, pe motiv că ele se acordă în

temeiul art. 37 din O.G. nr. 129/2000, separat de cheltuielile ocazionate de

școlarizare și în a căror sferă nu se includ.

- drepturile salariale și norma de hrană

primite ulterior efectuării primului modul al cursului, în perioada 16 iunie-31

decembrie 2006, pe motiv că ele nu sunt aferente cursului de inițiere în

carieră, ci reprezintă drepturi întemeiate pe raportul de serviciu și o plată

justă a muncii reclamantei în perioada efectiv lucrată;

În fine, pentru ambele categorii

contestate, reclamanta pretinde că ele nu au făcut obiectul angajamentului de

plată.

În drept, în raport cu aceste distincții

și susțineri ale recurentei-reclamante, problemele juridice care se pun în cauză

trebuie analizate separat, după cum urmează:

angajamentului recurentei, în raport cu normele legale incidente în speță,

Curtea de față consideră că exprimarea prea generală a înscrisului „pe timpul

cât au fost școlarizate” nu poate justifica exclusivitatea angajamentului ca

izvor al obligației, fiind obligatorie analiza lui în contextul legal al

răspunderii materiale a funcționarilor publici în general și a polițiștilor în

special.

Ca o consecință a acestei constatări,

devine inutilă discutarea problemei, invocate de recurentă, dacă în sfera „cheltuielilor

de întreținere” se includ drepturile salariale, aceasta urmând a primi o

soluție pe baza dispozițiilor legale care stabilesc sfera cheltuielilor supuse

restituirii.

de recurentă pe durata cursului, Curtea constată că ele sunt supuse

repetițiunii în considerarea rațiunii juridice în baza căreia ele se acordă

într-o perioadă specială a executării raportului de muncă cum este cea a inițierii

în carieră.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 360/2002,

polițistul este un funcționar public civil, dar cu un statut special, conferit

de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de armă și de celelalte

diferențieri prevăzute în aceeași lege.

Cadrul juridic de exercitare a funcției

publice de polițist, în ceea ce este specific acesteia, este stabilit, în

principal, de două acte normative: Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului și O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2)

din Legea nr. 360/2002, în primul lor an de activitate, polițiștii încadrați

direct trebuie să urmeze un curs de formare în instituțiile de învățământ ale Ministerului

Administrației și Internelor .

Corelativ acestei obligații, dispozițiile

art. 35 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003 prevăd că polițiștii , pe timpul cât

urmează „cursuri ori alte forme de pregătire”, beneficiază de salariul de bază

avut la data începerii cursurilor și că acesta se menține și pe perioada

stagiului la unități.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevede

același drept și pe durata participării la „cursurile de carieră”.

În ceea ce privește răspunderea materială

a polițiștilor, Legea nr. 360/2002 conține în Capitolul IV, Secțiunea a doua

doar două texte care stabilesc numai principiul răspunderii: art. 55 și art. 63

alin. (1). Dar acesta din urmă trimite la legislația aplicabilă personalului

civil din Ministerul Administrației și Internelor.

La data emiterii deciziei de imputare care

face obiectul controlului de legalitate în cauza de față, organizarea și

funcționarea Ministerului Administrației și Internelor era reglementată de O.U.G.

nr. 63/2003 (abrogată la 9 mai 2007 prin O.U.G. nr. 30/2007) care, în art. 16

alin. (1), stabilește componența personalului său: funcționari publici,

funcționari publici cu statut special, polițiști, cadre militare în activitate,

personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați

pe bază de contract”.

Nu există în acest act normativ

dispoziții speciale privind personalul civil al ministerului și, cu atât mai

puțin, texte care să trimită la reglementarea răspunderii materiale a

personalului, din orice categorie ar fi acesta.

Dincolo de această necorelare normativă,

se poate presupune, însă, cu argumente ce decurg din ansamblul legislativ din

domeniul funcției publice, că noțiunea de „personal civil” include funcționarii

publici, dar și polițiștii care, conform art. 1 din Legea nr. 360/2002, sunt funcționari

publici civili.

