ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2341/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2341/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Reclamantele

SC R. SA și SC R. SA le-au chemat în judecată pe pârâtele

SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA, SC P.C.

SRL și SC R.C. SRLși au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se

constate nulitatea absolută a operațiunilor succesive de înstrăinare a

bunurilor mobile (149 de vagoane) care s-au aflat în patrimoniul debitoarei SC

E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA, ca fiind acte de înstrăinare cu un caracter

fraudulos bazate pe o cauză ilicită. Acțiunea a fost precizată la data de 25

aprilie 2007, când reclamantele au solicitat să se constate nulitatea absolută

pentru cauza ilicită invocată și pentru fraudarea drepturilor creditoarei, a

contractului de împrumut nr. 47/2005 încheiat între SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M.

SA și SC P.C. SRL a contractului de garanție imobiliară precum și nulitatea

absolută a facturilor fiscale din 3 ianuarie 2006 emisă de SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R.

M. SA din 3 ianuarie 2006 și din 3 ianuarie 2006 emise de SC P.C. SRL.

Reclamantele și-au argumentat acțiunea

susținând că sunt deținătoarele titlurilor executorii reprezentate de sentințele

nr. 1473/2005 și 3762/2005 prin care debitoarea SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA

a fost obligată la plata sumelor de 3.579.545.080 lei și respectiv

1.346.887.718 lei. În vederea valorificării sumelor cuprinse în titluri s-a

pornit executarea silită și s-au întocmit acte de executare care s-au încheiat

cu procesul verbal din 30 mai 2006 prin care vagoanele sechestrate au fost

vândute și prețul distribuit către creditorii SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA.

Pe parcursul executării silite una dintre pârâte, SC R.C. SRL București a

formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea procesului

verbal de sechestru din 7 aprilie 2006 instituit asupra celor 149 de vagoane,

care au constituit obiectul executării pe considerentul că bunurile îi aparțin.

Prin sentința civilă nr. 14079 din 2 octombrie 2006, Judecătoria Sect. 1

București a admis în parte contestația la executare a anulat actele de executare

și a dispus restituirea sumelor primite pe parcursul executării, actualizate cu

rata inflației. În cauză au fost formulate de pârâte și alte contestații la

executare bazate pe un contract de împrumut încheiat între SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R.

M. SA și SC P.C. SRL și un contract de garanție reală mobiliară instituit asupra

celor 149 de vagoane, a căror anulare s-a cerut de cele două reclamante pe

motivul fraudării drepturilor creditorilor. S-a invocat de reclamante cauza

ilicită, fictivitatea transferurilor bunurilor, în raport de faptul că aceste

acte s-au încheiat de grupul de firme pârâte care aveau în bună măsură același

acționariat cât și realizarea frauduloasă a acestor acte, transferul bunurilor

fiind realizat scriptic.

În prima instanță litigiul a fost

soluționat de Tribunalul București, secția comercială care prin sentința nr. 14925

din 12 decembrie 2007 a respins ca nefondată acțiunea reclamantelor argumentând

în esență că în baza contractelor încheiate între SC P.C. SRL în calitate de

împrumutător, SC E.M. C.F.R. M. SA în calitate de împrumutat și SC M.I. SRL în

calitate de fidejusor, contract modificat prin actul adițional din 20 iunie

2005, s-a transferat o sumă de bani a cărei restituire a fost garantată prin

contractul încheiat între SC P.C. SRL și SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA,

garanția vizând cele 149 de vagoane asupra cărora se pornise executarea silită

în temeiul celor două sentințe menționate anterior. A mai reținut instanța că operațiunile

juridice pe care le-au contestat reclamantele s-au realizat înainte ca cele

două reclamante să înceapă executarea silită motiv care a dus la înlăturarea

susținerilor privind caracterul ilicit sau imoral al scoaterii vagoanelor din patrimoniul

debitoarei reclamantelor SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA. Raționamentul

instanței s-a bazat și pe faptul că transferul bunurilor din patrimoniul debitoarei

SC E. C.F.R. M. SA în patrimoniul SC R.C. SRL București a avut ca izvor

contractul de gaj încheiat anterior executării silite pornită pe baza

titlurilor executorii constând în sentințele nr. 1473/2005 și nr. 3762/2005.

