ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2341/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Reclamantele SC R. SA și SC R. SA le-au chemat în judecată pe pârâtele SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA, SC P.C. SRL și SC R.C. SRLși au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se constate nulitatea absolută a operațiunilor succesive de înstrăinare a bunurilor mobile (149 de vagoane) care s-au aflat în patrimoniul debitoarei SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA, ca fiind acte de înstrăinare cu un caracter fraudulos bazate pe o cauză ilicită. Acțiunea a fost precizată la data de 25 aprilie 2007, când reclamantele au solicitat să se constate nulitatea absolută pentru cauza ilicită invocată și pentru fraudarea drepturilor creditoarei, a contractului de împrumut nr. 47/2005 încheiat între SC E.M.B.C.V.B.C.

C.F.R. M. SA și SC P.C. SRL a contractului de garanție imobiliară precum și nulitatea absolută a facturilor fiscale din 3 ianuarie 2006 emisă de SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA din 3 ianuarie 2006 și din 3 ianuarie 2006 emise de SC P.C. SRL. Reclamantele și-au argumentat acțiunea susținând că sunt deținătoarele titlurilor executorii reprezentate de sentințele nr. 1473/2005 și 3762/2005 prin care debitoarea SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA a fost obligată la plata sumelor de 3.579.545.080 lei și respectiv 1.346.887.718 lei. În vederea valorificării sumelor cuprinse în titluri s-a pornit executarea silită și s-au întocmit acte de executare care s-au încheiat cu procesul verbal din 30 mai 2006 prin care vagoanele sechestrate au fost vândute și prețul distribuit către creditorii SC E.M.B.C.V.B.C.

C.F.R. M. SA. Pe parcursul executării silite una dintre pârâte, SC R.C. SRL București a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea procesului verbal de sechestru din 7 aprilie 2006 instituit asupra celor 149 de vagoane, care au constituit obiectul executării pe considerentul că bunurile îi aparțin. Prin sentința civilă nr. 14079 din 2 octombrie 2006, Judecătoria Sect. 1 București a admis în parte contestația la executare a anulat actele de executare și a dispus restituirea sumelor primite pe parcursul executării, actualizate cu rata inflației. În cauză au fost formulate de pârâte și alte contestații la executare bazate pe un contract de împrumut încheiat între SC E.M.B.C.V.B.C.

C.F.R. M. SA și SC P.C. SRL și un contract de garanție reală mobiliară instituit asupra celor 149 de vagoane, a căror anulare s-a cerut de cele două reclamante pe motivul fraudării drepturilor creditorilor. S-a invocat de reclamante cauza ilicită, fictivitatea transferurilor bunurilor, în raport de faptul că aceste acte s-au încheiat de grupul de firme pârâte care aveau în bună măsură același acționariat cât și realizarea frauduloasă a acestor acte, transferul bunurilor fiind realizat scriptic. În prima instanță litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, secția comercială care prin sentința nr. 14925 din 12 decembrie 2007 a respins ca nefondată acțiunea reclamantelor argumentând în esență că în baza contractelor încheiate între SC P.C.

SRL în calitate de împrumutător, SC E.M. C.F.R. M. SA în calitate de împrumutat și SC M.I. SRL în calitate de fidejusor, contract modificat prin actul adițional din 20 iunie 2005, s-a transferat o sumă de bani a cărei restituire a fost garantată prin contractul încheiat între SC P.C. SRL și SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA, garanția vizând cele 149 de vagoane asupra cărora se pornise executarea silită în temeiul celor două sentințe menționate anterior. A mai reținut instanța că operațiunile juridice pe care le-au contestat reclamantele s-au realizat înainte ca cele două reclamante să înceapă executarea silită motiv care a dus la înlăturarea susținerilor privind caracterul ilicit sau imoral al scoaterii vagoanelor din patrimoniul debitoarei reclamantelor SC E.M.B.C.V.B.C.

C.F.R. M. SA. Raționamentul instanței s-a bazat și pe faptul că transferul bunurilor din patrimoniul debitoarei SC E. C.F.R. M. SA în patrimoniul SC R.C. SRL București a avut ca izvor contractul de gaj încheiat anterior executării silite pornită pe baza titlurilor executorii constând în sentințele nr. 1473/2005 și nr. 3762/2005. Apelul. Decizia Curții de Apel București. Sentința nr. 14925 din 12 decembrie 2007 a fost apelată de reclamantele SC R. SA și SC R. SA, iar Curtea de Apel București, apreciind ca întemeiate criticile de nelegalitate și netemeinicie a admis apelul, a schimbat în tot sentința și a constatat nulitatea absolută a operațiunilor succesive de înstrăinare a bunurilor mobile care au alcătuit patrimoniul societății debitoare SC E.M.B.C.V.B.C.

