ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2586/2009

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința penală nr. 413 din 22

octombrie 2008 Tribunalul Mehedinți a condamnat pe inculpatul S.S. la pedeapsa

de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174

alin. (1) C. pen., menținându-se măsura arestării.

În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen.

s-a confiscat corpul delict (o bâtă având la un capăt un inel metalic și 3

așchii de lemn).

S-au admis în parte acțiunile civile

fiind obligat inculpatul la plata sumei de 5000 daune materiale și la câte

20.000 lei daune morale.

S-a respins cererea privind obligarea

inculpatului la plata unei prestații periodice către partea civilă P.C.

S-a reținut de instanța de fond că

inculpatul, în data de 27 aprilie 2008 în jurul orelor 13,00 cu un ciomag, a

aplicat mai multe lovituri în zona capului și toracelui numitului P.I., în urma

cărora a decedat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel părțile civile și inculpatul.

Părțile civile au criticat hotărârea

într-o primă teză pentru trimiterea cauzei la prima instanță întrucât nu s-a

pronunțat pe schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat,

deoarece fapta a fost săvârșită în loc public (izlazul comunal), iar pe latură

civilă că, daunele morale sunt neîndestulătoare și a atare se impune obligarea

inculpatului la o prestație periodică pentru partea civilă P.C. care prezintă

un grad ridicat de handicap.

În subsidiar s-a cerut menținerea cauzei

spre rejudecare sub aspectele arătate.

Inculpatul a cerut aplicarea

circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) și a art.

74-76 C. pen. cu consecința reducerii pedepsei.

Prin decizia penală nr. 90 din 24 aprilie

2009 Curtea de Apel Craiova a admis apelurile inculpatului și părților civile

P.A., P.C. și L.I. și s-a dispus condamnarea inculpatului potrivit art. 174,

art. 175 lit. i) cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (2) C.

pen. la 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), b) C. pen., majorând daunele morale la câte 25.000 lei pentru

fiecare parte civilă, menținând starea de arest a inculpatului și celelalte

dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul.

Prin recursul declarat de parchet s-a

solicitat casarea hotărârii atacate și înlăturarea dispozițiilor art. 175 lit.

i) C. pen., privind omorul săvârșit în public, susținându-se că locul unde s-a

comis fapta dedusă judecății nu poate fi considerat unul care prin natura și

destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar în lipsa vreunei

persoane. S-a precizat că în raport de circumstanțele cauzei, nu se poate

reține că în mod efectiv spațiul în care s-a petrecut agresiunea este unul

deschis publicului larg și asta motivat de faptul că, chiar dacă terenul ocupat

de stâna victimei nu era împrejmuit cu gard, există un spațiu destul de larg în

care victima avea amenajat un țarc de oi, un sălaș și pe care se aflau și alte

lucruri necesare activității care se desfășoară la o stână de animale iar locul

în care s-a produs agresiunea fiind efectiv inclus în acest spațiu.

Ca atare, se conchide că nu era practic

posibil accesul cu animale pentru alte persoane, locul fiind efectiv folosit

pentru activitatea stânei aparținând victimei, invocându-se cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Inculpatul în recursul său, a cerut

casarea deciziei atacate solicitând reducerea pedepsei sub minimul special,

prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.,

iar pe latură civilă reducerea despăgubirilor morale la care a fost obligat.

Recursurile sunt nefondate.

Examinând hotărârile prin prisma

criticilor formulate de parchet dar și de către inculpat care circumscriu

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și

respectiv art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte

constată că, recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor expune

în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 175 lit. i)

C. pen., constituie uciderea unei persoane în public, în raport de dispozițiile

prevăzute de art. 152 lit. a) C. pen., faptă ce se consideră săvârșită în

public, atunci când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinația

lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio

persoană.

Așa cum se constată din actele dosarului,

din adresa emisă de Primăria com. Oprișor județul Mehedinți, rezultă că,

terenul situat în punctul Gura Văii aparține domeniului privat al comunei și

are destinația de izlaz comunal.

Or, în speță, rezultă că fapta a fost

comisă pe izlazul comunal, și ca atare, această agravantă operează chiar dacă

în timpul săvârșirii faptei în afară de părți nu se găsea la locul respectiv

nicio altă persoană, situație de altfel infirmată de probele testimoniale

administrate nemijlocit în cauză .

Referitor la critica inculpatului privind

reținerea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen., aceasta este nefondată întrucât pentru a aplica această circumstanță

atenuantă se impune ca actul provocator să fie de o anumită gravitate și

totodată susceptibil să producă o puternică tulburare sau emoție psihică încât

infractorul să nu se poată abține de la o ripostă săvârșind astfel

infracțiunea. Astfel, actul provocator obligă implicit la existența unei

proporționalități între intensitatea acestuia și a tulburării produse de acesta

atât pe plan subiectiv dar și pe plan obiectiv.

În cauză, faptul că între victimă și

tatăl inculpatului ar fi existat un conflict în sensul că aceștia s-au lovit

reciproc (astfel cum rezultă din declarațiile martorilor) intervalul scurs de

la aflarea acestei vești și până la aplicarea de lovituri victimei nu prezintă

acte de gravitatea celei avute în vedere de legiuitor în dispozițiile art. 73

lit. b) C. pen. și, drept urmare, nu justifică conduita ulterioară a

inculpatului.

Referitor la critica privind

individualizarea pedepsei, se constată că, instanța a aplicat o pedeapsă sub

minimul special în condițiile prevăzute de art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2)

C. pen. și ca atare, nu se justifică o reapreciere a cuantumului acesteia în

raport cu împrejurările și modalitatea de săvârșire a faptei cât și de datele

ce caracterizează persoana inculpatului – infractor primar, relativ sincer și o

persoană tânără – împrejurări coroborate și cu dispozițiile prevăzute de art.

52 C. pen., referitoare la scopul educativ al pedepsei dar și finalității ce

trebuie atinsă în sensul reinserției acestuia în societate.

Având în vedere considerentele de mai

sus, Înalta Curte apreciază recursurile nefondate și le va respinge, ca atare,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Va deduce timpul arestării preventive

inculpatului și-l va obliga la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul S.S.

împotriva deciziei penale nr. 90 din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 28 aprilie 2008 la 7 iulie

2009.

Obligă recurentul inculpat să plătească

statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 7 iulie 2009.