Apelul. Decizia Curții de Apel

București.

Sentința nr. 14925 din 12 decembrie

2007 a fost apelată de reclamantele

SC

R. SA și SC R. SA, iar Curtea de Apel București, apreciind ca întemeiate

criticile de nelegalitate și netemeinicie a admis apelul, a schimbat în tot sentința

și a constatat nulitatea absolută a operațiunilor succesive de înstrăinare a

bunurilor mobile care au alcătuit patrimoniul societății debitoare

SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA, cu

referire la bunurile din acțiunea precizată.

În considerentele deciziei, Curtea a

reținut că prin operațiuni fictive și succesive s-au înstrăinat bunurile mobile

care trebuiau valorificate pentru eficientizarea activului societății debitoare

în scopul satisfacerii creanțelor creditorilor și că fraudarea creditorilor

apare ca evidentă. În continuare, Curtea a reținut că fictivitatea acestor

operațiuni rezultă din lipsa unor dovezi financiar-contabile care să confirme

veridicitatea transferului dreptului de proprietate, cât și din imposibilitatea

materială de punere în posesie asupra celor 149 de vagoane. În privința

contractului de împrumut, instanța de apel a constatat că în nicio fază

procesuală nu a fost dovedit faptul că suma care a făcut obiectul contractului

de vânzare- cumpărare a fost virată în contul societăților cumpărătoare.

Alte aspecte asupra cărora s-a oprit Curtea

de Apel, au vizat faptul că acționariatul societății vânzătoare și cel al

societăților cumpărătoare are în esență aceeași structură, pentru împrumut din

partea SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA a semnat M.A. în calitate de președinte

al Consiliului de administrație și tot el a semnat ca administrator pentru SC R.C.

SRL, că procesele verbale de punere în posesie au fost antedatate și că în facturile

fiscale din 3 ianuarie 2006 bunurile sunt trecute generic ca "mijloace

fixe”. Toate aceste concluzii au format convingerea Curții de Apel, potrivit

căreia sunt incidente în cauză dispozițiile art. 966 și 968 C. civ. raportat la

art. 5 C. civ., actele încheiate în scop fraudulos fiind lovite de nulitate

absolută.

Recursurile. Motivele de recurs.

împotriva Deciziei comerciale nr. 240 din 12 mai 2008 pronunțată de Curtea de

Apel București, prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. pentru a susține că soluția este nelegală întrucât fictivitatea

operațiunilor de înstrăinare a bunurilor mobile a fost motivată pe lipsa unor dovezi

financiar contabile care să confirme veridicitatea transferului dreptului de

proprietate. În accepțiunea sa la dosarul cauzei se aflau contractele de

împrumut și de garanție care demonstrau atât transferul bunurilor cât și plata acestora.

Potrivit autoarei procesele verbale demonstrează că vagoanele au intrat în

posesia și proprietatea societății că punerea în posesie este confirmată prin

semnarea proceselor-verbale de către SC P.C. SRL și SC E.M., C.F.R. M. SA.

În continuare a fost criticată

reținerea instanțelor în legătură cu întocmirea și comunicarea facturilor, invocându-se

faptul că aceste facturi au fost achitate și atâta timp cât obligațiile contractuale

au fost executate nu se justifica cercetarea valabilității contractelor în baza

cărora au fost emise.

