Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.02.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 677/2008

HOTĂRÂRE
21.02.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 677/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Brașov, secția comercială, prin sentința civilă nr. 218/S din 19 ianuarie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL cu sediul social în Brașov, județul Brașov, în contradictoriu cu pârâta comuna Hărman prin primar D.M. cu sediul în comuna Hărman, județul Brașov, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 233.303,87 ron cu titlu de pretenții. De asemenea a mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei și suma de 5.525 ron reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 28 mai 2002 s-a încheiat între Consiliul Local Hărman, în calitatea de proprietar și pârâta SC R. SRL în calitatea de administrator contractul de administrare a imobilelor situate în comuna Hărman, pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 31 decembrie 2002. S-a prevăzut că la solicitarea proprietarului, administratorul poate executa lucrări de amenajare, reparație și întreținere, în interesul comunității. Prin adresa din 5 iunie 2002 Primăria comunei Hărman, prin Primar, a solicitat reclamantei să efectueze din fonduri proprii lucrări în interesul comunității la baza sportivă comunală, iar la data de 5 iunie 2002 a fost încheiat contractul cu SC U.C.

SRL, având ca obiect executarea de reparații și amenajări a obiectivului descris anterior. Prin sentința civilă nr. 284 din 30 martie 2005 a Tribunalului Brașov a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC U.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.277.198.342 lei reprezentând contravaloare lucrări, dobândă legală și cheltuieli de judecată. Conform H.C.L. Hărman nr. 35 din 20 iulie 2005 s-a acceptat plata actualizată a lucrărilor executate la baza sportivă Hărman, iar reclamanta a făcut dovada că a achitat către SC U.C. SRL contravaloarea lucrărilor. În speță, potrivit art. 1547 C. civ. mandantul este obligat să restituie mandatarului toate cheltuielile făcute cu ocazia executării mandatului, în condițiile în care susținerile pârâtei în sensul că mandatarul a depășit mandatul său că nu a fost îndeplinit corespunzător, nu au fost primite.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 74/AP din 17 mai 2007 a respins apelul declarat de pârâta comuna Hărman, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 218/S din 19 ianuarie 2007 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția comercială, constatând că prima instanță a stabilit o corectă situație de fapt și de drept, fiind preluate toate argumentele invocate mai sus. Împotriva deciziei nr. 74/AP din 17 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a promovat recurs pârâta comuna Hărman reprezentată prin primar D.M., care în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului și în principal modificarea deciziei recurate în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată și în subsidiar modificarea deciziei în sensul respingerii în parte a cererii de chemare în judecată a SC R. SRL în ceea ce privește obligarea la plată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia, referitor la adresa din 5 iunie 2002 a Primăriei comunei Hărman către SC R. SRL al cărei conținut expunea că lucrările la baza sportivă urmau să fie efectuate din fondurile proprii ale societății comerciale și nu din sume alocate prin bugetul local. Chiar H.C.L. nr. 35/2005 este rezultatul implicării nelegale și abuzive a Instituției Prefectului în recuperarea de către SC R. SRL a sumelor cheltuite din proprie inițiativă la baza sportivă Hărman. Mandatarul nu și-a îndeplinit obligația de a încunoștiința pe mandant despre executarea mandatului, motiv pentru care acesta din urmă nu a ratificat potrivit art. 382 C. com., expres sau tacit, executarea mandatului.

Intimata - reclamantă SC R. SRL a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul pârâtei pentru următoarele considerente. Între Consiliul Local Hărman, reprezentat de Primar, în calitate de proprietar și SC R. SRL în calitate de administrator, a intervenit un contract de administrare a imobilelor, proprietatea Statului Român, situate pe raza comunei Hărman. În acest contract, încheiat la data de 28 mai 2002, pe o perioadă de 2 ani, s-a prevăzut la capitolul IV intitulat „obligațiile părților” că administratorului îi revin și obligațiile, de a administra imobilele conform destinației, ca un bun proprietar, iar în acest scop au dreptul de a perfecta contracte de orice natură cu respectarea prevederilor în vigoare.

În baza contractului de administrare Primăria comunei Hărman a înaintat adresa din 15 iunie 2002 prin care solicita SC R. SRL să efectueze, din fonduri proprii, lucrări în interesul comunității, la baza sportivă comunală Hărman. În acest context a fost încheiat contractul de execuție lucrări din 5 iunie 2002 între SC U.C. SRL în calitatea de executant de lucrări și SC R. SRL în calitatea de administrator al lucrărilor pentru obiectivul Baza Sportivă din comuna Hărman. Relevanță juridică o reprezintă sentința civilă nr. 284/C din 30 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, definitivă prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC U.C.

SRL Brașov împotriva pârâtei SC R. SRL, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.277.198.342 lei (inclusiv T.V.A.) reprezentând 1.656.000.000 lei contravaloare lucrări și 620.598.342 lei dobândă legală. De remarcat că aceste valori au fost concluzionate de raportul de expertiză tehnică și evidențiate prin descriere, evaluare și schițe, în concordanță cu stadiul fizic al lucrărilor efectiv realizate. Hotărârea nr. 35 din 20 iulie 2005 privind însușirea de către Consiliul Local Hărman a prevederilor sentinței civile nr. 284/C din 30 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov având ca obiect plata lucrărilor efectuate la baza sportivă din comuna Hărman consemnează la pct. 1 acceptarea plății actualizate a acestor lucrări.

Nu pot fi primite apărările pârâtei acreditate în motivele de recurs, deoarece, așa cum amplu argumentat a expus instanța de apel, părțile contractante au menționat în mod expres că sumele încasate ca urmare a perfectării contractelor de locațiune sau asociere în participațiune rămân la dispoziția SC R. SRL fiind folosite în scopul administrării imobilelor, iar obligația de administrare nu include lucrările de amenajare și reparații. Întreaga documentație existentă infirmă și critica că mandatarul nu și-a îndeplinit obligațiile în materia mandatului. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta comuna Hărman prin primar D.M., împotriva deciziei nr. 74/AP din 17 mai 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, nefiind îndeplinită niciuna din cerințele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta comuna Hărman prin primar D.M., împotriva deciziei nr. 74/AP din 17 mai 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 21 februarie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1146/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. 2001 din 5 decembrie 2005, reclamanta SC O. SRL a chemat în judecată pe pârâta D.A.A., pentru a fi
ÎCCJ 2005-12-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5943/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 22 decembrie 2003, reclamanta SC U.C. SRL Brașov a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL Brașov, pentru a fi obligată la plata sumei de 1.520.
ÎCCJ 2007-12-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4110/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 4838 din 22 mai 2005, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Brașov, invocată de reclamantă
ÎCCJ 2009-05-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1533/2009
la efectuarea lucrărilor de refacere a rezistenței și de consolidarea imobilului, care de fapt sunt în sarcina locatarului. Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 48/ Ap din 30 aprilie 2008, a admis în parte apelul decla
ÎCCJ 2008-11-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3263/2008
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 905 din 4 iunie 2007 pronunțată în dosarul Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă