ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.07.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2517/2009

HOTĂRÂRE
01.07.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2517/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Prin sentința penală nr. 68/F din 11 februarie 2009 a Tribunalului Galați, a fost condamnat inculpatul S.A.( studii 8 clase, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, nu are antecedente penale, în prezent deținut în Penitenciarul Galați) la o pedeapsă principală de 4 ani și 8 luni închisoare, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., în referire la art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c), art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului S.A. și conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată durata executată de inculpat de la 07 august 2008 la zi, respectiv 11 februarie 2009.

S-a constatat că partea vătămată B.M. nu a solicitat despăgubiri civile în cauză.

În baza art. 118 C. pen., s-a confiscat în folosul statului, în vederea distrugerii, un cuțit cu buton, cu lama de 10 cm., folosit la comiterea faptei, corp contondent aflat la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Galați.

Conform art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul S.A. la plata sumei de 2.317,73 lei RON, cu titlu de cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Județean Galați.

În baza art. 189 și 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin rechizitoriul cu nr. 369/P din 24 septembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul S.A., pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., în referire la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare al instanței, s-au reținut următoarele:

În vara anului 2008, inculpatul S.A. era prieten cu martora G.O., iar aceasta din urmă, de mai multe ori a fost deranjată de martorul H.V. și de alți prieteni din anturajul acestuia.

La un moment dat, inculpatul a încercat să obțină unele explicații de la martorul H.V., față de atitudinea necivilizată pe care o are acesta față de prietena sa, G.O., dar martorul nu a recunoscut că ar fi avut incidente cu prietena inculpatului.

La data de 06 august 2008, inculpatul S.A. se afla în zona cartierului Mazepa I din Galați și la un moment dat, a văzut pe partea vătămată, B.M. și știind că aceasta face parte din anturajul martorului H.V., a hotărât să se răzbune pe aceasta.

Inculpatul s-a apropiat de partea vătămată, a început să o lovească cu pumnii și picioarele, după care a scos un cuțit și a aplicat mai multe lovituri părții vătămate B.M., în zona abdomenului, pe coapse și în zona feselor.

După agresarea cu cuțitul a părții vătămate, inculpatul a fugit spre faleza „Dunărea”, iar părții vătămate i s-a acordat primul ajutor și a fost transportată la Spitalul Județean Galați.

Raportul de constatare medico-legală a relevat că partea vătămată B.M. a prezentat leziuni de violență pe corp, produse cu corpuri înțepător-tăietoare, posibil cuțit.

S-a mai constatat o plagă tăiată în zona dreaptă cu plagă hepatică lob drept și hemiperitoneu, care au pus în primejdie viața părții vătămate.

Leziunile au fost foarte grave, au pus în primejdie viața părții vătămate B.M., au fost datate din 06 august 2008 și au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații.

În faza de urmărire penală, inculpatul S.A. a recunoscut că a lovit de mai multe ori cu cuțitul pe partea vătămată.

Audiată în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată B.M. a precizat că la data de 06 august 2008, seara, în timp ce a coborât din mașină și dorea să meargă la domiciliu său, a fost atacat de inculpatul S.A., acesta lovindu-l de mai multe ori cu cuțitul, inclusiv în zona abdominală.

Partea vătămată a mai precizat că sângera mult, se simțea rău, a fost internată urgent la spital, iar în urmă cu câteva zile de data conflictului, a avut o altercație cu prietena inculpatului și cu acesta.

Din declarația dată de inculpatul S.A. în fața instanței de judecată, rezultă că acesta a recunoscut și regretat fapta comisă, arătând că în seara zilei de 06 august 2008, după o scurtă altercație verbală cu partea vătămată, a fugit după aceasta și a lovit-o de mai multe ori cu un cuțit.

Inculpatul a mai relatat că a dorit să se răzbune pe partea vătămată, deoarece aceasta, cu câteva zile în urmă, a avut o atitudine necivilizată față de prietena sa, martora G.O., făcând parte B.M., din anturajul martorului H.V.

Martora G.O. a precizat printre altele, că în luna iulie 2008, partea vătămată B.M. era împreună cu martorul H.V. și cu un alt tânăr și a avut o atitudine necivilizată față de ea, motiv pentru care i-a spus prietenului său S.A. de cele întâmplate, iar inculpatul s-a arătat deranjat de atitudinea avută de cei trei față de prietena sa.

Din declarația martorei G.O., mai rezultă că la data de 06 august 2008, inculpatul a lovit cu cuțitul pe partea vătămată B.M.

Din declarația dată de martorul N.V. la urmărirea penală, rezultă că, în seara zilei de 06 august 2008, inculpatul a lovit cu un cuțit pe partea vătămată B.M., fugind după aceasta pentru a o prinde și lovi.

Și martorul H.V. confirmă faptul că inculpatul a lovit cu cuțitul pe partea vătămată B.M., în seara zilei de 06 august 2008, în timp ce partea vătămată se afla în zona cartierului Mazepa din Galați.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului sunt confirmate și prin raportul de constatare medico-legală, planșe foto, proces-verbal de cercetare la fața locului, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză.

Analizând și coroborând probele administrate în faza de urmărire penală cu cele administrate în faza de judecată, Tribunalul a constatat că se confirmă faptul că în seara zilei de 06 august 2008, după o scurtă altercație, inculpatul S.A. a scos un cuțit și a aplicat mai multe lovituri părții vătămate B.M., inclusiv în zone vitale ale corpului (ficat, splină).

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului, care în noaptea de 06 august 2008, în loc public și pe fondul unui conflict spontan, a aplicat părții vătămate B.M. lovituri repetate cu un cuțit, cauzându-i printre altele plagă hepatică lob drept și hemiperitoneu, leziuni ce i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen., în referire la art. 174 alin. (1)- art. 175 alin. l lit. i) C. pen.

În faza dezbaterilor judiciare, inculpatul prin apărător, a solicitat reținerea scuzei provocării în favoarea inculpatului prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., precum și reținerea de circumstanțe atenuante judiciare din cele prevăzute de art. 74 C. pen.

Solicitarea inculpatului privind reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., este nefondată, deoarece nici o probă nu relevă că în ziua incidentului partea vătămată a provocat pe inculpat.

Este adevărat că partea vătămată și anturajul său de prieteni au avut o atitudine necivilizată față de inculpat și prietena sa, G.O., dar acestea s-au întâmplat cu mult înainte de data de 06 august 2008, chiar în cursul lunii iulie 2008.

Pe de altă parte, nimănui nu îi este permis să își facă dreptate singur, prin acțiuni violente, inculpatul și prietena sa, după ce au constatat că au fost agresați verbal de partea vătămată și prietenii acestuia, aveau posibilitatea să se adreseze organelor judiciare, singurele abilitate de lege să aplaneze conflictele de orice fel.

De reținut că inculpatul a urmărit să agreseze partea vătămată, s-a înarmat cu un cuțit, a studiat zona unde locuiește partea vătămată și a luat măsuri să nu fie observat de diferiți cetățeni.

S-a apreciat că pot li reținute în favoarea inculpatului largi circumstanțe atenuante judiciare din cele prevăzute de art. 74 C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub limita minimă de 7 ani și 6 luni închisoare, deoarece inculpatul S.A. nu are antecedente penale, a depus eforturi financiare și a despăgubit pe partea vătămată, a recunoscut și a regretat fapta comisă.

De asemenea, caracterizările depuse la dosar, dovedesc că inculpatul S.A. a fost un model de comportament civilizat în familie și societate, era elev, este foarte tânăr și a dorit, într-un fel, să apere onoarea și reputația prietenei sale, G.O.

