ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2807/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2807/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 74 din 25 martie 2009, a Tribunalului Arad, în

baza art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.P.S., la 10 (zece) am

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., exceptând dreptul de a

alege.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., (exceptând dreptul de a

alege), pe o durată de 2 ani.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura

arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

pedeapsă durata reținerii din

15 ianuarie 2009,

precum și durata arestării preventive din

16

ianuarie 2009

la zi.

Conform art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat cuțitul de

dimensiunea de 24 cm cu lama de 13 cm, aflat la camera de corpuri delicte a

Tribunalului Arad.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli

judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune în acest sens, constatând că cercetarea judecătorească

a confirmat situația de fapt expusă în rechizitoriu, instanța de fond a reținut

următoarele:

Inculpatul B.P.S., cât și victima F.Șt. au fost cunoscuți ca prieteni,

și au conviețuit timp de 20 de ani

Inculpatul, până la vârsta de 61 ani, nu a săvârșit fapte care să

antreneze răspunderea penală. Este absolvent de liceu și școală postliceală

profil hidro. A lucrat în mai multe instituții de stat și private, ocupând

posturi de execuție și conducere, având atribuții variate și de o complexitate

diferită, inclusiv ca meteorolog șef atelier pe Vârful Omu. Deși prezenta

abilități tehnice și o experiență profesională deosebită, o dată cu transformările

socio-economice după 1989 a prezentat un comportament adictiv față de alcool,

iar posibilitățile stabilității la locul de muncă s-au restrâns progresiv. în

acest context și veniturile sale s-au rezumat la ceea ce câștiga prin prestarea

unor activități în comunitate, ca ziler, sau din cultivarea celor 5 ha de

teren.

Înainte de parteneriatul cu victima F.Șt., inculpatul a avut o relație

de mariaj de aproximativ 6 ani, iar din această relație au rezultat 2 fete,

acum în vârstă de 29 de ani și, respectiv, de 27 de ani. Divorțul survenit

între inculpat și soția sa a fost asumat și grefat motivațional de către acesta

pe fondul consumului de alcool și a unor carențe de comunicare care au creat în

cadrul familiei modalități de interelaționare tensionate. Chiar după divorț

însă, inculpatul și-a îndeplinit atribuțiile parentale dezvoltând relații și cu

fosta soție și cu propriile fiice, atât din punct de vedere material cât și

financiar.

Relația de „parteneriat profund” (cum este denumit de către avocatul

apărării) dintre inculpat și victima F.Șt. a început în urmă cu 20 ani, când

ambii fiind divorțați, și dispunând fiecare de un imobil proprietate personală,

au hotărât să le vândă, și au achiziționat o casă cu un standard modern. Nici

în noua locuință, și nici în curtea acesteia, nu au avut acces vreunul dintre

vecini. Averea urma să revină, în final, fetelor inculpatului.

Referitor la victima F.Șt., inculpatul justifică consumul de alcool în

termenii „acum nu mai beau bere și vin, deoarece, de când cu construcția casei,

nu mai am nici bani. Am preferat să îmi iau alcool dublu rafinat și să-l prepar

în casă. Șt. bea vin”.

Contradicții între cei doi prieteni au survenit doar pe metode și

tehnici de executare a unor lucrări în gospodărie, nepunându-se problema unor

suspiciuni sentimentale reciproce. Nu există, și nu poate fi reținută, nici o

activitate premeditată în activitatea desfășurată de inculpat în cauza în care

formează obiectul dosarului.

În concret, acuzația constă în aceea că, la data de 15 ianuarie 2009,

în jurul orelor 16,00-16,30, în timp ce se afla în locuința sa, situată în mun.

Arad, str. Pădurii, unde locuia împreună cu F.Șt., pe fondul unor certuri și a

consumului de alcool, cu un cuțit de bucătărie inculpatul i-a aplicat victimei

o lovitură la baza gatului, provocându-i o plagă înjunghiată care a dus la

decesul victimei.

S-a reținut, în sinteză, că la data de

15 ianuarie 2009,

în jurul orelor 05,00, cei doi s-au trezit,

urmând să toace carnea, pentru a prepara mezeluri (cârnați, caltaboși). Până să

înceapă de tocat carnea, F.Șt. i-a făcut o cafea inculpatului, pe care i-a

adus-o la pat, după care l-a întrebat dacă dorește să bea și puțină țuică.

Acesta a fost de acord și victima ia pus într-o sticlă aproximativ 100 gr.

alcool, iar peste el apă, până la 500 gr. în timp ce consuma din cafea și

țuică, s-a ridicat din pat, s-a îmbrăcat și l-a rugat pe F.Șt. să pornească

reșoul electric și să pună la încălzit apă într-o oală.

