ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2223/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul M.B. prin mandatar M.V.M. a

chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, solicitându-se obligarea acestuia să transmită

dosarul evaluatorului sau societății de evaluare desemnată, în vederea

întocmirii raportului de evaluare privind imobilul situat în Brăila, strada U.

pentru care s-a admis cererea de acordare de despăgubiri prin dispoziția D1.

din 3 martie 2003 a Primăriei Municipiului Brăila.

În motivarea

acțiunii, a arătat că prin notificarea nr. N1. a solicitat măsuri reparatorii

pentru imobilul proprietatea sa, situat în Brăila, strada U. preluat în mod

abuziv la 14 octombrie 1952, vândut în totalitate chiriașilor.

Prin dispoziția nr.

D1. din 3 martie 2003 emisă de Primăria municipiului Brăila s-a admis cererea

sa de acordare de despăgubiri pentru acest imobil.

Dosarul anexă nr.

1175/2001 a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

însă până la 9 mai 2011 acesta nu a parcurs nicio etapă din procedura administrativă

prevăzută de Legea nr. 247/2005.

Reclamantul a mai arătat

că, la data de 5 decembrie 2007, prin adresa nr. A1., Comisia i-a făcut cunoscut

că dosarul nu a fost trimis spre evaluare, întrucât selectarea se face aleatoriu,

potrivit ordinului stabilit prin decizia comisiei centrale din 28 februarie 2006,

dosarul său nefiind încă selectat.

Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 209 din 23 iunie 2011 a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta

să transmită dosarul evaluatorului sau societății de evaluare desemnată, în vederea

întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul situat în Brăila str. U.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că prezenta procedură nu prezintă o complexitate deosebită

care să justifice nesoluționarea cauzei într-o perioadă de peste 8 ani dacă se are

în vedere și conținutul dispoziției nr. D1. din 3 martie 2003 precum și motivul

respingerii cererii de restituire în natură.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta a susținut,

în esență, că în cadrul procedurii administrative reglementată prin titlul VII din

Legea nr. 247/2005 a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor.

De asemenea, dosarul a

fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură,

ocazie cu care s-a constatat că trebuie completat cu următoarele informații:

- identificarea imobilului,

specificând suprafețele atât pentru imobilul teren cât și pentru construcție;

- acte din care să rezulte

descrierea construcțiilor;

- situația juridică actuală

a imobilului și motivul imposibilității restituirii în natură, atașând documentele

justificative;

- istoricul de arteră

și de număr poștal, întrucât la dosar se află contractul de vânzare-cumpărare

nr. V1. și unde numărul imobilului este diferit;

- actul de identitate

valabil al reclamantului M.B..

Recurenta susține că până

în prezent dosarul nu a fost completat cu aceste informații absolut necesare etapei

evaluării.

Printr-o ultimă critică,

recurenta susține că aspectele reținute de instanța de fond privind depășirea termenului

rezonabil nu sunt întemeiate, întrucât jurisprudența C.E.D.O. în materie de termen

rezonabil stabilește anumite criterii care nu au fost luate în calcul precum: complexitatea

cauzei, conduita reclamantului și a autorităților competente și importanța litigiului

pentru reclamant.

Recursul este nefondat.

Prin dispoziția nr.

D1. din 3 martie 2003 emisă de Primăria municipiului Brăila s-a admis cererea reclamantului

de acordare de despăgubiri pentru imobilul situat în Brăila, strada U.

Dispoziția împreună cu

întreaga documentație care a stat la baza emiterii sale au fost trimise la Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării bunului imobil și

emiterii deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, dosarul a fost predat autorității

centrale, (respectiv 25114/CC), precizând în același timp că acesta nu a fost trimis

spre evaluare, întrucât selectarea se face aleatoriu, potrivit ordinii stabilite

prin decizia comisiei centrale nr. 2 /28.02.2006, dosarul său nefiind încă

selectat.

Deși pârâta a învederat

instanței că dosarul reclamantului a fost returnat Primăriei Municipiului Brăila,

întrucât din acesta lipseau documente importante privind identificarea imobilului

în discuție, în mod corect a reținut instanța de fond că întrucât pârâta nu a făcut

nicio dovadă în acest sens, susținerile acesteia sunt simple afirmații nedovedite,

față de care devin incidente dispozițiile art. 1169 C. civ.

Argumentele recurentei

privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, care cuprind

mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe investite cu

soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv

legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase

a intimaților.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative

nu îndreptățește autoritatea publică de a determina discreționar acest interval

de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil,

în sensul dispozițiilor art. 6 parag. 1 C.E.D.O.

Termenul rezonabil privește

atât durata procedurilor administrative preliminare, cât și timpul necesar finalizării

procedurilor judiciare propriu-zise și de executare a hotărârilor judecătorești,

astfel că Statul român avea obligația de a organiza astfel funcționarea puterilor

sale, încât să răspundă acestor cerințe și persoanele îndreptățite să poată beneficia

efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 C.E.D.O.

Complexitatea etapelor

procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite

discreționare, de pasivitate, a autorităților publice.

Atunci când Statul Român

și-a asumat obligația de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror

drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a

imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente,

coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire

a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele

cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri și care astfel

au devenit posesoarele unui „bun” în sensul art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, în acest sens pronunțându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viașu

împotriva României, Katz și Faimblat din anul 2009.

În speță, raportat la

perioada îndelungată de 8 ani care au trecut de la declanșarea prcedurii, respectiv

de la emiterea dispoziției nr. D1./2003 a Primăriei Municipiului Brăila, prima instanță

a concluzionat corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. privind

dreptul la proces echitabil.

Astfel, C.E.D.O. a reținut

faptul ca

durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază

în funcție de circumstanțele cauzei, luând în considerare criteriile consacrate

de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului

și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată

(vezi, printre multe altele, cauza Frydlender împotriva Franței [GC], Cererea

nr. 30.979/1996, parag. (43), C.E.D.O. 2000-VII, și cauza Hartman împotriva Republicii

Cehe, Cererea nr. 53.341/1999, parag. (73), C.E.D.O. 2003-VIII).

Or, față de

criteriile precizate, prezenta procedură (având ca obiect acordarea de masuri reparatorii)

nu prezintă o complexitate deosebită, care să justifice nesoluționarea acesteia

într-o perioada de peste 8 ani.

Față de ceea

ce preced se constată că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele

de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. astfel că în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței civile nr. 209 din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2012.