ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5614/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civila nr. 534 din 1 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 4306/2003 a fost respinsa ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorii J.S.C., M.R.D., S.D.S., P.D.I., R.A.M., L.E., B.D.M., B.G., L.C.M.M. în contradictoriu cu pârâtul S.R.I. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut ca prin decizia nr. 30 din 30 octombrie 2003 pârâtul S.R.I. a respins notificarea nr. 1874 din 25 aprilie 2001 înregistrată sub nr.526702/31 mai 2001 la sediul pârâtului, prin care reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului (teren și construcție) situat în comuna Tismana, județ Gorj. Motivele pentru care pârâtul S.R.I.

a luat o astfel de soluție au vizat împrejurarea că petenții nu și-au dovedit dreptul de proprietate cu privire la imobilul solicitat , nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii sau dovada calității de moștenitor în conformitate cu art. 4 , art. 22 din Legea nr. 10/2001, precum faptul că petenții nu au depus până la data de 15 august 2003 actele solicitate, conform art. 23.3 din H.G. nr. 498/2003. Tribunalul a apreciat că decizia emisă la 13 octombrie 2003 prin care S.R.I. a soluționat notificarea formulată de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001 este legală și temeinică. Deși reclamanții afirmă că imobilul a cărui restituire o solicită s-a aflat în proprietatea autorului acestora, D.L., preot militar, nu fac dovada modului în care acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului și construcției.

De asemenea, tribunalul a apreciat că nu poate constitui o dovadă a dreptului de proprietate, așa cum susțin reclamanții, anexa Decretului nr. 92/1950 din cuprinsul căreia, la poziția nr. 32 la capitolul „Vilele din Județul Gorj există mențiunea „moștenitor P.L.T., imobil complet" în condițiile în care este cunoscut faptul că în frecvente rânduri, naționalizarea s-a făcut de la o altă persoană decât adevăratul proprietar. Totodată, este evident că nici celelalte înscrisuri la care se face referire nu fac dovada dreptului de proprietate al autorului reclamanților asupra imobilului, neputând fi încadrate, astfel cum susțin reclamanții în noțiunea de acte doveditoare menționată de art. 22.1 din H.G.

nr. 498/2003 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Prin decizia civila nr. 283/A din 6 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, apelul declarat de reclamanți a fost respins ca nefondat. Prin decizia civilă nr. 555 din 19 ianuarie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de C.M.M., J.S.C., S.D.S., D.M.L., P.D.I., R.A.M., M.R.D., L.E., B.D.M. și B.G. împotriva deciziei civile nr. 283/A din 6 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

A casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Prin decizia civilă nr. 210/A din data de 07 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 27023/1/2005, în fond după casare, au fost admise apelurile declarate de apelanții D.M.L., C.M.M., J.S.C., M.R.D., S.D.S., P.D.I., R.A.M., L.E., B.D.M. și B.G., împotriva sentinței civile nr. 534 din 1 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 4306/2003, în contradictoriu cu intimatul-pârât S.R.I., a fost schimbată, în tot sentința, în sensul că, a fost admisă contestația formulată de contestatorii J.S.C., M.R.A., S.D.S., P.D.I., R.A.M., L.E., B.D.M., B.G., L.C.M.M., în contradictoriu cu pârâtul S.R.I.

și s-a anulat decizia nr. 301 din 13 octombrie 2003, emisă de intimata S.R.I. Prin aceeași decizie a fost obligată Intimata să emită dispoziție și să restituie apelanților imobilul teren+construcție, situat în Comuna Tismana, județul Gorj. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul intimat S.R.I., soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civila nr. 8384 din 12 decembrie 2007, cauza fiind trimisa spre rejudecare apelului in vederea dispunerii unei expertize topografice. Cauza a fost înregistrata pe rolul Curții de Apel București la data de 18 martie 2008 sub nr. 1571/112007. A fost efectuata expertiza contabila, raportul aflându-se la dosarul cauzei.