C.F.R. M. SA, cu referire la bunurile din acțiunea precizată. În considerentele deciziei, Curtea a reținut că prin operațiuni fictive și succesive s-au înstrăinat bunurile mobile care trebuiau valorificate pentru eficientizarea activului societății debitoare în scopul satisfacerii creanțelor creditorilor și că fraudarea creditorilor apare ca evidentă. În continuare, Curtea a reținut că fictivitatea acestor operațiuni rezultă din lipsa unor dovezi financiar-contabile care să confirme veridicitatea transferului dreptului de proprietate, cât și din imposibilitatea materială de punere în posesie asupra celor 149 de vagoane. În privința contractului de împrumut, instanța de apel a constatat că în nicio fază procesuală nu a fost dovedit faptul că suma care a făcut obiectul contractului de vânzare- cumpărare a fost virată în contul societăților cumpărătoare.

Alte aspecte asupra cărora s-a oprit Curtea de Apel, au vizat faptul că acționariatul societății vânzătoare și cel al societăților cumpărătoare are în esență aceeași structură, pentru împrumut din partea SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA a semnat M.A. în calitate de președinte al Consiliului de administrație și tot el a semnat ca administrator pentru SC R.C. SRL, că procesele verbale de punere în posesie au fost antedatate și că în facturile fiscale din 3 ianuarie 2006 bunurile sunt trecute generic ca "mijloace fixe”. Toate aceste concluzii au format convingerea Curții de Apel, potrivit căreia sunt incidente în cauză dispozițiile art. 966 și 968 C. civ. raportat la art. 5 C. civ., actele încheiate în scop fraudulos fiind lovite de nulitate absolută.

Recursurile. Motivele de recurs. 1. SC R.C. SRL a declarat recurs împotriva Deciziei comerciale nr. 240 din 12 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susține că soluția este nelegală întrucât fictivitatea operațiunilor de înstrăinare a bunurilor mobile a fost motivată pe lipsa unor dovezi financiar contabile care să confirme veridicitatea transferului dreptului de proprietate. În accepțiunea sa la dosarul cauzei se aflau contractele de împrumut și de garanție care demonstrau atât transferul bunurilor cât și plata acestora. Potrivit autoarei procesele verbale demonstrează că vagoanele au intrat în posesia și proprietatea societății că punerea în posesie este confirmată prin semnarea proceselor-verbale de către SC P.C.

SRL și SC E.M., C.F.R. M. SA. În continuare a fost criticată reținerea instanțelor în legătură cu întocmirea și comunicarea facturilor, invocându-se faptul că aceste facturi au fost achitate și atâta timp cât obligațiile contractuale au fost executate nu se justifica cercetarea valabilității contractelor în baza cărora au fost emise. În privința atitudinii procesuale a SC R.C. SRL, recurenta a susținut că strategia de apărare o apreciază partea și acest aspect nu constituie un motiv de nelegalitate a actelor ce fac obiectul pricinii. Prin ultimele argumente s-a criticat reținerea instanței în legătură cu similitudinea existentă între asociații persoanelor juridice, părți în cauză, drept argument pentru aprecierea fictivității operațiunilor de transmitere a proprietății.

Câtă vreme legea permite funcționarea mai multor societăți care au unul sau mai mulți asociați, societățile pot încheia între ele diverse contracte fără ca aceste operațiuni să însemne fraudarea creditorilor. În raport de aceste critici recurenta a solicitat respingerea apelului reclamantelor și menținerea sentinței fondului ca temeinică și legală. 2. Recurenta SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA prin administrator judiciar E.I. SPRL a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 5, 6 și 9 C. proc. civ. pentru a susține că: a)- Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe întrucât societatea a intrat în procedura falimentului. După data de 23 noiembrie 2006, competența de soluționarea litigiului îi revenea potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, Judecătorului sindic din cadrul tribunalului în a cărei rază teritorială își are sediul debitorul.

Actele juridice încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor săi pot fi anulate pe calea acțiunilor exercitate în fața judecătorului sindic conform art. 79-85 din Legea insolvenței. În continuare lichidatorul a arătat că a promovat acțiune în anularea contractului iar Judecătorul sindic s-a pronunțat dispunând atât anularea contractului de împrumut și a contractului de garanție cât și a procesului verbal de punere în posesie încheiat între SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA și SC P.C. SRL. Totodată s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 3 ianuarie 2006 între SC P.C. SRL și SC R.C. SRL București. b)- S-au încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. întrucât procedura nu a fost legal îndeplinită cu lichidatorul judiciar, Curtea încălcând astfel dispozițiile art. 87 pct. 5 C. proc. civ. și art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. c)- Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât prin dispozitivul deciziei recurate instanța a constatat nulitatea absolută a tuturor operațiunilor de înstrăinare a bunurilor care au alcătuit patrimoniul societății debitoare SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA. Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat. Intimatele au răspuns punctual la criticile aduse de cele două recurente și au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Decizia Înaltei Curți. 1. SC R.C.

