ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 209/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

În

fond, după casare, prin Decizia nr. 99 din 27 august 2007 a Curții de Apel

Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost

respinsă ca nefondată, excepția de nelegalitate a prevederilor art. 11 alin. (1)

lit. e) din Anexă nr. 1 Norme metodologice aprobate prin Ordinul M.T.C.T. nr.

1170/2003 emis de Ministrul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

invocată de reclamanta SC S.T. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.R.R. București

și Ministerul Transporturilor.

Totodată,

instanța a respins acțiunea formulată de SC S.T. SRL împotriva pârâtei A.R.R. București,

instituție publică aflată în subordinea Ministrului Transporturilor.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta, operator de

transport de taxi deținătoare a unei licențe de transport rutier public în

regim de taxi, este abilitată să efectueze transport rutier public în regim de

taxi în conformitate cu caietul de sarcini, iar în urma controlului în trafic

efectuat de reprezentanții A.R.R., Agenția Neamț, s-a constatat faptul că

societatea nu a respectat prevederile caietului de sarcini aferent licenței de transport

taxi în ce privește obligația de a utiliza numai conducători auto deținători ai

atestatului profesional valabil și care corespund standardului ocupațional al

taximetristului, obligație prevăzută de art. 1 lit. e) din Ordinul M.T.C.T. nr.

1170/2003 și de art. 9 alin. (2) din caietul de sarcini al licenței de

transport.

Urmare

a celor constatate, s-a aplicat sancțiunea suspendării pentru o lună a licenței

de transport, începând cu data de 7 decembrie 2005, această măsură fiind

menținută și ulterior soluționării contestației formulate.

Astfel,

reține instanța, pe calea excepției prevăzute de art.4 din Legea nr. 554/2004,

reclamantul a contestat legalitatea art. 11 lit. e) Ordinul M.T.C.T. nr.

1170/2003, respectiv cazul suspendării licenței de transport pentru

nerespectarea caietului de sarcini, susținând, în esență că acestei dispoziții

completează Legea nr. 38/2003.

S-a

constatat, pe de o parte, cu referire la obligația societății reclamante, că

prevederile art. 9 alin. (2) din caietul de sarcini, precum și dispozițiile

Ordinului M.T.C.T. nr. 1170/2003, reproduc dispozițiile cuprinse în art. 28

alin. (2) din Legea nr. 38/2003, text ce prevede expres că, pe lângă

sancțiunile prevăzute la art. 55, se dispune și suspendarea sau anularea

autorizației în anumite situații.

În

atare condiții, a apreciat instanța, sancționarea contravențională nu exclude

aplicarea sancțiunii administrative a suspendării licenței de transport,

cumulul celor două forme de răspundere fiind permis, în conformitate cu

prevederile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 38/2003.

Totodată,

a mai apreciat instanța, nu se poate reține nelegalitatea Ordinului nr. 1170/2003

prin prisma dispozițiile art. 1 coroborate cu art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, întrucât sancțiunea contestată în

cauză nu este contravențional, ci administrativă.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC S.T. SRL Român, invocând

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în

dezvoltarea cărora a susținut, în esență următoarele:

Instanța

de fond, prin motivarea hotărârii, s-a îndepărtat de natura pricinii încălcând

dreptul de apărare al recurentei, întrucât nu a observat că s-a invocat excepția

de nelegalitate numai cu privire la un articol al metodologiei aprobate prin

Ordinul nr. 1170/2003 și nu cu privire la integralitatea acestuia. De asemenea,

a condiționat, în mod greșit, invocarea unei excepții de nelegalitate de

contestatoarea propriei licențe de export.

De

asemenea hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât s-a

apreciat în mod greșit că sancțiunea contestată este una administrativă fapta

imputată constituind contravenție, potrivit art. 55 lit. b) rap. la art. 52 A

lit. c) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxe și în regim

de închiriere.

În

opinia recurentei, Normele metodologice în discuție vin să completeze

dispozițiile unui act juridic cu forță superioară, întrucât stabilesc și

condițiile în care licențele de transport pot fi suspendate sau anulate, deși

Legea nr. 38/2003 nu conține nici o prevedere referitoare la acestea, încălcând

totodată principiul legalității încriminării cuprins în art. 1 și art. 2 alin. (1)

din O.G. nr. 2/2001, deoarece acestea nu fac parte din categoria actelor

normative prevăzute prin aceste taxe de lege.

Analizând

actele dosarului, motivele de nelegalitate invocate de recurenți, prin prisma dispozițiilor

legale incidente în materie și examinând cauza sub toate aspectele, conform

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat,

având în vedere considerentele în continuare arătate.

Hotărârea

atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, condiție impusă de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar

acestea nu sunt contradictorii sau străine de natura pricini, în sensul

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât motivul de

nelegalitate reglementat de acest text de lege nu poate fi reținut.