Văzând dispozițiile art. 76 alin. ultim C. pen., s-a apreciat că nu se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi inculpatului, deoarece circumstanțele atenuante reținute, nu obligă la aplicarea pedepsei complementare, iar față de circumstanțele cauzei și persoana inculpatului, pedeapsa complementară nu se justifică.

II.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul S.A.

În dezvoltarea motivelor de apel Parchetul a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului este disproporționată în raport de fapta săvârșită, apreciindu-se că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea sa, fapt ce a avut drept consecință și neaplicarea pedepsei complementare.

S-a solicitat admiterea apelului, înlăturarea circumstanțelor atenuante cu consecința majorării cuantumului pedepsei principale și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

La rândul său, inculpatul a susținut că a săvârșit infracțiunea pe fondul unei tulburări și a unei temeri induse de comportamentul părții vătămate manifestat pe durata a 2-3 săptămâni anterior comiterii faptei.

S-a solicitat admiterea apelului și reținerea în favoarea sa și a circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței, în raport de motivele invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

Instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt, întemeiată pe ansamblul probator administrat în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate B.M., procesul verbal de sesizare a incidentului, procesul verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice, raportul de constatare medico-legală nr. 680 din 7 august 2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Galați, procesele verbale de recunoaștere după planșa foto, declarațiile martorilor N.V., H.V.N. și G.O., coroborat cu recunoașterea inculpatului atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești.

Astfel, la începutul lunii iulie 2008, martora G.O., prietena inculpatului, a fost agresată fizic și verbal (pe stradă) de martorul H.V.N.. Inculpatul i-a reproșat martorului conduita avută față de prietena sa, încercând să-l bată, dar martorul a reușit să scape, fugind în zona poștei din cartierul Tiglina I din municipiul Galați.

Martorul s-a plâns părții vătămate B.M. că a fost fugărit de inculpat.

La începutul lunii august (3 august 2008) partea vătămată însoțită de martorul H.V.N., se plimbau cu mașina prin oraș, ocazie cu care martorul l-a observat pe inculpat care, la rândul său, se plimba pe stradă cu prietena sa.

Partea vătămată a coborât din mașină și, după ce proferat jigniri la adresa martorei G.O., l-a amenințat pe inculpat că îi rupe picioarele dacă nu îi lasă prietenul în pace.

Cu această ocazie inculpatul a observat marca, culoarea și numărul autoturismului părții vătămate.

Ulterior, inculpatul a localizat zona unde obișnuia partea vătămată să își parcheze mașina, localizând astfel și locuința acestuia.

În noaptea de 6/7 august 2008, în jurul orei 2

00

, partea vătămată s-a întors din oraș împreună cu un prieten, martorul N.V., parcând mașina în locul obișnuit, după care s-au deplasat către locuință. Inculpatul, care se afla în zonă, împreună cu un alt tânăr, rămas neidentificat, l-a urmărit până în apropierea scării blocului.

În timp ce tânărul rămas neidentificat l-a atacat, lovindu-l pe N.V., inculpatul s-a îndreptat către partea vătămată care, recunoscându-l, s-a îndepărtat în fugă. Inculpatul l-a urmărit și, profitând de faptul că partea vătămată s-a împiedicat și a căzut, l-a ajuns din urmă și, când victima tocmai reușise să se ridice, i-a aplicat cinci lovituri cu un cuțit în abdomen, coapsă și în zona fesieră, după care a fugit aruncând cuțitul în Dunăre.

Raportul de constatare medico-legală a concluzionat că partea vătămată a suferit leziuni ce au putut fi produse prin lovire repetată cu corp înțepător - tăietor (cinci plăgi înțepat - tăiate) și lovire de plan dur, leziuni ce au necesitat 25 - 30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare de la data producerii, plaga înțepat-tăiată abdominală flanc drept penetrantă cu plagă hepatică lob drept și hemoperitoneu, punându-i în primejdie viața victimei.