SRL și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Înainte de a examina ipotezele motivului de nelegalitate, prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. trebuie observat că de la data promovării recursului și până la soluționarea acestuia, împotriva SC R.C. SRL s-a deschis procedura falimentului urmare căreia în conformitate cu art. 87 pct. 5 coroborat cu art. 107 C. proc. civ., recurenta a fost citată prin administratorul judiciar. Revenind la motivul de nelegalitate invocat se constată că recurenta și-a argumentat recursul pornind de la analiza considerentelor deciziei exprimându-și dezacordul în legătură cu concluziile la care a ajuns Curtea de apel, după examinarea actelor dosarului.

Lipsa dovezilor financiar-contabile care să confirme veridicitatea transferului dreptului de proprietate a fost combătută pe considerentul că la dosar au existat contractele de împrumut și de garanție pe baza cărora a operat și transferul dreptului de proprietate asupra celor 149 de vagoane. Asupra acestor susțineri, Înalta Curte, va reține că nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat. Din niciun argument al recursului nu rezultă în ce constă nelegalitatea, care este dispoziția legală incălcată și în ce constă lipsa temeiului legal. Argumentele dezvoltate de recurentă nu permit nici încadrarea de către Înalta Curte, a criticilor evocate în ipotezele motivului de nelegalitate pe care și-a fundamentat criticile.

Era de observat de autoarea recursului că se află în fața unei căi extraordinare de atac și că promovarea acesteia presupune respectarea întocmai a cerințelor de formă și fond pe care trebuie să le îmbrace criticile aduse deciziei pronunțată de Curtea de Apel. În acest context în care recurenta s-a referit la probe și la aprecierea lor, Înalta Curte, va înlătura criticile întrucât interpretarea probelor este atributul instanțelor devolutive care pot analiza chestiuni de fond. Întrucât nu este specific recursului decât controlul legalității hotărârii, referirile la aprecierile instanței asupra probelor și concludenței lor nu pot fi reținute câtă vreme nu se poate provoca o nouă judecată în fond.

Acest raționament are în vedere caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, caracterul nedevolutiv și esențialmente de control al legalității. Un argument în plus în sprijinul acestei concluzii vizează abrogarea pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., care dădea dreptul instanței de recurs să analizeze acele dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. În contextul arătat exprimarea opiniei în dezacord cu acele concluzii ale deciziei din apel privind fictivitatea proceselor verbale de punere în posesie sau cu examinarea facturilor, nu se constituie într-o critică de nelegalitate. În privința celorlalte aspecte pe care instanța de apel le-a analizat în contextul mai larg al aprecierii asupra existenței fraudei creditorilor și a cauzei ilicite, susținerile recurentei nu se bazează pe nicio dispoziție legală pe care să o pună în discuție în raport de soluția pronunțată.

În fine, în legătură cu similitudinile existente între asociații persoanelor juridice, pârâte în cauză, recurenta nu contestă acest fapt ci susține că legea permite funcționarea mai multor societăți care au unul sau mai mulți asociați comuni. Este adevărat că legea este permisivă în sensul afirmat de recurentă dar nu permite ca la adăpostul său să se încheie acte juridice în scop fraudulos. În consecință, recursul SC R.C. SRL prin administrator judiciar, conform art. 312 C. proc. civ. va fi respins. 2. Recursul SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA prin administrator judiciar E.I. SPRL. a) Motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. vizează pronunțarea hotărârii cu încălcarea competenței altei instanțe.

Recurenta a invocat competența judecătorului sindic de a anula actele juridice încheiate de către debitor în dauna drepturilor creditorilor fără să observe că acțiunea din acest dosar a fost introdusă în anul 2006 urmare punerii în executare de către reclamante a două titluri obținute de acestea prin instanță (sentințele nr. 3762/2005 și nr. 1473/2005). Rezultă din actele dosarului că executarea care a stat la baza promovării acestui litigiu a avut loc înainte de deschiderea procedurii falimentului împotriva recurentei. De reținut este și faptul că judecata recursului a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2002, iar în urma modificării legii în sensul că nu se suspendă judecata litigiilor aflate pe rol în cazul în care societățile în faliment au promovat căi de atac, recursul a fost repus pe rol pentru a se continua judecata.