După ce s-au uitat împreună la televizor, F.Șt. a ieșit din cameră, dar

inculpatul i-a reproșat faptul că nu vine să-l ajute, întrucât nu putea să facă

totul de unul singur.

În jurul orelor 14,00, a intervenit între inculpat și victimă, ambii

fiind în stare avansată de ebrietate, o contradicție cu privire la dimensiunea

cârnaților, primul susținând că trebuie să fie doar la 30 cm, iar celălalt

susținând că trebuie lăsați la dimensiuni mai mari.

Inculpatul recunoaște conflictul, dar că nu își amintește cum a lovit

cu cuțitul victima. Oricum, el este cel care a sunat de pe telefonul mobil

anunțând poliția și salvarea, relatând ude că l-a înjunghiat pe F.Șt.

Se reține că, în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut

săvârșirea faptei și a motivat activitatea infracțională ca fiind doar un

accident survenit în cursul unei contradicții la prepararea alimentelor. A

manifestat un sentiment de regret, nu a uzat la tehnici de disculpare,

susținând că a fost în stare de șoc, neavând intenția de a-i lua viața victimei

și că „a fost o pură întâmplare că ham lovit la gât, puteam să-l lovesc oriunde,

că nu m-am uitat deloc la el”.

Prima instanță reține însă, din planșele fotografice și cele constatate

cu ocazia cercetării criminalistice la fața locului, că lovirea victimei cu

cuțitul de către inculpat nu s-a produs lângă pat, ci în dreptul ușii de la

bucătărie, unde, de altfel, a fost și abandonat cuțitul. În acest fel, în

opinia instanței de fond, apar neverosimile susținerile inculpatului că

discuția dintre el și victimă s-ar fi purtat lângă pat, și că lovitura mortală

ar fi fost din lateral și că ar fi avut caracter accidental. în opinia

instanței de fond, chiar din simpla examinare a fotografiilor din dosar se

poate constata că este o lovire din față și directă.

În concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 21/ B/l din

16 ianuarie 2009 al S.M.L. Arad s-au evidențiat următoarele:

- moartea numitului F.Șt. a fost violentă;

- moartea s-a datorat hemoragiei externe și interne consecutiv unei

plăgi penetrante înțepate - tăiate hemitorace stâng anterior cu leziune

transfixiantă de trunchi branhiocefalic;

- moartea poate data din

15 ianuarie 2009.

Din probele administrate: declarația inculpatului în fața instanței,

declarația martorei B.E., coroborate cu probațiunea administrată în faza de

urmărire penală, respectiv: proces-verbal de cercetare la fața locului,

declarația inculpatului, raport de autopsie medico-legală, prima instanță a

reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a

fost trimis în judecată.

În final, s-a reținut că, la data de 15 ianuarie 2009, inculpatul și

victima desfășurau activități legate de prepararea mezelurilor din carne de

porc, amândoi consumând în acest răstimp băuturi alcoolice. La un moment dat,

între cei doi a apărut o controversă legată de dimensiunea la care trebuie

preparați carnații și, pe fondul stării de surescitare determinată de consumul

de alcool, inculpatul, având un cuțit de bucătărie în mână, l-a lovit pe

numitul F.Șt. în zona bazei gâtului, cauzându-i o plagă penetrantă ce a

determinat moartea violentă a acestuia în urma hemoragiei externe și interne.

Deoarece inițial inculpatul a crezut că i-a produs victimei o rană superficială

la gât, acesta și-a continuat activitatea în gospodărie, imaginându-și că F.Șt.

s-a dus să-și pună un plasture.

Văzând că prietenul său nu se mai întoarce, inculpatul a ieșit în

curtea locuinței, unde l-a găsit pe F.Șt. căzut pe jos, într-o baltă de sânge.

Văzând aceasta, inculpatul s-a speriat, a încercat să dea victimei primul

ajutor, clar văzând că nu reușește a sunat la 112, chemând salvarea și poliția.

În declarația dată în fața instanței, inculpatul a recunoscut, în

esență, săvârșirea faptei, arătând că regretă nespus cele întâmplate, ideea că

și-a omorât prietenul îl traumatizează, creându-i o stare psihică precară, prin

pierderea enormă suferită ca urmare a decesului prietenului și sprijinului său

de atâția ani.

Cu privire însă la modul de desfășurare al evenimentelor, inculpatul a

admis faptul că, pe parcursul zilei de

15

ianuarie 2009,

a consumat băuturi (alcool dublu rafinat îndoit cu apă),

fără a se afla, după părerea sa, în stare de ebrietate, susținând că nu l-a

lovit intenționat cu cuțitul pe prietenul său F.Șt. ci, pe fondul reproșurilor

care i se aduceau, a ridicat brusc mâna dreaptă în care avea cuțitul, într-un

gest de exasperare, cerându-i prietenului său să-l lase în pace.