Mai

mult, exercitându-și rolul activ în sensul dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.,

prima instanță a contribuit la corecta stabilire a obiectului excepției de

nelegalitate și a procedat apoi la examinarea legalității dispozițiilor art. 11

lit. e) din Ordinul nr. 1170/2003, în limita impusă prin precizarea făcută la ultimul

termen de judecată, susținerile recurentei în sensul că nu s-ar fi observat această

împrejurare, cu consecința încălcării dreptului său la apărare, neavând nici o

justificare.

Nejustificate

sunt și celelalte critici ale recurentei circumscrise motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu

aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie, atât asupra

excepției de nelegalitate invocată de reclamanta-recurentă, cât și asupra fondului

cauzei.

Astfel,

în cadrul procedurii instituite prin art. 4 din Legea nr. 554/2004 instanța de

contencios administrativ legal investită cu soluționarea unei excepții de

nelegalitate este abilitată să verifice concordanța actului administrativ supus

analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în

executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței

juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția

României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Prin

Ordinul nr. 1170/2003 al M.T.C.T. au fost aprobate Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 38/2003, fiind emis așadar în executarea acestei legi, ca lege

specială care reglementează activitatea de transport rutier în regim de taxi.

Reclamanta

a contestat legalitatea art. 11 lit. e), respectiv cazul de suspendare a

licenței de transport pentru nerespectarea caietului de sarcini, susținând, în

esență, că aceste dispoziții completează Legea nr. 38/2003.

Art.

52 A lit. c) din Legea nr. 38/2003, la care reclamanta a înțeles să se raporteze

în susținerea excepției de nelegalitate, instituie obligația operatorului de

transport de a angaja ca taximetriști numai conducători auto care dețin

certificate de atestare a pregătirii profesionale, nerespectarea acestei obligații

fiind sancționați cu amendă, conform art. 55 lit. b) din aceeași lege.

Din

conținutul deciziei nr. 5458 din 6 decembrie 2005 rezultă că măsura suspendării

licenței de transport rutier public în regim de taxi a fost dispusă ca urmare a

nerespectării de către reclamanți a obligației prevăzută la art. 9 alin. (2)

din caietul de sarcini, respectiv aceea de a utiliza numai conducători auto

deținători ai atestatului profesional și care corespund standardului ocupațional

al taximetristului, ca măsură administrativă ce poate fi dispusă atunci când una

din condițiile acordării autorizației nu mai este îndeplinită.

Deținerea

certificatului de atestare valabil este prevăzută drept condiție a practicării

activității de taximetrist în regim de taxi prin art. 16 alin. (1) din Legea nr.

38/2003.

De

asemenea, prin însăși licența de transport s-a prevăzut că reclamanta este

abilitată să efectueze transport rutier în conformitate cu caietul de sarcini.

Potrivit

art. 28 alin. (2) Legea nr. 38/2003, reproduse, de altfel, în art. 39 alin. (2)

din Anexa 1 la Ordinul nr. 1170/2003, certificatul de atestare este valabil cu avizarea

anulată gratuită, cu susținerea textului grilă odată la 2 ani la agenția teritorială

ARR și cu dovada că taximetristul este apt din punct de vedere medical și

psihologic.

Suspendarea

autorizației de taxi este reglementată prin art. 56 din Legea nr. 38/2003.Porivit

dispozițiilor alin. (1) lit. a) al acestui text de lege, această măsură se dispune

pe o perioadă de 1-3 luni, între altele, atunci când una dintre condițiile

acordării autorizației nu mai este îndeplinită.

În

raport cu aceste prevederi legale și cu modalitatea de reglementare a măsurii

suspendării, prin art. 56 alin. (1) din Legea nr. 38/2003 prevăzându-se că aceasta

se dispune pe lângă sancțiunile prevăzute la art. 55, prima instanță a concluzionat

în mod corect că excepția de nelegaliltate a dispozițiilor art. 11 lit. e) din

Anexa nr. 1 a Ordinului M.T.C.T. nr. 1170/2003 este neîntemeiată, întrucât prin

aceste dispoziții nu se adaugă la lege, și, respectiv, că în reglementarea

respectivei măsuri administrative emitentul ordinului nu era ținut de limitarea

reglementată de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Sub

aspectul fondului cauzei, concluzia primei instanței privind netemeinicia

acțiunii reclamantei este întrutotul justificată, în condițiile în care este

cert stabilită încălcarea obligațiilor legale anterior arătate și a

prevederilor art. 8 și art. 9 alin. (2) din caietul de sarcini, la controlul în

trafic desfășurat în perioada 28-30 noiembrie 2005 constatându-se că doi dintre

șoferii de taxi angajați ai reclamantei nu aveau viza anuală pe certificatul

profesional.

Față

de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

prezentul recurs ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC S.T. SRL Roman împotriva deciziei nr. 99 din 27 august 2007 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică azi, 22 ianuarie 2008.