ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7254/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7254/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
A fost anulată în parte dispoziția nr. 74 din 22 ianuarie 2004 pentru suprafața de 250 mp teren, în sensul că s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în valoare de 7.300.000 lei. A fost respinsă contestația față de pârâții N.C., M.D., C.I., S.M. și S.A. Au fost obligați pârâții Primăria comunei Alimpești și Primarul comunei Alimpești la plata sumei de 2.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. A fost schimbată în tot sentința, în sensul respingerii contestației formulate de P.T.G. A fost respins apelul declarat de contestatorul P.T.G. împotriva aceleiași sentințe. Recursul declarat de reclamantul P.T.G. împotriva deciziei nr. 628 din 25 februarie 2005 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 aprilie 2005, continuat de moștenitorii T.P.E.
, P.D. și D.M., iar la data de 11 iunie 2007, judecata recursului a fost suspendată conform art. 243 pct. l C. proc. civ. La termenul din 18 iunie 2009, cauza a fost repusă pe rol și la 6 iulie 2009 Înalta Curte a invocat excepția perimării recursului, excepție întemeiată pe următoarele considerente: Conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revizuire se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și art. 250 C. proc.
civ. În prezenta cauză, judecata recursului a fost suspendată la data de 11 iunie 2007 în temeiul art. 243 pct. l C. proc. civ., iar de la data suspendării procesul a rămas în nelucrare, neexistând nicio cauză de întrerupere a termenului de perimare și niciunul dintre cele trei cazuri de suspendare a acestui termen prev. de art. 250 alin. (1)-(3) C. proc. civ., fiind repus pe rol, din oficiu, la 18 iunie 2009 în vederea perimării. Deoarece procesul a rămas în nelucrare aproape doi ani și jumătate din vina recurenților care, după ce s-a dispus suspendarea nu au îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va considera perimat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iulie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.