Fapta astfel săvârșită a fost corect încadrată în drept, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., relevante pentru caracterizarea juridică a faptei fiind împrejurările în care a fost comisă (din dorința de a se răzbuna a inculpatului, prin urmărirea părții vătămate, luarea prin surprindere, lăsarea fără ajutor în plină noapte), natura instrumentului cu care a fost lovită victima (un cuțit, obiect vulnerant apt să producă moartea) și intensitatea loviturilor precum și regiunea spre care au fost îndreptate acestea (zona abdominală, cu punerea în primejdie a vieții victimei).

În mod corect prima instanță nu a primit solicitarea inculpatului privind reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării, solicitare care nu va fi primită nici de instanța de apel, întrucât analiza probatoriului din care rezultă împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta dedusă judecății exclude posibilitatea ca inculpatul să fie acționat sub influența unei tulburări puternice, care să fi fost determinantă în declanșarea agresiunii, acesta lovindu-l pe partea vătămată în noaptea de 6/7 august 2008 nu pentru că ar fi fost provocat, ci pentru că își propusese să se răzbune, scop în care a localizat în timp domiciliul victimei și a început să poarte cuțit.

Se constată însă că aplicând o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege prin valorificarea excesivă a circumstanțelor atenuante judiciare reținute în favoarea inculpatului, prima instanță a lipsit de substanță scopul direct al pedepsei, inculpatul, ca de altfel orice altă persoană aflată într-o situație similară, nefiind împiedicat în săvârșirea unei alte infracțiuni contra vieții, față de blândețea sancțiunii aplicate.

Cum în raport de gravitatea sporită a faptei, pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare apare ca fiind greșit individualizată, elementele de circumstanțiere (vârsta inculpatului, conduita anterioară și ulterioară săvârșirii faptei, poziția procesuală corectă adoptată), putând constitui condiții de aplicare a unei pedepse către minimul special prevăzut de lege și nu sub acest minim, Curtea constată că apelul Parchetului este fondat.

De asemenea, se constată că și apelul inculpatului apare întemeiat sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor privind confiscarea specială, în cauză nefăcându-se nicicum dovada că acel cuțit cu buton găsit și ridicat de organele de poliție în cursul cercetării la fața locului ar aparține inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta a fost ridicat din zona în care au fost găsiți și papucii părții vătămate de care aceasta s-a descălțat și apoi a fugit. Or, inculpatul l-a agresat după ce au parcurs în fugă o anumită distanță, context în care apare ca fiind credibilă susținerea inculpatului privind aruncarea în Dunăre a cuțitului folosit în noaptea de 6/7 august 2008.

Pentru toate aceste considerente, apelurile vor fi admise conform dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., sentința penală atacată urmând să fie desființată în parte.

În rejudecare se va majora cuantumul pedepsei principale de la 4 ani și 8 luni închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare prin înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și ale art. 76 C. pen., iar în baza art. 65-66 C. pen. se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce va fi executată după executarea pedepsei principale.

Totodată se va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 118 C. pen. privind confiscarea specială.

Restul dispozițiilor sentinței penale atacate vor fi menținute.

Așa fiind, prin Decizia penală nr. 47/A din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul S.A. în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Galați, împotriva sentinței penale nr. 68/F din 11 februarie 2009 a Tribunalului Galați.

S-a desființat în parte sentința penală nr. 68/F din 11 februarie 2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare:

S-a majorat cuantumul pedepsei aplicate de la 4 ani și 8 luni închisoare la 7 ani si 6 luni închisoare, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante judiciare reținute în favoarea inculpatului.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce va fi executată după executarea pedepsei principale.

