ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5176/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș la 5 iunie 2003, reclamantul C.G. a chemat în judecată pe pârâta SN I.F. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în comuna Piscani, județul Argeș, deținut de aceasta în mod abuziv. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că a formulat notificare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului conform Legii nr. 10/2001, înaintată pârâtei prin executorul judecătoresc l.M.M., însă nu a primit niciun răspuns în termenul de 60 de zile prevăzut de dispozițiile art. 23 din Lege. La 2 iulie 2003, reclamantul și-a precizat acțiunea ca o contestație împotriva Deciziei nr. 960 din 5 mai 2003, emisă de pârâtă, solicitând anularea acesteia și obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilelor casă de locuit și terenul aferent, în suprafață de 3.000 mp.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 359 din 10 decembrie 2003 a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, conform dispozițiilor art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, reținând că unitatea deținătoare a imobilului este SN I.F. SA București, și nu Sucursala Argeș a acesteia, unitate fără personalitate juridică. Tribunalul Argeș, secția a IlI-a civilă, prin sentința civilă nr. 432 din 22 aprilie 2005 a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive, precum și acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în temeiuldispozițiilor art. . 21 și 22 din Legea nr. 10/2001, reclamantul-contestator a notificat unitatea deținătoare, SN I.F.

SA, în prezent A.N.I.F., care a răspuns prin Decizia nr. 960 din 5 mai 2003, emisă de S.N.I.F. SA - Sucursala Argeș, decizie pe care reclamantul a înțeles să o conteste, astfel încât, în speța dedusăjudecății au calitate procesuală activă persoana căreia i s-a răspund Tanotificare prin decizia contestată, iar calitatea procesuală pasivăj, unitatea unitară emitentă a deciziei. Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că motivul respingerii notificării l-a constituit nedovedirea de către reclamant a dreptului de proprietate, a calității sale de moștenitor și a preluării abuzive a imobilului solicitat. Tribunalul a constatat legalitatea și temeinicia deciziei contestate, motivat de faptul că reclamantul și autorii săi nu figurează în registrele agricole pe anii 1948 - 1963, astfel cum rezultă din adresa nr. 1078 din 25 iunie 2003, emisă de Primăria comunei Dărmănești, cu privire la situația juridică a imobilului în litigiu.

S-a constatat, totodată, că imobilul nu figurează ca fiind naționalizat, iar din registrul de intrări-ieșiri clădiri al SC A. SA și, respectiv, din memoriul anexă la cererea de transfer mijloace fixe din martie 1981, de la I.A.S. Ștefănești la societatea pârâtă (fosta I.I.F. I.E.E.L.I.F. Argeș) rezultă că imobilul făcea parte în anul 1909 din Ferma Micești. Tribunalul a mai reținut că, printr-o cerere de chemare în judecată întemeiată pe prevederile dreptului comun (art. 481 C. civ.), depusă la Judecătoria Câmpulung, județul Argeș, înregistrată la1 aprilie 1994, reclamantul a afirmat că ar fi dat spre folosință, în anul 1950, casa și grădina Ocolului Silvic Pișcani, fără a pretinde vreo chirie, aspect ce nu lămurește modul de preluare a bunului de către stat.

Împotriva sentinței menționare a declarat apel reclamantul G.C., solicitând restituirea în natură a imobilului și stabilirea dreptului său la despăgubiri în echivalent pentru construcțiile ce nu.mai pot face obiectul restituirii în natură, precum și obligarea pârâtei la înaintarea dosarului prefecturii Argeș, spre competentă soluționare. Apelantul a susținut că, prin depunerea actului de partaj voluntar din 21 iunie 1941 și a actului de donație din 1907, a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat, a cărui identitate cu cel deținut de pârâtă, Sucursala Argeș, a fost probată cu expertiza de specialitate, necontestată.

Prin Decizia civilă nr. 239 din 2 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 432 din 22 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, reținând că nu s-a probat momentul și modul de preluare a imobilului și nici faptul că acesta era deținut de reclamant la momentul preluării, astfel că bunul solicitat nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamantul, recurs ce a fost admis prin Decizia civilă nr. 2734 din 28 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanțele de fond și apel au făcut o greșită apreciere a probatoriului, constatând eronat că reclamantul nu a făcut dovada proprietății imobilului în litigiu la momentul preluării abuzive, ignorând o serie de înscrisuri existente la dosar în copii ilizibile, fără a se fi solicitat originalele. Rejudecând cauza Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 527 din 28 octombrie 2009, a admis apelul reclamantului G.C., decedat în cursul procesului, la 10 august 2008, continuat de moștenitoarele acestuia, C.M. și C.C.I., și a schimbat în tot sentința apelată în sensul admiterii contestației.

S-a anulat Decizia nr. 960 din 5 mai 2003, emisă de Ministerul Agriculturii și Pădurilor - SN I.F.SA - Sucursala Argeș și a fost obligată pârâta să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a imobilului situat în comuna Pișcani, județul Argeș, identificat conform raportului de expertiză efectuat în Dosaul din 2004 al Tribunalului București de expert N.G., imobil compus din construcție și teren. Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor M.V. și D.L.M., imobilul situat în comuna Dărmănești, sat Pișcani, la aproximativ la 200 m de Șoseaua principală, pe partea stângă, a aparținut reclamantului, fiind cunoscut în zonă sub numele de Casa B.G.

