ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2223/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.B. prin mandatar M.V.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitându-se obligarea acestuia să transmită dosarul evaluatorului sau societății de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare privind imobilul situat în Brăila, strada U. pentru care s-a admis cererea de acordare de despăgubiri prin dispoziția D1. din 3 martie 2003 a Primăriei Municipiului Brăila. În motivarea acțiunii, a arătat că prin notificarea nr. N1. a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul proprietatea sa, situat în Brăila, strada U. preluat în mod abuziv la 14 octombrie 1952, vândut în totalitate chiriașilor.

Prin dispoziția nr. D1. din 3 martie 2003 emisă de Primăria municipiului Brăila s-a admis cererea sa de acordare de despăgubiri pentru acest imobil. Dosarul anexă nr. 1175/2001 a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă până la 9 mai 2011 acesta nu a parcurs nicio etapă din procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005. Reclamantul a mai arătat că, la data de 5 decembrie 2007, prin adresa nr. A1., Comisia i-a făcut cunoscut că dosarul nu a fost trimis spre evaluare, întrucât selectarea se face aleatoriu, potrivit ordinului stabilit prin decizia comisiei centrale din 28 februarie 2006, dosarul său nefiind încă selectat.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 209 din 23 iunie 2011 a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să transmită dosarul evaluatorului sau societății de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul situat în Brăila str. U. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prezenta procedură nu prezintă o complexitate deosebită care să justifice nesoluționarea cauzei într-o perioadă de peste 8 ani dacă se are în vedere și conținutul dispoziției nr. D1. din 3 martie 2003 precum și motivul respingerii cererii de restituire în natură. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta a susținut, în esență, că în cadrul procedurii administrative reglementată prin titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor. De asemenea, dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, ocazie cu care s-a constatat că trebuie completat cu următoarele informații: - identificarea imobilului, specificând suprafețele atât pentru imobilul teren cât și pentru construcție; - acte din care să rezulte descrierea construcțiilor; - situația juridică actuală a imobilului și motivul imposibilității restituirii în natură, atașând documentele justificative; - istoricul de arteră și de număr poștal, întrucât la dosar se află contractul de vânzare-cumpărare nr. V1.

și unde numărul imobilului este diferit; - actul de identitate valabil al reclamantului M.B.. Recurenta susține că până în prezent dosarul nu a fost completat cu aceste informații absolut necesare etapei evaluării. Printr-o ultimă critică, recurenta susține că aspectele reținute de instanța de fond privind depășirea termenului rezonabil nu sunt întemeiate, întrucât jurisprudența C.E.D.O. în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii care nu au fost luate în calcul precum: complexitatea cauzei, conduita reclamantului și a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant. Recursul este nefondat. Prin dispoziția nr. D1.

din 3 martie 2003 emisă de Primăria municipiului Brăila s-a admis cererea reclamantului de acordare de despăgubiri pentru imobilul situat în Brăila, strada U. Dispoziția împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii sale au fost trimise la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării bunului imobil și emiterii deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, dosarul a fost predat autorității centrale, (respectiv 25114/CC), precizând în același timp că acesta nu a fost trimis spre evaluare, întrucât selectarea se face aleatoriu, potrivit ordinii stabilite prin decizia comisiei centrale nr. 2 /28.02.2006, dosarul său nefiind încă selectat.

Deși pârâta a învederat instanței că dosarul reclamantului a fost returnat Primăriei Municipiului Brăila, întrucât din acesta lipseau documente importante privind identificarea imobilului în discuție, în mod corect a reținut instanța de fond că întrucât pârâta nu a făcut nicio dovadă în acest sens, susținerile acesteia sunt simple afirmații nedovedite, față de care devin incidente dispozițiile art. 1169 C. civ. Argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe investite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptățește autoritatea publică de a determina discreționar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 parag. 1 C.E.D.O. Termenul rezonabil privește atât durata procedurilor administrative preliminare, cât și timpul necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise și de executare a hotărârilor judecătorești, astfel că Statul român avea obligația de a organiza astfel funcționarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerințe și persoanele îndreptățite să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 C.E.D.O.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite discreționare, de pasivitate, a autorităților publice.

Atunci când Statul Român și-a asumat obligația de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri și care astfel au devenit posesoarele unui „bun” în sensul art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens pronunțându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viașu împotriva României, Katz și Faimblat din anul 2009. În speță, raportat la perioada îndelungată de 8 ani care au trecut de la declanșarea prcedurii, respectiv de la emiterea dispoziției nr. D1./2003 a Primăriei Municipiului Brăila, prima instanță a concluzionat corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

privind dreptul la proces echitabil. Astfel, C.E.D.O. a reținut faptul ca durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată (vezi, printre multe altele, cauza Frydlender împotriva Franței [GC], Cererea nr. 30.979/1996, parag. (43), C.E.D.O. 2000-VII, și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe, Cererea nr. 53.341/1999, parag. (73), C.E.D.O. 2003-VIII). Or, față de criteriile precizate, prezenta procedură (având ca obiect acordarea de masuri reparatorii) nu prezintă o complexitate deosebită, care să justifice nesoluționarea acesteia într-o perioada de peste 8 ani.

Față de ceea ce preced se constată că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 209 din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2012.