Au fost înlăturate dispozițiile art. 118 C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

A fost menținută starea de arest a inculpatului S.A. și a fost computată din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 7 august 2008 la zi, respectiv 24 aprilie 2009.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

III.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul S.A., criticând-o ca nelegală și netemeinică prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17, 14, 9 C. proc. pen. și a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20-174-175 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., învederând instanței faptul că inculpatul nu a avut nici o clipă intenția de a suprima viața victimei, iar din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat intenția acestuia de a ucide. A mai susținut faptul că la acel moment inculpatul era elev, iar la dosarul cauzei sunt depuse numeroase caracterizări care atestă faptul că inculpatul nu era o fire violentă.

A mai susținut faptul că partea vătămată a fost cea care l-a provocat pe inculpat, acesta nefăcând altceva decât să-și apere prietena și viitoarea soție. A susținut că briceagul avut asupra sa îl purta pentru prima dată pentru a se apăra și nicidecum pentru a ucide.

A criticat decizia recurată și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului susținând faptul că instanța de apel în mod greșit a înlăturat circumstanțele atenuante majorându-i pedeapsa, întrucât la momentul soluționării cauzei la fond, reprezentantul parchetului nu s-a opus cu privire la reținerea acestor circumstanțe, ci numai cu privire la reținerea scuzei provocării.

A susținut că instanța de apel, în mod nelegal a reținut premeditarea considerând că sub acest aspect apelul parchetului era inadmisibil.

A mai învederat instanței faptul că decizia din apel nu a fost corespunzător motivată, existând contradicții între considerente și dispozitiv.

Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate și de cazurile de casare sus-indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul declarat de inculpatul S.A. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

9

pct. 9 teza II-a C. proc. pen.

, datorat pretinsei contradicții între considerentele și dispozitivul deciziei, se are în vedere nepertinența sa, întrucât au fost examinate pe larg motivele de critică promovate prin apelul declarat de inculpat în considerentele deciziei atacate cu amplitudinea necesară între filele 7 și 9, inclusiv fiind examinate din oficiu totalitatea aspectelor de fapt și de drept.

2.

Nu este fondată nici critica incidentă în baza cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice din tentativă a infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în cea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen.

Astfel, din examinarea coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză, a rezultat cu titlu de situație de fapt imputată, în esență, că la data de 6 august 2008, în jurul orelor 22

00

, inculpatul S.A. a mers într-un bar din cartierul Tiglina I, loc în care s-a întâlnit cu făptuitorul B. Aici, inculpatul a povestit făptuitorului incidentul pe care l-a avut cu partea vătămată și cu prietenul acesteia. În jurul orelor 24

00

, inculpatul și făptuitorul B. s-au deplasat spre domiciliu, mergând prin cartierul Mazepa I. Trecând pe strada O., inculpatul a observat autoturismul părții vătămate B.M., situație în care inculpatul a hotărât să se răzbune pe partea vătămată. Făptuitorul B. a fost de acord să-l însoțească, mai ales că au văzut că partea vătămată mai era însoțită de un prieten, respectiv, martorul N.V. De precizat că inculpatul S.A. avea asupra sa un cuțit despre existența căruia nu știa și făptuitorul B. În momentul în care partea vătămată B.M. și martorul N.V. s-au deplasat de la mașină spre intrarea în scara blocului, inculpatul S.A. a ieșit în fața părții vătămate, iar făptuitorul B. s-a apropiat de martorul N.V., pe care a început să-l lovească cu pumnii și picioarele. Inculpatul S.A., prin surprindere, a început să o lovească pe partea vătămată cu pumnii și picioarele, după care a scos și cuțitul și a aplicat părții vătămate lovituri repetate în zona abdomenului, coapsa dreapta și zona fesieră. Inculpatul a aplicat loviturile rapid, partea vătămată fiind luată prin surprindere, fără a reuși să riposteze în vreun fel. După agresiune, inculpatul a fugit spre faleza Dunării și a aruncat cuțitul în fluviul Dunărea.

Ceea ce deosebește în planul laturii subiective infracțiunea de tentativă de omor calificat de cea de vătămare corporală gravă este existența în cazul primei a intenției, ca formă de vinovăție și, respectiv a culpei în cazul celei secunde.

