ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2958/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 32 din 6 februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 212/2006, al Curții de Apel Bacău, a fost admisă cererea reclamantei SC Z. SRL Roman, în contradictoriu cu pârâta A.R.R. - Agenția Neamț, dispunându-se suspendarea executării deciziei nr. 5460 din 6 decembrie 2005, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: Reclamanta desfășoară activitate de transport public în regim de taxi, iar la data de 6 decembrie 2005, pârâta a dispus suspendarea licenței de transport pe o perioadă de 3 luni. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație înregistrată la A.R.R.

- Agenția Neamț și cerere de suspendare a executării, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestui text de lege, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, persoana vătămată poate solicita suspendarea actului administrativ atacat. În raport cu obiectul de activitate al reclamantei și pentru evitarea amplificării prejudiciului, care se circumscrie în speță, în sintagma „paguba iminentă” din perspectiva acumulării succesive, s-a apreciat că cererea este întemeiată, fiind admisă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, A.R.R., solicitând casarea ei și, pe fondul cauzei, respingerea cererii de suspendare, ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două cerințe impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și a unei îndoieli puternice asupra legalității actului administrativ și nu a contestat măsura suspendării la sediul central al A.R.R., neîndeplinind procedura prealabilă cu această instituție. Recursul nu este fondat. Examinând actele dosarului și susținerile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie, astfel încât nu este dat în speță nici un motiv care să impună casarea acesteia.

Astfel, art. 14 din Legea nr. 554/2004 reglementează suspendarea judecătorească, facultativă, admisibilă după introducerea recursului administrativ prealabil care durează până la soluționarea cauzei pe fond. Potrivit acestui text de lege, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond.

În speță, este cert stabilit că reclamanta a sesizat autoritatea care a emis actul, fiind îndreptățită, astfel, să solicite suspendarea, iar prima instanță a concluzionat în mod corect, raportat la obiectul de activitate al reclamantei, și posibilitatea amplificării prejudiciului din perspectiva acumulării succesive, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de text, pentru a dispune suspendarea executării actului administrativ contestat. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.R.R. împotriva sentinței civile nr. 32 din 6 februarie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2006.