Reluând judecata recursului, Înalta Curte, a constatat că Tribunalul București prin sentința nr. 1339 din 20 martie 2008 pronunțată de judecătorul sindic a admis acțiunea lichidatorului și a dispus anularea contractului de împrumut nr. 47 din 10 ianuarie 2005, a contractului de garanție mobiliară, a actului adițional din 20 iunie 2005 și a procesului verbal de punere în posesie din 19 decembrie 2005 reținând caracterul fraudulos al actelor încheiate în dauna creditorului cu intenția de a reduce patrimoniul debitorului cu bunurile care au făcut obiectul acestor acte, a căror nulitate s-a solicitat. Sentința a devenit irevocabilă așa încât aspectele statuate de judecătorul sindic în legătură cu restituirea bunurilor în patrimoniul debitorului dar și cu anularea contractelor și a celorlalte înscrisuri au intrat în puterea lucrului judecat și nu s-ar mai putea repune în discuție pe calea acestei acțiuni.

Soluționarea acestui recurs și soluția din apel nu influențează desfășurarea în continuare a procedurii falimentului sub aspectul distribuirii creanțelor, intimatele recurente precizând că au urmărit pe această cale să-și consolideze drepturile și nu să-și valorifice creanțele pe alte căi decât Legea nr. 85/2006. Față de împrejurările speței și având în vedere că acțiunea a fost promovată anterior deschiderii procedurii falimentului împotriva recurentei iar dispozițiile din Legea nr. 85 dispun continuarea judecății atunci când calea de atac este promovată de falită, critica privind încălcarea art. 304 alin. (3) C. proc. civ. va fi respinsă. Concluzia se impune și în raport de prevederile art. 6 din Legea nr. 85/2006 care dispune că sunt de competența tribunalului și se soluționează de judecătorul sindic acțiunile și operațiunile care își au originea în procedura insolvenței.

Or, în cazul de față acțiunea promovată de intimatele reclamante nu își are originea în această procedură iar soluția Curții de Apel, pronunțată anterior rămânerii irevocabile a sentinței sindicului, este în acord cu măsurile dispuse de sindic privind reîntoarcerea bunurilor (cele 149 vagoane) în patrimoniul debitoarei. b) Critica privind încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 87 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ce vizează motivul prevăzut de art. 304 (pct. 5) C. proc. civ., este nefondată. Din dovezile aflate la dosar rezultă că citarea s-a realizat prin administrator judiciar E.I. SPRL la adresa care a fost dată și în recurs, așa încât au fost respectate prevederilor art. 87 alin. (5) și art. 88 alin. (4) C. proc.

civ. c) Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ce nu s-a cerut. Prin prisma acestui motiv s-a invocat faptul că instanța a dispus și nulitatea altor înscrisuri (facturi fiscale) nu doar a contractelor de garanție, de împrumut și a actului adițional care s-au cerut prin acțiune. Critica este nefondată. Acest motiv vizează de regulă încălcarea principiului disponibilității a contradicției dintre ce s-a cerut și ce s-a obținut prin hotărâre. Analiza încălcării acestui principiu se raportează la dispozitivul deciziei, or, din dispozitivul deciziei rezultă că s-a constatat nulitatea absolută a operațiunilor succesive de înstrăinare a bunurilor mobile care au alcătuit patrimoniul debitoarei conform acțiunii precizate la data de 25 aprilie 2007. Prin urmare, instanța de apel s-a pronunțat omnia petita așa încât și această critică va fi respinsă.

În fine, referirea la toate bunurile care au alcătuit patrimoniul societății debitoare în condițiile în care s-a făcut referire la acțiunea precizată, este de natură să sprijine concluzia de mai sus și să înlăture afirmația recurentei că ar fi în discuție și alte bunuri mobile care ar privi întregul patrimoniu. Așa fiind, și având în vedere că încălcarea legii care viza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost invocată în cadrul celorlalte motive de recurs, care au fost examinate, se va reține că nu sunt motive de nelegalitate care să atragă casarea sau modificarea deciziei criticate așa încât potrivit art. 312 C. proc. civ. și acest recurs va fi respins. Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) raportate la art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâtele SC R. C. SRL București prin administrator judiciar D., U. și Asociații S.P.R.L. și SC E.M.B. C.V.B.C. C.F.R. M. SA prin administrator judiciar E.I. S.P.R.L împotriva Deciziei nr. 210 din 12 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate. Obligă recurentele la 5000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC R. SA Pașcani, conform dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.