ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5614/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civila nr. 534 din 1 iunie 2004,

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 4306/2003

a fost respinsa ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorii J.S.C., M.R.D.,

S.D.S., P.D.I., R.A.M., L.E., B.D.M., B.G., L.C.M.M. în contradictoriu cu

pârâtul S.R.I.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut ca

prin decizia nr. 30 din 30 octombrie 2003 pârâtul S.R.I. a respins notificarea

nr. 1874 din 25 aprilie 2001 înregistrată sub nr.526702/31 mai 2001 la sediul pârâtului,

prin care reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului (teren și

construcție) situat în comuna Tismana, județ Gorj.

Motivele pentru care pârâtul S.R.I. a luat o

astfel de soluție au vizat împrejurarea că petenții nu și-au dovedit dreptul de

proprietate cu privire la imobilul solicitat , nu au făcut dovada calității de

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii sau dovada calității de moștenitor

în conformitate cu art. 4 , art. 22 din Legea nr. 10/2001, precum faptul că

petenții nu au depus până la data de 15 august 2003 actele solicitate, conform

art. 23.3 din H.G. nr. 498/2003.

Tribunalul a apreciat că decizia emisă la 13

octombrie 2003 prin care S.R.I. a soluționat notificarea formulată de

reclamanți în baza Legii nr. 10/2001 este legală și temeinică. Deși reclamanții

afirmă că imobilul a cărui restituire o solicită s-a aflat în proprietatea

autorului acestora, D.L., preot militar, nu fac dovada modului în care acesta a

dobândit dreptul de proprietate asupra terenului și construcției.

De asemenea, tribunalul a apreciat că nu poate constitui

o dovadă a dreptului de proprietate, așa cum susțin reclamanții, anexa

Decretului nr. 92/1950 din cuprinsul căreia, la poziția nr. 32 la capitolul

„Vilele din Județul Gorj există mențiunea „moștenitor P.L.T., imobil

complet" în condițiile în care este cunoscut faptul că în frecvente

rânduri, naționalizarea s-a făcut de la o altă persoană decât adevăratul

proprietar. Totodată, este evident că nici celelalte înscrisuri la care se face

referire nu fac dovada dreptului de proprietate al autorului reclamanților

asupra imobilului, neputând fi încadrate, astfel cum susțin reclamanții în

noțiunea de acte doveditoare menționată de art. 22.1 din H.G. nr. 498/2003 de

aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civila nr. 283/A din 6 aprilie 2005

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, apelul declarat de reclamanți

a fost respins ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 555 din 19 ianuarie 2006

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

a admis recursurile declarate de C.M.M., J.S.C., S.D.S., D.M.L., P.D.I., R.A.M.,

M.R.D., L.E., B.D.M. și B.G. împotriva deciziei civile nr. 283/A din 6 aprilie 2005

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

A casat decizia atacată și a trimis cauza spre

rejudecare la Curtea de Apel București.

Prin decizia civilă nr. 210/A din data de 07

noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr.

27023/1/2005, în fond după casare, au fost admise apelurile declarate de

apelanții D.M.L., C.M.M., J.S.C., M.R.D., S.D.S., P.D.I., R.A.M., L.E., B.D.M.

și B.G., împotriva sentinței civile nr. 534 din 1 iunie 2004, pronunțată de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 4306/2003, în

contradictoriu cu intimatul-pârât S.R.I., a fost schimbată, în tot sentința, în

sensul că, a fost admisă contestația formulată de contestatorii J.S.C., M.R.A.,

S.D.S., P.D.I., R.A.M., L.E., B.D.M., B.G., L.C.M.M., în contradictoriu cu

pârâtul S.R.I. și s-a anulat decizia nr. 301 din 13 octombrie 2003, emisă de

intimata S.R.I.

Prin aceeași decizie a fost obligată Intimata să

emită dispoziție și să restituie apelanților imobilul teren+construcție, situat

în Comuna Tismana, județul Gorj.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul

intimat S.R.I., soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia

civila nr. 8384 din 12 decembrie 2007, cauza fiind trimisa spre rejudecare

apelului in vederea dispunerii unei expertize topografice.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Curții de

Apel București la data de 18 martie 2008 sub nr. 1571/112007.

A fost efectuata expertiza contabila, raportul

aflându-se la dosarul cauzei.

