ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2586/2009

Asupra recursurilor de față; Prin sentința penală nr. 413 din 22 octombrie 2008 Tribunalul Mehedinți a condamnat pe inculpatul S.S. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen., menținându-se măsura arestării. În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen. s-a confiscat corpul delict (o bâtă având la un capăt un inel metalic și 3 așchii de lemn). S-au admis în parte acțiunile civile fiind obligat inculpatul la plata sumei de 5000 daune materiale și la câte 20.000 lei daune morale. S-a respins cererea privind obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice către partea civilă P.C.

S-a reținut de instanța de fond că inculpatul, în data de 27 aprilie 2008 în jurul orelor 13,00 cu un ciomag, a aplicat mai multe lovituri în zona capului și toracelui numitului P.I., în urma cărora a decedat. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel părțile civile și inculpatul. Părțile civile au criticat hotărârea într-o primă teză pentru trimiterea cauzei la prima instanță întrucât nu s-a pronunțat pe schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat, deoarece fapta a fost săvârșită în loc public (izlazul comunal), iar pe latură civilă că, daunele morale sunt neîndestulătoare și a atare se impune obligarea inculpatului la o prestație periodică pentru partea civilă P.C. care prezintă un grad ridicat de handicap.

În subsidiar s-a cerut menținerea cauzei spre rejudecare sub aspectele arătate. Inculpatul a cerut aplicarea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) și a art. 74-76 C. pen. cu consecința reducerii pedepsei. Prin decizia penală nr. 90 din 24 aprilie 2009 Curtea de Apel Craiova a admis apelurile inculpatului și părților civile P.A., P.C. și L.I. și s-a dispus condamnarea inculpatului potrivit art. 174, art. 175 lit. i) cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (2) C. pen. la 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., majorând daunele morale la câte 25.000 lei pentru fiecare parte civilă, menținând starea de arest a inculpatului și celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul. Prin recursul declarat de parchet s-a solicitat casarea hotărârii atacate și înlăturarea dispozițiilor art. 175 lit. i) C. pen., privind omorul săvârșit în public, susținându-se că locul unde s-a comis fapta dedusă judecății nu poate fi considerat unul care prin natura și destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar în lipsa vreunei persoane.

S-a precizat că în raport de circumstanțele cauzei, nu se poate reține că în mod efectiv spațiul în care s-a petrecut agresiunea este unul deschis publicului larg și asta motivat de faptul că, chiar dacă terenul ocupat de stâna victimei nu era împrejmuit cu gard, există un spațiu destul de larg în care victima avea amenajat un țarc de oi, un sălaș și pe care se aflau și alte lucruri necesare activității care se desfășoară la o stână de animale iar locul în care s-a produs agresiunea fiind efectiv inclus în acest spațiu. Ca atare, se conchide că nu era practic posibil accesul cu animale pentru alte persoane, locul fiind efectiv folosit pentru activitatea stânei aparținând victimei, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen. Inculpatul în recursul său, a cerut casarea deciziei atacate solicitând reducerea pedepsei sub minimul special, prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., iar pe latură civilă reducerea despăgubirilor morale la care a fost obligat. Recursurile sunt nefondate. Examinând hotărârile prin prisma criticilor formulate de parchet dar și de către inculpat care circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și respectiv art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 175 lit. i) C. pen., constituie uciderea unei persoane în public, în raport de dispozițiile prevăzute de art. 152 lit. a) C. pen., faptă ce se consideră săvârșită în public, atunci când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană. Așa cum se constată din actele dosarului, din adresa emisă de Primăria com. Oprișor județul Mehedinți, rezultă că, terenul situat în punctul Gura Văii aparține domeniului privat al comunei și are destinația de izlaz comunal.

Or, în speță, rezultă că fapta a fost comisă pe izlazul comunal, și ca atare, această agravantă operează chiar dacă în timpul săvârșirii faptei în afară de părți nu se găsea la locul respectiv nicio altă persoană, situație de altfel infirmată de probele testimoniale administrate nemijlocit în cauză . Referitor la critica inculpatului privind reținerea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., aceasta este nefondată întrucât pentru a aplica această circumstanță atenuantă se impune ca actul provocator să fie de o anumită gravitate și totodată susceptibil să producă o puternică tulburare sau emoție psihică încât infractorul să nu se poată abține de la o ripostă săvârșind astfel infracțiunea.

Astfel, actul provocator obligă implicit la existența unei proporționalități între intensitatea acestuia și a tulburării produse de acesta atât pe plan subiectiv dar și pe plan obiectiv. În cauză, faptul că între victimă și tatăl inculpatului ar fi existat un conflict în sensul că aceștia s-au lovit reciproc (astfel cum rezultă din declarațiile martorilor) intervalul scurs de la aflarea acestei vești și până la aplicarea de lovituri victimei nu prezintă acte de gravitatea celei avute în vedere de legiuitor în dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. și, drept urmare, nu justifică conduita ulterioară a inculpatului. Referitor la critica privind individualizarea pedepsei, se constată că, instanța a aplicat o pedeapsă sub minimul special în condițiile prevăzute de art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen.

și ca atare, nu se justifică o reapreciere a cuantumului acesteia în raport cu împrejurările și modalitatea de săvârșire a faptei cât și de datele ce caracterizează persoana inculpatului – infractor primar, relativ sincer și o persoană tânără – împrejurări coroborate și cu dispozițiile prevăzute de art. 52 C. pen., referitoare la scopul educativ al pedepsei dar și finalității ce trebuie atinsă în sensul reinserției acestuia în societate. Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte apreciază recursurile nefondate și le va respinge, ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Va deduce timpul arestării preventive inculpatului și-l va obliga la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul S.S. împotriva deciziei penale nr. 90 din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 28 aprilie 2008 la 7 iulie 2009. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 iulie 2009.