Or, în speță, în raport de zona vitală a corpului victimei vizată și obiectul vulnerant folosit (corp înțepător-tăietor folosit, posibil cuțit) rezultă fără echivoc existența intenției directe, caz în care agentul infractor a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei infracțiuni.

Astfel, din raportul de constatare medico-legală nr. 68010 din 7 august 2008 al Serviciului de Medicină Legală (fila 20 dosar urmărire penală) întocmit cu prilejul examinării medico-legale a părții vătămate B.M. rezultă următoarele:

- partea vătămată a prezentat leziuni de violență, ce au putut fi produse prin lovire repetată cu corp înțepător-tăietor, posibil cuțit (cinci plăgi înțepat-tăiate în zona abdomenului, coapsă și zona fesieră) și lovire de plan dur;

- leziunile pot data din noaptea de 06/07 august 2008;

- necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații;

- plaga înțepat-tăiată abdominală flanc drept penetrantă cu plagă hepatică lob drept și hemoperitoneu i-au pus în primejdie viața.

Așa fiind, în mod legal s-a statuat întrunirea de plin drept a elementelor constitutive ale infracțiunii imputate prin actul de inculpare, reținându-se că, în drept, fapta inculpatului S.A., care în noaptea de 06/07 august 2008, în jurul orelor 02

00

, pe fondul unui conflict spontan, în loc public – pe strada O. din municipiul Galați – a aplicat părții vătămate B.M. lovituri repetate cu cuțitul peste corp, cauzându-i plagă înțepat-tăiată abdominală flanc drept penetrantă cu plagă hepatică lob drept și hemoperitoneu, leziuni ce i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

3.

În sfârșit, nu este fondată nici ultima critică iterată prin care în sensul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. se solicită reducerea pedepsei aplicate într-un cuantum de 7,6 ani închisoare prin înlăturarea de către instanța de apel a circumstanțelor atenuante ce fuseseră reținute anterior de către instanța de fond.

Aceasta, întrucât pedeapsa sa stabilită este aptă în totalitate să satisfacă scopurile și finalitățile definitive prin dispozițiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere și reeducare a recurentului inculpat S.A., cât și să asigure necesara prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.

Concomitent, aceeași pedeapsă este judicios dozată prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară, prevăzută de art. 72 C. pen., raportat pe de o parte la pericolul social generic și concret sporit al infracțiunii de extremă violență comisă, dar și față de datele care circumstanțiază persoana recurentului inculpat S.A.(fără antecedente penale, necăsătorit, elev în clasa IX seral, poziție procesuală oscilantă).

Față de toate cele mai sus-expuse se reține inexistența unor elemente care să justifice reducerea pedepsei aplicate.

Urmează ca în baza art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen., combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen., să se compute prevenția recurentului inculpat de la 7 august 2008 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A., împotriva Deciziei penale nr. 47/A din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 07 august 2008 la 01 iulie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 iulie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-06-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2391/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 14 din 16 ianuarie 2009 a Tribunalului Galați s-a dispus condamnarea inculpatei la o pedeapsă principală de 3 ani și 4 luni închisoare p
ÎCCJ 2010-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3183/2010
Asupra recursurilor penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 79 din 25 februarie 2010, Tribunalul Galați a dispus condamnarea inculpatului S.D. (cetățean român, 2 clase, agricultor, căsăto
ÎCCJ 2010-02-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 725/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 445 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului Galați a fost condamnat inculpatul I.M. la o pedeapsă de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închi
ÎCCJ 2010-01-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 167/2010
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 235 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 61/122/2009, s-a dispus condamnarea inculpatului B.I. la pedeap
ÎCCJ 2010-01-12
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 39/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 344/2009 Tribunalul Galați a condamnat pe inculpatul S.N. la o pedeapsă principală de 3 ani și 4 luni închisoare pentru comiterea infr
Sursă