ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 209/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În fond, după casare, prin Decizia nr. 99 din 27 august 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca nefondată, excepția de nelegalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. e) din Anexă nr. 1 Norme metodologice aprobate prin Ordinul M.T.C.T. nr. 1170/2003 emis de Ministrul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului invocată de reclamanta SC S.T. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.R.R. București și Ministerul Transporturilor. Totodată, instanța a respins acțiunea formulată de SC S.T. SRL împotriva pârâtei A.R.R. București, instituție publică aflată în subordinea Ministrului Transporturilor.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta, operator de transport de taxi deținătoare a unei licențe de transport rutier public în regim de taxi, este abilitată să efectueze transport rutier public în regim de taxi în conformitate cu caietul de sarcini, iar în urma controlului în trafic efectuat de reprezentanții A.R.R., Agenția Neamț, s-a constatat faptul că societatea nu a respectat prevederile caietului de sarcini aferent licenței de transport taxi în ce privește obligația de a utiliza numai conducători auto deținători ai atestatului profesional valabil și care corespund standardului ocupațional al taximetristului, obligație prevăzută de art. 1 lit. e) din Ordinul M.T.C.T.

nr. 1170/2003 și de art. 9 alin. (2) din caietul de sarcini al licenței de transport. Urmare a celor constatate, s-a aplicat sancțiunea suspendării pentru o lună a licenței de transport, începând cu data de 7 decembrie 2005, această măsură fiind menținută și ulterior soluționării contestației formulate. Astfel, reține instanța, pe calea excepției prevăzute de art.4 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a contestat legalitatea art. 11 lit. e) Ordinul M.T.C.T. nr. 1170/2003, respectiv cazul suspendării licenței de transport pentru nerespectarea caietului de sarcini, susținând, în esență că acestei dispoziții completează Legea nr. 38/2003. S-a constatat, pe de o parte, cu referire la obligația societății reclamante, că prevederile art. 9 alin. (2) din caietul de sarcini, precum și dispozițiile Ordinului M.T.C.T.

nr. 1170/2003, reproduc dispozițiile cuprinse în art. 28 alin. (2) din Legea nr. 38/2003, text ce prevede expres că, pe lângă sancțiunile prevăzute la art. 55, se dispune și suspendarea sau anularea autorizației în anumite situații. În atare condiții, a apreciat instanța, sancționarea contravențională nu exclude aplicarea sancțiunii administrative a suspendării licenței de transport, cumulul celor două forme de răspundere fiind permis, în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 38/2003. Totodată, a mai apreciat instanța, nu se poate reține nelegalitatea Ordinului nr. 1170/2003 prin prisma dispozițiile art. 1 coroborate cu art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, întrucât sancțiunea contestată în cauză nu este contravențional, ci administrativă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC S.T. SRL Român, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut, în esență următoarele: Instanța de fond, prin motivarea hotărârii, s-a îndepărtat de natura pricinii încălcând dreptul de apărare al recurentei, întrucât nu a observat că s-a invocat excepția de nelegalitate numai cu privire la un articol al metodologiei aprobate prin Ordinul nr. 1170/2003 și nu cu privire la integralitatea acestuia. De asemenea, a condiționat, în mod greșit, invocarea unei excepții de nelegalitate de contestatoarea propriei licențe de export. De asemenea hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât s-a apreciat în mod greșit că sancțiunea contestată este una administrativă fapta imputată constituind contravenție, potrivit art. 55 lit. b) rap.

la art. 52 A lit. c) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxe și în regim de închiriere. În opinia recurentei, Normele metodologice în discuție vin să completeze dispozițiile unui act juridic cu forță superioară, întrucât stabilesc și condițiile în care licențele de transport pot fi suspendate sau anulate, deși Legea nr. 38/2003 nu conține nici o prevedere referitoare la acestea, încălcând totodată principiul legalității încriminării cuprins în art. 1 și art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, deoarece acestea nu fac parte din categoria actelor normative prevăzute prin aceste taxe de lege. Analizând actele dosarului, motivele de nelegalitate invocate de recurenți, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate. Hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, condiție impusă de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar acestea nu sunt contradictorii sau străine de natura pricini, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât motivul de nelegalitate reglementat de acest text de lege nu poate fi reținut. Mai mult, exercitându-și rolul activ în sensul dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., prima instanță a contribuit la corecta stabilire a obiectului excepției de nelegalitate și a procedat apoi la examinarea legalității dispozițiilor art. 11 lit. e) din Ordinul nr. 1170/2003, în limita impusă prin precizarea făcută la ultimul termen de judecată, susținerile recurentei în sensul că nu s-ar fi observat această împrejurare, cu consecința încălcării dreptului său la apărare, neavând nici o justificare.