S-a arătat că, în perioada 1948 - 1949, reclamantul a fost arestat, iar la întoarcere a găsit casa ocupată de Ocolul Silvic. Curtea de apel a reținut că reclamantul a dovedit dreptul de proprietate cu actul de donație autentificat din 15 iunie 1907 din care rezultă că a dobândit imobilul de la tatăl său, C.G., acesta, la rândul său, dobândind imobilul în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat din 6 noiembrie 1901. S-a constatat că, deși autoritățile locale au refuzat să depună înscrisuri privind istoricul de rol fiscal al imobilului în litigiu, susținând că nu dețin evidențe anterioare anului 1945, apelantul a făcut dovada dreptului de proprietate și, pe cale de consecință, a calității de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

S-a reținut că imobilul este situat în incinta actuală a sediului și bazei de producție administrate de Sucursala Argeș și SN I.F. SA și, deși construcția a suferit unele modificări, este aceeași cu cea revendicată de reclamant, ca amplasament și alcătuire. Împrejurarea necunoașterii modalității de preluare a imobilului de către stat a fost considerată de către instanța de apel ca nefiind de natură să conducă la concluzia că acesta a intrat în mod legal în patrimoniul statului, atâta timp cât pârâta nu a putut exhiba un titlu de proprietate. S-a considerat că declarațiile martorilor audiați în faza apelului au infirmat apărările pârâtei în sensul că ar fi exercitat o posesie utilă și neviciată, aptă să conducă la dobândirea proprietății prin uzucapiune, fiind evident că posesia a fost fondată și menținută prin violență.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul legal, pârâta AN I.F. RA, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, pârâta recurentă a susținut că procesul în apel s-a judecat în lipsa reprezentanților săi, iar instanța de apel a apreciat pro amsa, probele existente, în favoarea reclamantului, dându-le o interpretare contrară celor dovedite. În acest context, recurenta a făcut referire la adresa din 25 iunie 2003 emisă de Primăria comunei Dărmănești, județul Argeș, înscris din care rezultă că, în perioada 1948 - 1963, reclamantul nu figurează înscris cu suprafețe curți și construcții pe raza comunei, precum și la adresa nr. 030/8 ianuarie 2009, prin care s-a comunicat instanței că anterior anului 1945, la Primăria comunei Dărmănești nu mai există registre agricole.

Recurenta a criticat hotărârea și pentru greșita reținere a nedovedirii titlului său de proprietate, în condițiile în care figurează în această calitate (de proprietar) de peste 40 de ani, reclamantul intimat renunțând în mod expres și valabil la prerogativele dreptului său de proprietate asupra imobilului, prin predarea către Ocolul Silvic, în anul 1950. Intimatele G.M. și G.C.I. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. În faza recursului, s-a depus de către recurentă ca înscris nou extrasul din anexa 1 (pag. 152) - Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, în care figurează Cantonul Pișcani, în suprafață de 115,34 mp. Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la motivele de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., Curtea va constata nulitatea recursului pârâtei, pentru considerentele ce succed: Deși, din punct de vedere formal, recurenta și-a întemeiat motivele de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., criticile invocate au făcut referire exclusiv la probele administrate în faza rejudecării apelului, respectiv la aprecierea eronată a declarațiilor martorilor audiați, infirmate, în opinia sa, de adresa emisă de autoritățile locale cu referire la situația juridică a imobilului solicitat de reclamant. Astfel, recurenta a invocat, în mod explicit, aprecierea probelor pro causa, în favoarea reclamantului și nesocotirea unor probe nefavorabile acestuia. Toate aceste critici se referă fie la nepronunțarea asupra unor mijloace de apărare sau dovezi administrate, fie la greșita apreciere a probelor, aspecte ce se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 10 și 11 C. proc.

civ., abrogate prin art. 1 pct. 111 și 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Aceste critici reprezintă, în realitate, critici de netemeinicie, vizând modul de stabilire a situației de fapt, în funcție de probele administrate, ce nu mai pot face obiectul analizei instanței de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.; Critica formulată prin primul motiv de recurs, referitoare la judecarea apelului în lipsa reprezentanților paratei, nu reprezintă o critică de nelegalitate, de altfel recurentul neindicând încălcarea vreunei dispoziții legale în acest sens. Referirea la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este formală, recurentul neinvocând expres contrarietatea motivelor pe care se sprijină decizia recurată și nici argumentarea pe motive străine de natura pricinii.

Curtea va constata, astfel, că motivele invocate de recurentă nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și nici în celelalte cazuri prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 306 al. ultim C. proc. civ., să se constate nulitatea recursului declarat de pârâta AN I.F. RA împotriva Deciziei civile nr. 527 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta AN I.F. RA împotriva Deciziei civile nr. 527 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2010.