Analizând probele administrate, în raport de criticile

formulate, Curtea de apel a reținut următoarele:

Apelanții-reclamanți au calitatea de moștenitori

al defunctului D.L., calitate dovedita cu înscrisurile de stare civilă, după

cum în mod corect a reținut prima instanță, împrejurare necontestată de

intimatul pârât.

În speță, Curtea de apel a constatat că prima instanță

a reținut în mod corect situația de fapt și de drept, în raport de probele

administrate.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul

cauzei nu a rezultat că dreptul de proprietate asupra imobilului compus din

teren și construcție, situat în comuna Tismana județul Gorj, a aparținut

autorului apelanților reclamanți, preotul D.L. Mențiuni cum sunt cele din anexa

Decretului nr. 92/1950 din cuprinsul căreia, la poziția nr. 32 la capitolul

„Vilele din Județul Gorj, și anume "imobil complet", nu dovedesc

dreptul de proprietate, imobilul nefiind în niciun fel individualizat și, mai

mult, luarea unei anumite masuri in legătura cu acesta nu a prezumat existenta

unui drept. Testamentul invocat de apelanți nu a făcut dovada dreptului de proprietate,

ci numai a calității de moștenitor. Totodată, prima instanța a apreciat în mod

corect ca înscrisul de la filele 124-125, referitor la situația clădirilor

proprietate de stat, administrate de Consiliul Popular, aflate pe teritoriul

comunei Tismana, în care se menționează la punctul 9 o clădire din cărămidă,

acoperită cu țiglă, cu parter și etaj, cu fundația din paiantă și cu 8 camere,

construită în anul 1942, fostul proprietar L.D., nu se înscrie în categoria

actelor ce ar putea face dovada dobândirii dreptului de proprietate de către

autorul reclamanților.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel

București a respins apelul ca nefondat, prin decizia civilă nr. 11 din 25 mai

2009.

Împotriva deciziei au declarat recurs

reclamanții J.S.C., M.R.D., S.D.S., P.D.I., R.A.M., D.M.L. și B.G. care au

susținut următoarele critici:

Se consideră, în primul rând, că imobilul cu

destinație de locuință și terenul aferent în suprafață de 8400 mp, ce a

aparținut bunicului reclamanților au fost trecute fără titlu în proprietatea

statului, că autorul lor nu făcea parte din categoriile de proprietari

prevăzute la art. 1 pct. 1.5 din Decretul nr. 92/1950.

Se invocă ulterior un set de înscrisuri în care

apar consemnări cu privire la suprafața de teren de 7800 mp și anume:

adeverința nr. 1824/2009 eliberată de Primăria Timișoara, referat al Primăriei

Timișoara, testament olograf din 31 mai 1942, adeverința nr. 7672 din 14 august

2008.

Recurentele mai susțin că au calitatea de

moștenitori ai autorului lor, că suprafața reală a terenului este de 8400 mp

(consemnată în testamentul olograf), că cererea de intervenție formulată în

cauză are vicii de fond, afirmațiile S.R.I. nefiind sprijinite de probe, iar

imobilul în cauză a fost folosit pentru recreerea familiilor cadrelor Ministerului

de Interne, nu pentru desfășurarea activităților specifice S.R.I.

Se conchide de către recurente că se impune

casarea deciziei nr. 11A din 25 mai 2009 a Curții de Apel București și restituirea imobilului în litigiu și a terenului aferent.

Analizând recursul declarat prin prisma

motivelor invocate de recurenți, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că acesta este nul pentru considerentele ce succed:

Dispozițiile art. 302

1

C. proc. civ.

prevăd că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit

art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu

atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

per a

contrario

, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de

art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursurilor.

În speță, nu numai că recurentul nu s-a

conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pe

care își întemeiază recursul dar nu a formulat nici critici, care să poată fi

încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății

nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel care face

obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către

recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată, în

apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de

recurente constă practic în redarea istoricului cauzei, prin indicarea

obiectului cererii de chemare în judecată și a demersurilor prealabile

întreprinse de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001, a apărărilor formulate de

pârât prin interzicerea, fără însă a se arăta în concret în ce constă greșeala

instanței de apel.

Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul

cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în așa fel

încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi

încadrată în cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Având în vedere că recursul nu poate fi analizat

în afara cadrului restrictiv de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate

de recurenți nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte de Casație și

Justiție va constata nulitatea recursului, conform art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamanții J.S.C., M.R.D., S.D.S., P.D.I., R.A.M., D.M.L. și B.G. împotriva

deciziei civile nr. 11/A din 25 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

octombrie 2010.