ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.10.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3380/2009

HOTĂRÂRE
22.10.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3380/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 49 din 20 mai 2009 a Tribunalului Sălaj, inculpatul L.C.  a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 73 lit. b), 76 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din același cod.

În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată anterior inculpatului prin Sentința penală nr. 546 din 13 iulie 2006 a Judecătoriei Zalău și s-a dispus ca să execute această pedeapsă alături de cea din prezenta cauză, adică 10 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) și b) C. pen., iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata reținerii și arestării preventive de la 11 ianuarie 2009 la zi.

Totodată s-a luat act de retragerea acțiunii civile formulate de partea civilă R.L.

În esență, s-a reținut că inculpatul, aflat într-o stare de puternică tulburare provocată de agresiunea victimei R.E. față de soția sa, acesta i-a aplicat două lovituri cu o bâtă asupra capului și i-a provocat leziuni ce au condus la decesul acesteia.

Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 79/A din 18 august 2009 a respins apelul părții vătămate R.L. și inculpatului, ca nefondate.

Prin recursul declarat, partea civilă R.L. a solicitat, în principal, casarea hotărârilor atacate și restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, iar, în subsidiar, casarea deciziei instanței de apel și a sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sălaj, cu precizarea că motivele de apel le va depune după cunoașterea considerentelor deciziei.

Recursul declarat, pe care ulterior partea civilă nu l-a motivat, nu este fondat.

În urma verificării lucrărilor dosarului rezultă că instanțele au reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare, au aplicat o pedeapsă just individualizată și au soluționat complet acțiunea civilă.

Susținerile părții civile, invocate în apel că actul de sesizare ar fi fost lovit de nulitate pentru că nu au fost cercetați penal și nu au fost trimiși în judecată și alți participanți (V.A., L.S. și L.G. - în calitate de coautori și a numitelor L.A., V.L. și L.M., în calitate de complici) au fost corect și justificat înlăturate de către instanța de apel, deoarece ele nu sunt întemeiate.

Sub acest aspect, potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește doar la fapta și persoana atacată în actul de sesizare iar, în caz de extindere a procesului penal și la fapta și persoana la care se referă extinderea. În cauză urmărirea penală s-a început și efectuat doar privitor la inculpatul L.C., prin actul de sesizare a fost trimis în judecată numai acesta, iar în cursul judecării cauzei nu a avut loc nicio extindere a procesului penal, astfel că judecata s-a mărginit la verificarea legalității și temeiniciei urmăririi penale și trimiterii în judecată a inculpatului L.C.

Nefiind invocate alte motive de recurs și nici constatate alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul părții civile să fie respins ca nefondat, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta parte civilă R.L. împotriva Deciziei penale nr. 79/A din 18 august 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 11 ianuarie 2009 la 22 octombrie 2009.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea intimatului inculpat, se va avansa din fondul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2139/2010
multiple lovituri de mare intensitate cu pumnii și picioarele pe aproape toată suprafața corpului victimei S.E., soția sa, cauzându-i leziuni ce au condus în final la moartea victimei. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stab
ÎCCJ 2009-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3080/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 37 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj, a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire formulată de condamnatul C.I.,
ÎCCJ 2009-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2364/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Iași, secția penală, prin Sentința penală nr. 94 din 3 februarie 2009 l-a condamnat pe inculpatul H.G. la 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea drep
ÎCCJ 2010-12-10
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4461/2010
ținute în cauză cu consecința reducerii cuantumului pedepsei stabilit de instanța de apel. Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, care în drept se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385 9 alin
ÎCCJ 2013-05-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3388/2013
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin sentința penală nr. 115 din 23 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Botoșani, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul P.G. privind schimbarea încadrării juridice a faptei di
Sursă