Inculpatul a susținut că, în momentul lovirii involuntare, victima nu

se afla în câmpul său vizual, ci era poziționată în spatele său, înspre partea

dreaptă.

Ca urmare a acestei apărări a inculpatului, la prima instanță avocatul

a solicitat instanței schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea

de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., în infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută

de art. 178 alin. (1) C. pen., apreciind că fapta a fost comisă cu forma de

vinovăție culpă fără prevedere, întrucât inculpatul nu și-a imaginat că

gesticulând necontrolat, cu cuțitul în mână, poate determina decesul

prietenului său.

Prima instanță s-a pronunțat în sensul respingerii cererii de schimbare

a încadrării juridice apreciind că fapta de ucidere a numitului F.Șt. s-a

produs cu intenție indirectă, în condițiile art. 19 lit. b) C. pen., care

prevede că, în acest caz, inculpatul prevede rezultatul faptei sale și, deși

nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui. Or, concluzionează

instanța de fond, dacă ar fi să se dea crezare apărării inculpatului, acesta a

gesticulat violent cu un cuțit de bucătărie ascuțit în mână, și de mari

dimensiuni, în condițiile în care victima se afla în imediata sa apropiere.

Așadar, gestul agresiv al inculpatului de a ridica brusc mâna cu un cuțit

ascuțit în aceasta, impune concluzia că a prevăzut rezultatul posibil al faptei

sale, deși nu 1-a urmărit în mod expres. împrejurarea că inculpatul, la momentul

efectuării gestului agresiv, se afla în stare de ebrietate, nu a condus

instanța de fond la concluzia că acesta nu a prevăzut rezultatul faptei sale

prin aceea că efectele alcoolului l-ar fi împiedicat să aprecieze just violența

gestului său sau distanța la care se afla victima în acel moment.

Oricum, prima instanță a remarcat că explicația inculpatului privind

lovirea victimei în urma unei acțiuni gesticiilatorii este valabilă doar în

situația în care acesta ar fi ținut cuțitul cu tăișul în sus, iar nu în jos,

așa cum probabil ar fi fost normal în procesul de utilizare obișnuită a

acestuia. Această remarcă a instanței s-a bazat pe faptul că în raportul de

autopsie medico-legală există mențiunea că plaga tăiată, cauzată de cuțit, avea

unghiul rotunjit supero-extern și unghiul ascuțit infero-intern. Altfel spus,

doar dacă cuțitul era ținut, în momentul ridicării mâinii înspre spate și

lateral dreapta, cu tăișul în sus s-ar fi putut întâmpla ca plaga cauzată să

aibă unghiul ascuțit (corespunzător părții ascuțite a cuțitului) în partea

inferioară-internă, anume înspre baza gâtului.

Referitor la solicitarea apărării în sensul reținerii provocării,

circumstanță atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., prima instanță a

considerat că nu se poate stabili probatoriu că inculpatul a fost în vreun fel

provocat de victimă, printr-un act de violență, atingere gravă a demnității sau

altă acțiune ilicită gravă. În realitate, între părți a avut loc doar o simplă

discuție contradictorie, fără ca aceasta să ia amploare și să determine stări

de provocare ale vreunei persoane.

La stabilirea pedepsei, prima instanță a ținut seama de dispozițiile art.

72 C. pen., privitoare la criteriile generale de individualizare, respectiv de

gradul concret de pericol social al faptei, de modalitatea de comitere a

acesteia, de persoana inculpatului, de atitudinea procesuală sinceră avută.

Prima instanță a apreciat că nu se impune reținerea in favoarea

inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.,

aspectele pozitive ale conduitei sale (printre care și absența antecedentelor

penale) fiind valorificate prin aplicarea unei pedepse egale cu minimul special

al infracțiunii prevăzute de art. 174 C. pen.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul B.P.S. solicitând, în

principal, schimbarea încadrării juridice a faptei, din art. 174 C. pen., în art.

178 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., iar în

subsidiar, reducerea pedepsei de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 73 lit. b)

C. pen și art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., motivându-se prin aceea că nu se

poate reține o activitate premeditată desfășurată de către inculpat, că în

momentul săvârșirii infracțiunii atât inculpatul, cât și victima, s-au aflat în

stare de ebrietate, că inculpatul nu-și amintește cum a lovit cu cuțitul

victima, că acesta nu putea prevede rezultatul faptei sale. De asemenea, s-a

arătat că nu au fost aplicate dispozițiile art. 74 C. pen., deși unele

împrejurări puteau constitui circumstanțe atenuante: conduita exemplară a

infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, stăruința acestuia pentru

salvarea vieții prietenului său, sinceritatea și cele rezultate din

caracterizarea făcută de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad.