Analizând probele administrate, în raport de criticile formulate, Curtea de apel a reținut următoarele: Apelanții-reclamanți au calitatea de moștenitori al defunctului D.L., calitate dovedita cu înscrisurile de stare civilă, după cum în mod corect a reținut prima instanță, împrejurare necontestată de intimatul pârât. În speță, Curtea de apel a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și de drept, în raport de probele administrate. Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu a rezultat că dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren și construcție, situat în comuna Tismana județul Gorj, a aparținut autorului apelanților reclamanți, preotul D.L.

Mențiuni cum sunt cele din anexa Decretului nr. 92/1950 din cuprinsul căreia, la poziția nr. 32 la capitolul „Vilele din Județul Gorj, și anume "imobil complet", nu dovedesc dreptul de proprietate, imobilul nefiind în niciun fel individualizat și, mai mult, luarea unei anumite masuri in legătura cu acesta nu a prezumat existenta unui drept. Testamentul invocat de apelanți nu a făcut dovada dreptului de proprietate, ci numai a calității de moștenitor.

Totodată, prima instanța a apreciat în mod corect ca înscrisul de la filele 124-125, referitor la situația clădirilor proprietate de stat, administrate de Consiliul Popular, aflate pe teritoriul comunei Tismana, în care se menționează la punctul 9 o clădire din cărămidă, acoperită cu țiglă, cu parter și etaj, cu fundația din paiantă și cu 8 camere, construită în anul 1942, fostul proprietar L.D., nu se înscrie în categoria actelor ce ar putea face dovada dobândirii dreptului de proprietate de către autorul reclamanților. Pentru aceste considerente, Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat, prin decizia civilă nr. 11 din 25 mai 2009. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții J.S.C., M.R.D., S.D.S., P.D.I., R.A.M., D.M.L.

și B.G. care au susținut următoarele critici: Se consideră, în primul rând, că imobilul cu destinație de locuință și terenul aferent în suprafață de 8400 mp, ce a aparținut bunicului reclamanților au fost trecute fără titlu în proprietatea statului, că autorul lor nu făcea parte din categoriile de proprietari prevăzute la art. 1 pct. 1.5 din Decretul nr. 92/1950. Se invocă ulterior un set de înscrisuri în care apar consemnări cu privire la suprafața de teren de 7800 mp și anume: adeverința nr. 1824/2009 eliberată de Primăria Timișoara, referat al Primăriei Timișoara, testament olograf din 31 mai 1942, adeverința nr. 7672 din 14 august 2008. Recurentele mai susțin că au calitatea de moștenitori ai autorului lor, că suprafața reală a terenului este de 8400 mp (consemnată în testamentul olograf), că cererea de intervenție formulată în cauză are vicii de fond, afirmațiile S.R.I.

nefiind sprijinite de probe, iar imobilul în cauză a fost folosit pentru recreerea familiilor cadrelor Ministerului de Interne, nu pentru desfășurarea activităților specifice S.R.I. Se conchide de către recurente că se impune casarea deciziei nr. 11A din 25 mai 2009 a Curții de Apel București și restituirea imobilului în litigiu și a terenului aferent. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de recurenți, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nul pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 302 1 C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., per a contrario , dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursurilor. În speță, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pe care își întemeiază recursul dar nu a formulat nici critici, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată, în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia. Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurente constă practic în redarea istoricului cauzei, prin indicarea obiectului cererii de chemare în judecată și a demersurilor prealabile întreprinse de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001, a apărărilor formulate de pârât prin interzicerea, fără însă a se arăta în concret în ce constă greșeala instanței de apel.

Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurenți nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata nulitatea recursului, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții J.S.C., M.R.D., S.D.S., P.D.I., R.A.M., D.M.L. și B.G. împotriva deciziei civile nr. 11/A din 25 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.