În privința atitudinii procesuale a SC

R.C. SRL, recurenta a susținut că strategia de apărare o apreciază partea și

acest aspect nu constituie un motiv de nelegalitate a actelor ce fac obiectul

pricinii. Prin ultimele argumente s-a criticat reținerea instanței în legătură

cu similitudinea existentă între asociații persoanelor juridice, părți în

cauză, drept argument pentru aprecierea fictivității operațiunilor de

transmitere a proprietății. Câtă vreme legea permite funcționarea mai multor

societăți care au unul sau mai mulți asociați, societățile pot încheia între

ele diverse contracte fără ca aceste operațiuni să însemne fraudarea

creditorilor.

În raport de aceste critici recurenta

a solicitat respingerea apelului reclamantelor și menținerea sentinței fondului

ca temeinică și legală.

M. SA prin administrator judiciar E.I. SPRL a invocat motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 3, 5, 6 și 9 C. proc. civ. pentru a susține că:

a)- Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței

altei instanțe întrucât societatea a intrat în procedura falimentului. După data

de 23 noiembrie 2006, competența de soluționarea litigiului îi revenea potrivit

art. 6 din Legea nr. 85/2006, Judecătorului sindic din cadrul tribunalului în a

cărei rază teritorială își are sediul debitorul. Actele juridice încheiate de

debitor în dauna drepturilor creditorilor săi pot fi anulate pe calea

acțiunilor exercitate în fața judecătorului sindic conform art. 79-85 din Legea

insolvenței. În continuare lichidatorul a arătat că a promovat acțiune în

anularea contractului iar Judecătorul sindic s-a pronunțat dispunând atât

anularea contractului de împrumut și a contractului de garanție cât și a

procesului verbal de punere în posesie încheiat între SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R.

M. SA și SC P.C. SRL. Totodată s-a dispus anularea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 3 ianuarie 2006 între SC P.C. SRL și SC R.C.

SRL București.

b)- S-au încălcat formele de procedură

prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât procedura nu a fost legal

îndeplinită cu lichidatorul judiciar, Curtea încălcând astfel dispozițiile art.

87 pct. 5 C. proc. civ. și art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

c)- Instanța a acordat mai mult decât

s-a cerut întrucât prin dispozitivul deciziei recurate instanța a constatat

nulitatea absolută a tuturor operațiunilor de înstrăinare a bunurilor care au

alcătuit patrimoniul societății debitoare SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA.

Pentru toate aceste motive, recurenta

a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Intimatele au răspuns punctual la

criticile aduse de cele două recurente și au solicitat respingerea recursurilor

ca nefondate.

Decizia Înaltei Curți.

pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care

poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Înainte de a examina ipotezele

motivului de nelegalitate, prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. trebuie

observat că de la data promovării recursului și până la soluționarea acestuia,

împotriva SC R.C. SRL s-a deschis procedura falimentului urmare căreia în

conformitate cu art. 87 pct. 5 coroborat cu art. 107 C. proc. civ., recurenta a

fost citată prin administratorul judiciar.

Revenind la motivul de nelegalitate

invocat se constată că recurenta și-a argumentat recursul pornind de la analiza

considerentelor deciziei exprimându-și dezacordul în legătură cu concluziile la

care a ajuns Curtea de apel, după examinarea actelor dosarului. Lipsa dovezilor

financiar-contabile care să confirme veridicitatea transferului dreptului de

proprietate a fost combătută pe considerentul că la dosar au existat contractele

de împrumut și de garanție pe baza cărora a operat și transferul dreptului de

proprietate asupra celor 149 de vagoane.

Asupra acestor susțineri, Înalta Curte,

va reține că nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat. Din niciun argument

al recursului nu rezultă în ce constă nelegalitatea, care este dispoziția

legală incălcată și în ce constă lipsa temeiului legal. Argumentele dezvoltate

de recurentă nu permit nici încadrarea de către Înalta Curte, a criticilor

evocate în ipotezele motivului de nelegalitate pe care și-a fundamentat criticile.