Ca urmare, în condițiile în care legea

specială nu reglementează substanțial și procedural instituția răspunderii materiale

a polițiștilor, devin incidente în dreptul substanțial dispozițiile de

trimitere ale art. 78 din Legea nr. 360/2002, a căror aplicare a constatat-o în

mod corect și instanța de fond, în ceea ce privește perfecționarea

profesională, inclusiv obligația de restituire a drepturilor salariale primite

pe perioada perfecționării, prevăzută de art. 51 din Legea nr. 188/1999.

Odată stabilit cadrul legal al obligației

de restituire, un ultim aspect a cărui clarificare se impune în legătură cu legea

aplicabilă este cel al culpei.

Potrivit dispozițiilor art. 51:

„ 3) Funcționarii

publici care urmează forme de perfecționare profesională, a căror durată este

mai de 90 de zile într-un an calendaristic, organizate în țară sau în

străinătate, finanțate din bugetul de stat sau bugetul local, sunt obligați să

se angajeze în scris că vor lucra în administrația publică între 2 și 5 ani de

la terminarea programelor, proporțional cu numărul zilelor de perfecționare

profesională, dacă pentru programul respectiv nu este prevăzută o altă

perioadă.

4) Funcționarii publici care

au urmat forme de perfecționare profesională, în condițiile alin. (3),

ale căror raporturi de serviciu încetează,

potrivit dispozițiilor art. 97 lit. b), d) și e), ale art. 98 alin. (1)

lit.

f) și g) sau ale art. 99 alin. (1) lit. d),înainte de împlinirea termenului

prevăzut sunt obligați să restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate

pentru perfecționare, precum și, după caz, drepturile

salariale primite pe perioada perfecționării, calculate în condițiile

legii proporțional cu perioada

rămasă până la împlinirea termenului.

(5) Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul în care funcționarul

public nu mai deține funcția

publică din motive neimputabile acestuia”.

Dispozițiile alineatului

ultim mai sus redat nu sunt aplicabile în cauză, căci, în situația în care

trimiterea recurentei la cursurile de inițiere în carieră, cu suportarea

cheltuielilor aferente, s-a făcut sub condiția respectării angajamentului de a

lucra în sistem minimum 5 ani, părăsirea ulterioară a acestuia prin actul de

voință unilateral al polițistului reprezintă o culpă contractuală, al cărei

efect este repetițiunea drepturilor salariale primite pe perioada cursului,

inclusiv pe durata stagiului în unități.

Așadar, drepturile salariale primite în

perioada de inițiere în carieră prin cursuri de școlarizare care degrevează

polițistul de activitatea specifică funcției sale (și care în mod obișnuit

justifică plata acesteia) nu au aici natura unei remunerații pentru munca

depusă, ci reprezintă un beneficiu special pe care legiuitorul a înțeles să-l

ofere polițistului aflat în faza de formare a carierei sale. Or, dacă legiuitorul

a înțeles să gratifice polițistul pentru efortul său de a se forma sau

perfecționa, este firesc ca abandonul sistemului pentru care a fost pregătit să

fie sancționat cu restituirea tuturor drepturilor bănești primite în

considerarea acelei străduințe.

Argumentul juridic al acestui raționament

îl constituie dispozițiile art. 23 din Ordinul Ministrului Administrației și

Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006 care, corelativ cu dreptul

funcționarului public de a primi drepturile salariale pe durata stagiilor de

formare profesională, prevede și obligația acestuia de a încheia un angajament

că va lucra ulterior, pe o perioadă anume determinată, în cadrul Ministerului

Administrației și Internelor.

Așadar, textul susmenționat, condiționând

acordarea acelor drepturi de existența angajamentului, evocă implicit obligația

de restituire.

de recurentă după efectuarea primului modul al cursului de inițiere în carieră,

Curtea constată că ele au fost acordate într-o perioadă de stagiu de practică

în unități care, potrivit dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 188/1999 face

parte integrantă din programul de inițiere în carieră, astfel încât

repetițiunea sumelor primite este justificată de aceleași argumente expuse

anterior (pct. 2).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta A.C.R.

împotriva sentinței nr. 176/CA/2008 - P.I. - R din 15 octombrie 2008 a Curții

de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

februarie 2009.