Nejustificate sunt și celelalte critici ale recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie, atât asupra excepției de nelegalitate invocată de reclamanta-recurentă, cât și asupra fondului cauzei. Astfel, în cadrul procedurii instituite prin art. 4 din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ legal investită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Prin Ordinul nr. 1170/2003 al M.T.C.T. au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 38/2003, fiind emis așadar în executarea acestei legi, ca lege specială care reglementează activitatea de transport rutier în regim de taxi. Reclamanta a contestat legalitatea art. 11 lit. e), respectiv cazul de suspendare a licenței de transport pentru nerespectarea caietului de sarcini, susținând, în esență, că aceste dispoziții completează Legea nr. 38/2003. Art. 52 A lit. c) din Legea nr. 38/2003, la care reclamanta a înțeles să se raporteze în susținerea excepției de nelegalitate, instituie obligația operatorului de transport de a angaja ca taximetriști numai conducători auto care dețin certificate de atestare a pregătirii profesionale, nerespectarea acestei obligații fiind sancționați cu amendă, conform art. 55 lit. b) din aceeași lege.

Din conținutul deciziei nr. 5458 din 6 decembrie 2005 rezultă că măsura suspendării licenței de transport rutier public în regim de taxi a fost dispusă ca urmare a nerespectării de către reclamanți a obligației prevăzută la art. 9 alin. (2) din caietul de sarcini, respectiv aceea de a utiliza numai conducători auto deținători ai atestatului profesional și care corespund standardului ocupațional al taximetristului, ca măsură administrativă ce poate fi dispusă atunci când una din condițiile acordării autorizației nu mai este îndeplinită. Deținerea certificatului de atestare valabil este prevăzută drept condiție a practicării activității de taximetrist în regim de taxi prin art. 16 alin. (1) din Legea nr. 38/2003.

De asemenea, prin însăși licența de transport s-a prevăzut că reclamanta este abilitată să efectueze transport rutier în conformitate cu caietul de sarcini. Potrivit art. 28 alin. (2) Legea nr. 38/2003, reproduse, de altfel, în art. 39 alin. (2) din Anexa 1 la Ordinul nr. 1170/2003, certificatul de atestare este valabil cu avizarea anulată gratuită, cu susținerea textului grilă odată la 2 ani la agenția teritorială ARR și cu dovada că taximetristul este apt din punct de vedere medical și psihologic. Suspendarea autorizației de taxi este reglementată prin art. 56 din Legea nr. 38/2003.Porivit dispozițiilor alin. (1) lit. a) al acestui text de lege, această măsură se dispune pe o perioadă de 1-3 luni, între altele, atunci când una dintre condițiile acordării autorizației nu mai este îndeplinită.

În raport cu aceste prevederi legale și cu modalitatea de reglementare a măsurii suspendării, prin art. 56 alin. (1) din Legea nr. 38/2003 prevăzându-se că aceasta se dispune pe lângă sancțiunile prevăzute la art. 55, prima instanță a concluzionat în mod corect că excepția de nelegaliltate a dispozițiilor art. 11 lit. e) din Anexa nr. 1 a Ordinului M.T.C.T. nr. 1170/2003 este neîntemeiată, întrucât prin aceste dispoziții nu se adaugă la lege, și, respectiv, că în reglementarea respectivei măsuri administrative emitentul ordinului nu era ținut de limitarea reglementată de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul fondului cauzei, concluzia primei instanței privind netemeinicia acțiunii reclamantei este întrutotul justificată, în condițiile în care este cert stabilită încălcarea obligațiilor legale anterior arătate și a prevederilor art. 8 și art. 9 alin. (2) din caietul de sarcini, la controlul în trafic desfășurat în perioada 28-30 noiembrie 2005 constatându-se că doi dintre șoferii de taxi angajați ai reclamantei nu aveau viza anuală pe certificatul profesional. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.T. SRL Roman împotriva deciziei nr. 99 din 27 august 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2008.