Era de observat de autoarea recursului

că se află în fața unei căi extraordinare de atac și că promovarea acesteia presupune

respectarea întocmai a cerințelor de formă și fond pe care trebuie să le

îmbrace criticile aduse deciziei pronunțată de Curtea de Apel. În acest context

în care recurenta s-a referit la probe și la aprecierea lor, Înalta Curte, va

înlătura criticile întrucât interpretarea probelor este atributul instanțelor

devolutive care pot analiza chestiuni de fond. Întrucât nu este specific

recursului decât controlul legalității hotărârii, referirile la aprecierile

instanței asupra probelor și concludenței lor nu pot fi reținute câtă vreme nu

se poate provoca o nouă judecată în fond. Acest raționament are în vedere caracterul

de cale extraordinară de atac a recursului, caracterul nedevolutiv și esențialmente

de control al legalității. Un argument în plus în sprijinul acestei concluzii

vizează abrogarea pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., care dădea dreptul

instanței de recurs să analizeze acele dovezi care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii.

În contextul arătat exprimarea opiniei

în dezacord cu acele concluzii ale deciziei din apel privind fictivitatea proceselor

verbale de punere în posesie sau cu examinarea facturilor, nu se constituie

într-o critică de nelegalitate. În privința celorlalte aspecte pe care instanța

de apel le-a analizat în contextul mai larg al aprecierii asupra existenței

fraudei creditorilor și a cauzei ilicite, susținerile recurentei nu se bazează

pe nicio dispoziție legală pe care să o pună în discuție în raport de soluția

pronunțată.

În fine, în legătură cu similitudinile

existente între asociații persoanelor juridice, pârâte în cauză, recurenta nu

contestă acest fapt ci susține că legea permite funcționarea mai multor

societăți care au unul sau mai mulți asociați comuni. Este adevărat că legea

este permisivă în sensul afirmat de recurentă dar nu permite ca la adăpostul

său să se încheie acte juridice în scop fraudulos.

În consecință, recursul SC R.C. SRL

prin administrator judiciar, conform art. 312 C. proc. civ. va fi respins.

SA prin administrator judiciar E.I. SPRL.

a) Motivul prevăzut de art. 304 pct. 3

C. proc. civ. vizează pronunțarea hotărârii cu încălcarea competenței altei

instanțe.

Recurenta a invocat competența judecătorului

sindic de a anula actele juridice încheiate de către debitor în dauna

drepturilor creditorilor fără să observe că acțiunea din acest dosar a fost

introdusă în anul 2006 urmare punerii în executare de către reclamante a două

titluri obținute de acestea prin instanță (sentințele nr. 3762/2005 și nr. 1473/2005).

Rezultă din actele dosarului că executarea care a stat la baza promovării

acestui litigiu a avut loc înainte de deschiderea procedurii falimentului

împotriva recurentei.

De reținut este și faptul că judecata

recursului a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2002, iar în urma

modificării legii în sensul că nu se suspendă judecata litigiilor aflate pe rol

în cazul în care societățile în faliment au promovat căi de atac, recursul a

fost repus pe rol pentru a se continua judecata.

Reluând judecata recursului, Înalta

Curte, a constatat că Tribunalul București prin sentința nr. 1339 din 20 martie

2008 pronunțată de judecătorul sindic a admis acțiunea lichidatorului și a

dispus anularea contractului de împrumut nr. 47 din 10 ianuarie 2005, a

contractului de garanție mobiliară, a actului adițional din 20 iunie 2005 și a

procesului verbal de punere în posesie din 19 decembrie 2005 reținând caracterul

fraudulos al actelor încheiate în dauna creditorului cu intenția de a reduce

patrimoniul debitorului cu bunurile care au făcut obiectul acestor acte, a

căror nulitate s-a solicitat. Sentința a devenit irevocabilă așa încât

aspectele statuate de judecătorul sindic în legătură cu restituirea bunurilor

în patrimoniul debitorului dar și cu anularea contractelor și a celorlalte

înscrisuri au intrat în puterea lucrului judecat și nu s-ar mai putea repune în

discuție pe calea acestei acțiuni. Soluționarea acestui recurs și soluția din

apel nu influențează desfășurarea în continuare a procedurii falimentului sub

aspectul distribuirii creanțelor, intimatele recurente precizând că au urmărit

pe această cale să-și consolideze drepturile și nu să-și valorifice creanțele

pe alte căi decât Legea nr. 85/2006.