Prin decizia penală nr. 71/ A din 01 iunie 2009, Curtea de Apel

Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a

reținut următoarele:

Tribunalul Arad, pe baza probelor existente la dosar, a stabilit în mod

corect starea de fapt dedusă judecății, dar și vinovăția inculpatului în ceea

ce privește săvârșirea infracțiunii de omor.

Cu privire la critica privind încadrarea juridică a faptei, în opinia

apărării fiind legală cea prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen., respectiv

ucidere din culpă, instanța a apreciat că este neîntemeiată deoarece probele

dosarului nu confirmă apărarea inculpatului, raportul de autopsie medico -

legal conținând concluzii contrare acestei apărări.

În ce privește solicitarea inculpatului de a se reține circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., instanța a apreciat că acesta

nu a fost provocat de victimă printr-un act de violență, atingere gravă a

demnității sau prin altă acțiune ilicită gravă, între inculpat și victimă având

loc doar o discuție contradictorie care nu realizează cerințele art. 73 lit. b)

C. pen.

Instanța de apel a apreciat că nu se impune nici reținerea

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., lipsa

antecedentelor penale, sinceritatea inculpatului și vârsta acestuia fiind

valorificate, în sensul art. 72 C. pen., prin aplicarea unei pedepse egale cu

minimul special prevăzut de textul incriminator al faptei.

Împotriva deciziei, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele

fiind menționate în partea introductivă a hotărârii, acestea încadrându-se în

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. poc. pen.

Recursul urmează a fi examinat pe fond, iar nu pe calea excepției de

tardivitate pentru următoarele motive:

Pronunțată la data de 1 iunie 2009, dispozitivul deciziei a fost

comunicat inculpatului la data de 10 iunie 2009, apărătorul ales declarând

prezentul recurs la data de 18 iunie 2009 (conform ștampilei de pe plic), deci

în termenul de 10 zile de la comunicarea dispozitivului deciziei. Deoarece,

potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen., în cursul judecății apărătorul are

dreptul să exercite drepturile procesuale ale inculpatului, declararea

recursului de către avocatul ales la data de 18 iunie 2009, în interiorul

termenului de 10 zile de la comunicarea dispozitivului deciziei către inculpat,

se poate aprecia că a fost respectat termenul de recurs.

Recursul inculpatului va fi însă respins, ca nefondat, pentru motivele

ce se vor arăta.

Cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de ambele instanțe

,

în esență, recunoscând săvârșirea faptelor

pentru care a fost trimis în judecată, cu nuanțarea unor împrejurări, astfel

cum s-a menționat anterior, iar în recurs și-a exercitat „dreptul la tăcere”.

Potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Condițiile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite:

Infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și

condamnat [(omor, infracțiune prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.)] este

sancționată cu o pedeapsă de la 10 ani închisoare la 20 de ani închisoare, acestuia

aplicându-i se pedeapsa de 10 ani închisoare.

Pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72

C. pen. Astfel, conform art. 72 C. pen., care stabilește criteriile generale de

individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama:

- de dispozițiile părții generale a Codului penal;

- de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal;

- de gradul de pericol social al faptei săvârșite;

- de persoana infractorului;

- de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Așa cum s-a menționat, pedeapsa aplicată inculpatului, de 10 ani

închisoare, este egală cu minimul special al textului incriminator al faptei.

Reducerea pedepsei sub minimul de 10 ani închisoare nu ar fost legal

posibilă decât prin reținerea în favoarea inculpatului a unor circumstanțe

atenuante.

Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare

nu este însă posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în

asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o

asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub

minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul

justei individualizări a pedepsei. Astfel:

-„conduita bună”, în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în

mod exclusiv, la absența antecedentelor penale;

- „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea

sa în fața autorității, comportarea

sinceră în cursul procesului”, în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se

reduce la prezentarea inculpatului aflat în stare de arest la organele

judiciare de urmărire penală și de judecată, și nici la recunoașterea și

regretarea faptelor în condițiile existenței unui probatoriu care dovedește

vinovăția acestuia, probatoriu deja administrat de organele judiciare.

Toate datele personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale,

starea de beție în care s-a aflat la data faptelor, anunțarea serviciului de

ambulanță și a organelor de poliție, recunoașterea și regretarea faptelor

săvârșite, vârsta acestuia) au fost avute în vedere ca și criterii de

individualizare a pedepsei, în condițiile art. 72 C. pen., criterii care au

contribuit la aplicarea unei pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege,

iar nu orientat către maximul de 20 de ani închisoare.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3)

C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului

se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi

obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.P.S. împotriva

deciziei penale nr. 71/ A din 1

iunie

2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al

arestării preventive de la 15 ianuarie 2009 la 19 august 2009 .

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 august 2009.