ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 555/2006

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificare formulată potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, J.S.C., ș.a., au solicitat S.R.I. restituirea în natură a unui imobil teren și construcții situat în comuna Tismana, județul Gorj, care a constituit proprietatea bunicului lor D.L. și care a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, în a cărui anexă a fost înscris ca naționalizat pe numele „moștenitorilor preot D.L.”.

Odată cu notificarea, precum și ulterior, solicitanții au depus acte de stare civilă atestând descendența din fostul proprietar D.L., decedat anterior aplicării Decretului nr. 92/1950, anexa la Decretul nr. 92/1950 cuprinzând mențiunea naționalizării imobilului de la moștenitorii preotului D.L., precum și referatul nr. 2 din 27 mai 1996 întocmit de comisia comunală Tismana pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, prin care se atestă că imobilul a fost naționalizat de la moștenitorii preotului D.L. și se propune restituirea acestuia către moștenitorii legali. Prin decizia nr. 30 din 13 octombrie 2003, S.R.I. a respins cererea de restituire în natură, motivând că solicitanții nu au făcut dovada cerută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 a dreptului de proprietate asupra imobilului și a calității lor de persoane îndreptățite, precum și faptul că nu au depus actele doveditoare în termenul prevăzut de lege.

Solicitanții, împreună cu B.D.M., au formulat contestație în temeiul art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, prin care au solicitat anularea dispoziției și restituirea imobilului în natură, susținând că au depus dovezile cerute de lege. Contestația a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 534 din 1 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, iar apelurile declarate de contestatori au fost respinse prin decizia civilă nr. 283/A din 6 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Instanța de apel a statuat într-o succintă motivare că nu sunt întemeiate susținerile contestatorilor în sensul că anexa la actul de naționalizare și referatul Comisiei comunale Tismana pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 constituie dovezi ale dreptului de proprietate pretins, întrucât dovada dreptului de proprietate este precis determinată de lege și nici unul din înscrisurile depuse nu poate atesta acest drept. Contestatorii au declarat recurs prin care susțin că înscrisurile de care s-au folosit sunt suficiente pentru a demonstra dreptul de proprietate în litigiu, astfel că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale. Recursul este întemeiat. Instanța de apel a statuat în principiu corect că dovezile administrate în cauză nu constituie prin ele însele titluri de proprietate asupra imobilului la data naționalizării acestuia.

Însă instanța de apel nu a observat că anexa la Decretul nr. 92/1950 întocmită fiind de emitentul actului normativ prin care s-a dispus măsura trecerii imobilului în proprietatea statului, face dovadă de necontestat că statul a recunoscut calitatea de proprietari asupra imobilului naționalizat a moștenitorilor defunctului preot D.L. Asemenea vădită recunoaștere, necontestată fiind de S.R.I., care nu a administrat probe contrare, constituie o prezumție relativă de proprietate, acceptată de Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la momentele judecării pricinii de față în primă instanță și în apel prin folosirea sintagmei de „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” în art. 22, și expres instituită ulterior prin art. 24, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.

În aceste condiții decizia instanței de apel este dată cu încălcarea legii, caz de recurs prevăzut prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ceea ce impune casarea ei și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel pentru evocarea fondului pricinii, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de J.S.C., ș.a., împotriva deciziei civile nr. 283/A din 6 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2006.