Față de împrejurările speței și având

în vedere că acțiunea a fost promovată anterior deschiderii procedurii

falimentului împotriva recurentei iar dispozițiile din Legea nr. 85 dispun

continuarea judecății atunci când calea de atac este promovată de falită,

critica privind încălcarea art. 304 alin. (3) C. proc. civ. va fi respinsă.

Concluzia se impune și în raport de prevederile art. 6 din Legea nr. 85/2006

care dispune că sunt de competența tribunalului și se soluționează de

judecătorul sindic acțiunile și operațiunile care își au originea în procedura

insolvenței. Or, în cazul de față acțiunea promovată de intimatele reclamante nu

își are originea în această procedură iar soluția Curții de Apel, pronunțată anterior

rămânerii irevocabile a sentinței sindicului, este în acord cu măsurile dispuse

de sindic privind reîntoarcerea bunurilor (cele 149 vagoane) în patrimoniul debitoarei.

b) Critica privind încălcarea formelor

de procedură prevăzute de art. 87 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 88 alin.

(1) pct. 4 C. proc. civ., ce vizează motivul prevăzut de art. 304 (pct. 5) C.

proc. civ., este nefondată.

Din dovezile aflate la dosar rezultă că

citarea s-a realizat prin administrator judiciar E.I. SPRL la adresa care a

fost dată și în recurs, așa încât au fost respectate prevederilor art. 87 alin.

(5) și art. 88 alin. (4) C. proc. civ.

c) Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6

C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanța a acordat mai mult decât

s-a cerut ori ce nu s-a cerut. Prin prisma acestui motiv s-a invocat faptul că instanța

a dispus și nulitatea altor înscrisuri (facturi fiscale) nu doar a contractelor

de garanție, de împrumut și a actului adițional care s-au cerut prin acțiune.

Critica este nefondată. Acest motiv vizează de regulă încălcarea principiului

disponibilității a contradicției dintre ce s-a cerut și ce s-a obținut prin

hotărâre. Analiza încălcării acestui principiu se raportează la dispozitivul

deciziei, or, din dispozitivul deciziei rezultă că s-a constatat nulitatea

absolută a operațiunilor succesive de înstrăinare a bunurilor mobile care au

alcătuit patrimoniul debitoarei conform acțiunii precizate la data de 25

aprilie 2007. Prin urmare, instanța de apel s-a pronunțat omnia petita așa

încât și această critică va fi respinsă.

În fine, referirea la toate bunurile

care au alcătuit patrimoniul societății debitoare în condițiile în care s-a

făcut referire la acțiunea precizată, este de natură să sprijine concluzia de

mai sus și să înlăture afirmația recurentei că ar fi în discuție și alte bunuri

mobile care ar privi întregul patrimoniu.

Așa fiind, și având în vedere că

încălcarea legii care viza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost invocată în

cadrul celorlalte motive de recurs, care au fost examinate, se va reține că nu

sunt motive de nelegalitate care să atragă casarea sau modificarea deciziei

criticate așa încât potrivit art. 312 C. proc. civ. și acest recurs va fi

respins.

Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1)

raportate la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata

cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

pârâtele SC R.

C. SRL București prin

administrator judiciar D., U. și

Asociații S.P.R.L. și SC E.M.B.

C.V.B.C. C.F.R.

M. SA prin administrator

judiciar E.I. S.P.R.L împotriva Deciziei nr. 210 din 12 mai 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate.

Obligă recurentele la 5000 lei

cheltuieli de judecată către intimata

reclamantă

SC R. SA Pașcani, conform dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 iunie 2010.